Morala vietii

Intr-o zi ariciul veni la șarpele de casă și îi spuse:
– Găzduiește-mă, șarpe de casă, pentru un timp în cuibul tău.
Șarpele de casă îl găzdui. Dar de cum intră ariciul în cuib, puii șarpelui de casă nici că mai avură trai. La o vreme, șarpele îi spuse:
– Te-am găzduit pentru un timp, dar acum pleacă: puii mei se tot înțeapă dureros în ghimpii tăi.
Ariciul răspunse:
– Să plece cine se înțeapă, că eu unul nu mă plâng.

Si ziua si noaptea iapa se ducea in cimp, la pascut. Cita vreme calul se indestula noaptea, iar ziua ara. Odata, iapa ii spuse calului:
— De ce ari? Sa fiu in locul tau, nu m-as duce la arat. O da stapinul cu biciul, dau si eu cu copita.
A doua zi calul facu dupa cum fusese sfatuit. Vazindu-l dintr-o data atit de indaratnic, taranul inhama iapa la plug.

O maimuţă avea doi pui. Pe unul îl iubea, pe ce­lălalt nu. într-o zi, nişte oameni luară urmele maimu­ţei. Aceasta înşfacă puiul îndrăgit şi fugi cu el, lepădîndu-l pe celălalt. Puiul neiubit de mamă se ascunse în hăţişul pădurii, oamenii nu dădură cu ochii de el şi trecură mai departe. Maimuţa sări într-un copac, dar, grăbită cum era, izbi odrasla cu capul de un ciot şi aceasta muri. După ce oamenii plecară, maimuţa porni să-şi caute puiul neiubit, dar nu-l mai putu şi,asa şi rămase şi fără acesta.

Un şoricel se duse să se plimbe. Umblă ce umblă el prin ogradă şi se întoarse la mama.
– Am văzut, mamă, două animale. Unul era tare fioros, celălalt tare blînd.
Mama îl întrebă:
– Ia spune, cum arătau acele fiare?
Şoricelul răspunse:
Cea fioroasă umbla de colo pînă colo prin ogra­dă, avea picioarele negre, moţul roşu, ochii bulbucaţi, clonţul ca un cîrlig. Cînd am trecut pe lîngă ea, a deschis clonţul, a ridicat un picior şi a prins a răcni atît de tare, că nu ştiam unde să mă ascund.
Acesta-i cocoşul, grăi bătrîna mamă. El nu face rău nimănui, să nu te temi de dînsul. Da’ cealaltă fiară, cum arăta?
Cealaltă stătea tolănită pe-o parte şi se încălzea In soare. Avea gîtul alb şi pufos, lăbuţele cenuşii, netede, îşi spăla cu limba blăniţa de pe piept şi dădea uşurel din coadă cînd se uita la mine.
Bătrîna mamă spuse:
– Prostuţule, prostuţule. Păi ăsta-i chiar motanul!

Fabule – Lev N.Tolstoi

Acest articol a fost publicat în Alte subiecte. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Morala vietii

  1. calinakimu spune:

    Analogiile cu lumea animalelor este pe cât de forţată, pe atăt de adevărată. Este forţată deoarece animalele nu au dubii, ceea ce ştiu…ŞTIU fiindcă altfel n-ar supravieţui. Ele sunt nedreptăţite când li se pun în cârcă apucâturile inconştiente ale oamenilor.
    Un amendament, nici eu nu l-am ştiut, pănă să văd…Galinaceele, dacă prind un şoarece îl fac bucăţi şi-l mănâncă instant. Aveam un pui de câine tare micuţ. Trei pui mai mari de găină l-au răsturnat pe spate şi încercau să-i spargă burta…Norocul lui a fost că am fost prin preajmă şi l-am salvat.

    • Intr-adevar avem multe de invatat de la animale si natura. Totusi daca aceste biete animale sunt atat de intelepte „din instinct” va dati seama cat are omul de aratat ? Dar nu este constient de marea sa inteligenta. Chiar ca avem multe apucaturi.

      • calinakimu spune:

        Aşa este.
        Îmi dau seama de marele nostru potenţial, chiar dacă este inimaginabil, fără limite…Şi instinctul face parte din marea inteligenţă, dar omul şi-a căpătat libertatea manifestării, a transcens instinctul.

  2. Pingback: Morala vietii « Prea târziu te-am iubit…

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s