Schisma

Dupa cum stiti acest site nu promoveaza pe nimeni si nimic , fiind doar o pagina prin care circula diverse informatii. Omul este o fiinta libera daruita cu liber arbitru – avand libertatea de a alege posibilitățile de schimbare prin propria sa actiune .
Am precizat acestea (din nou) pentru a va asigura de respectul pe care vi-l port tuturor .
Cand te intalnesti cu o persoana aceasta devine ” invatator ” pentru tine . Binecuvantarile se primesc ” stand in picioare ” . Neingenunchiati !  Persoana care are rugaciunile implinite este fiinta cea mai puternica de pe pamant . Credinta nu este o capacitate a egoului . Credinta nu este o functie intelectuala , nu este o conditie a vointei omului sau capacitatii sufletului de a gandi despre Dumnezeu . Credinta este efectul coborarii Sfantului Duh in om . Este Cuvantul lui Dumnezeu .
Pentru deschiderea „sufletului ” rugaciunea de dimineata este cheie de poarta , in timp ce rugaciunea din miezul noptii devine ” rugaciunea (meditatia) inimii ” . Rugaciunea din timpul zilei este ruga de multumire . Si toate aceste explicatii le-am gasit scrise in scriptura .   D.V.

Cleopa Ilie – Fragmente
Schisma dintre Bizanţ şi Roma a fost, negreşit, evenimentul cel mai tragic al istoriei Bisericii; lumea creştină s-a rupt în două jumătăţi, iar această sciziune, ce durează încă, a determinat în bună măsură destinul Răsăritului, ca şi cel al Apusului. Biserica de Răsărit, care este esenţialmente adevărata Biserică a lui Hristos, şi-a văzut limitat câmpul cultural şi geografic de acţiune; pe plan istoric ea s-a confundat doar cu lumea bizantină.
Cât despre Biserica de Apus, ea a pierdut echilibrul doctrinar şi ecleziologic al creştinismului primar, iar acest dezechilibru a provocat Reforma din secolul al XVI-lea. La originea schismei se găsesc, legate indisolubil, cauze sau motive teologice şi neteologice . (…)

Biserica Catolică învaţă greşit următoarele puncte doctrinare mai importante:
a) Filioque. Catolicii zic că Duhul Sfânt purcede şi de la Tatăl şi de la Fiul. Această greşeală dogmatică este cea mai grea. Sfântul Evanghelist Ioan spune că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi este trimis în lume prin Fiul (Ioan 15, 26);
b) Purgatoriul. Intre rai şi iad zic că ar fi un foc curăţitor numit purgatoriu, în care merg sufletele celor ce nu şi-au ispăşit pe pământ anumite păcate, apoi se duc în rai. Nu scrie în Sfânta Scriptură şi nici Sfânta Tradiţie nu vorbeşte despre aşa ceva;
c) Supremaţia papală. Papa este considerat de ei capul suprem al Bisericii creştine, mai mare decât toţi patriarhii, adică locţiitorul lui Hristos pe pământ, numindu-se urmaşul Sfântului Petru – poziţie nerecunoscută de Biserica Universală;
d) Infailibilitatea papală. Conciliul I Vatican din 1870 a recunoscut „infailibilitatea papală”, zicând că papa nu poate greşi ca om, în materie de credinţă, când predică, făcându-l egal cu Dumnezeu, ceea ce iarăşi este o dogmă nouă, respins de Biserica Ortodoxă ;
e) Azimile. Săvârşirea Sfintei Euharistii cu azimă, ca evreii, în loc de pâine dospită;
f) Imaculata concepţie. Ei spun că Maica Domnului este născută de la Duhul Sfânt, fără păcat strămoşesc;
g) Transsubstanţierea. La sfinţirea Sfintelor Daruri catolicii nu fac rugăciunea de invocare a Sfântului Duh, cum facem noi la Sfânta Epicleză. Ei zic că Darurile se sfinţesc singure, când se zice: Luaţi mâncaţi… şi celelalte. Nu au rugăciunea de pogorâre a Duhului Sfânt peste Daruri;
h) Celibatul preoţilor. Preoţii catolici nu se căsătoresc. Sunt celibatari, împotriva hotărârilor Sinoadelor ecumenice, care au decis ca preoţii de mir să aibă familie. Iar hirotoniile lor se fac în alt chip, nu prin punerea mâinilor – cum au predanisit Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi -, ci prin ungere, ca în Legea Veche;
i) Indulgenţele papale. Învăţătura despre indulgenţe, care arată că prin cumpărarea unor bileţele, date de papă, se iartă păcatele. Ei afirmă că sfinţii lor au prea multe fapte bune, n-au ce face cu ele, le dau papei, iar el vinde aceste merite prisositoare spre iertarea păcatelor oamenilor care nu au destule fapte bune;
j) Mirungerea. Catolicii nu miruiesc copiii imediat după Botez, ci la şapte-opt ani şi numai arhiereii au dreptul acesta. Totodată mai greşesc şi cu următoarele ;
– împărtăşania pruncilor nu o dau îndată după botez, ci o amână până ajung la un număr de ani, din care cauză mulţi dintre copii mor neîmpărtăşiţi;
– împărtăşirea credincioşilor fără ca să fie spovediţi;
– împărtăşirea laicilor numai cu Trupul, nu şi cu Sângele Domnului;
– administrarea Botezului prin turnare şi stropire cu apă, iar nu prin afundare;
– îngăduinţa de a se mânca lapte, ouă şi brânză în Postul Mare şi oricând carne de animale sugrumate;
– dezlegarea miercurii şi a vinerii şi a primelor două zile ale Postului Mare;
– nerespectarea pravilei şi a tradiţiei bisericeşti cu privire la gradele de rudenie la săvârşirea căsătoriilor;
– săvârşesc mai multe liturghii într-o zi la acelaşi altar;
– preoţii şi diaconii lor nu se împărtăşesc din acelaşi potir cu credincioşii ca la noi;
– se împărtăşesc unii pentru alţii;
– chipul călugăresc care după pravile este unul, ei l-au divizat într-o serie de ordine şi congregaţii;
– din cauza celibatului clerului, moralitatea publică suferă. Chiar şi în cult, ea a introdus unele inovaţii care o depărtează mult de Biserica primelor veacuri, ca de pildă:lipsa proscomidiei la «missa» romană, statuile, muzica instrumentală, adorarea inimii Domnului nostru Iisus Hristos, limba latină ca unică limbă de cult şi altele .
Aşadar, pentru aceste abateri dogmatice, canonice, liturgice şi tradiţionale, noi numim pe catolici schismatici şi nu putem să ne unim cu ei atâta vreme cât continuă să propovă- duiască în continuare aceste erezii .
Uniaţia
Uniaţia este o modalitate de prozelitism practicată de Biserica Romano-Catolică, prin care aceasta a încercat atragerea creştinilor ortodocşi aflaţi sub vremelnică stăpânire catolică la o formă de catolicism. Această formă presupunea acceptarea conducerii papale şi a câtorva dogme catolice, păstrându-se însă folosirea ritului ortodox şi a limbii originare. Toate acestea erau îngăduite de către Roma în vederea
latinizării ulterioare a creştinilor uniţi.

Baptistii
Învăţăturile baptiştilor sunt în majoritate cele ale protestanţilor:
a) nu recunosc Sfânta Tradiţie şi cele şapte Sfinte Taine;
b) sunt împotriva cinstirii sfintelor icoane, a Sfintei Cruci, a sfintelor moaşte, a rugăciunilor pentru morţi, a jurământului, a postului, a simbolurilor liturgice ş.a
c) dreptul şi puterea disciplinară o are adunarea;
d) sunt rigorişti, neîngăduitori faţă de cei ce păcătuiesc;
e) botezul îl aplică numai celor vârstnici şi se săvârşeşte numai printr-o singură scufundare (el nu iartă păcatele);
f) fiecare are dreptul şi priceperea de a tâlcui Sfânta Scriptură;
g) nu au decât trei sărbători: Crăciunul, Pastile şi Rusaliile;
h) sunt împotriva cinstirii Maicii Domnului şi a sfinţilor. Toate aceste învăţături le au şi celelalte secte, cu deosebirea că acelea au în plus şi altele, specifice lor .

Adventistii
Învăţăturile caracteristice ale adventiştilor sunt:
a) Cunoaşterea datei exacte a venirii a doua;
b) Mileniul – sau împărăţia de o mie de ani a lui Hristos pe pământ, cu cei drepţi;
c) Nu există iad, nici suflet nemuritor;
d) Serbarea sâmbetei;
e) Obligativitatea Testamentului Vechi, relativ la legile despre mâncăruri curate şi necurate;
f) Domnia lui Antihrist de 1260 de zile (Apoc. 12, 6) este de 1260 de ani şi anume între 538-1798 (domnia papalităţii). Alte rătăciri sunt cele comune tuturor sectelor.

Martorii lui Iehova
Învăţăturile specifice iehoviştilor sunt:
a) Cunoaşterea exactă a datei venirii a doua;
b) Mileniul – împărăţia lui Hristos de o mie de ani;
c) Nu există suflet nemuritor, omul neavând suflet, ci luand suflet (adică fiinţă vie, sufletul nefiind altceva decât viaţa); deci nu există nemurire. Învierea este un dar deosebit al lui Dumnezeu dat celor aleşi ai Săi;
d) Nu există iad şi chinuri veşnice; păcătoşii la învierea vor fi nimiciti va fi o restaurare sau o restabilire la loc a lucrurilor, aşa cum le-a făcut Dumnezeu la început
e) Sfântul Duh nu este o persoană a dumnezeirii, ci numai o energie a Tatălui – deci nu există Sfânta Treime;
f) Iisus Hristos este o creatură a lui Dumnezeu pe pământ.
g) Nu există nici o sărbătoare.
Celelalte rătăciri sunt comune cu ale altor sectari, având mai multe puncte comune cu adventiştii.

Penticostalii
Învăţăturile specifice penticostalilor sunt următoarele:
a) Credinţa în mileniu;
b) Pe lângă botezul cu apă este de trebuinţă şi cel cu Duhul Sfânt şi cu foc, pe care l-au primit Apostolii la Cincizecime şi prin care se primeşte darul vorbirii în limbi;
c) Pentru ca Biserica să nu fie moartă trebuie să aibă darul Sfântului Duh, iar pentru a obţine acest dar, se cere rugăciune şi post, adică nemâncare;
d) Botezător poate fi numai cel ce are darul vorbirii în limbi (în timp ce la baptişti şi la alte secte poate fi numai cel rânduit de comunitate);
e) Slujbele duhovniceşti sunt cele ale predicatorilor, proorocilor şi prezbiterilor – aleşi din Biserică şi ordinaţi (sfinţiţi ca preoţi prin punerea mâinilor). Ordinaţiunea nu se poate pierde;
f) In adunări pot sluji şi femeile;
g) Sfântul Duh purcede şi de la Fiul;
h) Păcătoşii daţi afară din adunare nu mai pot fi reprimiţi,
In celelalte puncte ale credinţei se aseamănă cu ceilalţi eretici, îndeosebi cu baptiştii, din rândul cărora s-au format.
Cultul este simplu: câteva cântări, însoţite de vorbirea în limbi şi predici (toate acestea au loc într-o atmosferă plină de neorânduială, aşa cum se vede din capitolele tratând despre vorbirea în limbi – glosolalia)

Nazarinenii sau Pocaitii
Învăţătura nazarineană în cea mai mare parte seamănă cu cea a baptiştilor, caracteristicile ei principale fiind:
a) Mileniul (ca la adventişti, russelişti şi penticostali);
b) Neadmiterea jurământului, deoarece poate fi îndestulă- toare făgăduinţa fără de jurământ;
c) Neîngăduinţa de a face uz de armă în război;
d) Imposibilitatea de a mai păcătui după botez;
e) Neprimirea din nou în comunitate a celor ce au fost excluşi;
f) Toate instituţiile publice sunt locaşuri ale lui Antihrist.
Tot asemenea este şi şcoala, care nu are nici un rost, deoarece copiii după ce primesc botezul nu mai pot păcătui; ei ajung la fericirea raiului şi n-au nevoie de a fi educaţi în şcoli;
g) Nu există predicatori aleşi, ci fiecare poate predica, dacă este iluminat de Duhul Sfânt;
h) Sunt două categorii de credincioşi: „prietenii şi prietenele”, care sunt aderenţi încă nebotezaţi ai sectei; şi „fraţii şi surorile” sau aderenţii botezaţi, care îşi zic „tu” între ei;
i) Rigorism în ceea ce priveşte viaţa privată şi bucuriile ei, ş.a.m.d.
In celelalte părţi ale doctrinei lor se aseamănă întru totul cu baptiştii.

Evanghelistii
Rătăcirile proprii evangheliştilor sunt următoarele:
a) Botezul este unul, dar are trei feţe:
– botezul apei, care nu mântuieşte;
– botezul Sfântului Duh, care poate fi primit înainte, deodată sau după cel al apei;
– botezul în moartea Domnului, care este starea cea mai înaltă de sfinţenie la care poate ajunge un credincios;
b) Sunt patru judecăţi:
– a celor credincioşi, făcută în cer cu mult înainte de judecata cea mare a păcătoşilor;
– a celor în viaţă, la venirea a doua a Domnului, când va începe mileniul şi când se vor despărţi oile de capre;
– a păcătoşilor, la sfârşitul mileniului;
– a îngerilor răi;
c) Deşi înlătură Sfânta Tradiţie, admit totuşi că există trei ceruri: cerul dintâi sau atmosfera, cu norii şi zarea albastră; cerul al doilea, sau al stelelor, din jurul globului pământesc; cerul al treilea este raiul lui Dumnezeu, în care sălăşluiesc îngerii şi sufletele drepţilor şi care este locul de odihnă şi de
aşteptare. La judecata din urmă, cerul dintâi şi al doilea vor arde şi tot pământul va fi mistuit de foc, numai cerul al treilea va rămâne;
d) La venirea a doua se va face convertirea iudeilor cu atâta putere, încât va fi „o adevărată înviere din morţi”;
e) Mileniul.
Evangheliştii n-au ca celelalte secte o organizaţie centrală, fiind prea puţini. Celelalte rătăciri sunt comune cu ale baptiştilor şi ale altor secte .

Secerătorii
Secerătorii sau „Creştinii ultimelor zile”, se numesc astfel deoarece se socotesc a fi chemaţi să facă secerişul creştinismului, să secere ce au semănat alţii, potrivit cuvintelor Domnului, că: Altul este cel ce seamănă şi altul cel ce seceră (Ioan 4, 37).Originea sectei este întunecoasă. La noi în ţară a fost adusă de Alexandru Torok, ungur din Budapesta, de meserie rotar. Pripăşit prin Timişoara, el începe propaganda printre baptişti şi adventişti, cu scopul de a unifica toate sectele în una singură care să se numească „Secerătorul”, dar neobţinând rezultate, prin anul 1924 se întoarce din nou la Budapesta. Din fericire, secta este prea puţin răspândită şi cunoscută la noi, de aceea nu cunoaştem şi nici nu ne interesează alte rătăciri ale ei.

Inochentiştii
Rătăcirile la care au ajuns aderenţii admiratori fanatici ai lui Inochentie sunt următoarele:
a) Inochentie este un sfânt sau un prooroc (după unii Sfântul Ilie, după alţii un sfânt mare în care s-a întrupat Sfântul Duh, iar după alţii este Hristosul creştin, mai mare decât Hristosul evreu). El a avut puteri miraculoase. Pe cei care nu cred în el, îi aşteaptă iadul;
b) Există un Duh Sfânt masculin care este Inochentie şi unul feminin, care este sora lui Inochentie;
c) Omul trebuie să păcătuiască pentru ca să aibă apoi de ce să se pocăiască şi ca Dumnezeu să aibă de ce să-l ierte;
d) Sfinţii Arhangheli Mihail, Gavriil, Rafail şi alţii se întrupează în fraţii predicatori;
e) Viaţa lor este în comun şi se numesc „fraţi”;
f) Cultul lor nu este unitar, căci deşi unii – cei mai mulţi – respectă cultul ortodox chiar participând la el, în schimb alţii sunt, fie prea rigorişti, îmbrăcaţi mai mult călugăreşte şi printr-un ascetism exagerat îşi schimonosesc trupul, smulgându-şi unghiile şi părul, fie prea libertini, adunându-se în peşteri subterane unde practică adevărate orgii. In genere, ei preţuiesc pomenile şi slujbele pentru morţi;g) Sunt împotriva calendarului îndreptat, făcând corp comun cu stiliştii

Tudoriştii
Doctrina lor era un amestec de învăţături protestante, fără a avea ceva nou şi original. Cultul consta, ca şi la toate sectele, din predici, cântări, citiri biblice şi rugăciuni, ajungând cu timpul să aibă şi casă de rugăciune. A fost singura sectă înfiinţată la noi în ţară din sânul Bisericii Ortodoxe Române. In decursul anilor, secta respectivă a dispărut .

Teosofii
Iată câteva puncte din doctrina teosofică:
a) Legea generală a naturii este legea karmei, pe baza căreia fiecare faptă are urmări, care sunt apoi cauze ale altor fapte sau activităţi, iar acestea la rândul lor devin iarăşi cauze ale altor fapte şi aşa mai departe, până ce urmează liniştea deplină, în care încetează orice activitate;
b) Sufletul după moarte se reîntrupează (reîncarnează) de mai multe ori spre a se curaţi, până când ajunge desăvârşit şi egal cu Dumnezeu. Starea aceasta de perfecţiune este nirvana, sau suprema fericire şi constă în împreunarea sufletelor într-un tot unitar, în Dumnezeire. Reîncarnarea este necesară tuturor, în scopul purificării şi perfecţionării;
c) Moartea nu este altceva decât trecerea sufletului dintr-un corp în altul, sau dintr-o viaţă în alta. Pe patul de moarte, omul chiar îşi poate alege părinţii din viaţa în care urmează să se reîncarneze. Când omul moare, sufletul părăseşte corpul fizic şi îmbracă un corp astral; apoi trece într-un corp mintal, luând o formă infinită şi devenind astfel o fiinţă eterică, fără sex;
d) Tot ce există, există în mod necesar, căci evoluează spre bine;
e) Nu există iad sau munci. Mântuirea vine în mod necesar, prin evoluţia sufletului în şirul de vieţi prin care trece,până ce ajunge în nirvana. Suferinţele prin care evoluează omul
f) In nirvana toţi vom fi una;
g) Dumnezeu nu este transcendent, ci imanent, în natură;
h) Nu există îngeri răi sau diavoli. Mânia, invidia, răutatea, deşertăciunea, răzbunarea etc , iată dracii din noi; alţii nu mai există;
i) Iisus Hristos n-a fost Fiul lui Dumnezeu şi Răscumpărător al lumii, pentru că oamenii se răscumpără singuri, purificându-se prin reîncarnări. El a fost numai o pildă de perfecţiune;
j) Fiecare epocă îşi are Mântuitorul ei propriu, potrivit cu
gradul de civilizaţie şi de dezvoltare spirituală a ei. Astfel a fost
Buda în epoca lui, apoi în altă epocă Iisus Hristos, iar acum, în
epoca modernă, când doctrinele lui Buda şi Hristos au rămas
neîndestulătoare şi se cere un nou mântuitor cu o doctrină mai
potrivită nivelului intelectual înalt al epocii, acesta este
Krishnamurti;
k) Se înlătură dogmele şi autorităţile bisericeşti;
l) Orice religie, într-o oarecare măsură relativ mică, este expresia voinţei lui Dumnezeu şi descoperă o oarecare parte de adevăr. Iar teosofia este adevărul curat şi întreg;
m) Lumea aceasta va trece printr-o prefacere cosmică, transformându-se într-un continent nou, regenerat;
n) Mai există o lume astrală, în care vom ajunge şi noi, ce cuprinde locuitori, animale şi alte fiinţe; sufletele oamenilor se duc acolo ca spirite;
o) Nu numai oamenii, ci toate vieţuitoarele au suflet nemuritor, şi de aceea nu se cuvine a fi ucise; consumarea de carne de animale este interzisă;
p) Scopul ultim al vieţii este „frăţia universală”, care nu este un vis, o concepţie poetică, ci o condiţie esenţială, şi de aceea trebuie să existe;
r) Scopul pe care îl urmăreşte teosofia este de a forma un sâmbure de înfrăţire universală, fără deosebire de rasă, limbă, credinţă etc. In societatea teosofică poate intra oricine, de orice credinţă;
s) Limbajul tehnic şi ideile fundamentale ale teosofilor provin, după ei, din vechile secrete ale Cabalei, care li s-ar fi transmis prin viu grai până azi, întreagă şi neschimbată, chiar cu magia şi astrologia ei.
In toată doctrina teosofică, influenţa budismului este vizibilă şi covârşitoare, teosofia fiind mult mai apropiată de budism decât de creştinism. Cu creştinismul n-are aproape nimic comun. De aceea ea nu este o sectă creştină, ci o sectă religioasă şi filosofico-mistică, ivită şi printre creştini, având la bază un amestec întunecos de idei luate din riturile popoarelor orientale.

Spiritistii
Doctrinarul spiritismului este juristul şi medicul Hippolyte de Nisard Rivail, cunoscut sub pseudonimul de Allan Kardec.
Cartea lui „Le livre des esprits” (Cartea spiritelor) este socotită ca biblia spiritiştilor. Spiritiştii n-au o doctrină unitară, deşi fiecare doctrinar pretinde a o avea prin comunicări de la spiritele cele mai luminate. Ei însă au câteva puncte comune, cum ar fi:
a) Dumnezeu este mărginit; El Şi-a primit existenţa din haos, deci nu este din eternitate. El este spirit, sau mai corect, o asociaţie infinită de spirite divine, devenite, printr-o lungă evoluţie, perfecte şi luând toate la un loc forma de sferă, cea mai desăvârşită formă din univers;
b) Mai sunt şi alţi dumnezei, inferiori şi subordonaţi Dumnezeului suprem, dar mai mari ca îngerii. Fiecare soare, sistem planetar şi planetă îşi are dumnezeul său, supus Dumnezeului suprem. Dumnezeu nu este atotştiutor, decât numai indirect, prin informaţiile pe care le primeşte de la ceilalţi dumnezei, pe calea undelor şi pe care aceştia le-au primit de la spiritele mai desăvârşite. Dumnezeii solari poartă numirea de fii ai lui Dumnezeu (nu însă şi cei planetari);
c) Există mai multe Sfinte Treimi. Aşa de pildă, pe una o alcătuiesc Dumnezeul central, cel solar şi cel planetar. Aceasta este treimea centrală, superioară. Mai este apoi una, solară, inferioară aceleia, iar alta, planetară, inferioară celei solare. De altfel toate forţele din lume lucrează treimic, căci forţa treimică: pozitivă, negativă şi neutră, este întâlnită peste tot;
d) Dumnezeu este numai un arhitect, iar nu creator al lumii, căci lumea nu este creată din „nimic”, ci este făcută din ceva ce a existat mai înainte şi care în ultima analiză esteSpiritiştii 2 1aceeaşi cu Dumnezeu. Din acest „ceva” Dumnezeu a format o materie vie – primul eter sau fluid -, din care au fost făcute
apoi toate câte există în lume;
e) Din acest eter au fost formate spiritele. Aceste spirite evoluează prin reîncarnări şi apoi prin evoluţie spirituală, cum evoluează îngerii, până când vor ajunge dumnezei. Pe toate corpurile cereşti există spirite: pe unele mai mult, iar
pe altele, spirite mai puţin evoluate. Spiritele superioare se pot reîntrupa între oameni, pentru a grăbi evoluţia acestora;
f) Există patru universuri. Ele se învârt în jurul sferei divine centrale, formând în jurul acesteia o cruce. Ele sunt despărţite unul de altul printr-o materie fluidică şi sunt create de Dumnezeu, din substanţa preexistentă, sau din El însuşi.
Dumnezeu creează şi astăzi, nu însă direct, ci prin mijlocirea spiritelor superioare. Iar când creează, suferă şi El, pentru că nu există creaţie fără durere;
g) Există şi providenţă divină, dar tot indirectă;
h) Iisus Hristos este un spirit superior şi este dumnezeul solar al nostru. La această treaptă a ajuns şi El prin evoluţie. Hristos nu a adus mântuirea, pentru că fiecare om trebuie să-şi ispăşească singur păcatele sale, după dreptate, sau după legea talionului. Dacă El ne-a învăţat să iertăm, a făcut-o în favoarea victimei, pentru ca aceasta să nu mai caute într-o altă viaţă răzbunarea cuvenită;
i) Biserica nu este infailibilă. Ea a greşit de multe ori şi nu poate să mântuiască pe nimeni prin taine sau altceva, mântuirea făcându-se prin reîntrupări şi evoluţie;
j) Duhul omului, creat de Dumnezeu, a trecut prin pietre, plante şi animale, până a devenit duh uman, care apoi a trecut prin mai multe forme, până a ajuns la forma de om; Perispiritul este compus din două corpuri: unul astral şi
altul mintal. Corpul fizic este de asemenea format din două părţi: una cărnoasă şi alta eterică, o copie a celei cărnoase, numită de aceea şi dublul eteric, invizibil ochiului fizic, dar vizibil vederii astrale, pe care o au unele persoane;
k) Moartea este mutarea spiritului din trup împreună cu perispiritul;
l) Odată despărţit de trup, spiritul este dus până acolo unde sunt şi alte spirite la fel cu el din punct de vedere moral şi intelectual. Ele pot comunica cu cei de pe pământ şi pot să-i influenţeze. Unele sunt bune (îngerii păzitori), altele rele (dracii);
m) După o anumită vreme, spiritul se reîncarnează, spre a spiritele superioare; tot de acestea sunt hotărâte şi durata vieţii şi întâmplările din ea, toate în conformitate cu faptele lui din viaţa dinainte, în scopul ispăşirii şi al evoluării;
n) Nu au temple sau case pentru cult.
După toate aceste învăţături şi practici, sunt mulţi spiritişti care susţin totuşi că spiritismul22 reprezintă cea mai autentică doctrină a lui Hristos. In fond însă spiritismul nu este altceva, decât un amestec ciudat de budism, deism, politeism, panteism, animism şi creştinism .

Stilistii
Stiliştii au grave abateri canonice. Iată care sunt cele
mai grave:
a) Nu ascultă de hotărârea Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol, din anul 1923, care a hotărât îndreptarea calendarului celui vechi: Canonul 3 al Sin. II ec ; 28 al Sin. IV e c ; 36 Trulan;
b) Consideră calendarul sfânt şi fac din aceasta o dogmă; 0 CĂLĂUZĂ ÎN CREDINŢA ORTODOXĂ
c) Nu ascultă nici de Patriarhia Ierusalimului: Canonul 34 Apostolic; 2 al Sin. II ec ; 12 al Sin. IV ec ; 36 Trulan; 19 Antiohia;
d) Nu ascultă de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române şi de hotărârea întâi-stătătorilor tuturor Bisericilor Ortodoxe, care s-au adunat la Moscova în anul 1948;
e) Preoţii lor, precum şi creştinii conduşi de ei, se depărtează de la slujirea şi împărtăşirea cu preoţii şi ierarhii noştri, din ură, mândrie, răzvrătire şi neascultare;
f) Botează şi cunună a doua oară, săvârşind o mare erezie şi greşeală dogmatică; Canonul 47 Apostolic; 48, 72 Cartagina;
1, 47, 91 al Sfântului Vasile cel Mare; stiliştii nu au Sfântul şi Marele Mir, pentru că nici episcop nu au care să li-l sfinţească, şi din această cauză ung copii cu untdelemn de prin candele, când îi botează, şi prin aceasta falsifică botezul şi duc în eroare pe creştinii care dau copiii pe mâna lor ca să-i boteze;
g) Au rupt legătura duhovnicească cu ierarhia canonică a Bisericii Ortodoxe Române: Canonul 31 al Sfinţilor Apostoli; 13, 14 şi 15 ale Sin. I-II din Constantinopol; 6 al Sin. II ec ; 3 al Sin. III ec ; 18 al Sin. IV ec ; 31 şi 34 Trulan; 5 Antiohia;
10, 11 Cartagina;
h) Hulesc şi defaimă patriarhii, episcopii şi preoţii Bisericii care ţin stilul nou, numindu-i „catolici”, „lipsiţi de har”, „eretici”, căzând astfel sub osânda canoanelor: 31, 39 Apostolic; 18 al Sin. I ec ; 8 al Sin. IV ec ; 34 Trulan; 58
Laodiceea; 7 Cartagina etc;
i) Au făcut mănăstiri fără aprobarea Sfântului Sinod;
j) Preoţii stilişti se duc prin sate străine şi fac slujbe pe ascuns, fără să ţină seama de aprobarea episcopului locului şi a parohului din acele parohii, căzând prin aceasta sub osânda canoanelor 34 Apostolic; 4, 6, 7 al Sin. I ec ; 2, 3 al Sin. II
e c ; 8 al Sin. III ec ; 28 al Sin. IV ec ; 36, 39 Trulan; 9
Antiohia. Acestea sunt câteva din greşelile şi abaterile canonice ale celor ce ţin stilul vechi în ţara noastră. Stiliştii sunt consideraţi schismatici, adică dezbinaţi de Biserica Ortodoxă, căci au călcat legile bisericeşti administrative,
organizându-şi mănăstiri şi biserici deosebite, fără aprobarea Sfântului Sinod. Iar dacă îndrăznesc să boteze a doua

New Age (Noua Eră)
Mişcarea vrea să înlocuiască Dumnezeul Bibliei prinzeităţi păgâne reînviate, promovează credinţa în O.Z.N.-uri şi în fiinţe extraterestre. Actul religios central al Mişcării New Age este «iniţierea», actul de consacrare lui Lucifer care este
„Conducătorul Omenirii”. Foloseşte ca simboluri zvastica, numărul 666, curcubeul
ş.a. Intre mijloacele de răspândire şi acomodare cu ideile sale amintim: muzica (mari concerte în aer liber cu «staruri» ale muzicii moderne), casete audio, video, literatură şi filme, în special de ficţiune (E.T., Războiul Stelelor ş.a.), jocuri pe calculator şi jocuri de societate etc. Ideile Mişcării New Age fac casă bună cu erezii şi rătăciri ca: Martorii lui Iehova, Mormonii, Moon, Bahai, Yoga ş.a.; cu organizaţii internaţionale ca: O.N.U., U.N.E.S.C.O., Consiliul Internaţional al Bisericilor, Comisia Trilaterală, Francmasoneria, Green Peace, Mişcarea Feministă etc. New Age este un curent care tinde să integreze toate mişcările spiritualiste şi religiile existente astăzi în lume, de la satanism la yoga şi de la reînvierea miturilor păgâne la credinţa în O.Z.N.-uri. Concepţii contradictorii îşi găsesc locul în această paradigmă deoarece ideea centrală este că toate formează un întreg în interiorul căruia fiecare religie sau sectă îşi are locul ei. Această idee este falsă, întrucât Adevărul absolut nu poate fi compus şi contradictoriu, el este Unic şi Personal în Iisus Hristos. Mişcarea îşi croieşte porţi de intrare şi în România, în special în cercuri din marile centre universitare.

Biserica unificării
„Domnul” şi „mesia” acestei epoci este Moon. Secta promovează cultul lui Moon, numindu-l «părinte», aşa cum îl numesc şi pe Dumnezeu. Mai spun că Biblia nu este completă, ea trebuie întregită cu cartea lui Moon, „Principiile Divine

Mormonii
Mormonii se folosesc de 4 cărţi: Biblia, al cărui text după părerea lor a fost atât de poluat şi pervertit de-a lungul secolelor, încât cu greutate mai poţi afla un verset în forma lui originară; de aceea ei se sprijină mai mult pe celelalte cărţi
«sacre»: Cartea lui Mormon, pe care o socotesc a fi „Cuvântul lui Dumnezeu”, învăţătură şi testamente, care conţine 138 de revelaţii, toate fundamentând învăţături specifice ale mormonilor şi Mărgăritar de mare preţ. Şeful sectei este considerat şi profet şi preşedinte. Doctrina mormonilor este un amestec de elemente creştine, budiste, iudaice, gnostice, teosofice etc , încât cu greu ar putea cineva să-i mai socotească creştini, deşi folosesc principalele puncte de doctrină ale creştinilor, toate însă răstălmăcite. Mormonii sunt de fapt politeişti şi sincretişti. Ei cred în mai mulţi dumnezei. După credinţa lor, Dumnezeu însuşi a fost la început om, un om ca toţi ceilalţi, care a devenit Dumnezeu aşa cum vor deveni şi alţi oameni. Mântuirea este condiţionată de credinţa în Iisus ca Hristos, în Joseph ca profet, în Brigham ca succesor al acestuia. In cele din urmă cel care dă «paşaport» pentru împărăţia lui Dumnezeu este Joseph Smith: „Nici un bărbat şi nici o femeie nu va intra în împărăţia cerească a lui Dumnezeu fără consimţământul lui Joseph Smith”. Mormonii sunt o sectă apocaliptică. Adepţii lor se cred
sfinţi pământeni şi se cred chemaţi să salveze întreaga umanitate .

Baha’i
Noua religie este caracterizată de un puternic sincretism religios. Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este socotit a fi doar un profet între ceilalţi. Marii profeţi şi întemeietori de religii sunt socotiţi de bahai ca mesageri ai aceluiaşi Dumnezeu, pentru diferite epoci istorice: „Din epocă în epocă, câte un mare Revelator al lui Dumnezeu – un Krishna, un Zoroastru, un Moise, un Iisus, un Mahomed – apare în Orient, ca un soare spiritual, pentru a lumina inimile întunecate ale oamenilor şi a le trezi sufletele adormite”. Bahaii afirmă că adevărurile etice şi relaţiile sociale păstrate de la vechile religii sunt perimate azi, de aceea este nevoie de a asculta şi a face parte din noua religie „Noua religie”, Bahai, are astăzi un virulent caracter prozelitist în întreaga lume.

Yoga
Yoghinii cred în zei şi se închină lor (nu cred în Dumnezeul creştinilor). Pentru ei omul este o manifestare a unei zeităţi, nu o creaţie a lui Dumnezeu ca persoană. La ei noţiunile de bine şi de rău sunt relative şi iluzorii. Mai zic că destinul (karma) fiecăruia trebuie „ispăşit” într-un număr (ciclu) oarecare de vieţi. Apoi printr-o depersonalizare completă şi prin „meditaţie şi asceză” omul trebuie să-şi realizeze singur transcendenţa, ei afirmând că totul stă în puterea omului şi că resursele necesare se găsesc în sine. Tot sistemul yoga se bazează pe demonica idee a identităţii dintre om şi Dumnezeu (în sensul că sufletul şi Dumnezeu sunt de aceeaşi natură). La această falsă identitate trebuie să ajungă yoghinul – bolnav de mândrie -, în stările lui de aşa-zisă meditaţie spirituală.

„Yoga creştină ”
Înşelăciunea este aşa de mare, încât călugărul catolic ce practica yoga scria că: „Persoana relaxată este gata să vibreze la atingerea Duhului Sfânt şi să primească cu bucurie ceea ce Dumnezeu binevoieşte să o lase să simtă”, crezând că această «cuprindere» este cea mai înaltă formă a contemplării creştine.
Şi astfel credea că „în fiecare zi exerciţiile şi întreaga disciplină Yoga facilitează curgerea în mine a harului lui Hristos”, totodată zicând că „foamea de Dumnezeu creşte în permanenţă, la fel şi setea de dreptate şi dorinţa arzătoare de a fi creştin în adevăratul sens al cuvântului”. In descrierea acestei mostre de „Yoga creştină” se identifică tocmai trăsăturile persoanei, care, din punct de vedere spiritual, rătăceşte, fie în direcţia religiilor păgâne, fie în cea a experienţelor «creştine» sectare. In amândouă aceste direcţii avem de-a face cu aceeaşi „deschidere” şi cu aceeaşi dorinţă de a fi „cuprins” sau „apucat” de un „duh”; aceeaşi căutare, nu de Dumnezeu, ci de „consolări spirituale”, aceeaşi auto-intoxicarecare este luată drept „stare de graţie”; aceeaşi uşurinţă de necrezut cu care oricine devine deodată „contemplativ” şi ,,mistic”; aceleaşi „revelaţii mistice” şi stări pseudo-spirituale.
Orice persoană, cât de puţin avizată asupra trăirii duhovniceşti ortodoxe, vede că acest biet „yoghin creştin” este victima unor demoni mai mărunţi, care îi pândesc pe căutătorii de „experienţe spirituale”. El a căzut pradă propriilor sale „închipuiri religioase” produse de o minte bolnavă şi de o inimă total nepregătită pentru purtarea unui război nevăzut contra înşelăciunilor diavoleşti. Nici o ramură din yoga nu are nimic comun cu practicile creştine, deşi se vehiculează o legătură între rugăciunea lui Iisus şi aşa-numita „yoga creştină”, ci dimpotrivă, sunt împotriva creştinismului, împotriva poruncilor lui Dumnezeu; cum este şi cazul practicii Tantra-Yoga (desfrâu în comun), care este practicată din nefericire şi în ţara noastră de un număr de tineri, s ub conducerea „spirituală” – ca să nu zicem demonică – a lui Gregorian Bivolaru şi care practic a distrus mii de tineri naivi şi creduli. „Sunt unii oameni care numesc comuniune mistică plăcerea trupească săvârşită în comun… Părtaşii la desfrânare, fraţii destrăbălării, falsifică cuvintele lui Dumnezeu!
…Aceşti oameni, de trei ori ticăloşi, îmbracă în cuvinte sfinte comuniunea trupească şi afrodisiacă şi cred că ea îi urcă în Împărăţia lui Dumnezeu…”
„Zen-ul creştin ” dirii raţionale şi atingerea unei stări de linişte şi de
meditaţie calmă.  Ei consideră că chiar şi cei începători în meditaţia zen au posibilitatea să atingă «senzaţii de comuniune» şi să aibă sentimentul unei prezenţe supranaturale, împreună cu savoarea unei „tăceri mistice”; la fel, susţin că prin zen, starea de contemplaţie, care le era rezervată doar câtorva „mistici” iniţiaţi, este lărgită, astfel încât „cu toţii au viziuni şi ajung la «satori» (iluminare)”
Motivele pentru care Ortodoxia respinge aceste practici sunt aceleaşi ca şi în cazul yogăi aşa-zis creştine. Deosebirea între „Zen-ul creştin” şi „Yoga creştină” este că primul este mai popular şi nu atât de ezoteric ca cea de-a doua. Persoanele capabile să afirme că experienţele agnostic-păgâne, de tip zen, pot constitui „baza unei reînnoiri mistice creştine”, sunt cu totul străine de adevărata şi marea tradiţie patristică ortodoxă, care presupune o credinţă arzătoare, convingeri adevărate şi luptă intensă ascetică .
Meditaţia transcendentală
Propovăduitorii acestei practici zic că „MT nu necesită nici un fel de convingeri, capacitate de înţelegere sau coduri morale şi nici măcar să fii de acord cu filosofia sau ideile sale”, şi că „ea este pur şi simplu o tehnică, care se bazează pe tendinţa naturală a minţii de a căuta fericirea şi plăcerea… In timpul meditaţiei transcendentale mintea cursantului trebuie să urmărească exact lucrul care i se pare mai firesc şi mai plăcut în acel moment”. Totodată ei pun accent pe faptul că este esenţial ca la început persoana să nu-şi folosească deloc capacitatea de gândire intelectuală .

„Noua spiritualitate ”
„Noua spiritualitate ” faţă în faţă cu Creştinismul
Prezenţa cultelor orientale s-ar putea exemplifica la nesfârşit; în fiecare an apar culte noi sau variante noi ale altora vechi. Insă ce se remarcă în plus este că, pe lângă cultele specific religioase, se manifestă prezenţa din ce în ce mai intensă, în ultimele decenii mai ales, a aşa-numitelor culte de conştiinţă (culte care se pretind nereligioase).
Aceste grupuri de „terapie mintală” includ organizaţii, precum „Erhard Seminars Training”, „Rolfing”, „Silva Mind Control” (Controlul mintal Silva), „Lifespring” (Izvorul Vieţii) şi încă multe alte forme de „seminarii” (întâlniri) şi „biofeedback” (biorăspuns), care oferă o „descătuşare a tensiunilor” şi o „captare a potenţialelor ascunse” ale omului, exprimate într-un jargon „ştiinţific” de secol XX, mai mult sau mai puţin plauzibil. De asemenea, se menţionează şi alte mişcări de
„conştiinţă”, care sunt mai puţin la modă astăzi, de la „Ştiinţa creştină” şi „Ştiinţa mintală” până la „Scientologie”

Materialul intreg aici :

http://www.sufletortodox.ro/arhiva/carti-documente/Cleopa-Ilie/Cleopa%20Ilie%20-%20Calauza%20in%20Credinta%20Ortodoxa.pdf

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Alte subiecte. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Schisma

  1. flory andromeda zice:

    Multumesc !

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s