„Ai perfectă dreptate atunci când afirmi că demonii –
chiar şi în număr mare – nu au nici o putere asupra fiinţei umane aflată într-o stare
de iubire totală faţă de Dumnezeu. Nu se poate spune despre ei că reprezintă o forţă
unită, căci fiecare demon este supus celui mai mare egoism şi celei mai depline
iubiri de sine posibile. De aceea, nici un demon nu va fi vreodată dispus să îşi
sprijine tovarăşii în vreun demers oarecare, de teama ca aceştia să nu dobândească,
în secret, vreun avantaj asupra sa, forţându-l apoi să-i devină slugă.
Chiar şi atunci când ies împreună la prădat – ca să spunem aşa – nici unul
dintre ei nu va fi vreodată dispus să le reveleze celorlalţi adevăratele sale intenţii.
Atunci când se întâlnesc întâmplător la locul prăzii, între ei izbucneşte de regulă o
luptă cumplită, căci fiecare demon care emite pretenţii asupra prăzii reprezintă un
duşman pentru vecinul său, care va face astfel tot posibilul să-l gonească de acolo.
Un al treilea va profita însă imediat ca să-i ia locul celui dintâi. Dacă va apărea şi
un al patrulea demon, primii doi se vor lupta cu el, iar un al cincilea va profita
imediat pentru a se înfrupta din pradă. Dacă mai apare un al şaselea demon, lupta
reizbucneşte pe loc, ceea ce-i va permite celui de-al şaptelea nepoftit să fure liniştit
din prada primilor, până la apariţia celui de-al optulea demon. Şi astfel, ei se vor
lupta tot timpul între ei şi nici unul nu îi va permite celuilalt să se bucure în linişte
de prada furată.
După cum poţi vedea, nici un demon nu este vreodată dispus să îşi ajute
tovarăşii, dar prin egoismul lor reunit, ei pot amplifica foarte mult greutatea prăzii
comune. Explicaţia este următoarea: atunci când aşezi două greutăţi identice pe
talerele aceluiaşi cântar, acul acestuia nu va fi deloc deplasat. Dacă aşezi însă pe un
singur taler o picătură aproape insesizabilă de miere, mirosul acesteia va atrage
imediat câteva mii de albine, care se vor aşeza pe taler şi vor devia acul cântarului.
Îl puteţi voi acuza pe Dumnezeu de lipsă de înţelepciune pentru simplul
motiv că le-a înzestrat pe albine cu miros şi cu dorinţa de a culege mierea, sau că ia dat mierii mirosul şi dulceaţa ei caracteristice? Sau putem noi oare spune că
Domnul a fost lipsit de înţelepciune atunci când a dat naştere unor creaturi nu doar
funcţionale, ci şi extrem de frumoase, fiecare dintre ele în funcţie de propria ei
specie? Este oare o lipsă de înţelepciune a Domnului faptul că El a înzestrat femeile cu un farmec deosebit şi cu o formă extrem de atractivă, pentru ca ele să
trezească în bărbaţi o mare dorinţă, astfel încât aceştia să-şi părăsească mama şi
tatăl pentru soţia lor?
Dacă asistăm în lumea materială la o asemenea situaţie în care fiinţele sunt
atrase unele de altele, dintr-un motiv sau altul, cu atât mai intense se petrec aceste
lucruri în lumea spirituală. Dacă nu ar fi fost creată această forţă de atracţie, cum ar
mai putea exista toate pământurile, lunile, sorii şi celelalte corpuri cereşti care
există pe bolta infinită a creaţiei? Chiar şi un simplu atom manifestă o anumită
atracţie faţă de vecinul său. Ei stabilesc o legătură pe care o menţin apoi pe o durată
nelimitată. Orice obiect atrage ceea ce îi este similar. Numai astfel au putut fi create
lumile.
Atunci de ce să îl acuzăm pe Domnul de lipsă de înţelepciune pentru că –
din necesitate – a înzestrat fiecare suflet cu o stare necondiţionată de libertate,
deopotrivă de voinţă şi de recunoaştere, supunându-le însă şi consecinţelor care
derivă din aceasta. L-aţi mai lăuda oare pe Domnul dacă aţi dori să mergeţi la
Ierusalim, dar aţi constata că picioarele nu vă ascultă, cu toată voinţa şi cunoaşterea
de care dispuneţi, pentru simplul motiv că Domnul se împotriveşte în acest fel
voinţei voastre? Şi astfel, în loc să ajungeţi la Ierusalim, unde aveţi treburi
importante, aţi ajunge eventual la Damasc, unde nu aveţi nimic de făcut? Spuneţimi, aţi considera înţeleaptă o asemenea creaţie divină? Nu vi s-ar părea absurd să
ieşiţi pe stradă acoperiţi cu miere, în loc de haine, trezindu-vă astfel că sunteţi
mâncaţi de vii de tot felul de albine, muşte ţânţari, şi alte insecte?
Atunci când sufletul emană în sfera sa vitală exterioară (în aura sa) vibraţii
pasionale, care se răspândesc ca un fel de miros subtil, el va atrage în mod natural
acele suflete care sunt dezîncarnate, dar continuă şi în lumea de dincolo să savureze
mai presus de orice acest gen de miros. Ele simt acest miros în sfera vitală
exterioară şi se aruncă asupra acesteia pentru a-şi satisface poftele, fără măcar să-şi
dea seama ce fac. Se strâng astfel în număr mare, hrănindu-se cu aceste vibraţii
care reprezintă pentru ele hrana mult-dorită. În mod evident, nu putem pune acest
proces pe seama unei lipse de înţelepciune a Creatorului, care nu a făcut nimic
altceva decât să respecte libertatea necondiţionată a fiecărui suflet în parte. Pe de
altă parte, fiecare suflet are la dispoziţie suficiente mijloace prin care poate
respinge orice oaspete nepoftit, ori de câte ori doreşte acest lucru.
Dacă nu doriţi să fiţi deranjaţi de insecte, este limpede că trebuie să vă
spălaţi trupul de miere. În mod similar, dacă nu doriţi ca sfera voastră vitală să fie
atacată de tot felul de demoni, care să vă supere şi să vă slăbească sufletul, alegeţi
ordinea stabilită de Domnul ca principiu de viaţă, şi vă promit că nici un demon nu
vă va mai supăra în vreun fel!
Credeţi-mă, dacă voi nu aţi dori să atrageţi şi să cultivaţi demonii prin
pasiunile voastre – fie ele lăuntrice sau exterioare – aceştia nu v-ar mai seduce şi nu
v-ar mai ataca în nici un fel. Dacă voi sunteţi însă cei care i-aţi atras în aura voastră
vitală, atunci nu aveţi dreptul să vă plângeţi atunci când – prin numărul mare cu
care vă copleşesc – vă împovărează din ce în ce mai tare sufletul, împingându-l
către excese, chiar şi împotriva voinţei voastre. Adevăr vă spun: orice om decăzut a
ajuns astfel numai pentru că şi-a provocat singur răul, rătăcindu-se de la ordinea lui
Dumnezeu! De cele mai multe ori, el a fost pregătit pentru cădere de felul în care a
fost educat, căzând treptat în tot felul de pasiuni malefice, şi implicit în păcat.
Aceste înclinaţii deschid apoi poarta celor mai ciudate şi mai nefericite influenţe, iar sufletul devine din ce în ce mai corupt. El nu se va mai putea apoi desprinde
decât cu greu din această stare, dar în măsura în care va dori cu adevărat acest
lucru, va putea să o facă.
Dacă o fiinţă umană doreşte să se schimbe, Domnul nu îi va pune în cale
nici un obstacol. Mai mult, este suficient ca ea să îşi manifeste chiar şi în sinea ei
dorinţa de a se schimba, şi este absolut sigur că va primi ajutor. Dacă ea se simte
însă bine şi satisfăcută în slăbiciunea ei, fără să-şi dorească vreodată să se
transforme în bine, nimeni nu va interfera cu voinţa sa.
Dacă ea admite totuşi mustrările pe care i le trimitem noi (îngerii) în partea
cea mai bună a inimii sale, cea pe care voi o numiţi ‘conştiinţă’, înseamnă că ea nu
este complet pierdută şi coruptă. În asemenea cazuri există un ajutor secret care
coboară continuu asupra acestor fiinţe de sus, sufletul fiind susţinut în permanenţă
cu energie şi cunoaştere pentru a-şi putea desface din ce în ce mai tare cătuşele în
care este înlănţuit. Singurul lucru de care are nevoie este puţină bunăvoinţă (în
înţelesul cel mai direct al cuvântului: bună voinţă). El va fi astfel ghidat şi susţinut
din planurile subtile până când va fi suficient de pregătit pentru a primi o revelaţie
superioară, când va fi preluat direct de Spiritul lui Dumnezeu (Duhul Sfânt), fiind
condus mai departe de adevărata Lumină a Vieţii.
Evident, în cazul în care omul refuză să asculte glasul nostru blând care îl
mustră, din cauza iluziei în care se complace şi a beţiei simţurilor, acţionând ca şi
cum el ar fi stăpânul lumii, nu este de mirare că va cădea din ce în ce mai jos, lucru
pentru care nimeni altcineva nu poate fi învinovăţit decât el însuşi”

Cartea Domnului

Despre Trezire divina

Cand esti pe calea succesului, bucura-te de fruct si intristeaza-te pentru lauri daca nu-i poti refuza. Tu goleşti mereu şi mereu acest fragil vas, dar îl umpli apoi cu viaţă nouă. Tu porţi tot timpul acest fluier micuţ, confecţionat dintr-o tulpină de trestie, prin peregrinările Tale, şi canţi la el melodii veșnic noi, Darurile Tale infinite coboară asupra mea, şi trebuie să le ţin în micuţele mele mâini. Epocile trec, dar Tu continui să curgi, fără ca vasul să se umple vreodată pană la limită.
Acest articol a fost publicat în Alte subiecte. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.