Inima noastră nu poate fi cu totul goală

Cine este Cel care spune aceste cuvinte? Cine este Cel care „stă şi bate“?… Vreun om sărman şi fără căpătâi? Vreun cerşetor tremurând de frig şi înfometat? Nu! Ci Domnul Iisus bate la uşa inimii noastre. El, Împăratul împăraţilor, Domnul Slavei şi Mântuitorul lumii. Şi de ce stă şi bate, cerând voie pentru intrare? N-are El putere să intre? Ba da, dar El nu vrea să intre cu de-a sila, căci nu este un spărgător de uşi.

El stă şi bate, dar noi ţinem uşa încuiată cu zăvorul iubirii de sine şi al mândriei, cu zăvorul fricii deşarte de a nu ne hotărî pentru Domnul, din pricina lumii şi a prietenilor; cu zăvorul leneviei, ce ne împiedică să ne curăţim casa noastră murdară şi să stricăm lacătul apucăturilor noastre lumeşti şi urâte; cu zăvorul nepăsării şi al îndoielii, ce ne ţine adormiţi pe drojdiile păcatului în care am trăit; şi cu alte fel de fel de zăvoare, lucrate în fierăria iadului de către diavolul – încuietorul de inimi.

Şi noi suferim să stăm închişi în temniţa propriei noastre inimi, în timp ce Iisus Biruitorul şi Salvatorul stă la poarta inimii noastre şi bate, cerând intrare!…

O, netrebnice lacăte şi urâte zăvoare, până când veţi mai sta la porţile sărmanelor inimi?… O, sărmane inimi, până când veţi mai suferi la porţile voastre aceste încuietori păcătoase şi rele?… Până când veţi fi atât de nesimţitoare, încât să-L ţineţi afară pe Domnul vieţii, Împăratul Iisus, Mântuitorul vostru?… Până când?

Domnul S-a înjosit până acolo, că a venit la uşa sărăcăciosului tău bordei şi bate, cerând să intre. Iar tu te-ai mândrit şi L-ai nesocotit o viaţă întreagă. Ţi-a vorbit şi n-ai vrut s-asculţi… Te-a rugat, dar nu L-ai luat în seamă. O, suflete dragă, El mai bate încă o dată. Deschide măcar acum, deschide-I Domnului Iisus, ca să dobândeşti fericirea şi mântuirea cea veşnică.

(…) Ferice este ziua când lacătul şi zăvorul de la uşa unei inimi au căzut la pământ şi Domnul a trecut pragul în casa unui suflet: „…voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine“. El vine să rămână acolo pentru totdeauna, de aceea şi tu trebuie să-L primeşti şi să-I predai toate cheile de la încăperile inimii tale. El vrea să fie singur Stăpân, de aceea trebuie să te lepezi cu hotărâre de asupritorul cel rău, de diavolul şi de toate lucrurile lui; să arunci afară toate vechiturile păcatelor, ca să poţi fi o „frământătură nouă… fără aluatul vechi“.

Când Domnul îţi spune: „Fiule, dă-mi inima ta!“, El îţi cere întreagă inima şi întreagă făptura ta. Zacheu a primit o mântuire deplină fiindcă a predat tot. Numai atunci câştigăm tot, când predăm tot. Trebuie să-I predăm Domnului, fără rezerve, întreagă inima noastră, ca El singur să fie stăpân într-însa.

Într-o ţară nu pot fi doi conducători, doi regi, şi nici într-o casă nu pot porunci mai mulţi stăpâni. Tot aşa, nici în inima noastră nu pot fi doi sau mai mulţi stăpâni. Căci nimeni nu poate sluji la doi domni. „Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona“.

Un om a cercetat odată pe un prieten al său care locuia într-o frumoasă casă la oraş.
– În frumoasă casă locuieşti!… Dar ce-i cu ferestrele acelea de sunt astupate?
– Apoi, răspunse prietenul său, proprietarul şi-a rezervat pentru el nişte odăi în care şi-a strâns mobila şi în care nu intră nimeni. Când le va deschide, desigur că vor fi pline de păianjeni şi alte feluri de gângănii.

Iată, întocmai aşa face omul şi cu inima lui. Îi predă şi vrea să-I predea Domnului o parte din ea, păstrând, în acelaşi timp, o „rezervă“ a câtorva unghere şi odăiţe ascunse, unde lumina nu poate pătrunde şi unde păcatul se poate ascunde în voie. Aici şarpele cel viclean îşi depune ouăle din care în curând ies alţi şerpi care muşcă amarnic şi otrăvesc din nou viaţa şi întreaga fiinţă. Şi dacă nu sunt nimiciţi la timp, muşcăturile lor veninoase pot aduce şi moartea.

Cititorule, inima noastră nu poate fi cu totul goală. În ea va stăpâni ori Hristos, ori Satana. Dacă tu nu eşti şi nu te-ai hotărât pentru Dumnezeu, neutru încă nu poţi sta. În această luptă, fiecare este pentru Dumnezeu sau pentru duşmanul lui Dumnezeu. Inima ta nu poate rămâne o coală de hârtie albă. Iscălitura satanei este pe coala inimii – deşi tu nu-i vezi mâzgălitura. Şi dacă Hristos n-a şters această murdărie şi nu Şi-a înscris numele Său într-însa, atunci autograful Satanei e sigur acolo. – Ioan Marini – Gânduri creştine

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Alte subiecte. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Inima noastră nu poate fi cu totul goală

  1. Pingback: Inima noastră nu poate fi cu totul goală | radupopescublog

  2. Beautiful serenity post.Your front page portrait is inspiring.thank you for visiting my blog.Regards.Jalal

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s