Nimeni nu-ti poate arata Raiul, trebuie sa-l gasesti singur

Este adevărat că uneori oamenii ı̂ncep să se ruşineze de căile lor păcătoase şi renunţă la unele dintre obiceiurile lor rele chiar ı̂nainte de a fi conştienţi de faptul că sunt atraşi spre Domnul Hristos. Dar, ori de câte ori aceştia fac un efort pentru a realiza o schimbare ı̂n viaţa lor, motivaţi de o dorinţă sinceră de a face binele, este manifestată puterea Lui Hristos care ı̂i atrage spre Sine. O influenţă de care ei nu sunt conştienţi lucrează asupra sufletului, iar conştiinţa este trezită şi comportamentul lor este corectat. In timp ce Domnul Hristos ı̂i atrage să privească spre crucea Sa, ca să-L vadă pe Acela care a fost răstignit pentru păcatele lor, poruncile Lui Dumnezeu ı̂şi regăsesc locul ı̂n conştiinţă.

Caracterul nelegiuit al vieţii lor şi păcatul adânc ı̂nrădăcinat ı̂n suflet le sunt descoperite. Ei ı̂ncep să ı̂nţeleagă ceva din neprihănirea Domnului Hristos şi exclamă: „Ce este oare păcatul ı̂ncât a trebuit să necesite un asemenea sacrificiu pentru răscumpărarea victimelor lui? Oare toată această dragoste, toată această suferinţă și toată această umilinţă au fost necesare pentru ca noi să nu pierim, ci să avem viaţa veşnică?”

Cel păcătos se poate opune acestei iubiri, el poate refuza să se lase atras la Hristos; dar, dacă nu se va ı̂mpotrivi, va fi adus tot mai aproape de Domnul Hristos; ı̂nţelegerea Planului de Mântuire ı̂l va conduce la piciorul crucii, pocăindu-se pentru păcatele sale, care au pricinuit suferinţele Fiului iubit al Lui Dumnezeu.– Ellen G. White CALEA CĂTRE HRISTOS

Nu vă plângeţi niciodată când aveţi parte de vreo suferinţă, fie din partea lui Dumnezeu, fie din a oamenilor; nu vă daţi seama câte adevăruri află omul în şcoala suferinţei! Ce află omul acolo nu mai află niciodată şi nicăieri în altă parte.
(…) Lucrarea alegerii grâului nostru o face ori vântul, ori ciurul. Vântul o face blând, răcoros şi plăcut, ziua, în arie şi la lărgime. Ciurul o face dureros, aspru şi greu, adesea noaptea, în furtună şi în strâmtoare. Să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru linişte şi să ne lăsăm curăţiţi de vânt şi lopată. Şi să ne rugăm să nu ajungem în ciur, în furtună şi strâmtorare.
Dar chiar ajunşi în ciur – să-I mulţumim lui Dumnezeu că nu ne lasă să putrezim cu gunoaiele în noi, ci face totul spre a ne curăţi de tot ce noi nu am vrut să ne lăsăm curăţiţi uşor de vântul şi de Cuvântul Lui. – Traian Dorz, din cartea ” Întâi să fim”

Acest articol a fost publicat în Alte subiecte. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Nimeni nu-ti poate arata Raiul, trebuie sa-l gasesti singur

  1. amymohorea spune:

    Fiii binecuvintat…aceasta dimineata ai reusit sa deschizi fereastra inimii mele catre ocean….acolo am alungat durerea,tristetea si privirile mele sau ridicat mai sus, tot mai sus spre o lumina care mi-a adus pacea,liniste interioara.De multe ori cunosc ceea ce mi se spune dar de multe ori nu vreau sa aud, nu vreau sa cunosc si ma razbun pe mine insumi,pt neputinta mea,neincrederea mea si…cad…
    Inca o data multumesc acel inger a adus mesajul chiar la poarta inimii mele si acum zimbesc

  2. Gina spune:

    Doamne,iti multumesc !
    Fiti binecuvantati !

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s