Lumea – un Nicaieri universal

Lumea nu-i decît un Nicăieri universal . De aceea , n-ai unde să te duci niciodată …
Toate momentele acelea cînd viaţa tace , ca să-ţi auzi singurătatea … În Paris , ca şi
într-un cătun îndepărtat , timpul se retrage , se înghemuieşte într-un colţ al conştiinţei şi rămîi cu tine însuţi , cu umbrele şi luminile tale . Sufletul s-a izolat şi în zvîrcoliri nedefinite se ridică la suprafaţa ta , ca un cadavru pescuit în adîncimi . Şi atunci îţi dai seama că mai există şi alt sens al pierderii sufletului decît cel biblic .
Toate gîndurile par gemetele unei rîme călcate de îngeri . Nu poţi pricepe ce înseamnă „meditaţia“ dacă nu eşti obişnuit să asculţi tăcerea . Vocea ei este un îndemn la renunţare . Toate iniţierile religioase sînt cufundări în adîncimile ei . Din misterul lui Buddha am început să bănuiesc în clipa în care m-a apucat frica de tăcere .
Muţenia cosmică îţi spune atîtea lucruri , că laşitatea te împinge în braţele acestei lumi .
Religia-i o revelaţie atenuată a tăcerii , o îndulcire a lecţiei de nihilism ce ne-o inspiră
şoaptele ei , filtrate de teama şi prudenţa noastră … Astfel se aşază tăcerea la antipodul vieţii . De cîte ori îmi vine-n minte cuvîntul : rătăcire , de atîtea ori am revelaţia omului . Şi tot de atîtea ori , parcă au aţipit munţii pe fruntea mea …
Suso ne spune , în autobiografia sa , că şi-a gravat numele lui Isus , cu un stil metalic , în
dreptul inimii . Sîngele n-a curs în zadar , căci după o vreme descoperă o lumină în acele
litere , pe care le acoperă ca să nu le zărească nimeni . — Ce mi-aş scrie în dreptul inimii?
Se prea poate că : nefericire . Şi surpriza lui Suso s-ar repeta la interval de secole , dacă
diavolul ar avea lumină măcar pentru emblema lui … În felul acesta , inima omenească ar ajunge reclama luminoasă a Satanei . Sînt poieni în care îngerii îşi fac vilegiatura . În ele aş semăna flori din marginea deşerturilor , ca să mă odihnesc în umbra propriului simbol . Trebuie să ai spiritul unui sceptic grec şi o inimă de Iov ca să încerci sentimentele în ele însele : un păcat fără vină , o tristeţe fără motiv , o remuşcare fără cauză , o ură fără obiect…
Sentimente pure — care îşi au echivalentul în a filozofa fără probleme . Nici viaţa şi
nici gîndirea nu mai au — în felul acesta — vreo legătură cu timpul , iar existenţa se
defineşte ca o suspendare . Tot ce se petrece în tine nu se mai poate raporta la nimic , fiindcă nu se îndreaptă nicăieri , ci se epuizează în finalitatea internă a actului . Devii cu atît mai esenţial , cu cît răpeşti „istoriei“ tale caracterul de temporalitate . Privirile spre cer n-au dată , iar viaţa în ea însăşi e mai puţin localizabilă decît neantul .
În dorul după absolut există puritatea unui vag , care trebuie să ne lecuiască de
infecţiile temporale şi să ne servească de prototip al neîncetatei suspendări . Căci aceasta
nu-i , în fond , decît deparazitarea conştiinţei de timp .
De cîte ori mă gîndesc la om , mila îmi îneacă gîndurile . Şi astfel nu-i pot da de urmă în
nici un chip . O frîntură în natură te obligă la meditaţii frînte . Pasiunea pentru sfinţenie înlocuieşte alcoolul în aceeaşi măsură ca muzica . Tot aşa , erotica şi poezia . Forme diferite ale uitării , perfect substituibile . Beţivii , sfinţii , îndrăgostiţii şi poeţii se află iniţial la aceeaşi distanţă de cer sau , mai bine zis , de pămînt . Numai căile diferă , deşi toţi sînt pe cale să nu mai fie oameni . — Aşa se explică de ce o voluptate a imanenţei îi condamnă în mod egal .
Timiditatea este un dispreţ instinctiv al vieţii ; cinismul , unul raţional . Înduioşarea ? Un
amurg delicat al lucidităţii , o „degradare“ a spiritului la rangul inimii .
În orice timiditate se află o nuanţă religioasă . Teama că nu sîntem ai nimănui , că
Dumnezeu este un nimeni , iar lumea opera lui … Neîncrederea metafizică ne creează o
neprielnicie în fire şi o jenă în societate . Lipsa de îndrăzneală între oameni decantarea
forţei în dispreţ — pleacă dintr-o vitalitate nesigură , agravată de bănuieli la ce e mai esenţial în lume. Un instinct sigur şi o credinţă hotărîtă îţi dau dreptul să fii obraznic ; te silesc chiar . — Timiditatea-i modul de a-ţi învălui un regret . Căci orice îndrăzneală nu e decît forma pe care o ia lipsa de regrete .
De cîte ori nu mai ai iluzii, este ca şi cum ai fi servit de oglindă toaletei intime a
vieţii . — Mister mai înduioşător ca în dragostea de viaţă nu există ; ea singură calcă peste toate evidenţele . Trebuie să nu mai aparţii deloc lumii ca viaţa să-ţi pară un absolut . O perspectivă din cer aşa o proiectează .
Unde apare paradoxul moare sistemul şi triumfă viaţa . Prin el îşi salvează onoarea
raţiunea în faţa iraţionalului . Ce e tulbure în viaţă nu poate fi exprimat decît în blestem sau imn . Cine nu le poate mînui mai are la îndemînă o singură scăpare : paradoxul — surîs formal al iraţionalului .
Fragment – Emil Cioran – Amurgul gandurilor
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Alte subiecte. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Lumea – un Nicaieri universal

  1. flory andromeda zice:

    Multumesc !

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s