Intalnirea cu INIMA Ta , In INIMA POTIR

Ochii mai adanci ca marea ; necuprins de cer ; patrunzatori ca fulgerul ; tarie neclintita ; Iubire permanenta  .

Viata este o taina daruita nu primita . Boala este un atentat la viata . Cine indrazneste sa se atinga de viata ?
Viata noastra este Calea dintre Chipul lui Dumnezeu si chipul naturii create , care se implineste in Chipul lui Dumnezeu si chipul creat , se intalnesc si se vad . Dar in acest moment de vedere de Taina se face o infricosata separare dintre Chipul lui Dumnezeu si chipul creat , ca sa nu se confunde Dumnezeu cu faptura creata .
Doar Dumnezeu este „Eu sunt cel ce sunt „. Creatia este „Sunt ceea ce voi fi „. Acest „ce voi fi ” este rodul vietii , este iubirea de Dumnezeu .
Dumnezeu este Inceputul a toate si dincolo de El este tot El , fiind Dincolo de orice Inceput . Dumnezeu este Inceputul .
Ritualul Cosmic al lumii il face direct Fiul lui Dumnezeu , prin Liturghia Hristica , dar ritualul propriu il face fiecare in parte , ca o „pregatire de integrare ” in cel cosmic .
Fiecare zi este o ” Nastere din Nou ” si viata este o Vesnicie de Nasteri din Nou . Taina Permanentei si neschimbarii eterne  este Vesnica Nastere ( de aici pesemne , si mitizarea anticilor , ca metempsihoza si reincarnare , ca o denaturare a tainei Nasterii din Nou).
Se spune teologic crestin ca Tatal Dumnezeu Naste permanent pe Fiul , si Fiul permanent Actualizeaza Nasterea de Filiatie , ca Raspuns propriu . Si aici este originea si in creatie , a Liturgicului si Ritualului de rugaciune . In Dumnezeirea Treimica Fiintiala in sine , Tatal este Altarul -Nascator si Fiul este Liturgicul-Ritualul Nasterii Sale . Avva Ghelasie Gheorghe

Lasa apele sa se involbureze pentru a putea produce rezultate !
Mergi si micsoreaza-te , diminueaza-te , calca pe „proprietatile” tale si accepta-l pe Eu sunt cel ce sunt !

Ochii mai adanci ca marea ; necuprins de cer ; patrunzatori ca fulgerul ; tarie neclintita ; Iubire permanenta .

Fiecare suntem Inima din
noi
In Infatisare .

Inima de Suflet , Inima de
Corp ,
Fac un „singur” Trup .

IISUSE , Inima mea
Doreste -ntalnirea cu
INIMA Ta ,
In INIMA POTIR
Unde DUMNEZEU si
Faptura
Sunt un „Singur TRUP „.
Scegli l'immagine animata di Natale che preferisci | Playbuzz

Anunțuri
Publicat în Alte subiecte | Lasă un comentariu

Aici , cel care asteapta sunt eu

Sapă , sapă ,
până dai
de stele-n apă .

„ Începuturile mele stau sub semnul unei fabuloase absenţe a cuvântului . Urmele acelei tăceri iniţiale le caut însă în zadar în amintire . ”

Agresivitatea poate fi definită sumar drept tendinţa de a-l ataca pe celălalt (sau orice alt obiect susceptibil a sta în calea unei satisfacţii imediate) . Vorbim de atitudini agresive (priviri , mimică , gestică ) ce au un caracter provocator , putând declanşa , în replică , o agresivitate şi mai puternică . Totodată , vorbim de cuvinte agresive (ameninţări , insulte , critici ) sau de atitudini ( răutăţi , ironie , causticitate ) ameninţătoare . În acest context cuvântul bate , loveşte , biciuieşte şi răneşte sufletul celuilalt . Agresivitatea ca trăsătură caracterială constă într-o disponibilitate spre acţiuni şi reacţiuni violente , intense şi disproporţionate în raport cu un stimul , cu efecte perturbatoare sau / şi vătămătoare asupra relaţiilor individuale sau / şi sociale . Există chiar un „ impuls ” patologic de a face rău , de a produce suferinţă celuilalt . Inexistenţa unei relaţionări adecvate , a unei „ întâlniri sociale ” corespunzătoare , poate avea drept urmare un eşec al comunicării şi al înţelegerii reciproce ; acest eşec se va materializa într-o formă de agresiune fizică . Agresivitatea verbală poate fi metaforic denumită „ spinii otrăvitori ai trandafirului ” . Părintele Dumitru Stăniloae aminteşte faptul că „ judecata rămâne închisă în individul fără cuvânt , iar fapta trebuie explicată şi promovată prin cuvânt . Cuvântul e baza faptelor . Răspunderea pentru toţi şi toate în faţa Raţiunii creatoare şi susţinătoare a tuturor , cu colaborarea semenilor , manifestată prin fapte , îşi are baza în cuvânt , care este modul cel mai clar al relaţiei omului cu Dumnezeu-Cuvântul şi cu semenii săi . Nu poate fi fapta conştientă fără cuvinte , şi aceasta se exemplifică prin faptul că Cuvântul a stat chiar la baza faptei creatoare a lumii ” .
„Dumnezeu i-a sortit omului Lumină , iar cuvântul este flacăra candelei la care în hăul cosmic , urmaşii lui Adam şi Eva îşi parcurg periplul lor terestru , plin de greutăţi , vicisitudini , încercări şi compromisuri . Conţinând o mare forţă şi stând la baza misterelor şi a miracolelor lumii , cuvintele sunt de fapt imagini ale sufletului omenesc . Ele zămislesc idei , fac să se nască vise , exprimă sentimente şi permit oamenilor să se redescopere ca fiinţe care , prin creaţie , au în ele vocaţia îndumnezeirii . Cuvântul , lumina venită de la Marele Creator , permite lui „ homo sapiens ” să cunoască Lumea , s-o înţeleagă şi în cele din urmă să-şi modeleze destinul trăind în ea . ”
Enzo Bianchi ne face un îndemn de mare rafinament duhovnicesc: „Deschide Biblia şi citeşte textul: nu alege niciodată la întâmplare, pentru că Cuvântul lui Dumnezeu nu se ciuguleşte. Cuvântul este interpretul lui însuşi , iar lectura trebuie să fie ascultare , iar ascultarea să devină supunere . Nu te grăbi : trebuie să-ţi faci timp pentru lectură , pentru ca lectura să se facă ascultare . Cuvântul trebuie ascultat ”.
Domnul tău ştie foarte bine ce e în inima ta . Nu are nevoie de martori care să te acuze , pentru că sufletul tău te dă de gol îndeajuns în clipa asta . Tu nu-ţi asculţi sufletul , ci doar înverşunarea şi mânia din tine .
Aici, spulberă vântul nisipul ; acolo ,
nisipu-i de vânt spulberat .
Acolo , un om bogat stă şi aşteaptă ; aici ,
cel care aşteaptă sunt eu .
” Profetul nu este distras de iluziile trecutului , ale prezentului şi ale viitorului . Fixitatea limbajului este cea care determină asemenea distincţii liniare . Profeţii deţin o cheie pentru lacătul oricărui limbaj . Imaginea mecanică rămâne , pentru ei , doar o imagine . Universul nostru nu este mecanic . Progresia liniară a evenimentelor o impune observatorul . Cauză şi efect ? Problema nu e câtuşi de puţin asta . Profetul rosteşte cuvinte fatidice . Ele lasă să se întrevadă lucruri ” menite să se întâmple ” . Dar clipa profetică eliberează ceva de o întindere şi-o putere infinita . Ea supune universul unei distorsiuni spectrale . De aceea , profetul înţelept ascunde realitatea îndărătul unor etichete scânteietoare . Cei mai buni profeti sunt aceia care ştiu să te conducă până în faţa perdelei , pentru a te lăsa să priveşti singur pe după ea . ”

Nu ne dam batuti ! Indrazniti  . În lume necazuri veţi avea ; dar îndrăzniţi . Eu am biruit lumea .  ❤  🙂 Imagine similară

 

Publicat în Alte subiecte | Lasă un comentariu

Si iar mi-i dor

Nevoieşte-te să-L culci pe El în ieslea inimii tale si caută să-L ţii cu multă bucurie mereu pe Domnul înlăuntrul tău ca să fii miluit de Dânsul . Nu te face peşteră de tâlhari şi cuib al diavolilor , ci fă-te tron al lui Dumnezeu şi slujitor râvnitor al său . Aşa de te vei sili , de te vei nevoi , atunci va fugi de la tine tulburarea , mâhnirea , mânia şi te vei face casă a toată fapta buna , de care să te învrednicească Bunul Dumnezeu şi sa scrie în cartea vieţii şi sărman numele tău . Amin.
Pe munţi bate un vânt puternic . Un vânt uscat şi monoton . Brazii cânta acelaşi cântec trist şi solitar ce îmi trezeşte în suflet un dor de linişte , de singurătate . Aş vrea să fiu singur , să nu mai vorbesc cu nimeni , să nu mai văd pe nimeni , să nu mai aud zgomot , să nu mai am griji , să nu mă mai ştie nimeni , să fiu singur , mereu singur . Mi-e dor de munţi ! Aş vrea să stau sus pe creste de munţi , să-mi bată vântul mereu în faţă , să-mi cânte brazii mereu în urechi , iar pâraiele să-mi şoptească în murmur aceeaşi tainică rugăciune .
Mi-e dor de rai ! Mi-e dor de ceruri ! Mi-e dor de veşnicie ! Privesc spre cer . Văd nori negri, plumburii, alergând spre răsărit; pe deasupra munţilor pustii pluteşte o ceaţă deasă . Aş vrea să zbor sus , sus de tot , acolo undeva , unde nu mai sunt oameni , nici griji , nici tulburări . Caut cu ochii în sus şi vreau să răzbat cu privirea printre nori spre cerul cel senin şi albastru al pacii lui Iisus . Mi-e dor de Iisus . Mi-e dor de Fiul Fecioarei . Mi-e dor de Cel ce a pătimit atâta pentru mine . Mi-e dor de Cel ce a murit pe cruce pentru pacatele mele . Mi-e dor de Cel ce s-a înălţat pe nori la Ceruri pentru a noastră mântuire . Mi-e dor de Iisus cel rastignit . Mi-e dor de Iisus cel flămând şi însetat pentru mântuirea mea . Simt în inima mea un gol puternic . Simt o lipsă mare ce mă apasă pe inimă . Mă doare inima . Şi nu ştiu pentru ce . Sunt sătul şi totuşi mi-e foame de ceva . Sunt adapat şi totuşi o sete cumplită mă chinuie . Sunt odihnit si totuşi o osteneală lăuntrică mă doboară . Sunt bine imbrăcat şi totuşi un vânt nevăzut bate fără milă peste sufletul meu . O lipsă mare , un gol puternic , o foame şi o sete ce le simt , sunt toate pentru că nu-L am în mine încă pe Iisus . Osteneala, vântul , frigul , durerea inimii sunt pentru că trăiesc în păcate de atâţia ani .
De-atâţia ani păcătuiesc , de-atâţia ani bolesc şi sufăr fără a mă lecui . Deşi am şi doctori iscusiţi şi leacuri potrivite , totuşi zac bolnav şi strig mereu că nu are cine mă vindeca . Iisus îmi este doctor , pocăinţa îmi este leac , dar eu nu voiesc să mă vindec . Stau legat în lanţurile cele nedezlegate ale obiceiurilor rele şi patimilor şi iată că mor nelecuit .
De aceea sunt pustiu la suflet , de aceea sunt mereu mâhnit şi nemângâiat . De aceea simt în inima mea un gol cumplit care cu nimic nu se mai poate umple ; o lipsă mare care cu nimic nu o mai pot completa .
Bate vânt puternic , codrul sună a pustiu . Aş vrea să mă retrag măcar o clipă din valurile şi grijile vieţii , să stau singur la rădăcina unui brad , unde măcar puţin , câtuşi de puţin să plâng , rugându-mă Domnului Iisus . Simt că sunt păcătos , recunosc că am greşit , mărturisesc că sunt vrednic de pedeapsă , ştiu că numai prin pocăinţă am iertare .
Totuşi văd că sunt atât de pătimaş , încât nu am nici o putere să mă lupt cu patimile din mine . Şi trupul şi simţurile mele şi lumea şi diavolul , toate m-au biruit . Iar eu zac lovit de moarte pe calea vieţii mele şi n-are cine se milostivi spre mine . Nu are cine să-mi pună untdelemn pe rănile mele şi cine să mă ducă la o casă de oaspeţi . Sunt doborât de patimi şi nu are cine mă ridica din legăturile lor amare !
De aceea , văzând că sunt atât de păcătos şi nesimţit la inimă , zic şi cred că numai singur plânsul , plânsul inimii mele , numai el mă va putea apropia de Domnul Iisus Hristos pe Care atâta L-am supărat .
Aş vrea să plâng singur , undeva departe de lume , departe de oameni , departe de părinţi şi fraţi , departe de grijile vieţii , undeva departe , departe de patimi , departe de păcate . Acolo , numai acolo , în ţara pocăinţei , în pământul faptelor bune , acolo nu vor mai bate vânturi reci şi pustii , nu va mai fi durere , nici boală , nici frică , nici moarte , ci veşnică bucurie , plâns de veselie , murmur de rugăciune , cântec de preamărire , dor de veşnicie… Acolo , în ţara aceea frumoasă , dar atât de îndepărtată , acolo aş vrea eu să ajung , acolo să trăiesc , acolo aş vrea să mor , departe , la umbra crucii lui Iisus . Amin Mi-e dor de cer – 

Publicat în Alte subiecte | Lasă un comentariu

INTR-UN LEAGAN DE VIS

Noapte de vis , timp preasfânt ,
Toate dorm pe pământ …
Două inimi veghează ,
Pruncul dulce visează
Într-un leagăn de vis ….INTR-UN LEAGAN DE VIS
Noapte de vis , timp preasfânt ,
Dumnezeu râde blând …
Pieptul vibreaza a iubire
Lumii îi dă mântuire
Pacea in ea aducând ….PACEA IN EA ADUCAND
Noapte de vis , timp prea sfânt
Păstorași vin cântând
Îngerii cânta Aleluia
Lumii vestesc bucuria :
Domnul e pe pământ ….DOMNUL E PE PAMANT

HRISTOS IN INIMI SI IN GAND – CRACIUN FERICIT !

Publicat în Alte subiecte | 3 comentarii

COLOREAZA FRUMOS in Culori Deschise

Mă scuzaţi domnule , vi s-a desfăcut tivul respectabilităţii şi vă atârnă puţin într-o parte . Nu , nu cred că soţia dumneavoastră a observat , pentru dânsa sunteţi mai mult ca sigur invizibil . Serviciul dumneavoastră nu ştie să vă coase destrămările fiinţei .  Ooo , ba mai mult ar fi în stare să vă facă chiar şi pe dumneavoastră o haină la mâna a doua . Bună doar de şters pe jos , în tramvaiele gri , pline de aceeaşi unsoare şi acelasi noroi al uitării şi al ignoranţei . Insă eu , stând aşa în picioare şi nefăcând nimic , am văzut două-trei scame de lumină , cu tivul desfacut , aprinzându-se în ochii dumneavoastră . Vă supăraţi dacă vă însoţesc câteva staţii şi vă povestesc despre mine ?  Imi place să umblu gol , chiar dacă nimeni nu vede , e pentru că au ochii prea îmbătaţi de griji şi evenimente distrate . Deh ! Este frumuseţea mea că pot umbla gol fără să mă huiduie nimeni .
Mă scuzaţi domnişoară , vi s-a deschis sufletul . Sper că nu vă lipseşte nimic , va rog sa verificaţi , în îngrămădeala din tramvaiul care ne duce spre moarte , nu ştii niciodată dacă nu s-a strecurat vreun hoţ . Fură stimată domnişoară , fură nemernicii . Fură zâmbete şi lacrimi preţioase . Fură amintiri , fură orice . Dar ce nu fură în ziua de azi ?!  Aşa că aveţi grijă la geanta trăirilor , că o taie ăştia cu lama nesimţirii şi vă lasă fără averea interioară atât de incarcata in dumneavoastra .  Luaţi loc pe scaunul meu , nu ştiu când cobor , dar vă respect şi îmi doresc să vă odihniţi pe drum . E lung .
Mă scuzaţi doamnă , vi se vede dantela cuvântului pe sub poalele fustei gândurilor . Să vă spun drept , am observat de când m-am urcat dar mi-a fost jenă să vă spun , ştiţi şi dumneavoastră cum e .. Ah , nu-i nimic , o să stau eu în dreptul dumneavoastră când vă legati din nou inima cu cureaua tăcerii … Aşa !  E perfect acum , nu se mai vede nimic… Decât griul zilei fără istorie , pe care zilnic îl repetaţi într-o rutină a mâinilor şi a gândurilor ce vă poartă în acelaşi tramvai obscur , plin de hoţi şifonaţi şi suflete adormite .
Mă scuzaţi, oameni buni , călătoresc printre voi , şleampăt şi fără uniformă , mi-e tulburătoarea setea de viaţă în neorânduială , mai şterg din când în când cu mâna câte o bară de transpiraţia nervozităţilor şi animozităţilor iscate de traficul ce se perindă prin geamurile prăfuite ale unui tramvai gri , gri precum viaţa celor care călătoresc cu el . De ce m-am urcat în el şi eu ? Pentru că voiam să dau puţină culoare şi să înţeleg de ce griul stapâneşte peste rame .  Mă scuzaţi , cred că am nimerit într-o prăvălie de ciment , ori poate într-un pod îmbâcsit , cu pânze vechi .  Moarte şi vechi ! Si nu într-un tramvai . Cum , un tramvai ?!  Vatman ! Opreşte , vreau să cobor ! Am vopsele multe la mine şi nu vreau sa risc să mi se usuce toate în căldura istovitoare a unor suflete arzânde în neputinţa de a visa şi trăi frumos !

Ce as spune eu unui om ? Acorda cinci minute inimii tale cu capul plecat si un desteptator alaturi . Cinci minute asculta bataia inimii sincronizand-o cu ticaitul ceasului si clipitul genelor . Un singur cuvant ti-as spune ! DOAR SA MA AUZI !
Trimite-ti gandurile in stele . TE STIU SI SUNTEM !
Acest Craciun sa ne implineasca cu tot ceea ce ne lipseste si noi nu stim !
Iti urez pace si iubire , tie , om drag !

Publicat în Alte subiecte | 3 comentarii

Adorabila Sophia

Tot mai multi oameni de stiinta se tem ca omenirea va disparea din cauza robotilor inteligenti. Insa este un pericol real sau nu? Astrofizicianul Stephen Hawking s-a alaturat unui grup de experti care isi exprima ingrijorarea despre momentul in care oamenii vor construi masinarii sau vor realiza software-uri care vor putea fi numite inteligente in adevaratul sens al cuvantului, arata BBC.  Omul de stiinta a sustinut recent ca sfarsitul umanitatii va veni din cauza inteligentei artificiale . Si seful companiei auto Tesla Elon Musk a facut o declaratie asemanatoare, in luna octombrie.  El considera ca inteligenta artificiala este „o amenintare existentiala” si ca reprezinta unul dintre cei patru factori care ar putea declansa Apocalipsa. Acestia au fost stabiliti de echipele ce studiaza, la Universitatea Cambridge, evolutiile ce vor putea duce la sfarsitul umanitatii. De aceeasi parere este si profesorul Nick Bostrom de la Universitatea Oxford, care a spus ca sfarsitul lumii ar putea veni in urmatorul secol si va fi adus de robotii inteligenti. Pe de alta parte, futurologul, Ray Kurzweil, care lucreaza la Google, are o previziune mai sumbra: pana in 2029, robotii vor fi mai inteligenti decat toti oamenii.
Masinariile si dispozitivele devin din ce in ce mai inteligente si sansele ca oamenii sa ramana la conducerea lumii scad pe zi ce trece.
Insa acest risc este real sau nu? Scenariul este posibil, potrivit lui Neil Jacobstein, profesor de robotica si inteligenta artificiala la Universitatea Singularity din California.
El sustine ca oamenii trebuie sa fie constienti de consecintele pe care le provoaca creatiile noastre si sa pregatim societatea si institutiile pentru schimbarile care ar putea urma.
„E mai bine sa facem asta inainte sa dezvoltam complet tehnologiile, robotii si inteligenta artificiala. Posibilitatea ca ceva rau sa se intample e mai ridicata cand nu realizezi ce pericole pandesc la usa”, a transmis acesta.

Autorul de romane SF Charles Stross sta linistit in aceasta privinta. El crede cu tarie ca omul nu va construi un dispozitiv care gandeste singur si care ar putea sa nu ii mai deserveasca interesele. Pe de alta parte, el sustine ca inteligenta artificiala va deveni periculoasa in viitor doar daca va cadea in mainile nepotrivite ..

Publicat în Alte subiecte | 2 comentarii

Milie , copil nenascut

Timpul dintre tacerea inimii si respiratia sufletului de copil (re)nascut … I.I

Ce mai faci , Milie ?
Milie plange cum nu am mai vazut-o plangand nici-odata . Hohotele ii gatuie vocea si respiratia . Are cu certitudine ceva sa imi spuna , insa nu reuseste . Pentru Milie , a vorbi inseamna a inventa de fiecare data , a iesi din ea insasi , a indrazni ceva necunoscut , poate chiar periculos pentru existenta ei de copil nenascut . Cu toate acestea , inlantuie urmatoarele cuvinte :
Milie , bolnava ! Frica ! Durere!
Ma simt neputincioasa in fata acestui bot de fiinta umana care nici macar nu accepta sa fie consolata . Atunci ii vorbesc si ii spun ca vom continua sa lucram impreuna pentru ca ei sa nu-i mai fie atat de frica …. Imi pare ca Milie se calmeaza putin . Printre lacrimi lasa sa-i scape cuvinte , asocieri de cuvinte , care incep treptat sa capete sens pentru mine ;
Frica ..prea grea viata …nu e frumoasa …
Viata pe care o descopera este plina de exigente . Milie resimte lipsa , conditia indispensabila a dorintei!
Vocabularul ei este limitat insa incarcat de sens . Frica , rau , prea greu , nu frumos – si mai nou – nu trebuie sa aud , nu trebuie sa privesc , nu pot sa ma joc , nu stiu sa fac , Milie nu poate !
Pe ce drum periculos se afla ea ! Si ce pozitie dificila am eu ! Cum sa reusesc sa o insotesc fara sa o duc eu ..si nici sa o abandonez !?
Este frig si gri in aceasta luna de ianuarie . Milie tocmai a implinit opt ani . In ciuda efortului pe care il face pentru a prinde radacini printre noi , zilele ei de nastere devin , cu timpul , repere ale diferentelor . Astazi Milie lipseste . Trupul ei este aici insa nu il locuieste nimeni . Se deplaseaza asemenea unei marionete , ma urmeaza de la distanta . Odata intrata in camera , ramane in picioare , nemiscata , cu gura deschisa , privind in gol . Nu stiu cat timp o simt astfel , transformandu-se in obiect , insa imi pare ca trec ore .
Ce se petrece Milie , ce nu este bine ?
Milie pare ca nu ma aude , ca nu ma vede ..Nu mai stiu ce sa spun , ce sa fac .. Imi vin atunci in minte toate imaginile copiilor care au sfarsit prin a gasi , ca singura alternativa la suferinta lor , debilitatea sau autismul cel mai profund intr-un fel , imobilitatea .
Atunci fara a-i anticipa catusi de putin gestul , Milie deschide usa si iese grabita . Nu-mi ia mult timp sa o gasesc , si totusi prea mult ! A iesit in graba in strada si este acolo , in mijlocul intersectiei , la cativa centimetri de o masina care franeaza brusc si zgomotos , asa incat angoasa si furia soferului sunt explicabile .
Nu ne putem oare imagina ca retragerea in dementa si autism este un mod de a alege sa-ti dai singur moartea , mai degraba decat sa trebuiasca sa accepti ca intr-o zi ea iti va fi data ? ..Ei sunt intotdeauna cei care aleg si nu lasa pe nimeni sa faca nimic in locul lor . Tristetea si suferinta , par sa fi invadat tacut viata lui Milie .
Milie foloseste intotdeauna aceleasi cuvinte … Prea grea viata . De ce ? Prea grea .
Arunca aceste cuvinte cu glas sec , neomenesc , cu o voce care parca nici nu stie ce tonalitate si ce forma sa ia .
Intr-o zi o aud suprapunand cuvintele peste hohote ;
Lui Milie ii e frica ! Ajut-o pe Milie !
Simt cum Milie care mi se lipeste de trup , ma pune in legatura cu absenta copilului pe care il astept in viata mea de optsprezece luni … Desigur , tot acum optsprezece luni s-a nascut in mine ideea ‘pack’ care a coincins cu dorinta mea de a ramane insarcinata …Desigur acest proiect ce o vizeaza pe Milie , este intr-o oarecare masura acela al unei nasteri … Desigur Milie ne evoca un copil inainte de momentul venirii pe lume …dintr-o lume a perfectiunii ..intr-o lume a reactiunii …

Imagine similară

Publicat în Alte subiecte | 2 comentarii

Daca Adam si Eva nu ar fi cazut , ar fi putut ei sa inainteze pana la starea desavarsirii fara Hristos ?

Părintele SERAFIM: Relatarea Cărtii Facerii despre Ziua a Patra a Facerii este greu de adaptat ideilor obisnuite despre univers, fiindcă Scriptura si Sfintii Părinti afirmă cu certitudine că soarele a fost creat în acea Zi, după ce pământul, plantele si copacii existau deja. Mai mult, Părintii spun că soarele, luna si stelele (ca si toate găurile negre si tot ce se mai află în spatiu) au fost create în Ziua a Patra într-o clipită. Dumnezeu a făcut un semn cu mâna si toate au luat fiintă, la distante de triliarde de mile. Bineînteles că Dumnezeu este mai mare decât universul, deci de ce nu ar fi fost în stare să facă acest lucru ? Pentru el nu e deloc greu. Aceasta dă o cu totul altă perspectivă asupra lumii. E o întreagă cosmogonie – explicarea începutului lucrurilor. Cosmogonia evolutionistă modernă, popularizată de oameni precum Carl Sagan, sustine că a existat un punct care a avut un „big-bang”, iar apoi totul s-a dezvoltat din el fără nici un Dumnezeu.
[Omul recunoscut a fi „părintele” cosmogoniei Big-Bang-ului a fost Abatele George Lemaître (1894-1966), un preot iezuit. Intr-o zi a anului 1931, pe cand citea un articol despre originea si sfârsitul lumii, i-a venit ideea că universul a explodat si apoi a evoluat dintr-un „atom primordial”. Contemporan cu colegul său iezuit Teilhard de Chardin, el a încercat să facă pentru astronomie ceea ce Teilhard făcuse pentru biologie: să creeze o sinteză a crestinismului cu conceptia evolutionistă a stiintei moderne. Desigur că „atomul primordial” este echivalentul cosmogonic al „supei primordiale” a lui Darwin (din care se presupune că a apărut si a evoluat viata). „Ideea de evolutie”, scria Lemaître, „a jucat un rol important în dezvoltarea astrofizicii… Evolutia lumii poate fi asemuită cu un spectacol de artificii ce tocmai s-a încheiat” (C.G. Lemaître, The Primeval Atom, D. Van Nostrand Company, New York, 1950, pp. 87, 78). (n. ed.)]
Dacă crezi acest lucru, este firesc să crezi că cel mai mare corp, soarele, a apărut primul, iar apoi a făcut să apară cumva pământul. Sunt tot felul de teorii despre cum a făcut acest lucru. Unii cred că soarele s-a format dintr-un nor de gaze si praf, iar căldura sa a făcut ca gazul să fie eliminat, rămânând numai praful, care s-a condensat si s-a răcit, formând planetele. Altii cred că soarele s-a ciocnit partial cu o stea călătoare, făcând gazele să fie smulse de pe suprafata solară, gaze care mai târziu s-au transformat în planete. Diferitele teorii sunt în întregime speculatii, fiindcă nimeni nu a fost acolo în acele momente, iar astfel de lucruri nu mai au loc în prezent. Poate că ele sunt în concordantă cu ceea ce credem noi că trebuie să fie adevărat, întrucât ni se pare că toate corpurile mai mari trebuie să fie anterioare celor mai mici. Dar după Cartea Facerii si după Sfintii Părinti, pământul – acest măruntis neînsemnat, această picătură din univers – a fost primul, iar grozavul soare a aparut după el.
Astăzi filosofilor atei le place să spună că dimensiunea relativă a pământului dovedeste că omul e doar o picătură pierdută în univers. Ei spun: „Pământul este atât de mic, iar universul atât de mare – deci evident universul e mai însemnat decât omul, iar Dumnezeu nu a făcut totul pentru om”. Dar dacă gândesti în termenii celor spuse de Părinti – că soarele a fost făcut după ce pământul exista deja – atunci este limpede că totul a fost făcut pentru om. (…)

Natura Raiului

Părintele SERAFIM: înainte de a începe un nou capitol, poate cineva să facă un rezumat despre felul cum era Raiul pământesc ?
STUDENT: Nu este lumea materială asa cum o cunoastem noi, dar nici un tărâm intelectual, ci unul oarecum intermediar. E mai curând un loc fizic rarefiat.
Părintele SERAPIM: Da. Si era pe pământ sau în cer ?
STUDENT: Niciunde. Cred că era ridicat deasupra pământului.
Părintele SERAFIM: Da, dar de fapt la început era parte a pământului, chiar dacă era probabil pe un loc mai înalt. Iar acum ?
STUDENT: Este un loc care există în mod real, dar nu poti ajunge acolo într-un mod lumesc, geografic.
Părintele SERAFIM: A mai fost cineva acolo în ultimele mii de ani?
STUDENT: Tâlharul de pe cruce [cf. Luca 23, 43].
Părintele SERAFIM: Asa e, dar el nu s-a mai întors să ne povestească. S-a întors oare cineva ?
STUDENT: Sfântul Andrei cel Nebun pentru Hristos din Constantinopole.
Părintele SERAFIM: Da. Si mai cine ?
STUDENT: A mai fost un bucătar dintr-o mânăstire.
Părintele SERAFIM: Corect, Sfântul Eufrosin Bucătarul.
STUDENT: Este vreunul dintre cei pomeniti în cartea Sufletul după m.oarte ?
Părintele SERAFIM: Da, sunt unii dintre cei pomeniti acolo care s-au reîntors ca să ne povestească. Ei spun întotdeauna, precum Sfântul Pavel, că nu pot descrie exact ceea ce au văzut. Ei dau anumite descrieri ale Raiului (de pildă Sfântul Andrei vorbeste despre plante, o grădină minunată, si cerul însusi deasupra ei), dar e ceva asa de departe de experienta noastră normală, încât nu pot vorbi prea mult despre el. Ei au văzut starea în care urmează sa ajungem în veacul viitor.
Raiul a fost un loc aparte de pe pământ care a fost făcut, după Sfântul Efrem Sirul, împreună cu plantele, în Ziua a Treia. în Ziua Sasea Dumnezeu l-a asezat în el pe om. La obârsie a fost un loc al pământului, ca spre a arăta că omul era sortit să urce de pe pământ la cer. Nu era în întregime material, ci dintr-o materie rafinată pe care nu o întelegem. Dar, din pricina căderii omului, acest aspect ceresc al pământului – o parte specială a pământului dintru început – s-a ridicat cumva si a dispărut din vederea noastră, desi încă suntem în stare să ne întoarcem în el. In acelasi timp, după cădere, pământul dintru început a căzut întru stricăciune.
STUDENT: Când a fost făcut iadul după părerea Părintilor ? A fost făcut o dată cu facerea cerurilor sau o dată cu facerea pământului ?
Părintele SERAFIM: Iadul nu a fost făcut în mod concret, tot asa cum nici răul nu a fost făcut în mod concret. Iadul este doar locul si starea unde au căzut îngerii căzuti. Cu alte cuvinte, într-un anumit sens, ei însisi l-au făcut. Scriptura vorbeste despre locul „gătit diavolului si îngerilor lui” [Mat. 25, 41], dar nu pomeneste cum a luat fiintă. Nu ni se povesteste amănuntit nici despre îngeri, nici despre căderea lor; există doar scurte referiri ici-colo. Este vădit că acestea s-au petrecut înainte de aparitia sarpelui din Cartea Facerii.
Mai sunt alte întrebări ? Este greu de înteles acest concept despre un lucru care nu e nici cu totul material, nici cu totul duhovnicesc ?
STUDENT: Suntem foarte obisnuiti să gândim dualisdc: materialul in opozitie cu spiritualul.
Părintele SERAFIM: Asa este. în veacul viitor vom avea trupuri, dar vor fi trupuri duhovnicesti. Va fi un tărâm asemănător cu Raiul de la început, desi Raiul era mai „grosier”, adică relativ material. Tărâmul viitor va fi un sălas duhovnicesc, dar în acelasi timp în el vor exista trupuri
[Sf. Simeon Noul Teolog scrie despre zidirea reînnoită din veacul viitor: „Toate vor fi mai presus de cuvânt, ca unele ce vor întrece toată gândirea, iar fiind duhovnicesti si dumnezeiesti, se vor uni cu cele inteligibile si se vor face un alt Rai inteligibil si un Ierusalim ceresc, asemănat si unit cu cele ceresti, si o mostenire neclintită a fiilor lui Dumnezeu” (Discursuri teologice si etice, ed. cit., p. 130). (n. ed.)]
Care a fost primul exemplu de astfel de trup ?
STUDENT: Hristos înviat.
Părintele SERAFIM: Da – trupul înviat al lui Hristos, care putea trece prin usi închise si prin ziduri. Putea arăta că mănâncă, desi El nu avea nevoie să mănânce; El avea rani ce puteau fi atinse, dar arăta asa de diferit, încât ucenicii nu L-au recunoscut atunci când L-au văzut. Este o stare foarte tainică, totusi tine de trup.
STUDENT: Dacă Adam si Eva nu ar fi căzut, ar fi putut Adam să înainteze până la starea desăvârsirii fară Hristos ?
Părintele SERAFIM: Teoretic poti gândi si asa. E o altă problemă faptul dacă Hristos ar fi venit oricum. Dumnezeu stia ce voia să facă de mai înainte si stia cum se vor petrece lucrurile. Si lucrurile erau astfel, încât Hristos a venit. Dar nu ar fi fost nevoie ca El să vină să ne mântuiască dacă Adam nu ar fi păcătuit.

http://www.hexaimeron.ro/Hexaimeron/ieromonah-serafim-rose-cartea-facerii-crearea-lumii-si-omul-inceputurilor-ierom-serafim-rose.pdf

Imagini pentru Un fulg de nea

Publicat în Alte subiecte | 7 comentarii

DUMNEZEU PREFERA SARAT

Veşnicia este viaţă iar viaţa este mişcare . Adevăratul sens al veşniciei nu poate fi aflat decât în comuniunea între Persoane veşnice , a Căror iubire este inepuizabilă . Şi , cel ce se împărtăşeşte de această comuniune interpersonală primeşte întru sine viaţă veşnică . Înţeleasă în acest adevăr – ca şi comuniune personală de viaţă – veşnicia nu trebuie văzută la antipodul sau opusă timpului . Veşnicia lui Dumnezeu , ca viaţă în propria-i plenitudine , ca iubire veşnică şi desăvârşită între Persoane ce stau într-o unire desăvârşită , poartă cu sine posibilitatea timpului . Timpul , pe de altă parte , poartă cu sine posibilitatea veşniciei , care se poate realiza în comuniune cu Dumnezeu prin harul Său ; din acest motiv , Dumnezeu poate intra într-o relaţie iubitoare cu fiinţele temporale . Trebuie subliniat faptul că această actualizare a veşniciei în timp are loc întotdeauna prin harul lui Dumnezeu ; pentru că numai Dumnezeu ne-a făcut capabili de a-I răspunde chemării Sale , El fiind Acela Care ne face oferta dragostei Sale . Aşadar , El este Acela care ne-a dat această legătură cu veşnicia , iar în comuniune cu El , noi putem dobândi veşnicia .
Dumnezeu acceptă de bunăvoie şi limitarea timpului
Aceasta se-ntâmplă deoarece , în oferirea iubirii Sale , El primeşte şi trăieşte liber limitarea ; putem vedea aceasta , în toată istoria mântuirii aşa cum s-a realizat ea în timp . Dumnezeu Îşi trăieşte deplin veşnicia în relaţiile Trinitare , şi aceeaşi veşnicie o trăieşte şi atunci când , ieşind din Sine , Se întâlneşte în timp cu noi . Aceasta e chenoza , coborârea lui Dumnezeu în timp şi spaţiu , acceptată liber de către El de dragul creaţiei Sale şi trăită simultan cu veşnicia vieţii Trinitare .
Dar , aceasta implică şi necesitatea răspunsului nostru, nu numai în viaţa temporală , ci şi în relaţia noastră cu veşnicia , de unde ne vine această ofertă . Dumnezeu aşteaptă cu mare răbdare întoarcerea noastră spre El , aşteaptă să ne trezim la înţelegerea iubirii pe care ne-o oferă . Însă , în acelaşi timp , Se împărtăşeşte bucuros de desăvârşita lipsă a intervalului sau şovăielii în schimbul reciproc de iubire dintre Persoanele Sfintei Treimi . Ceea ce înalţă paradoxul relaţiilor lui Dumnezeu cu noi este că bucuria iubirii supranaturale din Treime este sporită pe măsura aşteptării lui Dumnezeu pentru răspunsul făpturilor Sale – sau este micşorată din pricina încetinelii cu care vine acest răspuns . „Iată Eu stau la uşă şi bat , dacă cineva Îmi va deschide voi intra şi voi cina cu El“ .
Timpul – marea şansă în relaţia cu Dumnezeu
Acest răspuns reprezintă intervalul de aşteptare dintre bătaia la uşa noastră şi clipa când noi o vom deschide larg pe aceasta . Timpul implică şi libertatea omului , dar şi marele respect pe care Dumnezeu îl are pentru creaturile Sale ; Dumnezeu nu intră cu forţa în inima omului . Unirea cu Dumnezeu se poate realiza numai prin răspunsul nostru liber la oferta Sa de iubire ; iată de ce , Dumnezeu ne lasă timp ; şi pentru respectul pe care El îl are pentru om , acest timp este trăit atât de Dumnezeu cât şi de om . Cu alte cuvinte , Dumnezeu – aşteptând răspunsul nostru – trăieşte în timp fără să uite sau să-Şi părăsească veşnicia , în vreme ce noi , atunci când nu Îi ascultăm glasul , trăim un timp fără conştiinţa veşniciei . Nu putem afirma că , atunci când nu auzim glasul lui Dumnezeu , ori optăm să nu-I răspundem , noi aşteptăm pur şi simplu ; de fapt , noi “aşteptăm“ tot felul de lucruri , şi prin urmare trăim scufundaţi cu desăvârşire în timp . Dar , atunci când ceea ce se aşteptă este un eveniment de o importanţă personală foarte mare , devenim mai conştienţi de trecerea timpului. Iar această aşteptare a unui eveniment important e însoţită întotdeauna de o bucurie care inundă sufletul înlăturând de la el plictiseala. Cea mai intensă aşteptare, cea mai mare dorinţă dintre toate, este iubirea necondiţionată a unei alte persoane.
Cum ne putem împărtăşi aici şi acum de veşnicie?
Astfel, noi putem trăi veşnicia prin nădejde, prin anticipare, iar aceasta ne umple de bucurie debordantă, astfel că, nu mai suntem conştienţi de trecerea timpului. Dumnezeu e cu noi în această aşteptare întru nădejde, datorită iubirii Sale pentru persoanele umane. El face totul pentru ca acest răspuns să fie posibil; spre deosebire de noi, El nu se descurajează niciodată şi nici nu-Şi îndreaptă atenţia către celălalt în detrimentul nostru sau către lucruri neimportante, aşa cum o facem noi. Viziunea lui Dumnezeu se întinde până spre plinătatea viitorului îndepărtat, până spre viaţa ce va să vină şi din această pricină este mult mai răbdător faţă de noi şi rămâne în fericirea Sa chiar dacă lucrurile nu şi-au ajuns scopul, El nu-Şi pierde nădejdea aşa cum o facem noi.
Pentru că doreşte ca noi să ne sporim continuu iubirea noastră faţă de El, Dumnezeu ne împărtăşeşte permanent prin diferitele Lui acte sau lucrări, energiile Sale dumnezeieşti care ne întăresc în creşterea noastră spre un răspuns desăvârşit. În acest sens, se poate vorbi de Dumnezeu în istorie – “în devenire“, cum s-ar spune – în lucrările Lui îndreptate direct spre noi. El “avansează“ împreună cu noi către ceea ce urmează să devenim. Dar, cu noi, procesul de devenire nu se referă doar la un interval care ne separă de unirea deplină cu Dumnezeu, nu are în vedere doar o simplă călătorie către El. Datorită faptului că simţim o creştere continuă de-a lungul călătoriei prin atmosfera iubitoare a prezenţei Sale, putem spune că timpul nostru este şi el umplut progresiv cu o conştiinţă tot mai mare a veşniciei. Iar Dumnezeu, prin faptul că aşteaptă cu nădejde răspunsul omului, aduce veşnicia în timp. Dar, nici intervalul dintre chemarea (oferta) lui Dumnezeu şi răspunsul omului nu trebuie neapărat să fie redus treptat. Fiinţele umane pot răspunde rapid – şi sunt unele care chiar răspund foarte rapid – dar altele dezamăgesc aşteptarea Lui: „Ierusalime, Ierusalime…, de câte ori nu am vrut să-i adun pe fiii tăi aşa cum îşi adună cloşca puii sub aripi, dar voi nu aţi vrut“ (Mt. 23: 37).
Gândul la Dumnezeu – podul spre veşnicie
Dumnezeu e ca un mare pod de legătură ce acoperă intervalul dintre oferta Sa şi răspunsul omului, dintre eternitate şi timp, şi astfel, omul se simte în timp apropiindu-se din ce în ce mai mult de veşnicie. Numai atunci când omul ignoră, sau dă uitării cu totul oferta lui Dumnezeu, devenind totalmente nesimţitor la aceasta – atunci când nu mai are nici o intenţie de a răspunde la ea – numai atunci, se poate spune, că este cu desăvârşire pierdut, ca unul care a renunţat la această mişcare spre veşnicie. Dumnezeu face lucrătoare această veşnicie prin aceea că ne ajută să trecem peste distanţa temporală dintre noi şi El şi dintre noi şi alţii. Iubirea lui Dumnezeu lucrătoare în timp este plină de iubire deoarece este din veşnicie, şi acest lucru este ceea ce o face aşa de puternică. Lucrând în timp, ea ne ridică dincolo de timp.
Ori de câte ori oamenii simt iubirea lui Dumnezeu şi îi răspund într-o oarecare măsură, ei trăiesc în veşnicie. Cu adevărat, într-un anumit fel, ori de câte ori trăiesc în dragoste unii cu alţii, ei trăiesc în veşnicie. Această înţelegere a timpului care se mişcă/îndreaptă către veşnicie ne ajută să înţelegem mai bine motivul pentru care noi ne concentrăm atenţia întotdeauna spre viitor, căutând în permanenţă să descoperim ce nu a mai fost descoperit, să ajungem în cele din urmă la ceea ce nu am atins deplin în această viaţă. Timpul semnifică faptul neodihnei noastre, neputinţa de a ne odihni în actuala stare de lucruri, faptul că ne îndreptăm întotdeauna către acea stare în care ne vom putea odihni deplin în Dumnezeu.
Timpul ne arată că ne găsim suspendaţi deasupra abisului nimicniciei. Iată de ce ne străduim neîncetat să înţelegem mai profund cine suntem şi ce este în jurul nostru. Nu putem înţelege pe deplin sensul lucrurilor în această viaţă temporală. Momentul actual este întotdeauna un moment care se extinde în nădejdea unui alt timp. Nu este numai un moment actual. Nu avem aici cetate stătătoare (Evr. 13: 14), adică, cum s-ar spune, un „prezent“, în sensul cel mai larg al cuvântului. Numai Dumnezeu, plinătatea fiinţei, are acest prezent veşnic. Prin timp, ne mişcăm către un răspuns tot mai deplin către Dumnezeu, către oferta iubirii Sale, iar Dumnezeu ne atrage către adevărata noastră existenţă. Din acest motiv trebuie să privim dincolo de acest moment prezent, lucrând în el pentru viitor, pentru a găsi în veşnicie adevărata noastră existenţă. (Texte selectate din Dumitru Stăniloae, Timp şi veşnicie, SLG Fairacress, Oxford, 1971)
În Evanghelia după Matei este scris
„Drept răspuns, El le-a zis: ,,Oare n’aţi citit că Ziditorul, dela început i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască” (Matei 19:4)
Începutul a fost atunci când au fost creaţi primii oameni – Adam şi Eva .
În Evangheia după Marcu 10:6 este scris :
„Dar dela începutul lumii, ,Dumnezeu i-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască.”
Deci începutul se are în vedere momentul când Dumnezeu a creat pământul şi oamenii . Şi pământul nu are milioane de ani , înainte de creaţie .
Oamenii cand imbatranesc incep sa simta crize in trup dar si in minte . Poate o mutatie reala , o criza a finalului .Crizele finalului.

Rece ni-i traiul , statornic şi drept , Rece ca aştrii râdem etern în înalt Related image

Publicat în Alte subiecte | 2 comentarii

Mintea – centrul actiunii

Nu te speria ; Alege cu sufletul !

https://caleaspretine.wordpress.com/2017/12/12/puterea-ta-invizibila-carte-audio/

Puterea ta invizibila – carte audio

” Scrisa in 1921 de Genevieve Behrend, singurul discipol direct a lui Thomas Troward, maestrul Stiintei Mentale, aceasta carte a fost o inspiratie pentru cartea „Secretul” de Rhonda Byrne, si a multor altor autori care vorbesc despre dezvoltarea personala. Ce este foarte important de inteles din aceasta carte, este cunoasterea si descoperirea ca esti o fiinta spirituala, sursa a unei puternice energii, co-creator in acest univers, si ca esti capabil sa utilizezi puterea din tine pentru a vizualiza, si sa aduci lucruri sau circumstante la existenta. Asculta aceasta carte de mai multe ori, si vei simti si vei vedea schimbari atat inauntrul tau cat si in afara ta. MINTEA TA ESTE CENTRUL OPERATIUNII DIVINE. ” Mariana Buda

Publicat în Alte subiecte | Lasă un comentariu