Nu poţi să salvezi pe nimeni de sine înşuşi

„Viata inseamna a transforma constant in lumina si in flacara tot ceea ce suntem si tot ce intalnim” – Friedrich Nietzsche
„Imi este greu sa cred ca acelasi Dumnezeu care ne-a dotat cu simturi, ratiune si intelect ne-a faurit astfel incat sa le uitam menirea” Galileo Galilei
Cu siguranţă că ai întâlnit sau ai chiar acum în preajma ta o persoană care se plânge încontinuu despre cât de greu îi este în viaţă, despre cât de mult suferă şi cât de neînţeleasă este ea în suferinţa ei. Sau poate că ai lângă tine o persoană care exprimă doar nemulţumire, furie, frustrare şi căreia nimic nu-i este pe plac. Sau poate eşti chiar tu o astfel de persoană şi te tot identifici cu această stare spunând neîncetat „aşa sunt eu”…

Într-adevăr mentalul uman este orientat predominant către negativ şi avem nevoie de conştientizarea acestui fapt şi apoi de dorinţa de a ne schimba această stare. Dar cum procedăm în cazul în care cei din anturajul nostru se poziţionează în postura fie de victimă, fie de persecutor? Îi acceptăm aşa cum sunt şi le ascultăm la nesfârşit povestea perdantă? Şi ce efect are acest lucru asupra noastră?

(…)Starea depresivă este normală, între anumite limite, în viaţa fiecărui om. Însă, atunci când devine o obişnuinţă, are nevoie de a fi tratată ca orice boală fizică. Dacă avem un membru în familie care aduce tot timpul în prim plan, în orice discuţie, doar părţile negative ale existenţei sale şi îşi cere validată această suferinţă continuă de către cei apropiaţi, cel mai bun lucru pe care îl pot face cei ce îi doresc binele, este să o ajute să conştientizeze că are o problemă, care are o soluţie relativ uşoară. Evident, atunci când îi propunem o altă variantă de a-şi trăi viaţa, reacţia ar putea fi „ştiam eu că nici tu nu mă înţelegi şi că nu-ţi place de mine”…

De unde vine această reacţie? Din rezistenţa la schimbare: această persoană obţine cu siguranţă beneficii secundare din acest statut de victimă, plus că, inconştientul ei, cel obişnuit cu actuala stare de fapt, se simte ameninţat în status-quo-ul său, simte că-şi pierde „obiectul muncii” (căutarea şi reiterarea continuă a aspectelor fataliste, negative) şi ştie că va trebui să depună un efort pentru a trece la o nouă stare mentală, pe care în acest moment nici nu o percepe ca fiind o posibilitate… nu mai ştie cum este să trăieşti fără această povară. Din păcate, printre problemele de sănătate la care se expune o persoană care trăieşte în acest mod se regăsesc problemele pulmonare, renale, autoimune, precum şi cancerul.

Furia – să luăm un caz concret: am întâlnit familii (sau colectivităţi) în care unul dintre membrii are un comportament dur, în care nu exprimă decât furie, nemulţumire, iritare şi îi învinovăteşte sau îi responsabilizează pe toţi ceilalţi de faptul că el este nevoit să se înfurie ca şi reacţie la comportamentul lor. Familia acceptă acest comportament abuziv (care uneori implică, pe lângă abuzul emoţional şi abuzul fizic), tocmai datorită acestui sentiment de culpabilitate indus de abuzator, fie pentru că s-a obişnuit cu aceste accese de furie şi/sau a învăţat să trăiască cu ele. „Aşa este el, noi trebuie să-l înţelegem şi să-i facem pe plac!” Nu mai vorbesc aici despre urmările traumatizante pe care le are un asemenea comportament asupra copiilor care cresc într-un astfel de mediu…

Ce este de făcut? Evident, un prim pas ar fi recunoaşterea faptului că acest comportament nu este normal, ci, din contră, este nociv atât pentru persoana abuzatoare în sine, cât şi pentru ceilalţi. O persoană care este tot timpul sub o stare de surescitare nervoasă este predispusă la boli coronariene, ale sistemului nervos, ale sistemului digestiv (stomac, ficat, intestine, etc), tulburări ale tensiunii arteriale, atacuri cerebrale etc. Al doilea pas ar fi să-i explicăm acestui om, atunci când putem, cu mult calm şi pe un ton neutru, efectele din punct de vedere al sănătăţii pe care le are acest comportament pentru propria sa sănătate, impactul acestui comportament asupra celorlalţi şi să adaugăm faptul că are nevoie de ajutor specializat. Uşor de spun, greu de făcut, nu-i aşa? Probabil că ne vom alege cu o nouă criză de furie… Ei bine, atunci pentru autoprotecţia noastră, cea mai bună soluţie este, atunci când este posibil, să ne îndepărtăm de această persoană. Dacă rămânem şi acceptăm stilul acesta de viaţă, nefericirea va fi o constantă şi o certitudine de ambele părţi.

În situaţiile enumerate mai sus, empatia este folositoare doar pentru a înţelege faptul că aceste persoane au nevoie de ajutor. Însă, deşi avem intenţii pozitive, trebuie să ştim că, ori de câte ori îi ascultăm sau le acceptăm comportamentul disfuncţional, nu facem decât să le reîntărim acest comportament. Prin faptul că se simt acceptaţi, nu are cum să apară dorinţa de a se schimba şi astfel suntem egal responsabili de menţinerea simptomului şi de propria noastră nefericire. Este ca şi în situaţia alcoolicilor: dacă continuăm să le furnizăm alcool, datorită comodităţii şi a obişnuiţei, nu poată să se deschidă calea spre vindecare, decât, poate, când este prea târziu pentru toţi cei implicaţi.

Cum ar fi să ne gândim că aceste persoane își menţin boala tocmai datorită nouă, cei care îi înţelegem şi îi acceptăm aşa cum sunt şi ne lăsăm antrenaţi şi afectaţi de boala lor, uneori cu preţul propriei noastre stări de sănătate psihică şi/sau fizică.
Până la urmă, important este să conştientizezi faptul că nu poţi să salvezi pe nimeni de sine înşuşi 
Ursula Sandner – psihoterapeut- http://trezirea-constiintei.blogspot.ro

Fiecare zi este un nou Început. Un nou ciclu începe azi, şi în fiecare zi. Şi chiar în fiecare moment. Şi dacă recunoşti ceva în această zi, recunoaşte ceea ce simbolizează: Miracolul continuu şi fără sfârşit al Ciclului Vieţii. Ce zi grandioasă! Ce timp pentru celebrare! Începem din nou astăzi! Întoarcem pagina. Aşa că, dă drumul la tot ceea ce nu doreşti să cari cu tine mai departe. Orice teamă, orice tristeţe, orice furie, orice resentiment, orice dezamăgire, orice lamentare…lasă totul în urmâ. Şi acum, folosind caracterul special al acestei zile ca rampă de lansare, să continuăm cu Viaţa !Ar trebui să nu fii niciodată mulţumit cu atât de puţin când poţi atinge ceva mult mai mare.
Te-ai întrebat vreodată de ce atât de mulţi oameni se mulţumesc cu atat de puţin? Tu nu trebuie să faci parte din aceştia. Lumea este un loc de abundenţă. Abundenţă de oportunităţi, abundenţă de noroc, abundenţă de idei şi abundenţă de dragoste.

Îndreaptă-te către acea abundenţă şi ia ceea ce este dreptul tău. Este moştenirea ta, oferită ţie de Dumnezeu. Permite-ţi să o primeşti. Nu renunţa de a aspira la ea de teamă că nu va veni către tine. Cum ar putea veni la tine dacă tu nu te întinzi către ea? Nu te mulţumi cu atât de puţin. Atinge, aspiră către ceva măreţ.Remuşcarea este regretul când cineva a aşteptat prea mult să facă ceva.H.L. Mencken a spus asta şi avea dreptate. Nu, nu „amâna pe mâine ceea ce poţi face azi”. Şi să nu crezi că există ceva ce vrei cu adevărat să faci şi nu poţi face astăzi. Nu e nici un motiv să aştepţi. Niciunul. Elimină motivele pe care ţi le dă Mintea, nici unul din ele nu este valid, toate sunt doar invenţii.

Renunţă. Opreşte-te. Opreşte renunţarea. Porneşte începutul. Serios, vorbesc serios. Pentru că ştii ceva? Zilele se transformă în săptămâni, săptămânile se transformă în luni, lunile se transformă în ani aşa de repede că nici nu vei ştii ce s-a întâmplat. Dar vei ştii ce nu s-a întâmplat. Şi vei simţi adevărata remuşcare. Aşa că hai să evităm asta, vrei? Mişcă-te. Acţionează.Teama în faţa înfricoşătorului este ceea ce îl face pe înfricoşător să fie înfricoşător..
Totuşi încrederea afişată în faţa teribilului înlătură frica şi transformă teribilul în frumos. Adică, ceea ce pare a fi înfricoşător poate în realitate să fie cu adevărat foarte arătos, dacă suntem buni în a-l privi într-o lumină nouă.

Aceasta ar implica a schimbare a minţii. Înseamnă o schimbare de perspectivă. Este nevoie de un simţ de uimire în viaţă şi de conştientizare că însăşi viaţa lucrează cu noi, nu împotriva noastră la orice nivel. Sau altfel spus în termeni mai spirituali, Dumnezeu este întotdeauna de partea noastră.

Procesul de Măiestrie, atunci, devine unul de acceptare. Este o îmbrăţişare tacită a ceea ce este. Este o non- rezistenţă. Este o trăire suavă a momentului prezenz, ştiind că deţine pentru noi, întotdeauna, ceea ce este cel mai bine pentru noi în toate privinţele. Crezi asta ? Atunci este adevărat.- Neale Donald Walsch http://www.humanitysteam.ro
„Oricat te-ai ruga, nu te folosesti de rugaciune, cat te folosesti de suferinta!”Arh. Simeon Kraiopoulos

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s