Am intalnit si oameni „Primaveri”

Pe cât de cu putințã este îndreptarea celui care nu a înțeles dar întreabã, pe atât de cu neputințã este îndreptarea celui care înțelegând rãu, nu mai vrea nici sã întrebe nici sã asculte!

Pe cât de cu putințã este mântuirea celui care, neștiind, ascultã, pe atât este de cu neputințã mântuirea aceluia care, știind rãu, se îndãrãtnicește cu trufie și considerându-se pe sine mai înțelept decât toți ceilalți, merge înainte pe calea sa rãtãcitã!

Din orice prãpastie poate fi salvat un suflet omenesc dar din neascultarea rãtãcirii, salvarea este de cele mai multe ori cu neputințã. Fiindcã cel cãzut nu se crede așa. Priviți-i pe cei ajunși așa – și veți vedea cã așa este. – Traian Dorz din ”Poruncile iubirii”

O, ce valuri de iubire curg din Crucea lui Iisus!
O, ce Jertfă minunată este Jertfa lui Iisus!
Orice suflet care zace de păcate biruit
să primească Jertfa Crucii, ca să fie mântuit.

Sa stiti, Domnul Iisus spune asa : ,,Iata Eu stau la usa si bat. Daca deschide cineva usa, voi intra la el”. Dar inima omului nu are numai un compartiment ; n-are numai o usa, inima omului. Ci are, cel putin, trei usi. Omul Ii dechide incaperea din fata, unde e aranjat totul dar in spate, ceva mai in spate, unde sunt lucrurile tainice, lucrurile mai ascunse, si in magazie, in spate, unde sunt pacate ascunse, instinctele, lucrurile cele mai tainice ale omului, cei mai multi, nu-L lasa pe Hristos sa intre acolo. Curata Domnul si curata omul pentru Domnul, numai partea din fata, lucrurile imediat aparente, constientul. Dar subconstientul si inconstientul, de unde ies lucrurile cele tainice si adevaratele instincte si reflexe ale omului, acolo, la multi, Hristos nu poate intra niciodata. E ca un izvor, cum le spunea Mantuitorul fariseilor antici, de pe vremea Lui : ,,Voi spalati partea din afara si varuiti mormintele pe dinafara. Dar pe dinauntru toate va sunt pline de necuratie”. Nu partea din afara, nu atat de mult partea din afara, cat launtrul, Il vrea Hristos. Partea adanca a inimii. Nu la prima intrare in inima ci, pana in strafundul inimii. Si daca cineva este sincer pentru Dumnezeu, acela deschide toate usile inimii, zicand : ,,Doamne Iisuse, pana in camara din fund, pana in magazie, pana acolo sa intri si sa cureti”.

Viata omului e ca un izvor. Curata omul partea din afara, ca la suprafata sa fie totul frumos. Dar in adanc, malul acela care se tot aduna acolo, numai cand vine un cutremur sau o intamplare deosebita, atunci se vede ce-i in adancul inimii si ce este omul. Hristos vrea sa ne curate pana in strafundul inimii noastre. Daca nu vreti sa-L inselati pe Dumnezeu – pe care nu-L putem insela ci, ne inselam pe noi – lasati-L pe Domnul sa intre pana in magazia din fundul inimii, sa curete tot de acolo. Ca, atunci cand vine o furtuna sau o tulburaresau cade o piatra, o ispita sau o incercare, sa nu iasa din fundul izvorului nostru mal care sa tulbure. Sa nu se mai vada nimic necurat. Ci acolo, in afund, sa fie curatit total, pentru ca unde Hristos este primit, El face curatenie totala. De ce sunt adunari dezbinate, de ce sunt predici slabe, de ce sunt familii impartite si tulburari intre frati?. Pentru ca acolo n-au lasat sa patrunda Hristos pana In adancul inimii lor. – TRAIAN DORZ – Cuvinte la Sarbatorile Literare

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Alte subiecte. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Am intalnit si oameni „Primaveri”

  1. ane zice:

    …este o lege a firii … rămân amintirile, amprentele, … . Minunat videoclipul! ❤

  2. osarobohenry zice:

    Thank you so very much for stopping by at my blog and for liking one of my posts. May the Lord richly bless you more abundantlyin the name of Jesus Christ.

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s