Nu suntem nascuti de timp, ci de Vesnicie

Te-ai întrebat vreodata cine deschide ochii dimineata? Nu-mi spune ca tu îi deschizi. Ochii se deschid singuri, de la sine. Sau mai bine sa pun si o majuscula: ochii se deschid singuri, de la Sine. Întelegi? Asa începe spectacolul. Daca nu esti convins ca ochii se deschid singuri la trezire, întreaba-te te rog cine închide ochii la culcare. N-o lua “stricto sensu”: a închide/ deschide ochii înseamna a adormi/a te trezi!

Cine este cel care se trezeste? Daca ai putin respect pentru inteligenta mea, nu vei raspunde: “Eu sunt cel care se trezeste”. Încearca sa fii atent. Tu nu stai undeva în somn si spui la un moment dat: “În secunda urmatoare o sa ma trezesc” pentru ca în secunda urmatoare chiar sa te trezesti. Lucrurile stau pe dos: mai întâi are loc trezirea si apoi (e adevarat, extrem de repede) apare Eul. Tu te trezesti pur si simplu, fara sa-ti propui asta. În acelasi fel, tu adormi pur si simplu, dar nu stii niciodata când. Tot ce faci tu este sa te bagi în pat si sa închizi ochii. Momentul exact în care adormi este o decizie care nu-ti apartine, în acelasi fel în care momentul în care te trezesti nu este hotarât de tine.

Daca meditezi putin asupra acestor doua momente atât de banale (adormire/ trezirea), este imposibil sa nu fii înfiorat. Pentru ca, daca tu adormi si te trezesti fara sa stii cum, adica neavând nici un fel de control sau putere de decizie, atunci cine decide? Si unde esti tu în intervalul dintre adormire si trezire? Ce se întâmpla cu Eul în acest interval? Unde se duce? Dispare? Se evapora? Daca se evapora, prin ce mister se condenseaza dimineata?

Chiar nu simti nimic pe sira spinarii? În fiecare noapte, cu tine se întâmpla un proces inexplicabil, un fel de magie care te face sa dispari si sa reapari. Iar ceea ce e foarte curios este ca nu te temi. Toti oameni vor sa adoarma si nimeni nu tremura îngrozit de gândul ca urmeaza sa adoarma.

Când eram pusti, mi-am dat seama ca e posibil sa mor în somn, adica sa adorm, si sa nu ma mai trezesc niciodata. Am reflectat putin la aceasta posibilitate, dar mi-era prea somn, asa ca mi-am asumat riscul si am adormit.

Dupa cum vad eu lucrurile si în concordanta cu aceasta teorie asupra Eului care nu se mai termina odata, cel care dimineata suna trezirea (iar seara, adormirea) este Sinele. Si daca ai o minte vioaie, te-ai prins deja care-i faza: Sinele este treaz tot timpul. Numai ca dimineata pleaca si el în lume. Iar în lume nu poti circula fara probleme daca nu te îmbraci. Haina Sinelui este Eul. “Eu sunt” (Sinele) devine, îmbracat cu haina Eului, “eu sunt Adrian Nuta” sau “eu sunt…” (în loc de puncte, puncte scrie numele tau). Sinele este ca un actor care, în cabina lui, renunta la hainele sale obisnuite si se deghizeaza în personajul pe care urmeaza sa-l interpreteze pe scena.

Când apare identificarea? Atunci când actorul/ Sinele este atât de fascinat de rolul/ Eul pe care îl interpreteaza, încât uita cine este cu adevarat. Dar aceasta identificare este doar temporara. La sfârsind piesei, îsi va aminti cu necesitate.

Cum sper ca întelegi din aceasta analogie, timpul exista doar pentru Eu, asa cum existenta personajului este limitata de începutul si sfârsitul piesei. Actorul continua sa traiasca dupa ce reprezentatia s-a încheiat. El se dezechipeaza de hainele personajului la cabina, îsi ia propriile haine si se duce frumusel acasa (daca e familist). În acelasi fel, pentru Sine nu exista timp, ceea ce e echivalent cu a spune ca Sinele este nemuritor.

Asa cum tu nu mori când te dezbraci pentru a face dus, nici Sinele nu moare când îsi da jos haina Eului. El nu e afectat de timp, deoarece traieste în afara timpului, pe când Eul traieste înauntrul timpului. Si nu ma pot abtine sa nu-ti amintesc o alta vorba a lui Iisus. Întrebat cum va fi în împaratia Cerurilor, el raspunde: “Acolo nu va mai fi timp.” (Interesant, nu-i asa?) Referindu-se la acelasi spatiu locativ, Iisus mai afirma: “Si nici nu vor zice: iat-o aici sau acolo. Caci împaratia Cerurilor este înauntrul vostru.” Asa cum hainele stau pe tine si te acopera, la fel sta Eul pe Sine si îl acopera/îl învaluie. Prin urmare, cum nu hainele sunt înauntrul tau, ci tu esti înauntrul hainelor (daca iarna e geroasa esti atât de înauntru, încât nu ti se mai vede decât nasul) analogic vorbind, Sinele (Împaratia Cerurilor) este înauntrul Eului.

În timp ce Sinele ramâne pururi acelasi (întrucât transcende timpul), Eul (determinarile lui eu sunt) se modifica dramatic în timp. E suficient sa privesti poza ta de la un an. Daca nu ti-ar spune nimeni, ai fi capabil sa recunosti propria ta fotografie? Si daca ai putea fi fotografiat în clipa în care ai aparut în uterul mamei, ai fi în stare sa te recunosti în acea celula minuscula?

Aceasta este forma în timp, forma se schimba de nenumarate ori. Într-un fel aratai la 5 ani si cu totul altfel arati la 20, 40 sau 60. Cu toate acestea, simti ca esti tu. Ti s-a transformat corpul, ti s-a transformat mintea, dar tu esti acelasi. Nu este acestea o minune fara seaman? Nu rezulta de aici ca tu esti altceva decât corpul si mintea ta, ca esti ceva mult mai profund care nu se schimba?

Si atunci, cine este acest miez launtric? Cine esti tu cu adevarat? Sinele este centrul fiintei tale. Corpul si mintea graviteaza în jurul acestui centru asa cum planetele se învârt în jurul Soarelui. – Adrian Nuta – “Psihoterapeutul de buzunar”

Featured Image

Acest articol a fost publicat în Alte subiecte. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Nu suntem nascuti de timp, ci de Vesnicie

  1. Gina spune:

    … si ne mai spune Sfantul Parinte Arsenie Boca prin Invataturile Sale ca ,, Omul se desavarseste si ajunge expresia suprema ,cand sufletul lui se recunoaste in vesnicie, in infinit !- ceea ce e propria sa revelatie. Adevarata restriste a omului sta in faptul ca nu izbuteste pe deplin sa-si aduca la expresia suprema propria-i fiinta ,ca e tulburat de eul si isi pierde vremea cu lucruri de nimic … ” – din ,, Omul zidire de mare pret „…si-apoi daca coroboram cu invataturile marelui nostru dr. prof.,cercetator de renume Dumitru C. Dulcan conform carora ,, Nu creierul genereaza constiinta ,ci constiinta are in primire un creier de care se foloseste …” …inseamna ca suntem nemuritori ,continuand sa traim in Lumina ,intalnindu-ne cu totii undeva in infinit … Cu drag,respect si Lumina cea Adevarata ,

  2. evelics spune:

    Suntem nascuti din vesnicie,
    dar timpul drumul ni-l marcheaza
    si totusi nu vom sti vreodata
    cat de mult timp drumul dureaza…
    Suntem nascuti din vesnicie
    si vesnicia o purtam in noi
    in drumul ce-l strabatem pe pamant,
    si-n zborul nostru-n infinit,apoi.
    Suntem nascuti din vesnicie
    si Sinele e darul ei de pret.
    In drumul lui cu noi pe-acest pamant
    ii este Eul haina de drumet.
    Si daca Eul moare-ntr-un tarziu,
    el,Sinele,ramane vesnic viu.

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s