Doamne stapaneste-ma !

76305

Din păcate însă, noi, fiii şi urmaşii lor, creştini de cele mai multe ori plini de o evlavie făţarnică şi de un pietism ostentativ, manifestăm la vedere acte care presupun o credinţă fierbinte, pe când în ascuns suntem precum lupii sălbatici, având gurile pline de Carnea şi Sângele sfinte ale Euharistiei şi aţintindu-ne ochii spre păcatele semenilor ! Prea mult şi prea adesea suntem gata de a ucide sufleteşte, gata de a împrăştia răutate asupra aproapelui, gata de a sfâşia pe cel ce stă în calea putreziciunii noastre sufleteşti şi împotriva fărădelegilor noastre – mascate sub vălul falsei smerenii.

(…) „Învăţaţi-vă de la Mine, căci sunt blând şi smerit cu inima – şi veţi afla odihnă sufletelor voastre !” Neodihna sufletească, neliniştea permanentă şi frământarea continuă sunt roadele care macină pururea sufletul omului ticălos lipsit de lucrarea duhovnicească a virtuţilor şi preocupat mai mult de osândirea faptelor altora decât de pocăirea propriilor sale păcate din pricina zavistiei care îi muşcă pururea inima. Invidiosul, răutăciosul, duşmănosul, zavistnicul – toţi aceştia suferă o asemenea pervertire sufletească încât pe cele bune le văd rele, pe cele drepte le consideră strâmbe – deformate fiind de mintea lui întunecată de negura răutăţii, atentând permanent la integritatea celor din jur din pricina tulburării sale: „Vai de cei ce zic răului bine şi binelui rău; care numesc lumina întuneric şi întunericul lumină; care socotesc amarul dulce şi dulcele amar !” – Părintele Calistrat,Mănăstirea Vlădiceni, Iaşi

Orice rugăciune împlinită spre noi din partea Domnului, trebuie neapărat să fie urmată de o mulţumire recunoscătoare din partea noastră spre El. Ce sfântă este totuşi şi ce duioasă dorinţa Domnului după mulţumire din partea noastră! Cuvântul Lui parcă ne roagă: „…şi fiţi recunoscători!”. Când din cei zece leproşi vindecaţi, doar unul s-a întors să mulţumească, Mântuitorul Bun S-a întrebat cu tristeţe: „…De ce numai străinul acesta s-a întors să mulţumească lui Dumnezeu?”. Abia al zecelea şi-a adus aminte de prima datorie care este a fiecăruia dintre noi! Dar oare acum al câtelea se mai află un recunoscător pentru câte binefaceri primim?

„…Nu uita nici una din binefacerile Domnului” este una dintre cele mai duioase şi mai triste porunci ale Cuvântului Sfânt. Duioasă, pentru că vorbeşte despre cea mai dulce datorie a noastră. Şi tristă, pentru că o împlinim atât de puţini şi atât de puţin… Cât de minunat este când rugăciunile noastre de cerere sunt urmate în aceeaşi măsură de rugăciunile noastre de mulţumire! Nimic nu poate echilibra mai frumos relaţiile de dare şi de primire, de binefacere şi de recunoştinţă, de adus şi de dus – dintre noi şi Dumnezeu – ca rugăciunile noastre de mulţumire. – Traian Dorz, din cartea ” Întâi să fim”

Acest articol a fost publicat în Alte subiecte. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s