..iar dragoste nu am , nimic nu sunt

Tatal nostru
Când norii tuna, iar oceanele vuiesc, ele te cheama: Domnul nostru!
Când meteoritii cad si focul izbucneste din pamânt, ele îti spun: Facatorul nostru!
Când bobocii florilor se deschid si ciocârliile aduna fân uscat ca sa le faca puilor cuiburi, ele Iti cânta: Stapânul nostru!
Iar când ridic eu ochii mei spre tronul Tau, îti soptesc Tie: Tatal nostru!
A fost o vreme, îndelungata, cumplita vreme, când si oamenii îti ziceau si Te numeau Domn, sau Facator, sau Stapân! Asa a fost, cu adevarat, când omul simtea ca este numai un lucru între lucruri. Dar acum, multumita Fiului Tau Unuia-Nascut si Celui mai bun dintre fiii Tai, am învatat numele Tau cel adevarat. Drept aceea si eu îndraznesc sa Te chem împreuna cu Hristos: Tata!
Daca Te numesc Domn, cu frica ma plec înaintea Ta ca un rob în gloata robilor.
Daca Te numesc Facator, ma despart de Tine la fel cum se desparte noaptea de zi sau frunza de pomul sau.
Daca Te privesc si zic Stapân, sânt ca o piatra între pietre si ca o camila între camile.
Dar daca deschid buzele mele si soptesc Tata, dragostea ia locul fricii, pamântul priveste înaltat mai aproape de cer, si merg alaturi de Tine ca alaturi de un prieten în gradina acestei lumi, împartasind slava si puterea Ta.
Tatal nostru! Tu esti Tatal nostru, al tuturor: Te-as micsora pe Tine si m-as micsora si pe mine daca Te-as numi: Tatal meu!
Tatal nostru! Tu te îngrijesti atât de mine, care sânt unul singur, dar mai vârtos de întreaga lume. Scopul tau este împaratia Ta, iar nu un singur om. Iubirea de sine îti striga: Tatal meu!, în timp ce dragostea Iti striga: Tatal nostru!
In numele tuturor oamenilor, care sânt fratii mei, eu ma rog Tie: Tatal nostru!
In numele tuturor fapturilor care ma împresoara si cu care m-ai întretesut, eu ma rog Tie: Tatal nostru!
Eu ma rog Tie, Tata al universului, pentru un singur lucru ma rog Tie: fie ca sa rasara cât mai degraba ziua cea mare când toti oamenii, vii si morti, împreuna cu îngerii si cu stelele, cu cele însufletite si cu cele neânsufletite, Te vor chema cu numele Tau cel adevarat: Tatal nostru!

Carele esti în ceruri
Catre ceruri ridicam ochii nostri întotdeauna când Te chemam si spre pamânt îi coborâm când ne amintim de pacatele noastre, întotdeauna sântem în prapastie din pricina slabiciunilor noastre si a pacatelor noastre. Tu esti întotdeauna întru înaltime, precum se si cuvine maririi Tale si stralucirii Tale.
Tu esti întotdeauna în cer când sântem nevrednici sa Te primim, dar cu placere Te pogori la noi, în salasurile noastre pamântesti, când însetam dupa Tine si când deschidem Tie usa noastra.
Dar si de Te pogori la noi, totusi ramâi în cer; în cer locuiesti, prin cer umbli si cu cerul împreuna Te apleci pâna în valea noastra.
Cerul este departe, foarte departe, pentru omul al carui duh si a carui inima sânt întoarse de la Tine sau care îsi bat joc când este pomenit numele Tau. Dar el este aproape, foarte aproape, pentru omul care tine întotdeauna deschisa usa sufletului sau si asteapta sa vii Tu, Cel mai drag dintre oaspeti.
Daca ar fi sa-l punem alaturi de Tine pe omul cel mai drept, Tu Te înalti mai presus de el ca cerurile mai presus de valea pamântului, ca viata vesnica mai presus de împaratia mortii.
Noi sântem dintr-un material stricacios si putrezitor: cum am putea sa stam la aceeasi înaltime cu Tine, Tinerete si Putere Fara de moarte!
Tatal nostru, Care întotdeauna esti mai presus de noi, apleaca-Te pâna la noi si ne ridica pâna la Tine. Ce altceva sântem, fara numai limbi alcatuite din tarâna ca sa laude slava Ta? Tarâna ar fi muta pentru vecie si n-ar putea rosti numele Tau fara de noi, Doamne. Cum poate tarâna sa Te cunoasca daca nu prin noi? Cum ai putea sa faci minuni din tarâna moarta daca nu prin noi?
O, Tatal nostru!

Sfinteasca-se numele Tau
Sfintindu-Te, nu Te facem mai sfânt pe Tine, ci pe noi însine ne sfintim. Numele Tau este minunat. Oamenii se cearta pe acest pamânt pentru nume: al carui nume este mai mare. Bine ar fi ca numele Tau sa fie amintit în aceste certuri, caci toate limbile mult vorbitoare ar amorti si toate marile nume omenesti, împletite laolalta, nu s-ar putea asemui cu numele Tau, Sfinte, Prea-Sfinte!
Când oamenii vor sa sfinteasca numele Tau, roaga natura sa îi ajute. Iau piatra si lemn ca sa faca biserici; împodobesc altarele cu margaritare si flori si fac foc din plante, surorile lor, si iau tamâie de la cedri, fratii lor, si sprijina glasurile lor prin glasul clopotului, si cheama vietatile în ajutor ca sa sfinteasca numele Tau. Natura e curata ca stelele Tale si nevinovata ca îngerii Tai, Doamne. Îndura-Te de noi pentru curata si nevinovata natura, care împreuna cu noi sfinteste numele Tau, Sfinte, Prea-Sfinte.
Cum vom sfinti numele Tau?
Oare prin bucurie nevinovata?
Atunci îndura-Te de noi pentru pruncii nostri nevinovati.
Oare prin patimire?
Atunci cauta spre mormintele noastre.
Oare prin jertfelnicie?
Atunci adu-Ti aminte de ostenelile mamelor, Doamne!
Numele Tau este mai tare decât otelul si mai stralucitor decât lumina. Ferice de omul ce se nadajduieste întru Tine si se lumineaza cu numele Tau.
Nebunii zic: Sântem înarmati cu otel, cine ne poate sta împotriva? Iar Tu nimicesti împaratii cu gâze nevazute!
Infricosat este numele Tau, Doamne! El straluceste si pârjoleste precum un mare nor de foc. Nimic nu este sfânt sau înfricosat, daca nu-i legat de numele Tau. Da-mi, Sfinte, da-mi ca prieteni pe cei în ale caror piepturi este înscris numele Tau, iar de dusmani pe cei ce nu doresc sa stie nimic de Tine -fiindca asemenea prieteni au sa-mi ramâna prieteni pâna la moarte, iar asemenea dusmani au sa îngenuncheze în fata mea si au sa se dea batuti îndata ce o sa se sfarâme otelul lor.
Sfânt si înfricosat este numele Tau, Sfinte, Prea-Sfinte! Fie ca sa ne amintim de numele Tau în tot ceasul bucuriei noastre si al istovirii noastre din aceasta viata asa cum ne amintim de el în ceasul mortii, Tata Ceresc al nostru, Prea-Sfântul nostru Tata!

Vie împaratia Ta
Vie împaratia Ta, Mare Imparate! Ne-am saturat de împaratii care numai la aratare sânt mai mari decât ceilalti oameni, dar care zac în mormintele noastre deopotriva cu cersetorii si cu robii.
Ne-am saturat de împaratii care mai ieri si-au trâmbitat puterea asupra tarilor si popoarelor, iar astazi se plâng ca îi dor dintii!
Ne-am saturat de ei ca de niste nori care aduc prepelite în loc de ploaie.
Iata, acesta este om întelept. Da-i lui coroana!, striga multimea. Coroanei îi e totuna pe al cui cap sta. Insa Tu, Doamne, cunosti întelepciunea înteleptilor si domnia muritorilor. Vrei sa-Ti repet ceea ce stii deja? Vrei sa îti spun cum cel mai întelept dintre noi a domnit asupra noastra de parca ar fi fost prost bâta?
Iata, acesta este om puternic. Da-i coroana!, striga multimea iarasi, în alta epoca si generatie. Si asa, coroana a calatorit tacuta de pe un cap pe altul, dar Tu, Atotputernice, stii cât pretuieste taria sufleteasca a celor înalti si domnia celor puternici. Tu stii cu câta slabiciune au stapânit puternicii împaratiile lor.
Acum am învatat prin patimire ca nu este alt împarat afara de Tine. Sufletul nostru înseteaza de împaratia Ta si de domnia Ta. Ratacind de colo-colo, oare n-am fost destul de defaimati si de raniti, noi, urmasii vii de pe mormintele micilor împarati si împaratii? Noi ne rugam Tie acum sa vii în ajutorul nostru.
Vie împaratia Ta la aratare – Imparatia întelepciunii, a Parintiei si a Puterii Tale! Fie ca acest pamânt, care de mii de ani este câmp de lupta, sa ajunga casa în care Tu sa fii gazda, iar noi – oaspetii Tai. Vino, împarate, tronul gol Te asteapta! Odata cu Tine va veni armonia, iar odata cu armonia – frumusetea. Ne-am saturat de alte împaratii; de aceea Te si asteptam acum, Mare Imparate, pe Tine si Imparatia Ta!

Fie voia Ta precum în cer, asa si pre pamânt
Cerul si pamântul sânt tarinile Tale, Tata. Pe una dintre tarini semeni stele si îngeri, iar pe cealalta – spini si oameni. Stelele se misca potrivit voii Tale. Ingerii cânta la stele, ca la niste harfe, potrivit voii Tale. Dar omul întâlneste alt om si întreaba: Ce este voia lui Dumnezeu?
Pâna când n-are sa stie omul voia Ta? Pâna când se va înjosi înaintea spinilor de la picioarele sale? Tu l-ai facut ca sa fie deopotriva cu îngerii si cu stelele, dar, iata, si spinii sânt mai presus de el.
Dar iata ca omul, daca vrea, poate sa rosteasca numele Tau mai bine decât spinii, deopotriva cu îngerii si cu stelele. Tu, Datatorule al duhului si Datatorule al voii, da-i omului voia Ta.
Voia Ta este înteleapta si limpede si sfânta. Aceasta voie misca cerurile: de ce n-ar misca si pamântul, care fata de cer e ca o picatura într-un ocean?
Voia Ta este înteleapta. Ascult povestea neamurilor trecute, privesc spre cer si stiu ca stelele se misca asa cum s-au miscat mii de ani, întotdeauna dupa aceeasi lege, si ca aduc vara si iarna atunci când trebuie.
Cu întelepciune lucrând, Tu nu esti niciodata ostenit, Tatal nostru. Nici un lucru nebunesc nu-si afla loc vreodata în planul Tau. Tu esti la fel de proaspat în întelepciune si bunatate acum ca si în cea dintâi zi a Facerii, iar mâine vei fi la fel ca astazi.
Voia Ta este sfânta, fiindca e înteleapta si proaspata. Sfintenia este nedespartita de Tine cum sântem noi nedespartiti de aer.
Orice nu este sfânt trebuie sa suie la cer treptat, însa nimic nesfânt nu se pogoara vreodata din cer, de la tronul Tau, Tata.
Noi ne rugam Tie, Sfinte Tata al nostru, sa faci sa rasara cât mai degraba ziua când voia tuturor oamenilor va fi înteleapta, proaspata si sfânta ca voia Ta, si când toate fapturile de pe pamânt se vor misca în împreuna-glasuire cu stelele de pe cer, si când planeta noastra va cânta în cor cu toate minunatele Tale stele:
Doamne, învata-ne!
Dumnezeule, calauzeste-ne!
Tata, mântuieste-ne!

Pâinea noastra cea spre fiinta da-ne noua astazi
Cine da trup, acela da si suflet, si cine da vazduh, acela da si pâine. Copiii Tai, Daruitorule Milostive, asteapta de la Tine toate cele de trebuinta.
Cine va lumina fetele lor dimineata daca nu Tu cu lumina Ta? Cine va priveghea noaptea asupra rasuflarii lor când dorm daca nu Tu, Cel mai neobosit decât toti strajerii?
Unde am putea sa semanam pâinea de zi cu zi daca nu în tarina Ta? Cu ce am putea sa împrospatam aceasta tarina daca nu cu roua Ta cea de dimineata? Cum i-am da viata daca nu cu lumina Ta si cu vazduhul Tau? Cum am putea sa mâncam pâinea daca nu cu gura pe care ne-ai facut-o Tu?
Cum am putea sa ne bucuram si sa Iti multumim ca sântem hraniti, daca nu prin duhul pe care l-ai suflat în noroiul lipsit de viata si ai facut din el minune, Tu, Cel mai minunat Artist?
Nu ma rog Tie pentru pâinea mea, ci pentru pâinea noastra. Ce folos daca am pâine numai eu, când fratii mei flamânzesc împrejurul meu? Ar fi mai bine si mai drept daca s-ar lua de la mine o asemenea pâine amara a iubirii de sine; mai bine sa rabd de foame împreuna cu fratii mei. Nu poate fi voia Ta sa-ti dea multumita un singur om în timp ce sute Te blesteama.
Tatal nostru, da-ne noua pâinea noastra, ca sa Te slavim într-un glas si sa ne amintim cu bucurie de Tatal nostru Cel ceresc. Astazi ne rugam pentru ziua de astazi.
Ziua aceasta este mare: în ea s-au nascut nenumarate fapturi noi. Nenumarate fapturi noi, care nu au fost ieri si care mâine nu vor fi, se nasc astazi sub aceeasi lumina a soarelui, împreuna cu noi umbla pe una dintre stelele tale si cu noi dimpreuna graiesc Tie: pâinea noastra.
O, Mare Gazda! Oaspetii Tai sântem de dimineata pâna seara, la masa Ta sedem si pâinea Ta asteptam. Nimeni afara de Tine n-are dreptul sa zica: pâinea mea. Pâinea este a Ta.
Nimeni afara de Tine nu are drept asupra zilei de mâine si asupra pâinii de mâine, ci numai Tu si aceia dintre locuitorii pamântului pe care îi poftesti Tu.
Daca e dupa voia Ta ca sfârsitul zilei de astazi sa fie linia despartitoare dintre viata si moartea mea, ma voi pleca în fata voii Tale sfinte.
Daca e voia Ta ca mâine sa fiu din nou tovaras de calatorie al marelui soare si oaspete la masa Ta, voi da din nou multumita Tie, precum o fac zi de zi.
Si ma voi pleca în fata voii Tale iarasi si iarasi, precum fac îngerii din cer, Daruitorule al tuturor darurilor trupesti si duhovnicesti!

Si ne iarta noua gresalele noastre precum si noi iertam gresitilor nostri
Mai usor este pentru om sa greseasca fata de legile Tale decât sa le înteleaga, Tata. Dar pentru Tine nu-i usor sa ne ierti greselile daca noi nu-i iertam pe cei care gresesc fata de noi. Fiindca Tu ai întemeiat lumea pe masura si pe rânduiala. Cum ar putea echilibrul acesta sa se pastreze în lume daca ai avea o masura pentru noi si alta pentru aproapele nostru, sau daca ne-ai da pâine în timp ce noi dam aproapelui nostru piatra, sau daca ne-ai ierta pacatele în timp ce noi ne spânzuram aproapele pentru greselile sale? Cum s-ar pastra atunci masura si rânduiala în lume, Pastratorule al legii, Tata?
Si totusi, Tu ne ierti mai mult decât putem noi ierta fratilor nostri. Noi spurcam pamântul în fiecare zi si în fiecare noapte prin faradelegile noastre, în timp ce Tu ne cercetezi în fiecare zi cu ochiul neîntunecat al soarelui Tau si în fiecare noapte trimiti iertarea Ta cea milostiva prin stele, luminosii strajeri de la portile curtii Tale, Imparatescule Tata al nostru!
Tu ne faci de rusine în fiecare zi, Prea-Milostive: fiindca atunci când asteptam pedeapsa, ne trimiti mila; când asteptam tunetele Tale, ne trimiti seara pasnica, si când asteptam întuneric, ne trimiti stralucirea soarelui.
Tu esti întotdeauna mai presus de pacatele noastre si întotdeauna esti maret în rabdarea Ta cea tacuta.
Vai de nebunul care crede ca Te tulbura cu vorbe hulitoare! El e ca un copil care arunca suparat un graunte de nisip în mare ca sa împinga întreaga mare din locul sau.
Dar marea doar încreteste pielea sa pe deasupra si prin puterea sa uriasa întarâta în continuare neputinta copilareasca si suparata.
Iata, toate pacatele noastre sânt de obste si sântem cu totii raspunzatori pentru pacatele tuturor. Drept aceea, nu se afla pe pamânt oameni cu totul drepti, fiindca toti dreptii au de luat asupra lor unele pacate ale pacatosilor. Greu e sa fii om drept fara de prihana, fiindca nu se afla nici un drept care sa nu poarte pe umerii sai macar un pacatos. Dar fa-ma sa înteleg, Tata, cum se face ca cu cât mai multe pacate ale pacatosilor poarta pe umeri dreptul, cu atât este mai drept?
Tatal nostru ceresc, Care trimiti pâine de dimineata pâna seara copiilor Tai si primesti greselile lor ca plata, usureaza povara drept-slavitorilor si lumineaza întunericul pacatosilor!
Pamântul este plin de pacate, dar este plin si de rugaciuni; el este plin de rugaciunile dreptilor Tai de deznadejdea pacatosilor. Oare nu este deznadejdea începutul rugaciunii?
Tu trebuie sa fii biruitor în cele din urma. Imparatia Ta se va întemeia pe rugaciunile dreptilor. Voia Ta va ajunge lege pentru toti oamenii, precum e deja lege pentru îngeri.
Si atunci, de ce ar întârzia Tatal nostru sa ierte pacatele muritorilor, dând astfel pilda de milostivire si de iertare?

Si nu ne duce pre noi întru ispita
Cât de putin îi trebuie omului ca sa-si întoarca fata de la Tine spre idoli!
El e împresurat de catre ispite ca de un vifor, si e neputincios ca spuma unui râu zbuciumat de munte.
Daca-i bogat, îndata cugeta ca este deopotriva cu Tine, sau Te pune mai prejos de el, sau îsi împodobeste casa cu icoanele Tale ca si cu niste obiecte decorative.
Daca raul bate la usa lui, cade în ispita de a se tocmi cu Tine sau de a Te lepada cu totul.
Daca îl chemi sa se jertfeasca, se razvrateste. Daca-l trimiti la moarte, tremura.
Daca-l îmbii cu toate desfatarile pamântului, e în primejdie sa-si otraveasca si sa-si omoare propriul suflet.
Daca descoperi ochilor lui legile purtarii Tale de grija, el cârteste: Lumea e minunata si în sine, si fara Facator.
Ne umple de neliniste lumina Ta, Luminate Tata al nostru, ca pe niste fluturi de noapte. Când ne chemi la lumina, noi dam fuga la întuneric; când sântem pusi în întuneric, cautam lumina.
Inaintea noastra se afla mreaja multor cai, însa ne temem sa mergem pâna la capat pe vreuna din ele, fiindca la orice capat ne asteapta si ne momesc ispite.
Iar calea ce duce la Tine este taiata de multe ispite si de multe, multe prapastii, înainte sa vina ispita asupra noastra, pare ca ne urmezi ca un nor luminos, dar când ispita vine, dispari. Noi ne agitam tulburati si ne punem întrebarea chinuitoare: când ne-am înselat, când am crezut ca esti de fata sau când am crezut ca lipsesti?
In toate ispitele noastre ne întrebam: Tu esti Tatal nostru? Toate ispitele noastre ne aduc în minte aceeasi întrebare pe care tot ce este în jurul nostru ne-o aduce în minte în fiecare zi si în fiecare noapte:
Ce gândesti despre Domnul?
Unde este El si cine este El?
Esti cu El sau esti fara El?
Da-mi putere, Tatal si Facatorul meu, ca sa pot în fiecare clipa, fie ea luminoasa ori întunecata, a vietii mele, sa raspund la fiecare ispita cu putinta unul si acelasi lucru:
Domnul este Domnul. El e acolo unde sânt eu si acolo unde nu sânt eu.
Eu tind întotdeauna patimasa mea inima catre Dânsul si mâinile mele catre sfintele Lui vesminte ca un copil catre Tatal sau Cel iubit.
Cum as putea trai fara El? Asta ar însemna ca pot sa traiesc în acelasi timp si fara mine însumi. Cum as putea sa fiu împotriva Lui? Asta ar însemna ca sânt în acelasi timp si împotriva mea.
Fiul drept urmeaza tatalui sau cu cinstire, pace si bucurie.
Sufla insuflarea Ta în sufletul nostru, Tata, ca sa fim fii drepti ai Tai.

Ci ne izbaveste de cel rau
Cine ne va slobozi de rau daca nu Tu, Tatal nostru?
Cine va întinde mâinile catre copiii ce se îneaca daca nu tatal lor?
Pe cine priveste mai mult curatenia si frumusetea casei daca nu pe stapânul ei?
Tu ne-ai chemat dintru nimic ca sa fim ceva, dar noi legam prietesug cu raul si astfel ne întoarcem în nimic.
Infasuram în jurul inimii noastre sarpele de care ne temem cel mai mult. Din toata puterea noastra strigam împotriva întunericului, dar întunericul traieste în sufletele noastre: microbii întunericului si microbii mortii. Ne luptam într-un glas cu raul, iar raul se strecoara pe tacute în casa noastra; în timp ce noi strigam, raul cucereste pozitie dupa pozitie si ajunge mai aproape de inima noastra.
Stai, Prea-Inalte Tata, stai între noi si rau, si vom înalta inimile noastre, si raul are sa sece cum seaca sub arsita soarelui izvorul de lânga cale. Tu esti cu mult deasupra noastra si nu simti cum creste raul, dar noi ne înabusim sub el. Iata, raul creste în noi pe zi ce trece, sub ochii nostri, si întinde îmbelsugatele sale roade în toate partile.
Soarele ne spune Buna dimineata! zilnic si ne pune întrebarea: ce avem sa-I aratam Marelui nostru împarat? Si noi Ii aratam doar vechile roade stricate ale raului. Dumnezeule, oare nu e tarâna cea nemiscata si fara viata mai curata decât omul care se afla în slujba raului?
Iata, ne-am zidit casele si castelele prin vai si gropi ale pamântului. Tie nu-Ti va fi greu sa poruncesti râurilor Tale sa înece toate aceste vai si toate aceste gropi, curatând pamântul de oameni si de faptele lor cele rele.
Dar Tu esti mai presus de mânia noastra si de sfaturile noastre. Daca ai asculta sfaturile omenesti, ai fi nimicit lumea pâna la temelii si Te-ai fi îngropat pe Tine Insuti în ruine.
O, Cel mai întelept dintre toti tatii! Tu totdeauna zâmbesti în frumusetea si nemurirea Ta cea dumnezeiasca si, iata, din zâmbetul Tau cresc stele! Intotdeauna prefaci zâmbind raul nostru în bine si altoiesti pomul binelui pe pomul raului, si astfel vindeci cu rabdare Gradina Raiului cea lasata în parasire de catre noi. Tu cu rabdare vindeci si cu rabdare zidesti. Cu rabdare zidesti a Ta împaratie a binelui, Imparatul si Tatal nostru. Ne rugam Tie: slobozeste-ne de rau si umple-ne de bine, Tu, desavârsita desertare de rau si umplere de bine.

Ca a Ta este Imparatia
Stelele si soarele sânt cetateni ai împaratiei Tale, Tata. Inscrie-ne si pe noi în aceasta oaste stralucitoare.
Planeta noastra este mica si întunecata, dar este lucrul Tau, zidirea Ta si insuflarea Ta. Cum poate sa iasa din mâinile Tale ceva care nu e mare? Totusi, prin micimea si întunecarea noastra, noi facem mic si întunecat locul salasluirii noastre. Da, pamântul este mic si întunecat de câte ori îl socotim împaratie a noastra si când ne închipuim ca niste nebuni ca sântem împarati ai ei.
Iata, între noi sânt multi care au fost împarati pe pamânt si care acum, stând pe ruinele tronurilor lor, se mira si întreaba: Unde sânt împaratiile noastre? Si multe sânt împaratiile care nu stiu ce s-a întâmplat cu împaratii lor. Fericit omul care priveste prin nori si sopteste graiuri pe care le aud: A Ta este Imparatia!
Ceea ce numim împaratia noastra pamânteasca e plin de viermi si e trecator ca basicile pe un râu adânc. O gramada de tarâna pe aripile vântului! Numai Tu ai adevarata împaratie si numai Imparatia Ta are Imparat. Ia-ne de pe aripile vântului, Milostive împarate, mântuieste-ne de pe aripile vântului! Si fa-ne cetateni ai vesnicei Tale Imparatii, aproape de stelele si de sorii Tai, aproape de îngerii si de arhanghelii Tai, da, aproape de Tine, Tatal nostru!

Si puterea
A Ta este puterea, fiindca a Ta este Imparatia. Asa-numitii împarati sânt neputinciosi. Singura lor putere împarateasca sta în titlurile lor împaratesti, ce sânt de fapt doar titlurile Tale. Ei ratacesc prin tarina, si tarina merge unde vrea vântul. Sântem pribegi, umbre si tarâna miscatoare. Dar si când ratacim si ne miscam, tot prin puterea Ta o facem. Prin puterea Ta fiintam si prin puterea Ta vom via. Daca omul face binele, îl face prin cu puterea Ta, prin Tine; iar daca face raul, îl face cu puterea Ta, însa prin sine. Tot ce se face, se face cu puterea Ta, folosita bine sau rau, întru întelegere sau fara de întelegere. Daca omul foloseste puterea Ta dupa voia Ta, Tata, atunci puterea Ta este a Ta; iar daca omul foloseste puterea Ta dupa voia sa, atunci puterea Ta se cheama a lui si este rea.
Eu zic, Doamne, ca atunci când Tu faci ce vrei cu puterea Ta, ea este buna, însa când cersetorii, care au împrumutat putere de la Tine, se trufesc facând ce vor cu puterea Ta ca si cum ar fi a lor, ea este rea. Si astfel, exista un singur stapân, dar sânt si oameni ce întrebuinteaza în chip samavolnic puterea Ta, da, întrebuinteaza particele ale puterii Tale, pe care cu milostivire o dai cu împrumut de la masa Ta cea bogata acestor muritori saraci de pe pamânt. Cauta spre noi, Puternicule Tata, cauta spre noi si nu te grabi sa trimiti puterea Ta tarânii pamântesti pâna ce nu va pregati doua odai ca sa Te încapa: buna-voirea si smerenia – buna-voirea ca sa întrebuinteze spre bine darul împrumutat de la Dumnezeu si smerenia ca sa-si aduca aminte întotdeauna ca toata puterea din lume este a Ta, Mare Datatorul de putere. A Ta este puterea sfânta si înteleapta – dar când se afla în mâinile noastre, puterea Ta este în primejdie sa se spurce si sa ajunga ne-sfânta si nebuneasca.
Tata, Carele esti în ceruri, ajuta-ne sa cunoastem si în fiecare zi sa facem un singur lucru: sa stim ca toata puterea este a Ta si sa întrebuintam puterea Ta dupa voia Ta. Iata, sântem nefericiti, fiindca am despartit ceea ce-i de nedespartit la Tine: am despartit puterea de lumina, si am despartit puterea de dragoste, si am despartit puterea de credinta, si în cele din urma – iar asta este pricina cea dintâi a caderii noastre – am despartit puterea de smerenie. Tata, uneste, rugamu-Te, ceea ce fiii Tai nebuneste au despartit. Ne rugam Tie: ridica la cinstea cea dintâi puterea Ta, care a fost lasata în parasire si necinstita: fiindca, iata, oricum am fi, sântem copiii Tai.

Si slava, în vecii vecilor
A Ta e slava cea împreuna-vesnica cu Tine, Tatal nostru Imparatesc. Ea tine de fiinta Ta si nu atârna de noi. Nu este slava din vorbe ca slava a muritorilor, ci este din aceeasi esenta netrecatoare ca si Tine. Da, ea este nedespartita de Tine cum e lumina nedespartita de soarele fierbinte. Cine a vazut mijlocul si marginea slavei Tale? Cine a ajuns slavit fara sa atinga Slava Ta?
Slava Ta cea stralucitoare ne înconjoara din toate partile si ne priveste în tacere, parte zâmbind, parte mirându-se de framântarile si de cârtirea noastra omeneasca. Iar când tacem, cineva ne sopteste în taina: sânteti copii ai Tatalui slavit.
O, cât este de dulce aceasta slavita soapta!
Ce am putea dori mai mult decît sa fim copiii slavei Tale? Nu e aceasta îndeajuns? Fara îndoiala, este îndeajuns pentru o viata adevarata. Dar, iata, oamenii vor sa fie tati ai slavei. Iar acesta e începutul si culmea nenorocirii lor. Ei nu se multumesc sa fie copii si partasi ai slavei Tale, ei vor sa fie tati si purtatori ai slavei Tale. Si totusi, Tu esti singurul Tata si singurul purtator a toata slava. Multi sânt cei ce folosesc în chip rau slava Ta si multi sânt cei ce se amagesc pe sine. Nimic nu e atât de primejdios ca slava în mâinile muritorilor.
Tu arati slava Ta, iar oamenii se cearta în jurul ei. Slava Ta este fapt, iar slava omeneasca este cuvânt. Slava Ta zâmbeste si mângâie totdeauna, slava omeneasca despartita de Tine înfricoseaza si ucide. Slava Ta hraneste pe cei saraci si îndruma pe cei blânzi, slava omeneasca desparte de Tine. Ea este cea mai buna unealta satanei.
Ce caraghiosi sânt oamenii când încearca sa-si faca slava afara de Tine si despartiti de Tine!
Fost-a un nebun care ura soarele si încerca sa afle un loc ferit de lumina soarelui, care sa fie al lui. El a cladit o coliba întunecoasa si n-a facut ferestre, si a intrat în ea, si statea în bezna, si se bucura ca s-a izbavit de marele izvor al luminii. Astfel de nebun si astfel de cetatean al întunericului este cel care se straduie sa-si faca slava afara de Tine si despartiti de Tine, Nemuritorule Izvor al Slavei!
Nu exista slava omeneasca, la fel cum nu exista putere omeneasca. A Ta este puterea si a Ta este slava, Tatal nostru. Daca nu le împrumutam de la Tine, nu le avem, si ne ofilim ca frunzisul uscat despartit de pom si împrastiat dupa bunul plac al vântului.
Sa fim multumiti, ca sa ne numim copii ai Tai. Nu este cinste mai mare în cer sau pe pamânt decât aceasta.
Ia de la noi împaratiile noastre, puterea noastra si slava noastra. Tot ce am numit vreodata al nostru zace în ruine. Ia de la noi ce era al Tau dintru început.
Intreaga noastra istorie a fost o straduinta nebuneasca de a fauri împaratia noastra, puterea noastra si slava noastra, încheie grabnic vechea noastra istorie, unde ne-am luptat sa ajungem stapâni în casa Ta, si deschide o istorie noua, unde ne vom trudi ca sa ajungem slugi în casa care este a Ta. Iata, mai bun si mai slavit lucru este a fi sluga în împaratia Ta decât a fi cel mai mare dintre împarati în împaratia noastra.
Drept aceea, fa-ne, Tata, slugi ale împaratiei Tale, puterii Tale si slavei Tale, în neam si în neam si în toti vecii. Amin!

Tâlcuire la Tatăl nostru – Sf. Nicolae Velimirovici

Publicat în Alte subiecte | 6 comentarii

Tu nu vei muri niciodata

A spune cuiva „Te iubesc” inseamna de fapt “Tu nu vei muri niciodata”!
Sfantul Augustin

‘În mizeria şi dezordinea vieţilor noastre , iubirea adevărată impune aşadar , ca şi monahismul , dar într-un fel mai smerit şi aparent mai banal , asceză şi sfinţenie . Ea implică de altfel , atât pentru bărbat cât şi pentru femeie un „monahism interiorizat” (o altă temă fundamentală a lui Evdokimov) , acea singurătate bună pe care fiecare trebuie s-o respecte în celălalt pentru a menţine viu simţul alterităţii lui . Numai distanţa permite uneori presimţirea unităţii , numai o cunoaştere în care celălalt cu cât este mai bine cunoscut se revelează şi mai necunoscut , permite adâncirea şi reînnoirea iubirii
Această asceză a iubirii omeneşti îşi află sensul ei deplin în noţiunea de castitate , atât de importantă pentru filozofii religioşi ruşi . Castitatea nu înseamnă neapărat abstinenţă , ea înseamnă integritatea şi integralitatea duhului , a inimii-duh care poartă toată puterea vieţii , a erosului , în întâlnirea cu o persoană , făcând din trup nu numai un obiect , ci poezia unei tandreţi adevărate . Limbajul trupului ar fi un strigăt de neînţeles şi sfâşietor dacă el n-ar revendica adevărata veşnicie , cea care se manifestă de-a lungul timpului , a răbdării , a fidelităţii .
Bărbatul şi femeia angajaţi în această taină trebuie să ştie că nu vor face niciodată mai mult decât să descifreze parţial iubirea nemărginită care îi precede şi îi susţine , iubirea lui Hristos şi a Bisericii , însăşi Iubirea Comuniunii Sfintei Treimi . Astfel ei pot regăsi întotdeauna (aproape întotdeauna) , prin iertare , smerenie şi încredere , mai profund decât iubirea lor precară şi anemică , această profunzime inepuizabilă care le va reînnoi întâlnirea .
N-aţi citit că Cel ce i-a făcut de la început i-a făcut bărbat şi femeie . Şi a zis :…omul … se va uni cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup ?”. Tulburării resimţite de ucenici : „dacă astfel este pricina omului cu femei a, nu este de folos să se însoare ”, Domnul îi răspunde concis : „la început nu a fost aşa”  şi  „cine poate înţelege cuvântul acesta să înţeleagă .” (cf. Mt. 19,1-12)
Şi, totuşi , Evdokimov cunoaşte prea bine viaţa şi arta lucidă a asceţilor de a identifica maladiile spiritului după semnele lor , ca să se lase furat de lirism . El dovedeşte că despărţirea de Dumnezeu a antrenat şi antrenează despărţirea de celălalt . Diversitatea în unitate a bărbatului şi a femeii s-a transformat (după cădere) într-un „război al sexelor” cu atât mai nemilos cu cât apropierea mereu încercată şi mereu pierdută a Paradisului face ca bărbatul şi femeia să fie tot mai dezamăgiţi unul de celălalt .’

Iubirea ne face nemuritori !Image result for buon compleanno simona

 

Publicat în Alte subiecte | Lasă un comentariu

Inaintez cantandu-te

Cel ce este initiat in taina Invierii afla sfarsitul pentru ca Dumnezeu a creat toate lucrurile . Sf. Maxim Marturisitorul
Cel ce se roaga cu adevarat este teolog , spun Sfintii Parinti .

Dragostea Ta mi-a ranit sufletul , si inima mea nu poate sa sufere flacarile Sale . Inaintez cantandu-Te !
Inima omeneasca a fost creata ca un imens sipet , destul de incapator pentru a-l primi pe Dumnezeu Insusi .
Dumnezeu poate orice; in afara de a-l constrange pe om sa il iubeasca  , spun Sfintii Parinti , si tremurand , ei se opresc in fata acestei taine insondabile a iubirii dumnezeiesti si ne invita sa-l „cinstim prin tacere „.
Troparul ceasului al noulea , (none) numeste crucea „cantar al dreptatii” , unul dintre talerele sale coboara in iad sub greutatea blestemului , celalalt , „usurat de pacate arata adevarata teologie „. Aceasta se refera la implinirea sfinteniei liturgice , „noua creatura” inaintata la starea de sfintenie , „Epifanie a slavei ” consuma „Painea cea din cer” focul euharistic si traieste evidenta izbitoare ca „prin Cruce vine bucuria in lume .”
Si Sfantul  poate spune fiecarui om , in semn de salut , „Bucuria mea , Hristos a inviat ! „
Liturghia aminteste „Mielul jertfit inainte de inceputul lumii ” si se uneste cu euharistiile -laude ale puterilor ingeresti -cantand Trisaghion-ul -Sfinte Dumnezeule , Sfinte Tare Sfinte fara de moarte milueste-ne pe noi „.
Biserica il urmeaza pe unicul sau Mare Preot , Hristos , care patrunde in spatele Dverei , in Sfanta Sfintelor cereasca (evrei 9/12) . Liturghia pamanteasca „strange”,  „aduna” , Dumnezeiasca Liturghie cereasca si Imparatia vine spre noi , intr-o nesfarsita Cincizecime Liturgica .
„Rugati-va neincetat” indeamna Sfantul Pavel , caci rugaciunea este izvorul fiintei noastre , si forma cea mai intima a vietii noastre .” Intra in camara ta , si , inchizand usa roaga-te Tatalui tau care este in ascuns ” . Aceste cuvinte ne indeamna sa intram in noi insine si sa facem aici un altar ; „locul tainic” este inima omeneasca .
Iisus”foarte de dimineata sculandu-se a iesit si s-a dus intr-un loc pustiu si se ruga acolo.” „Pustiul” la asceti , se interiorizeaza si inseamna concentrarea unei minti reculese si tacute . La acest nivel , in care omul reuseste , in sfarsit sa taca , se situeaza adevarata rugaciune si tot aici omul este vizitat in mod tainic . Pentru a auzi glasul Cuvantului trebuie a sti a-l asculta in tacere , sa o invatam mai ales , ca este „graiului veacului care va sa vina”. „Pacea sufletului ” este superioara chiar si cuvantarii . Experienta Invatatorilor este categorica ; Daca nu stim sa construim in viata noastra un loc de reculegere , de tacere , este imposibil sa ajungem la un grad mai inalt si sa putem sa ne rugam in locurile publice . Rugaciunea ne face constienti ca o parte din fiinta noastra este cufundata in imediat , este mereu preocupata si dispersata , si ca o alta parte din noi insine o studiaza cu mirare si cu mila . Omul agitat ii face pe ingeri sa rada in hohote …
Apa care potoleste setea se raspandeste in tacerea care ofera distanta indispensabila pentru a te intelege pe tine insuti . Meditatia deschide sufletul spre inaltimi , dar si spre celalalt . Sfantul Serafim precizeaza admirabil ; Viata contemplativa sau viata activa ?
Aceasta interogatie are ceva artificial , nu aici este problema ; adevarata intrebare este aceea a inimii , a dimensiunii sale – este ea oare acel imens sipet despre care vorbeste Origen , capabil sa-l contina pe Dumnezeu si pe toti oamenii , si , in acest caz , spune Sf . Serafim : „Dobandeste pacea interioara si o multime de oameni isi vor gasi mantuirea langa tine .”
Exista in lume realitati evidente ;Imparatia , de exemplu , apoi simbolurile sale ; Imparatia cerurilor se aseamana cu …”si teoria doctrina care saraceste cu siguranta .
Cred ca nu exista lucru mai greu decat rugaciunea . Cand omul vrea sa inceapa sa se roage , atunci dusmanii sai incearca sa-l impiedice ..rugaciunea cere sa te lupti pana la ultima rasuflare .
Paul Evdokimov -Rugaciunea in Biserica de Rasarit Imagine similară
Publicat în Alte subiecte | Lasă un comentariu

Si viata continua

Mereu in actualitate !

Publicat în Alte subiecte | 1 comentariu

Lut deocamdata

‘Suntem claditi din lut ! Sa invingem lutul acesta ! Sa-l facel lut de piatra . Degeaba ne este trupul piatra vie daca capul ne este inca lut . Devino piatra pretioasa ! Pamantul in final (lutul) dupa trecerea apocalipsei )este descris ca fiind o piatra pretioasa ! Fiecare piatra este o piatra pretioasa ! Daca vrem sa fim pietre pretioase trebuie sa devenim vai si dealuri , munti inalti . Gasesti pietre pretioase in campii ? Cerul si pamantul sunt Inviere ! Invierea noastra . Biserica este acolo unde sfintii ei cunosc rastignirea ! Sfintii suntem noi . Sa practicam iubirea cu smerenie si rabdare . Coif , platosa , scut , sabie … arme , protectie , tarie !’

Răspuns: După unul din înţelesuri, berbecul, ca unul care-i căpetenie, închipuieşte puterea raţională, taurul, iuţimea, iar capra, pofta. Turtureaua, la rândul ei, închipuieşte neprihănirea, iar porumbelul, sfinţenia. Dacă însă voim să ţinem seama şi de însuşirile fireşti ale fiecărui animal şi le căutăm înţelesul potrivit, cei pricepuţi în astfel de lucruri spun că oaia aduce trei lucruri stăpânului ei: lâna, laptele şi mielul. Iar pupila ochiului ei se întoarce după soare şi în fiecare zi dă afară 365 de bobiţe de gunoi. La fel şi oaia cugetătoare, care este omul, dacă vrea să se aducă jertfa Stăpânului, trebuie să-i dea, ca lână, făptuirea poruncilor, ca lapte, înţelegerea duhovnicească a naturii, că aceasta hrăneşte mintea, iar ca mielul, ucenicul pe care îl naşte prin învăţătură, silindu-se să-l facă întru totul ca pe sine şi să-l aducă desăvârşit înaintea lui Dumnezeu. Dar şi pupila ochilor unuia ca acesta, se întoarce după soare, adică mintea lui se îndreaptă după soarele Dreptăţii, Hristos, Care călăuzeşte toate ale noastre prin Providenţa cea cârmuitoare a lucrurilor, că în necazuri ca şi în zilele bune, el îi mulţumeşte Aceluia pentru Providenţa, care le călăuzeste bine pe toate. Unul ca acesta leapădă în fiecare zi 365 bobiţe de gunoi, adică aruncă de fiecare dată cele stricăcioase şi de prisos, supuse timpului şi prefacerii. Sfantul Maxim Marturisitorul

Întrebare: Ce înseamnă cele cinci feluri de jertfe, aduse după rânduiala Legii: oaia, boul, capra, turtureaua şi porumbelul?

Beautiful
Publicat în Alte subiecte | Lasă un comentariu

Romane , zi o doina , o doina cu jale

Pentru a ne arata tari si puternici altora din exteriorul habitatului , tari si puternici in fata cotropitorilor de orice natura , ar trebuie sa ne aratam mai intai taria in interior , acolo unde se da prima lupta , de acolo incep nesabuirile , acolo trebuie sa fii mai intai drept si neintinat , sa castigi acolo in toate profunzimile , sa tai raul din inceputuri . Sa nu-ti faci din maini punga cu gologani necinstiti care sa traga de tine si sa te subjuge punandu-te la cheremul sacalilor . Si de-ar fi doar poftele tale . Unde te aflai cand se naruiau cele inaltate cu mari sacrificii ? De ce imi vii acum la inserat si calci pamant vandut ? Si tu badie , si tu , pe tine cine te mai paste ? 
Timpul se scurge la fel , sarada existentei ramane aceeasi . Imboldeste-te in degetul mic si vino-ti in fire sorbind o gura de aer in timp ce privesti indelung stelele . Ne hranim cu clisee si se moare pe branci chiar in fata noastra soptindu-ne unii altora palavre . Caracter ! Cine poate hotari ce-i mai bun in mine , cum sunt eu in realitatea mea ?  Cine esti tu atunci cand iesi din tine , cand iti scoti spiritul uman si-l lasi la usa ca pe pantofi ? Sau cine sunt eu ? Unde-ti este tinuta oficiala cand eul meu iti zgandara curgerea de fire al eului tau unic ? Un mic imbold si lumea ti se incalceste ! Bat tobele a jale ! Rasuna muntii a pustiu ! Noi vrem pamant ? NU !
La multi ani frumoaso ! La multi ani sarmano ! La multi ani saracito ! 

Ce-ti doresc eu Tie ? Un Cuza Voda !
Știa Vodă Cuza că lucrurile nu merg foarte bine în țară . Însă , ca să se încredințeze de adevăr , nu se lăsa numai după spusele altora , ci pleca singur prin sate și orașe , căci așa-i părea mai sănătos . Spun cei ce l-au cunoscut că , unde nici nu te gândeai , acolo îl aflai și mult căuta să dreagă cele rele .

Imagini pentru cuza voda

Publicat în Alte subiecte | 3 comentarii

Har in dar

‘Întotdeauna şi oriunde să păstrezi iubirea pentru Dumnezeu şi s-o creşti .
În toate să-L vezi şi să-L iubeşti pe Dumnezeu, să simţi voinţa Lui Supremă .
Să nu cauţi vinovaţi. Să accepţi lumea şi oamenii aşa cum sunt. Lumea se naşte din iubire, se umple de iubire se stinge în iubire şi devine iubire .’
‘Apostolul Pavel învaţă că fără iubire toate virtuţile (darul grăirii în limbi străine, darul proorociei, darul cunoaşterii totale, darul credinţei perfecte, darul milei absolute, darul ascezei) nu folosesc la nimic. Cel ce are dragoste nu suferă de păcate- continuă apostolul Pavel- căci dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire. Cel ce iubeşte are şi celelalte virtuţi, este şi îndelung-răbdător, şi bun, se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul, încheie Pavel (1Cor13.4-7). ,,Cine acoperă o greşală, caută dragostea, dar cine o pomeneşte mereu în vorbirile lui, dezbină pe prieteni.”, învaţă Solomon (Prov17.9) Ura stârneşte certuri, dar dragostea acoperă toate greşelile, arată acelaşi Solomon (Prov10.12). ,,Prin dragoste şi credincioşie omul ispăşeşte nelegiuirea, şi prin frica de Domnul se abate de la rău.”, învaţă acelaşi Solomon (Prov16.6).’
Timpul este lucrator , si tu esti asemenea . Tu il lucrezi si el te lucreaza . Si in noapte lucreaza luminatorii . Nu se poate este negarea tuturor posibilitatilor . Negarea mersului spre vesnicie .
‘Te slăvesc pe Tine, Părinte, Doamne al cerului şi al pământului, căci ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor.
Da, Părinte, căci aşa a fost bunăvoirea înaintea Ta.
Toate Mi-au fost date de către Tatăl Meu şi nimeni nu cunoaşte pe Fiul, decât numai Tatăl, nici pe Tatăl nu-L cunoaşte nimeni, decât numai Fiul şi cel căruia va voi Fiul să-i descopere.
Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.
Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre.
Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară.’
‘Se cade nouă a răbda toate, măcar de ne-ar scoate cineva şi ochii sau ne-ar tăia mâna noastră cea dreaptă, iar dacă cineva voieşte a ne depărta şi a ne despărti pe noi de Dumnezeu, atunci să ne mâniem .
Adu-ti aminte si fa iubire de oameni .
Apoi adu multa milostenie .
Milostenie si pace .
Sunt lucruri care nu se vad .
Cand intri in „eu nu am ” esti cersetor .
La Tine toate sunt cu putinta !
Obisnuieste-te cu insotirea lui Dumnezeu .
Totul este o jertfa .
Savarsitorul este Dumnezeu . image.png

Publicat în Alte subiecte | Lasă un comentariu