Pentru ca lumii sa i se taie respiratia

Ca să ai dor dimineaţa îţi trebuie dragoste cu drag de pamant si cer si tot ceea ce inseama ele . Sa te trezesti in zori cu zambetul pe chip , este bucurie de viata . Sa zambesti cu inima , cu gandul , cu ochii . Sa zambesti salcamului inflorit , bujorului imbobocit , lalelei trecute de prima tinerete , sa zambesti ierbii si sa faci plecaciune pamantului . Sa faci rugaciune din trilul pasarilor si din fosnetul plopului ! Sa faci performanta din a nu pierde si a nu te pierde in „nimicuri”! Sa te simti si sa traiesti liber ! Iata provocarea !

” Unii încearcă să desfrunzească fraza sau să îi  pună cât mai mulţi fulgi  , tocmai pentru că nu se  recunosc . Nu ştiu cine sunt şi cât de mult s-au  simplificat , fapt pentru care spun că nu au idei . Când te simplifici ai multe idei, dar nu le mai  simţi ca ale tale , pentru că nu te mai crezi centrul  pământului . Când te crezi centru nu mai vezi pe  nimeni şi centrificarea ta e un gol existenţial . Un om smerit are multe idei dar nu mai are verbalizări prea multe . Sau îşi pierde tonusul  discursului şi gândeşte numai în sentinţe . Constantin Noica avea dreptate când cerea ca  sentinţa , aforismul să devină concept , adică idee ,  adică o muncă organizată într-un sens experimental .  Dacă ai căutări reale , atunci ele nu se sfârşesc toată  viaţa . Numai că ideea nu trebuie să înlocuie viaţa , experienţa vieţii . Umblarea după ideea ta trebuie să  nască opera ta . (>>>.)  Care e ideea şi care e izvorul ideii? Nu cumva  am ajuns atât de infantili încât nu mai observăm că  ideea noastră depăşeşte raţiunea noastră , sentimentele  noastre , voinţa noastră , că ne depăşeşte şi pe noi ? E interesant că în toată viaţa mea cărţile citite
au devenit părţi constitutive din mine . Nu le-am considerat artefacte , proteze , apendice , ci rădăcini ,  pietre de construcţie , ferestre ale templului meu  interior . De aceea eu vorbesc în mine cu ideile ca şi  cu oamenii . Ideile sunt vii pentru mine , ca şi oamenii
care le-au emis , prin care au trecut . De fapt , ideile nu trec prin oameni ci se nasc  din oameni , sunt părţi din oamenii care le-au trăit .  Experienţa lor , mai urâtă sau mai sfântă, se imprimă  în mine . Cu ce să le compar ? Cu nişte culori care ne  pătează mâinile . Ele se imprimă. . .ca pecetea în ceară , ca imaginea pe retină. . . Numai că atunci când le desparţi de  raţionalitatea lor ideile devin obiecte şmanglerite de la alţii , care nu te reprezintă . Şi , o , Demostene , toată viaţa ta ai furat numai  vocale şi consoane şi nu gânduri ! Tocmai de aceea gândurile furate sunt nişte enigme . Toate gândurile gândite – şi nu cele lăsate în paragină – au devenit tu , nu ţi le mai fură nimeni . Dacă le pui copyright nu  câştigi nimic , pentru că ideile sunt intransmisibile . Dacă vrei să îmi furi amprentele ideilor puse pe foi nu câştigi nimic , pentru că ideile au devenit una cu fiinţa mea cea mai adâncă .Şi când nu am fost de acord cu piaţa ideilor a d-lui Patapievici  , m-am referit la acest lucru : ideile sunt în oameni , sunt oamenii , sunt ceea ce au devenit  oamenii şi ele nu merg de capul lori Ideile nu spun nimic nimănui ! Oamenii, care sunt ideile, care au devenit idee vie , perplexantă, uluitoare , spun ceva zguduitor oricărei conştiinţe .Da , Demostene ! Nu poţi să înveţi gândirea mimând-o în oglindă ! Oratoria nu stă în cum îţi mişti gura , în cât de mult ţi se văd dinţii , în câte cunoştinţe ai tu şi care nu te reprezintă ! Oratoria e viaţa ta într-o revărsare năucitoare , pustiitoare… Oratoria cea mai înaltă pustieşte totul în jur . Domnul nostru , atunci când vorbea , se terminau… toate gândurile . Marii predicatori ai Bisericii opreau gândurile în loc . Oratoria prin excelenţă e ceva care atunci începe , e o gândire de negândit înainte , e ceva care nu sperai să auzi , să vezi , să se petreacă în faţa ta . E un eveniment perplexant . Tocmai de aceea e convertitoare . Dacă luăm cuvintele Sfântului Petru, care au  convertit mii de oameni , după Cincizecime , şi le  rostim şi noi unei mulţimi de oameni pe stadion , cum fac neoprotestanţii , nu convertim tot stadionul ! Lumea rămâne la fel . Pentru că ideile , cuvintele nu convertesc de unele singure ! Trebuie să existe omul , cuvântul viu , prin care  să curgă cuvintele Treimii Prea Sfinte , pentru ca lumii să i se taie. . . respiraţia . Gândul care eşti , gândul care devii e atât de  frumos încât atunci când te contemplă altul i se taie  respiraţia . Nu mai poţi să gândeşti gândul care coboară din cer , care zideşte casa nefacută de mână  omenească a sufletului . Şi, cu toate acestea , fulminantul are nevoie de  multă înşiruire de date , de multe şlefuiri , dar , în primul rând , are nevoie să dai drumul jgheabului  sufletului, al fiinţei tale , ca să curgă în cea mai  splendidă adâncime şi limpezime a lui .”Image result for Flower

Reclame
Publicat în Alte subiecte | Lasă un comentariu

In care Dor si-n care Timp am sa ma pierd

Asta tine de dragoste : a privi la om si a vedea in el o frumusete de nerapit , iar totodata a te ingrozi de ceea ce viata a facut din el , a savarsit asupra lui . Dragostea este tocmai extrema suferinta , durere pentru ca omul este nedesavarsit si totodata minunare pentru ca el este atat de uluitor , irepetabil de frumos . Si iata daca privesti macar o data la om in felul acesta , poti sa il indragesti in pofida a tot ce le sare in ochi altora . Este extrem de important sa ne amintim ca dragostea este realista pana la capat , ca ea il cuprinde in intregime pe om si ca ea vede , ea este vazatoare , insa in loc sa osandeasca , in loc sa se lepede de om , ea plange pentru schilodirea lui si este gata sa isi dea viata pentru ca tot ce-i bolnav , tot ce-i stricat sa fie indreptat si tamaduit .Asta este ceea ce se numeste atitudine ” cu intreaga intelepciune ” fata de om , acesta este adevaratul principiu al dragostei , cea dintai viziune serioasa . Mitropolit Antonie

Imi plange un verde sus pe ram
si ma topesc vazand petalele-i pe jos
din floarea de cires ce-o adoram
se naste un fructisor zemos si curajos .

Mai spre rascruce , langa gard
laleaua trupu-i fin si-a aplecat
si nici nu stiu de-a fost doar un hazard
caci de culoare iute s-a si dezbracat .

Glicina curge rauri , lacrime secate
si-n aer lasa dor de cate-o mangaiere
ii stau pe ramuri florile-i abandonate
tresar din somn la orice adiere .

Pe cai de vis in vant pierdute
cu a inimii iubire ma dezmierd
ce va mai fi pe cai necunoscute
in care Dor si-n care Timp am sa ma pierd ?Image result for Photography

Publicat în Alte subiecte | Lasă un comentariu

„Cauta iubirea cu inima, nu cu capul”

„Aşa cum omul are o latură pământească, cu ego şi un corp fizic supus mortii si în acelaşi timp poarta un spirit în el, un sâmbure de divinitate , de nemurire, la fel omul este condamnat la o iubire duală, scindată în două părţi.
Iubirea inferioară şi cea superioară. Cea inferioară este iubirea corpurilor, iubirea ego-urilor iar cea superioară este iubirea spirituală.
Cele două nu sunt total despărţite şi omul de obicei le trăieşte la un moment dat în acelaşi timp. Aceste iubiri fiind foarte diferite pe toate planurile, în anumite momente îl pot face pe om să se simtă rupt în două.
Cuvintele caracteristice iubirii inferioare sunt: atracţie sexuală, gelozie, intensitate şi pasiune, posesivitate, îndrăgostire. Cuvintele caracteristice iubirii superioare sunt: acceptare necondiţionată, împlinire sufletească şi spirituală, iubire, dăruire. Iubirea inferioară are ca trăsătură specifică durata scurtă. Îndrăgostirea, sau atracatia sexuală, durează o vreme. Luni de zile, câţiva ani poate. Apoi, pentru a putea simţi îndrăgostirea cu aceeaşi intensitate, o fiinţă umană are nevoie de un partener nou. Apoi, dacă nu există iubirea superioară, oamenii se despart, supăraţi, certaţi, cu ură unii faţă de alţii. Poţi vedea câtă iubire superioară este între oameni, privind la divorţurile cu scandal, despărţirile dureroase care nu lasă loc de bună ziua şi crimele din pasiune. Unde există iubire superioară poate exista despărţire între doi oameni, însă aceștia rămân în relaţii excelente. De asemenea, pot să rămână în relaţie pentru toată viaţă. Dacă doi oameni rămân împreună pentru toată viaţa nu înseamnă că există neapărat iubire superioară ci poate exista teama de singurătate sau teama că nu există ceva mai potrivit şi mai bun, obişnuinţa.”

http://www.spiritus.ro/RAZVAN/sufletul_si_sinele_fd.htm

Dragostea este genul de copac ale carui fructe nu cresc pe crengi , ci la radacina .
Bruce Boyd

Publicat în Alte subiecte | Lasă un comentariu

Taram necunoscut

Am apărut în această arenă fără voia mea şi fără să îmi dau seama; pricinile pentru care am ajuns să fiinţez nu le cunosc. Chibzuiesc, caut pricina – şi nu pot să nu îmi dau seama că sunt dator prin necesitate s-o recunosc în hotărârea nemărginitei, neştiutei, neurmatei Voi căreia eu îi sunt supus necondiţionat. Am apărut în lume având puterile sufletului şi trupului ca însuşiri de-a gata: mi s-au dat, nu le-am ales eu. Am apărut în lume cu felurite neputinţe, parcă pecetluit deja cu pedeapsa; am apărut în lume pătimitor şi logodit cu pătimirile. M-am trezit în nişte condiţii şi într-un mediu pe care le-am găsit ca atare sau care mi-au fost pregătite – nu ştiu. Pe calea pribegiei pământeşti foarte rar pot să fac după voia mea, să-mi împlinesc dorinţele: mai întotdeauna sunt mânat în chip silnic de o Mână atotputernică, nevăzută, ca de un torent căruia nu-i pot arăta nici o împotrivire. Mai mereu dă peste mine numai neaşteptatul şi neprevăzutul. Voi fi luat din viaţa pământească fără veste, fără să mi se ceară încuviinţarea, fără să ia nimeni aminte la nevoile mele pământeşti, la cei ce mă înconjură pe pământ, pentru
care eu – după judecata mea şi a lor -sunt de neapărată trebuinţă! Voi fi luat de pe pământ pentru totdeauna, neştiind unde voi merge ! Voi fi luat întru cumplită singurătate! în tărâmul necunoscut în care voi intra prin moarte mă va întâmpina doar noul, doar ceea ce nicicând nu am văzut. De acolo, din tărâmul necunoscut, nu voi putea da pe pământ nici o veste despre mine – fiindcă nu e cu putinţă să audă veste de acolo nimănui dintre cei îmbrăcaţi cu învelişul materiei pământeşti, grosolane. Viaţa mea în această lume văzută e o luptă necontenită cu moartea; astfel e ea din leagăn şi până la
mormânt. Pot să mor în orice zi şi în orice ceas, dar ziua şi ceasul morţii nu le ştiu. îmi este cunoscut că voi muri; în această privinţă nu este şi nu poate fi nici o îndoială, dar trăiesc de parcă aş fi nemuritor -fiindcă mă simt nemuritor. Presimţirea morţii a fost luată de la mine – şi nu aş crede nicidecum că este cu putinţă pentru om să moară, de n-aş vedea la toţi oamenii că moartea este soarta de neocolit a fiecărui om. Exact e zugrăvită în Evanghelie neputinţa stăpânirii pe care o avem peste noi înşine. „Oricât
te-ai strădui”, îi spune Evanghelia omului, „nu poţi să adaugi la statura ta măcar un cot (Mt. VI, 27), nici să faci un negru un fir de păr alb (Mt. V, 36)”.
„De ce se face asta astfel ? Nu este cu putinţă a nu recunoaşte că multe din cele ce s-au spus aici s-au spus cu palpabilă îndreptăţire. Starea pătimitoare a omenirii pe pământ, stare aflată sub privirile tuturor, trebuie să aibă pricina ei: dar cum pot fi vinovaţi urmaşii de greşeală strămoşului îndepărtat de aceşti urmaşi şi deja străin de ei ? Urmaşii sunt pedepsiţi: asta e limpede. Dar de ce sunt pedepsiţi ei, nevinovaţii ? De ce poartă
înfricoşătoarea pedeapsă veşnică?
Pedeapsa trece din generaţie în generaţie, se lasă împovărătoare asupra fiecărei generaţii, şterge de pe faţa pământului fiecare generaţie, după ce a supus-o mai înainte la chinuri fără număr. Fiecare generaţie apare pe faţa pământului în mod inconştient, fără voia sa, cu de-a sila. Fiecare om intră în viaţa pământească fără putinţa de a acţiona în mod liber ales prin capacităţile care în nou-născut se aseamănă mai mult cu nişte seminţe decât cu nişte vlăstare. Dar ce părtăşie au urmaşii la păcatul strămoşului, părtăşie care să fie vrednică de pedepse grele, de vreme ce nici nu era cu putinţă pentru ei să ia parte la păcat nici cu vreo încuviinţare subţire a inimii, nici cu cea mai mai mică abatere a minţii ? Unde este aici dreapta judecată a lui Dumnezeu ? Unde e bunătatea Lui ? Văd doar contrariul lor”. Astfel strigă omul neputincios, orbit de vieţuirea sa păcătoasă, mate-rialnică. Astfel strigă el – şi cheamă judecăţile lui Dumnezeu să dea socoteală înaintea lui. Astfel strigă necunoştinţa de Dumnezeu ! Astfel strigă trufia omenească! Astfel strigă necunoaşterea de sine însuşi a omului! Astfel strigă concepţia lui mincinoasă despre sine şi despre tot ce-l înconjoară! Astfel strigă ele – şi nimeni nu ia aminte la strigătul lor !   Ignatie Briancianinov – Experiente ascetice vol. IIIImagini pentru o pana de inger

Publicat în Alte subiecte | Lasă un comentariu

Ar fi putut exista impotriva vointei Lui ?

Dar ma intrebam apoi Cine m-a creat ? Nu m-a creat oare Dumnezeul meu , care nu numai ca este bun , dar este bunatatea insasi ? De unde imi vine atunci vointa de a face rau si refuzul de a face bine , asa incat sa ispasesc pedepse indreptatite ? Cine a rasadit in mine samanta amaraciunii de vreme ce am fost creat intru-totul de Dumnezeul meu care este dulce mai presus de orice ? Iar daca diavolul este cel care a facut-o de unde vine atunci diavolul ? Caci daca el insusi dintr-un inger bun a fost preschimbat intr-un diavol din cauza vointei sale perverse , de unde a venit atunci aceasta vointa rea care l-a facut sa devina diavol , de vreme ce si el , ca inger , a fost creat in intregime de un Creator preabun ? Cuprins de aceste ganduri ma sufocam si ma afundam din nou , dar nu ma prabuseam totusi pana in iadul acelei erori in care nimeni nu-ti mai marturiseste pacatul sau , socotind mai departe ca tu esti constrans sa induri raul , decat sa admita ca omul il savarseste .(..)
De unde vine deci raul ? Este oare cu putinta sa fi fost ceva in materia din care El a creat fapturile si ca atunci cand a dat o forma si a oranduit aceasta materie sa fi ramas in ea ceva pe care DUMNEZEU SA NU-L FI PRESCHIMBAT IN BINE ? Dar de ce ar fi facut aceasta ? Nu statea oare in puterea Lui , El care este atotputernic , sa schimbe aceasta materia in bine si sa o prefaca asa incat sa nu mai ramana nimic rau in ea ? Si apoi de ce a voit El sa faca ceva din aceasta materie corupta , in loc sa o nimiceasca in intregime cu atotputernicia Lui ? Ar fi putut ea exista impotriva vointei Lui ? Iar daca materia a fost eterna , de ce i-a ingaduit El atata vreme sa existe in trecut de-a lungul unor nesfarsite succesiuni de perioade si de ce s-a hotarat El atat de tarziu sa creeze ceva din ea ? Daca Dumnezeu s-a hotarat dintr-o data sa faca ceva , oare n-ar fi fost mai bine daca , in virtutea atotputerniciei Sale , ar fi facut in asa fel incant materia cea rea sa nu mai existe si sa ramana El . Binele integral , suprem , total si infinit ? Sau , daca nu ar fi fost potrivit ca Dumnezeu , in bunatate Lui sa nu fi faurit si sa nu fi intemeiat ceva bun , oare nu i-ar fi stat in puteri ca mai intai sa inlature si sa desfiinteze materia cea rea , iar apoi sa intocmeasca in locul acesteia una buna din care se creeze toate lucrurile ? El nu ar mai fi fost atotputernic daca nu ar fi putut sa intemeieze ceva bun decat cu ajutorul unei materii pe care nu El insusi o crease .

Intrebare : Ce făcea Dumnezeu înainte de a fi creat cerul și pământul ?
Rasuns : Pregatea ghena pentru cei care scruteaza prea indeaproape tainele divine .
Intrucât Dumnezeu a creat timpul atunci când a creat Universul , nu există un „ înainte ”.
În tine, spirit al meu, măsor eu timpul .
Ce este timpul?
Dacă nu-mi pune nimeni această întrebare, atunci știu ce este timpul.
Dar dacă aș vrea să-l lămuresc pe cel care întreabă, nu mai știu…
Nu putem afirma că timpul ESTE decât în măsura în care tinde să nu existe .
Sfantul Augustin – ConfesiuniSe quisermos criar felicidade em nossas vidas, precisamos aprender a semear a felicidade!

Publicat în Alte subiecte | Lasă un comentariu

Omule , află-mă în tine

” Când mă aflu faţă în faţă cu un om pe care îl văd cu ochii iubirii , nu cu ochii nepăsării sau cu ai urii , ci anume cu ai iubirii , atunci mă împărtăşesc de omul acela , între noi începe ceva comun , o viaţă comună .
Receptarea omului are loc la o profunzime care se află dincolo de cuvinte , dincolo de emoţii .
Această frumuseţe a fost vătămată în parte de viaţă , de trecut , de împrejurări , însă ea este acolo şi numai ea are însemnătate în acel om – deşi , bineînţeles , şi ceea ce este vătămat trebuie luat în considerare ” .

” A-i spune cuiva „TE IUBESC”  inseamna de fapt „TU NU VEI MURI NICIODATA” !

” A muri înseamnă de fapt a te muta într-o stea „.

” Moartea spune mult despre om . M-am convins că în felul în care moare un om se conţine și felul în care a trăit „.

” Singura întrebare sinceră a învăţatului către natură este : – Natură , spune-mi cine eşti , ca să ştiu cine sânt eu ? Singura întrebare sinceră a istoricului către istorie este : –  Istorie , spune-mi cine eşti , ca să ştiu cine sânt eu ? Singura întrebare sinceră a sfântului către Dumnezeu este : – Doamne , spune-mi cine eşti , ca să ştiu cine sânt eu ? Răspunsul , negreşit , în toate cele trei cazuri , este : – Omule , află-mă în tine „!

Cunoasterea nu ar exista daca omul nu s-ar indoi chiar si de ideea de „eu”! Tot punand intrebari , la o anumita vreme , soseste Adevarul ! Odata sosit , ramane asezat pentru totdeauna , indoiala se risipeste si devine tarana .
Libertatea este o stare proprie , o stare interioara a omului impacat . O stare de pace . A fi in pace inseamna a fi Liber ! Liber de ” musafirii cei conflictuali ” !
Cu siguranta ca te voi iubi
cu pasii tai prea iuti cu tot
cu pomii inalti ciudati si curbi
cu eul tau neastamparat si fara loc .
Felul nu-mi este sa te tot gasesc
insa-mi apari la drum mereu
in inaltimi si-n apele ce le iubesc
in norii plimbareti aducatori de curcubeu .
Nu as putea sa iti graiesc neadevarat
te simt si tac , te port in suflet ,
cu-n ochi eu te ador si il tin umed
cu altul oglindesc cascada fluviului-nspumat .

Publicat în Alte subiecte | Lasă un comentariu

Visul dintre visuri

Toţi avem un basm în noi , pe care nu ni-l putem citi singuri . Avem nevoie de cineva care , cu mirare şi încântare , să ni-l citească şi să ni-l povestească .   Pablo Neruda
Am avut revelaţia că în afară de Dumnezeu nu există adevăr. Mai multe adevăruri , zic eu , raportate la Dumnezeu , este egal cu niciun adevăr . Iar dacă adevărul este unul singur , fiind transcendent în esenţă , sediul lui nu e nici în ştiinţă , nici în filozofie , nici în artă .– Petre Țuțea
” Ideea de fericire o avem , dar nu o putem atinge , simţim imaginea adevărului şi nu posedăm decât minciuna : e atât de evident că am fost cândva la un anumit nivel de perfecţiune din care am căzut ! ”
Nu-ti cer nici sanatate nici boala nici viata nici moarte . Ci sa dispui de sanatatea de boala de viata si de moartea mea pentru slava Ta pentru mantuirea mea pentru folosul bisericii si al sfintilor tai printre care nadajduiesc sa ma numar prin harul Tau . Fa ce doresti , da-mi , ia-mi , dar conformeaza dorinta mea cu dorinta Ta pentru ca nu stiu ce sa cer . Doamne nu stiu decat un lucru ; ca e bine a te urma si este rau a te supara . -Pascal sau pariul credintei in modernitate

Publicat în Alte subiecte | 1 comentariu