Iubirea este o arta

Dacă nu te iubești pe tine însuţi, nu ai cum să iubești pe altcineva. Poți în schimb să simți nevoia de a fi iubit; şi dacă descoperi pe altcineva care are la rândul lui nevoie de tine, se creează o relaţie pe care oamenii o numesc “iubire”. În realitate, nu este vorba de iubire. Este doar o formă de posesivitate, de egoism, de control lipsit de respect. Nu vă minţiţi singur: aceasta nu este iubire. Iubirea pe care o emanaţi este singura cale prin care puteţi fi fericit. Începeţi prin a vă iubi pe sine, necondiţionat. Abandonaţi-vă în faţa acestei iubiri. Nu vă mai opuneţi vieţii. Nu vă mai respingeţi singur. Renunțați la toată această vinovăție, la toate aceste acuzaţii, acceptaţi-vă aşa cum sunteţi. În acest fel, îi veţi putea accepta mai uşor şi pe ceilalţi aşa cum sunt. Aveţi tot dreptul de a iubi, de a zâmbi, de a fi fericit, de a vă împărtăşi iubirea şi de a nu vă teme să o primiţi. Acesta este procesul de vindecare. Este alcătuit din trei puncte simple: adevărul, iertarea şi iubirea de sine. Dacă s-ar respecta aceste trei puncte, întreaga lume ar cunoaște vindecarea şi nu ar mai fi un spital de nebuni. Aceste trei remedii pentru vindecarea minţii ne-au fost date de Iisus Christos, dar El nu a fost singurul care ne-a învăţat cum ne putem vindeca. Buddha a făcut acelaşi lucru; Krishna la fel. Toţi marii maeştri au ajuns la aceleași concluzii şi ne-au predat aceleași lecții. În întreaga lume, din Mexic până în Japonia, din Peru până în Egipt sau în Grecia, au existat oameni care s-au vindecat. Ei şi-au dat seama că boala se află în mintea omului şi au aplicat aceste trei remedii: adevărul, iertarea şi iubirea, pentru a se vindeca. Orice om care consideră că starea lui mentală obişnuită este o boală trebuie să știe că există un remediu pentru ea. El nu trebuie să mai sufere inutil. Dacă este conştient că mintea lui este bolnavă, că trupul lui emoţional este rănit, el a început deja procesul de auto-vindecare. Imaginaţi-vă că toţi oamenii ar începe să fie sinceri cu ei înșiși, să se ierte reciproc şi să iubească pe toată lumea. Dacă toţi oamenii ar iubi în acest fel, egoismul ar dispărea de pe Pământ. Oamenii ar fi deschişi să dăruiască şi să primească, şi nu s-ar mai judeca reciproc. Bârfele ar înceta cu desăvârşire, iar otrava emoţională s-ar dizolva instantaneu. Visul planetar s-ar schimba complet. Pur si simplu am trăi pe o altă planetă, care nu ne-ar mai aminti prin nimic de Pământul de dinainte. Această lume diferită a fost numită de Iisus “Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ”; Buddha i-a spus “Nirvana”, iar Moise “Tărâmul Făgăduinţei”. Este un loc în care putem trăi cu toţii în iubire, pentru că toată lumea s-ar concentra asupra iubirii. Oamenii ar alege în mod conştient un alt mod de viaţă: viaţa în iubire. Dar oricum i-am spune noului Vis, acesta ar rămâne tot un vis, la fel de real sau de fals ca şi visul iadului. Dar cel puţin puteţi alege visul în care preferaţi să trăiţi. Aveţi acum la dispoziţie uneltele prin care vă puteţi vindeca. Întrebarea este: ce veţi face cu ele?   Don Miguel RUIZ

Iisus a spus ca trebuie sa devii un servitor al Iubirii pentru a ti se garanta cea mai mare libertate de creatie. Pentru ca atunci cand esti in slujba iubirii, ii iubesti pe ceilalti ca pe tine insuti. Esti in slujba unui bine superior si deci, poti avea si tu avantaje, in moduri pe care nu le poti cunoaste. Slujitorul iubirii nu intreaba “Dar eu ?”, deoarece el stie ca cel ce este in beneficiul intregului, trebuie sa fie si in beneficiul partii. E de neconceput ca cei care ofera ingrijire si iubire celorlalti, sa primeasca inapoi mai putin decat au dat. Pentru ca iubirea creste, pe masura ce este data si primita. Cresterea care vine de la Dumnezeu nu cauta sa avantajeze pe una dintre parti mai mult decat pe cealalta. Si astel, toti prospera impreuna. Iti voi spune foarte simplu ce trebuie sa stii. Nu poti profita numai tu singur. A incerca sa faci asta, inseamna sa te zbuciumi si sa esuezi.
Ai grija de tine, dar pastreaza binele celorlalti in gandurile si rugaciunile tale, deoarece ceea ce le vei oferi se va intoarce in mod sigur la tine, ca si cand aceasta ar fi fost dorinta ta expresa.
Dumnezeu nu v-a creat separat, ci “dintr-o bucata”. Fiecare dintre voi face parte din tesatura omenirii. Indiferent decat de mult incercati sa scapati de acest lucru, in final, veti fi adusi inapoi. Binele tau si cel al fratelui si surorii tale este unul si acelasi. Acesta a fost adevarul la inceputul creatiei si acesta este adevarul si astazi. Intelege insa, datoria ta fata de omenire nu este de a incerca sa fii ca ceilalti, ci sa fii tu insuti si sa-i incurajezi si pe altii si fie ei insisi. Nu poti forta o persoana sa fie buna si iubitoare. Nu poti impune cinstea sau onestitatea. Ele trebuie sa se dezvolte in mod spontan, in fiecare inima. Iar ceea ce ajuta la dezvoltarea lor este doar sprijinul si incurajarea procesului creator, ce are loc in fiecare. Spijina-l pe celalalt sa fie cine este si nu-i va fi greu sa te iubesca. Incurajandu-l sa fie el insusi, il inveti cum sa-i iubesca pe ceilalti in mod neconditionat. Si el va invata sa ofere celorlalti sprijinul pe care tu i l-ai ofeirt lui. Societatea nu poate fi reglementata de sus in jos. Puterile ierarhice nu pot oferi putere, ele pot doar oprima. Cresterea puterii are loc de jos in sus, de la un individ care-l incurajeaza pe altul. Iubirea data in dar se va oferi ea insasi, iar si iar.

Aceasta este invatatura mea. Este una de iubire, nu de impunere cu forta. Ea imparte cu ceilalti, dar nu terorizeaza si nu insista. Nu cauta sa-i limiteze sau sa-i controleze pe ceilalti – ea are incredere ca oamnenii vor lua hotararile cele mai bune pentru ei. Intinde o mane deschisa, nu un pumn strans. Bineinteles ca imediat ce religia iubirii este proclamata, soseste cineva care poarta sabie si care anunta urmatoarea Cruciada. Va cer sa nu ma implicati in toate acestea. Nu doresc sa inghesui iubirea mea pe gatul nimanui. Calea mea este mai blanda si mai plina de incredere. Stii ca vine de la mine, deoarece iubirea pe care o proclama este oferita intr-un mod iubitor. Daca nu vine intr-un mod iubitor, atunci ea nu vine de la mine, ci din temerile aceluia care refuza sa aiba incredere in decizia pe care o vei lua. (Paul Ferrini)
Calea către Dumnezeu şi către desăvârşirea spirituală este înainte de toate, pentru aceia care au deschiderea sufletească şi îndrăzneala necesară, o cale a iubirii.  Prin iubire putem găsi cea mai puternică motivaţie şi cea mai uşoară modalitate de a aprofunda dăruirea, empatia, compasiunea, răbdarea, îndrăzneala şi alte virtuţi, precum şi de a explora fericirea, împlinirea, extazul, misterele polarităţii etc. Iubirea este cea care conferă putere şi echilibru sufletului omenesc şi îl face să se deschidă faţă de divin. „Iubirea”, spunea Michelangelo Buonarroti, „este aripa dăruită de Dumnezeu sufletului, pentru ca să se urce până la El.” Dacă avem şansa să iubim şi să fim la rândul nostru iubiţi, de ce să nu avem curajul să ne explorăm profunzimile sufletului şi să ne dăruim complet în această iubire? De ce să nu îndrăznim să ne abandonăm complet, iubind mereu mai mult, mai frumos, mai adânc, mai adevărat?  „O iubire care nu este eternă nu este nimic”, scria Camil Petrescu. Iubirea profundă vine din adâncul sufletului şi ne trezeşte sufletul, şi, ca nici un alt sentiment, ne conferă starea de împlinire sufletească de care avem atât de multă nevoie, chiar şi atunci când nu ne dăm seama. „În fiecare om există o infinită nevoie de a iubi, care-l divinizează atunci când este plenar şi divin manifestată”, ne spune Ghidul nostru spiritual. Prin atingerea sa magică, iubirea ne alchimizează întreaga fiinţă, ne transfigurează viaţa, trăirile, percepţiile, ne redefineşte idealurile, ne încântă şi ne purifică inima. Trăită la modul autentic şi profund, iubirea dă rost strădaniilor sufletului nostru şi se află printre cele mai de preţ comori pe care le luăm cu noi în lumea de dincolo atunci când vom părăsi planul fizic. Aceia care iubesc mult pot spune că nu au trăit degeaba, pe când aceia care iubesc puţin sau chiar deloc vor înţelege, la momentul oportun, că şi-au irosit viaţa. „Noi toţi ne-am născut pentru a iubi.

Acesta este principiul existenţei noastre şi singura sa finalitate.” – Benjamin Disraeli.

Lev Tostoi scria: „Iubirea? Ce-i iubirea? Iubirea stă în calea morţii. Iubirea este viaţa. Tot, tot ce înţeleg, înţeleg numai pentru că iubesc. Tot ce există, există pentru că iubesc. Totul e legat numai de iubire. Iubirea este Dumnezeu, şi când mori, înseamnă că tu, o părticică din iubire, te întorci la izvorul veşnic al tuturor lucrurilor.”

Mahatma Gandhi a spus: „Iubirea este cea mai mare forţă a omenirii şi totuşi este cea mai modestă pe care ne-am putea-o închipui”, iar Dante Alighieri a descris această forţă a iubirii astfel: „Iubirea mişcă Soarele şi celelalte stele”. Dacă iubirea conferă măreţie sufletului uman, este alegerea noastră să manifestăm plenar această iubire. Pentru că iubirea îşi găseşte adevărata împlinire atunci când ea este manifestată. Iubirea nu este doar un sentiment abstract, ceva strict interior şi strict personal. A manifesta iubirea şi, cu atât mai mult, a manifesta fără măsură iubirea pe care o trăim în universul nostru lăuntric, este o adevărată artă care necesită curaj, dăruire şi un gram de nebunie. Cum putem manifesta iubirea, astfel încât ea să se reverse din prea-plinul sufletului nostru într-un mod armonios, astfel încât să fie o sursă de încântare şi bucurie pentru cei pe care îi iubim, astfel încât să vină în întâmpinarea dorinţelor şi aspiraţiilor fiinţei iubite, oferind totul fără a cere nimic în schimb, dar şi fără a stânjeni, fără a forţa, fără a presa, lăsând de o parte dorinţele şi nevoile noastre şi punând pe primul plan fiinţa iubită? Aici este marea artă a iubirii pe calea căreia nu suntem cu toţii, deocamdată, decât nişte ucenici.