Pelerinajul nostru pe acest pământ este un paşte neîncetat

Moartea nu-i ceva care încheie viaţa noastră terestră, ci este o realitate care există în noi şi în jurul nostru. Tot Sfântul Pavel zice că „Noi murim în fiecare zi“.

Fiecare moarte este urmată de o înviere sau de o renaştere. Altfel spus, orice moarte presupune o nouă formă de viaţă. Chiar şi existenţa noastră pământească este un amestec de moarte şi înviere. Pelerinajul nostru pe acest pământ este un paşte neîncetat, adică o trecere permanentă prin moarte la o nouă formă de viaţă. Spre exemplu, între naşterea noastră iniţială şi adormirea finală, viaţa noastră este constituită din moarte şi înviere. Urmăriţi ciclul vieţii noastre biologice. De fiecare dată când adormim în timpul somnului din noapte, această dispoziţie naturală înseamnă o pregustare a morţii; dar fiecare trezire din somnul nopţii, dimineaţa, înseamnă o înviere din morţi. În una dintre rugăciunile de seară zicem: „Stăpâne, Iubitorule de oameni, au doar nu-mi va fi patul acesta groapă? Sau încă vei mai lumina cu ziua ticălosul meu suflet? Iată, groapa-mi zace înainte şi iată, moartea-mi stă înainte…“ De asemenea, o rugăciune din spiritualitatea iudaică spune: „Binecuvântat eşti, Doamne, Creatorul Universului, căci recreezi lumea în fiecare dimineaţă…“ Aşa va fi şi cu somnul final. Adormim întru Domnul şi ne trezim la o altă formă de viaţă, străină sensibilităţilor noastre de pe pământ.

Tot modelul acesta de moarte şi înviere, puţin diferit, îl observăm şi în procesul nostru de creştere biologică. Trecerea de la starea de prunc la copil, de la copil la adolescent, de la adolescent la adult, de la adult la bătrân înseamnă o trecere prin moarte la o altă etapă a vieţii pământene. Nu ne mai întoarcem niciodată la starea de dinainte; am murit faţă de acea etapă a vieţii. Bătrâneţea nu este un sfârşit al etapelor vieţii, ci o împlinire a persoanei, iar moartea nu este o fatalitate, ci o trecere, un paşte către o nouă formă de viaţă, superioară celei trecute. Aşadar, moartea nu are un caracter distructiv, ci unul constructiv. După moarte vine învierea, ştiind că „prin Hristos înviat viaţa stăpâneşte şi niciun mort nu mai este în mormânt“. – Ioachim Bacauanul

Privind smerit in viitor vad soarele-rasare.
Pasesc parca increzator pe noua mea carare.
Si-mi pun nadejdea toata-n Tine, in mila Ta divina
Sperand ca si in viitor asupra-mi o sa vina.
Imi inalt fruntea din pamant, spre cer ridic privirea
Vad cerul mai stralucitor, mai buna omenirea.
Si-asa mergand increzator pe drumul inspre Tine,
O multumire iti inalt, sperand ca-mi v-a fi bine. -Staretul Daniel -Manastirea Tiganesti

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Alte subiecte. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la Pelerinajul nostru pe acest pământ este un paşte neîncetat

  1. calinakimu zice:

    Renasterea clipa de clipa…este de fapt trairea in PREZENTUL vesnic nou…
    N-am inteles (sau n-am vrut) cum este chestia cu moartea FINALA. Este un hiatus acolo, o fortare dogmatica…cred?!

  2. Ileana zice:

    Vreau ca vantul racoros de aprile sa poarte cu el gandurile mele cele mai calde, iar primavara din sufletul meu sa infloreasca intr-un suras pe a ta fata si sa te fericeasca macar pentru o clipa !

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s