Navigator

Sacroterapie
Începe din acest moment Sacro-Terapia . Primul pas este să-ţi probezi în ce măsură mai eşti Sănătos Sufleteşte şi Trupeşte . Originea VIEŢII noastre este DIVINUL , faţă de care trebuie permanent să avem  „REMEMORAREA şi Actualizarea” . „ HRANA din Origine este , astfel , prima condiţie a Sănătăţii . Prin RUGĂCIUNE şi RITUAL Religios facem această  „HRĂNIRE din Originea VIEŢII ”. Cine uită de RITUALUL DIVIN este rupt de „Originea VIEŢII” . După cum Zilnic trebuie să mâncăm , aşa Zilnic trebuie să facem RITUALUL DIVIN , ca prima HRANĂ . Chiar dacă nu sunteţi religioşi , faceţi totuşi câteva „ GESTURI RITUALICE DIVINE ” , ca să Rememoraţi Originea VIEŢII . Ridică Mâinile în sus cu Rugăciune către DUMNEZEU Cel din „Înălţime”, din care „curge” Viaţa lumii . Pleacă în Închinare Capul în jos , prin care „recunoşti” pe DUMNEZEU ca DĂTĂTORUL Vieţii .Pune Mâinile la Piept în dreptul Inimii şi fă-te ca un  „ALTAR” propriu , pe care să VINĂ DUMNEZEU şi la tine . Tot cu Mâinile la Piept , dar cu Palmele în sus , ca un „Vas” ce să întruchipeze toată Fiinţa ta , Suflet şi Corp , ca un POTIR , în care să se  „toarne” SÂNGELE Vieţii (care pentru noi , Creştinii, este SÂNGELE lui HRISTOS ). Desfă Braţele lateral , ceea ce preînchipuie că DIVINUL Se „ ÎNTRUPEAZĂ” în toată Fiinţa ta , Suflet şi Corp , şi tu te faci un „TRUP al DIVINULUI” (care pentru noi , Creştinii , este TRUPUL Lui HRISTOS Cel Liturgic-EUHARISTIC) . Viaţa din tine este „PREZENŢA ÎNTRUPĂRII DIVINULUI”. Dacă „lipseşte”, şi Viaţa din tine va lipsi . Uneşte Palmele iarăşi la Piept ca o „ÎMPĂRTĂŞIRE” a ta cu DIVINUL-VIAŢA (HRISTOS EUHARISTIC). Cu Mâinile în sus şi Capul plecat , zi cu „frică şi cutremur” MAREA RUGĂCIUNE pe care totodată o ZICE Însuşi DOMNUL HRISTOS şi SFÂNTUL DUH , „RUGĂCIUNEA TATĂL NOSTRU” , la care şi „iadul” cade în genunchi . Acesta este RITUALUL SACRU LITURGIC al VIEŢII , fără de care VIAŢA se „opreşte” din „CURGEREA” sa .
Fiecare poate face o „Deschidere Pre-Liturgică” . Noi , ca Medicină , indicăm şi aceste „GESTURI RITUALICE” , pentru că Medicina este ceva „practic şi concret” . Mintea bolnavilor este atinsă şi incapabilă de efort , de aceea , ca Medicină , noi recomandăm un SACRU direct . Cei bolnavi să facă aceste simple „GESTURI SACRE” şi  „MEMORIILE SACRE” se vor  „trezi”  în Sufletul şi Corpul lor.  Viaţa fără MEMORIILE SACRE nu va „reveni” la Viaţă . Vezi de câtă Iubire şi Dăruire mai eşti capabil . Ce doză de Ură a început să apară în tine?… Cât Egoism a început să te stăpânească? Vezi de asemeni în ce măsură îţi este sănătos Corpul în comparaţie cu Sufletul . Corpul este Prelungirea Mişcărilor de Suflet . Iubirea de Suflet se face în Corp Voinţă de Minte .
Dragostea de Suflet se face Simţire-Afecţiune , iar Dăruirea de Suflet se face în Corp Necesităţi Organice . Noi , după Căderea Creaţiei din Rai , am Uitat de Suflet şi înlocuim Iubirea-Conştiinţa de Suflet cu Atracţii Egoiste şi materiale . Vezi în ce măsură mai ai Voinţă spre cele Bune . Cât de mult te laşi în Plăceri vătămătoare ?…
Te laşi robit doar de Simţurile Organice ?… Organele tale funcţionează normal sau anormal?… Sănătatea Corpului este în Sănătatea Minţii , Simţirii şi Funcţiunilor Corpului . Sănătatea Sufletului este în Ordinea Sacră a Iubirii , Dragostei şi Dăruirii Conştiinţei de Suflet . Ura-Duşmănia-Răzbunarea până la Ucidere sunt Începutul Bolilor de Suflet . Pofta-Satisfacţia-Săvârşirea plăcerilor sunt începutul Bolilor Corporale . Sufletul este Spirit şi Duh , Bucurie-Seninătate-Pace , Iubire-Dragoste-Dăruire , iar Corpul este Plăcere-Dorinţe-Satisfacţii , Dureri-Suferinţe-Chinuri vătămări .
Acestea sunt cele Două Sacro-Terapii ale Medicinii Isihaste , Sacro-Terapia de Suflet şi Sacro-Terapia de Corp . Începe chiar din acest moment ambele Sacro-Terapii .  MEDICINA ISIHASTA – AVVA GHELASIE GHEORGHE

Psalmul IUBIRII de DUMNEZEU
DOAMNE, as vrea sa-mi arat IUBIREA mea de TINE , Dar toate se frâng În ÎNCHINACIUNE ! Toate se pot spune , Doar IUBIREA se TACE ; IUBIREA se ASCUNDE Si nimeni nu o stie , IUBIREA , ÎNCHINAREA de Taina , IUBIREA , DUMNEZEIASCA ICOANA . DOINIREA IUBIRII Este singura Cântare , IUBIREA , ce se CHEAMA , IUBIREA , ce se ASTEAPTA , IUBIREA , ce nu se poate uita , IUBIREA , ce nu poate muri , IUBIREA , ce nu se poate ucide , IUBIREA , ce în sine PLÂNGE , IUBIREA , CRUCEA VESNICIEI ! AVVA GHELASIE -Mic Acatistier – Pravila Carpatina

Inchipuieste-ti ca esti tinut de mana lui Dumnezeu ca o basma care este scuturata ca sa se curateasca ! Mergi cu fata descoperita ! Alearga si faptuieste fara a te gandi la roade , roada este darul lui Dumnezeu pentru osteneala ta , dar alearga supravegheat , pe calea indicata !

Psihoterapie

Psihoterapia, ca Rememorarea propriei Personalităţi în care este „Potenţialul” Vieţii noastre de Naştere . Dacă pierdem Memorialul acesta de Naştere , se destramă însăşi capacitatea de Viaţă a Fiinţei noastre . Noi ne Naştem cu un Anume Potenţial de Viaţă , care trebuie Deschis şi manifestat şi care este însăşi „Trăirea Vieţii proprii” . Atâta Trăim cât „Potenţial de Viaţă avem” . Dăm şi în acest sens câteva  „repere” de Rememorare , ca Psihoterapie .
Sufletul trebuie sa-si „reia” „Stapânirea Constienta” asupra Memoriilor . Sufletul nu trebuie sa fie „robul” Memoriilor sale . Nu fa auto-sugestie , nici logica-ratiune , ci VOLUTIV autoimpus , ca „AUTO-STAPÂNIRE” si autoorientare în Sine , prin care sa se „orienteze” tot Memorialul tau . Nu „admite” Psihic o  „memorie rea si anormala” , ci respinge-o si înlocuieste-o cu una Buna . Nu fi fixist (adica sa faci doar ce crezi tu) ; cu vointa asculta si de altii . Astfel te vei vindeca de propriile iluzii si încapatânare . Te vei bucura de Unire si Comunicare . Nu fi izolat si însingurat , ci în dialog cu toti si cu toate (pacatul demonic face tocmai un gol de dialog) . Viata este Comunicabilitate . Fii comunicabil chiar daca te fortezi . Fii Vesel chiar daca nu te simti bine , pentru ca fondul Vietii este Bucuria-Lumina . Nimic nu poate coplesi Bucuria Vietii în sine , tu trebuie s-o cultivi si peste propriile suferinte . Impune-ti un zâmbet permanent . Suporta si ce nu-ti place la altii si treci peste toate defectele lor (care sunt legate de caracterul propriu) . Nu mustra direct , nu spune greselile , fii delicat când faci totusi câte o observatie . Nu te enerva ca altii nu sunt ca tine si-ti stau chiar împotriva . Astfel te vei vindeca de contrarietate si te vei bucura de convietuire în tot momentul . Încearca sa ai afectiunea mai tare ca respingerea . Nu admite frica , timorarea, grija zilei de mâine ; nu-ti fa iluzii , lasa totul la momentele lor . Timorarea este slabanogirea Sufletului . Fii optimist , chiar de lucrurile par total încurcate ; crezi în rezolvarea miraculoasa . Toate simptomele de boala , toate certurile , toate contradictiile , greselile tale si ale altora , considera-le trecatoare si tu astfel vei ramâne neatins . Chiar daca ai avut si mai ai crize violente , toate vor trece ; nu admite teama ca va fi mai rau , ci mai bine. Nu admite tristetea dupa greseli si conflicte , lasa-le la momentul când te vei analiza pe tine (la spovedanie mai ales) . Multi fac o scrupulozitate patologica din toate . Nu abandona activitatea , chiar daca nu te simti bine si dai randament putin . Cât ai fi de bolnav , nu renunta la un ceva activ , cât de cât . ODIHNESTE-te ! Viata are o Supralege , a ODIHNEI SACRE , indiferent de stare . În aceasta ODIHNA nu mai conteaza nici o evaluare , este DARUL Lui DUMNEZEU peste toate considerentele . Bucura-te si tu cu adevarat de acest miracol AVVA GHELASIE GHEORGHE

Mobiloterapie
Datorita sedentarismului , noi avem parti ale Corpului aproape fara miscare , unde se depun majoritatea reziduurilor alimentare . Mobilitatea este pentru noi ca si Respiratia , în activul Vietii . Noi , Crestinii , suntem învinuiti ca neglijam „îngrijirea” Corpului . În sensul nostru Miscarea este o „capacitate” a Vietii , ce nu are „scop” în sine ,
ci este doar o modalitate de activ . Nu are scop de a „stapâni functii si organe” , ci ca sa fie o trecere libera a Miscarii prin tot Corpul . Nu faceti din Miscarile Corpului „religie”, ca este patologic , ci considerati-le propriile dumneavoastra miscari , ce nu au de-a face cu Religiosul . RITUALUL nu este „miscare”, ci  „GEST SACRU” , ce înseamna altceva .
Miscarea este o „daruire de hrana” organelor izolate si blocate de boli , care singure nu mai pot primi . Unii prea „religiosi” resping aceasta , ce este o „refuzare de ajutor celor ce nu se mai pot misca” . Celor fara mâini si picioare le dai posibilitati de miscare sau îi poarta altcineva . Miscarea este tot asa de necesara si „terapeutica” , precum  „hrana alimentara” . „Energiile corporale” , în natura lor , nu pot fi SACRALIZATE” , ci doar folosite în vederea RITUALULUI SACRU . Nu va concentrati pe trasee energetice , ca este periculos , noi nu avem în vedere decât „miscarea ca atare”,  restul sa se faca dupa fiziologia propriu-zisa ; noi trebuie sa pastram cu atentie doar  „capacitatea de miscare” , doar asa  „Memorialul în sine”  se va trezi (de intervenim noi cu diferite concentrari , putem preface si denatura si mai rau  „memorialul fiziologic adevarat”) . Nu introduceti „alt” Memorial în Mobilitatea energetica . Noi vedem Mobilitatea în trei moduri :
– Stoarcere-presare-spalare ;
– dilatare-întindere ;
– crestere-acumulare , pe „zonele Corpului” , Cap , Trunchi , Membre  (fiecare cu anexele lor) . Obisnuiti-va sa aveti o  „Pozitie de Rememorare mobila permanenta” , dupa propriul specific si boala (de cap , de trunchi sau de membre) . Sunt forme de „mobilitate din stare statica” (pozitii diferite fixe ale unor parti organice) ; „mobilitate semistatica” ; „mobilitatea activa” , prin miscari directe si repetative (cum sunt miscarile fortate) . Mai este o mobilitate  „psiho-mentala directa” , prin concentrari mentale directe.  Noi ne
ferim de  „pericolul magic”  al  „mobilitatilor energetice” , dar nu excludem  „normalul mobil”  al energiilor , care este „miscarea obisnuita” a noastra . Folositi Miscarea în Practica Gestului , ca mobilitatea Memorialului propriu . Ridicarea Capului , plecarea , întinderea mâinilor-bratelor , închiderea sau deschiderea Ochilor , etc. sunt des folosite în Rugaciune . Aplecati-va cu Fruntea la podea , si stati asa un timp , este modul de Rugaciune al Sf. Moise arapul . Sf. Pahomie cel Mare se Ruga doar cu Mâinile în sus . Altii în genunchi , dupa specific propriu . În Rugaciune unii folosesc Respiratia . Si unii Sfinti Filocalici o recomanda . Pentru lumea de astazi , cu atâtea  „pacate corporale” , Respiratia este un punct de mare valoare . Respiratia deschide , desface si usureaza miscarea Memorialului atât corporal , cât si sufletesc . Respiratia este corespondenta „miscarii neîncetate” a Vietii în general . Avva Ghelasie

Dietoterapie
Urmareste Retete pentru alimentatie si Suflet:

MEDICINA ISIHASTA – RETETE PENTRU ALIMENTATIE SI SUFLET
Concretizăm Reperele stricte ale Dietoterapiei noastre, ca zise „Legi”.
– Proporţia de 10% şi 90% a unui Sortiment faţă de altul, fiecare putând fi în ambele cazuri, schimbându-se raportul (atât pentru fierturi, cât şi pentru cele nefierte).
– Orice „amestec” să fie doar din „Două” Sortimente cu legea proporţiei reciproce de 10-90% (atât pentru fierturi cât şi pentru ne-fierturi), altfel apar incompatibilităţi. Aşa se „tolerează” Cerealele cu Fructele şi cu Legumele-Verdeţurile şi dulciurile concentrate (smochine, curmale, miere şi toate dulciurile tari). Nu se „tolerează” Cerealele cu Proteicele (soia, fasolea, năutul, bobul, lintea, mazărea, etc) şi cu amidonoasele tari (cartofi, napi, castane, banane).
– Zisele „Salate” să nu fie decât din „Două Sortimente” şi acestea în proporţie de 10-90%, unul faţă de altul; mai bine se alternează de la o masă la alta cu celelalte.
Proteicele sunt cele mai pretenţioase. În Dietoterapia Medicinii noastre folosim ca Proteice Boabele Leguminoase uzuale, care fiind nefierte, dar Dospite (în locul fierberii), au o „super-concentrare” ce necesită câteva indicaţii speciale.
În primul rând, Proteicele noastre Dospite se consumă în cantitate foarte mică, având „puterea hrănitoare” suficientă în această evaluare. O „lingură” de Soia Dospită (sau de celelalte) face mai mult ca o jumătate de kilogram de carne. De asemenea, se folosesc, mai ales la început, în proporţie de 10% faţă de un „liant-auxiliar”, sau un al doilea Sortiment.
Nu trebuie să vă lăcomiţi să serviţi în cantităţi mari, că mai mult strică. Proteicele Dospite au toate valorile naturale (fiind pregătite fără fierbere) şi sunt tolerabile în totalitate, condiţia fiind, însă, „cantitatea şi proporţia mică”, altfel devin incompatibile.
Aceste „Legi” ar fi bine să fie respectate de fiecare în parte, şi de Bucătăriile familiilor mari şi de cantine, pentru Sănătatea tuturor. Chiar dacă se mai folosesc şi Preparate fierte, tot pe baza acestor repere ar trebui făcute.

Din vol.Taina Hranei – Pr.Ghelasie Gheorghe

 

Imagine similarăghelasie4