O, frumosule cer, cât de scumpă este lumina care vine din lumina ta !

GlitterPhoto

Cea dintâi condiţie a mântuirii sufleteşti e să-ţi simţi ticăloşia sufletească în care trăieşti. Nu e pierdut cel păcătos, ci acel care nu simte păcatul. Simţirea păcatului, simţirea stării noastre păcătoase trebuie să ne aplece şi pe noi la picioarele Domnului Iisus, la Crucea Sa, cu vorbele: „Om păcătos sunt, Doamne”. Adică „ne cunoaştem şi noi, Doamne, că suntem păcătoşi, nevrednici de ajutor, vrednici de osândă, de pedeapsă, de pieire, dar totuşi cădem în faţa Ta şi cerem mila Ta”. În faţa Mântuitorului trebuie să te vezi, iubite cititorule, neputincios, păcătos, osândit, pierdut, pentru că numai peste această cunoaştere a stării tale celei păcătoase se pogoară darul iertării şi al mântuirii ce izvorăşte din Jertfa Crucii de pe Golgota. Taina mântuirii sufleteşti nu stă în aceea că îţi pui în gând să ieşi mai întâi din răutăţi, ca să te faci un creştin bun, ci taina cea mare a mântuirii sufleteşti stă tocmai în aceea ca păcatele şi răutăţile să te doboare la picioarele Crucii… Doborât de greutatea păcatelor, să cazi la picioarele Celui Răstignit… Să cazi plângând la poala Crucii, aşa cum eşti, plin de răutăţi. Carul mântuirii tale sufleteşti atunci începe a porni la drum, când simţi că te înăbuşă răutăţile şi cauţi o scăpare, când simţi o pieire şi cauţi o mântuire, când te simţi într-o prăpastie şi cauţi o ieşire, când te simţi în întuneric şi doreşti o lumină, când simţi că te-a schilodit păcatul, când simţi că te-a orbit patima, când simţi că nu mai poţi sta şi umbla pe picioarele tale şi strigi cu lacrimi, din adâncul sufletului: „Iisuse Mântuitorule, mântuieşte-mă şi mă tămăduieşte!”. Să cauţi mai întâi să te faci bun şi apoi să pleci la Domnul ar însemna ca şi când ai înjuga boii înapoia carului. – Părintele Iosif Trifa

“Da, Iisuse Doamne, aşa am fost eu. Un copil nepriceput, care m-am temut totdeauna de cruce şi am fugit de ea. Şi totdeauna am căutat pe unde ar fi calea cea mai scurtă şi mai liniştită care ar duce la cer. Acum văd, Iisuse Doamne, greşeala mea şi nebunia mea. Acum văd că nu este o altă cale ce duce la cer decât calea crucii. Şi iată-mă, Iisuse Doamne, stau acum gata să-mi iau şi eu crucea şi să plec cu ea după Tine…

Eu nepriceputul credeam că pot alege o cruce care îmi place mie. Că pot alege o cruce mai uşoară. Că pot alege crucea cea mai uşoară. Dar pe urmă m-am trezit cu o cruce grea, pe care n-o alesesem eu. Şi murmuram împotriva ei. Şi umblam să scap de ea. Acum înţeleg, Iisuse Doamne. Crucea aceasta era crucea pe care mi-ai ales-o Tu. Era crucea pe care mi-ai hotărât-o Tu. Eu mă aplec acum cu smerenie sub greutatea ei. Mă aplec smerit sub crucea pe care mi-ai ales-o Tu. Şi o voi purta cu răbdare şi resemnare oricât de grea ar fi. Sub greutatea ei, mă voi gândi neîncetet la crucea Ta. Greutatea ei mă va ajuta să aflu Crucea şi Jertfa Golgotei Tale.

Tu ne trimiţi crucea, dar noi ne îngrozim de ea. Tu ne îmbii crucea, dar noi fugim de ea. Şi dacă nu putem scăpa de ea, o purtăm ca pe un blestem, ca pe o nenorocire. O! Atâţia şi atâţia oameni umblă cu crucea pe la vrăjitori, pe la cărturărese. Pe acolo îşi închipuie că-i pot afla „rosturile“ şi pot scăpa de ea.

O, Doamne Iisuse, şi eu vedeam în crucea vieţii mele o „făcătură“, o „soartă vitregă“, un „bles­tem“. Şi numai după ce am aflat Crucea şi Jertfa Ta – aflat-am că blestemul era o binecuvântare şi suferinţa un înger. Numai după ce am aflat crucea Ta, am înţeles crucea mea şi am început să o iubesc ca pe un înger din cer, trimis să ajute la mântuirea mea. Ca pe un înger care m-a dus la Golgota. Până la sfârşit, voi purta cu drag, Iisuse Doamne, pe umerii mei crucea suferinţei. Şi voi vesti pe tot locul darul şi ajutorul ce ni-l dă purtarea acestei cruci. Şi voi striga oricărui suflet să-şi ia cu drag crucea pe umeri şi să o poarte ca pe un nepreţuit dar şi ajutor de mântuire sufletească.

Cu crucea noastră, noi trebuie să mergem umiliţi după crucea Ta. Cu crucea noastră, noi trebuie să mergem după Tine, păşind pe urmele Tale.

O, cât de mult am greşit eu şi aici, Iisuse Doamne. Din crucea Ta, pe care mi-ai pus-o pe umeri, eu am făcut cu totul o cruce a mea, pe care am plecat pe drumul meu. Am plecat cu ea după capul meu, după judecata mea, după judecata lumii. Şi crucea asta nu mi-a adus nici un folos. Am purtat-o în zadar, pentru că n-am mers cu ea după cuvântul Tău, după Evanghelia Ta, după crucea Ta. Văzându-mi greşeala, mă aplec, Iisuse Doamne, cu crucea sub cuvântul Evangheliei Tale. Şi voi merge cu ea pe urmele Cuvântului Tău, pe urmele Crucii Tale. Şi oricâte drumuri mi-ar arăta lumea, eu voi merge numai pe drumul acesta. Pentru că scris este că noi trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni.

Iisuse Doamne, păzeşte-ne de orice cruce care nu ne duce la Crucea Ta.

Da, Iisuse Doamne, vin şi eu pe acest drum. Plecasem cu crucea în altă parte şi îndată m-am rătăcit. Mă întorc la Tine cu lacrimi de căinţă şi voi merge până la sfârşit, răbdător şi ascultător pe urma Ta. Toată grija mea va fi să merg după Tine. Să merg la Golgota şi, de la Golgota, împreună cu Tine, în viaţa şi odihna cea veşnică. Da, Iisuse Doam­ne, cu crucea mea voi păşi mereu pe acest drum însemnat cu Jertfa şi sângele Tău. Voi merge orbeşte pe el, ca un nebun care nu vrea să mai ştie de nimic decât despre Tine, Doamne, care mergi în fruntea noastră şi ne chemi după Tine.

Da, Iisuse Doamne, cu crucea mea voi păşi numai pe drumul cel stropit cu Sângele Tău. Şi mă voi uita neîncetat ţintă la Tine, numai la Tine, Căpetenia desăvârşirii mele.

După Tine, după Tine, Doamne, neîncetet după Tine, până vom trece pe urmă în odihna şi pacea Ta cea dulce.

Fiul Tău cel nepriceput se aplea­că în faţa Ta cu lacrimi de căinţă. Mărturisesc şi recunosc nebunia mea, că am încercat de atâtea ori să tai din crucea pe care înţelepciunea şi dragostea Ta mi-a dat-o. În nebunia mea, crezusem că voi afla alinarea durerilor mele în afară de Tine. Dar amar­nică mi-a fost această încercare. De câte ori am umblat să-mi tai din cruce, ea mai grea mi s-a făcut.

Acum mă întorc ruşinat şi plin de căinţă la picioarele Crucii Tale. Îţi încredinţez Ţie, numai Ţie, suspinele şi lacrimile mele, căci Tu singur mă poţi mângâia şi ajuta. Ai milă de mine, Doamne, şi mă mângâie.

O, Doamne Iisuse, cât de scump este cuvântul Tău, că trebuie să ne purtăm crucea în fiecare zi!

Şi cât de mare este nebunia celor care umblă să scape de cruce, îmbătându-se cu desfătările şi beţiile lumii! O, iartă-mă, Doamne Iisuse, că şi eu am fost multă vreme în nebunia aceasta. Poposeam cu crucea pe la desfătările lumeşti. Şi umblam mereu să scap de cruce; să-i simt cât mai puţin greutatea. Să fac cât mai multe popasuri. Şi să călătoresc cât mai mult fără greutatea ei. Acum îmi văd, Iisuse Doamne, nebunia mea, Şi mă întorc smerit sub crucea care ai pus-o pe umerii mei. Şi iubesc această cruce.

În fiecare dimineaţă, îmi îmbrăţişez crucea, o sărut şi o aşez cu răbdare pe umerii mei. Şi ca o pecete o pun pe inima mea.

Iar când mă simt slab, eu Te chem pe Tine. Mă uit ţintă la Tine şi Tu îndată mă izbăveşti, mă mângâi şi mă ajuţi să plec înainte, tot înainte, pe urmele Tale.

Doamne, mie mi s-a părut crucea aşa de grea tocmai pentru că, apăsat de greutatea ei, eu priveam tot în jos spre pământ. Dar de acum voi privi numai în sus, mereu în sus, spre cerul unde mă aşteaptă sfârşitul călătoriei.

O, dragule cer! O, frumosule cer, cât de scumpă este lumina care vine din lumina ta! Şi cât de dulce este dulceaţa care vine din dulceaţa ta! O, lasă-ţi razele tale să cadă mereu peste mine şi peste lacrimile mele. Oricât de mult aş suferi, tu, dragule cer, spune-mi mereu că toată suferinţa mea este un picur faţă de fericirea de acolo! O, dragule cer, fă să aud tot mereu muzica ta cea dulce, chemarea ta cea dulce. Fură-mă mereu cu vraja ta, ca să trăiesc mai mult pentru tine decât pentru pământ. Să trăiesc ca un străin şi călător pe pământ, până în clipa când voi scăpa la tine, patria mea cea scumpă de mâine.

Iisuse Doamne, robul tău se apleacă smerit la picioarele Crucii Tale. Şi înţelege că totul e Crucea şi Jertfa Ta cea sfântă. Ea este Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul mântuirii mele.

În lumina Crucii Tale, Doamne, înţeleg acum şi crucea mea. Acum numai înţeleg de ce cel dintâi om care a gustat din Jertfa Crucii Tale era un tâlhar care stătea şi el pe o cruce, alături de Tine.

O, Doamne, ţine-mă şi pe mine răstignit pe crucea mea, lângă Tine, ca pe un tâlhar ce nu poate fi altcum mântuit. Lasă-mă apăsat până la sfârşit de crucea încercărilor şi suferinţelor, pentru ca să pot auzi şi eu, pe urmă, făgăduinţa Ta cea dulce: „Astăzi vei fi cu Mine în rai“.

Iisuse Doamne, poate nu este departe ziua plecării mele la Tine. În ceasul acela, învredniceşte‑mă şi pe mine, Doamne, de bucuria de a vedea cum crucea Ta mi se va face punte de trecere la Tine, în braţele Tale, în odihna, pacea şi bucuria Ta cea dulce şi veşnică. Amin.” – Părintele Iosif Trifa din cartea “Ia-ţi crucea ta”

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Alte subiecte. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

4 răspunsuri la O, frumosule cer, cât de scumpă este lumina care vine din lumina ta !

  1. Pingback: O, frumosule cer, cât de scumpă este lumina care vine din lumina ta ! | Trezire divina | radupopescublog

  2. evelics zice:

    O cruce am si eu de dus,sau,acum am ajuns sa ii simt greutatea.M-au impresionat cele citite aici si nu cred ca este intamplator ca am citit acestea intr-un moment mai greu.

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s