Stres sau mai bine spus griji

Înţelesul evangheliei de astăzi acesta este: nu vă îngrijoraţi peste măsură de toate aceste lucruri, dealtfel necesare; să nu pună acestea stăpânire pe voi şi pe sufletele voastre, în aşa fel încât să nu mai puteţi nici măcar zări, din vâltoarea lor, împărăţia lui Dumnezeu!
Oameni care nici măcar în faţa lor înşişi nu-şi mai recunosc slăbiciunile…..Nu vrea Dumnezeu să ne spună că nu trebuie să ne îngrijim deloc de mâncare, de bunurile materiale necesare şi de îmbrăcăminte, ci ne interzice să ne facem din acestea mici „dumnezei”, care să se substituie adevăratului Dumnezeu în sufletele noastre. Nu cumva preocuparea noastră numărul unu — grijă, obsesie, stres — să fie de ordin material, iar El să ajungă să ocupe în inima noastră un loc secundar, ultimul loc sau nici măcar acela. Dumnezeu se vrea prezent permanent în sufletul şi în preocupările noastre.Aşa trebuie să-L receptăm, iar nu în felul în care a ajuns să fie receptat astăzi de tot mai mulţi: ca Unul „îndepărtat” şi izolat undeva în cer, ce asistă pasiv cum se nasc oamenii şi mor, pentru ca după aceea să îi ia la Dânsul sau nu, fără însă a participa la viaţa lor şi ei la a Lui. Eu cred că pe Dumnezeu trebuie să-L receptăm ca pe „un prieten pe care-L ţinem totdeauna de mână” şi pe Care îl simţim totdeauna aproape. De ce aceasta? Pentru că am văzut cine este Dumnezeu! Am văzut că El este singurul în măsură să ne ajute în problemele, slăbiciunile şi nevoile noastre. El poate şi-Şi doreşte să fie prezent în fiecare act de-al nostru, numai să-I cerem ajutorul şi „să-L ţinem de mână” permanent……– Predica P.S. Sebastian Pascanu despre grijile vietii: INGRIJORARE SAU INCREDINTARE IN VOIA DOMNULUI?

Dobândirea cunoaşterii lui Dumnezeu e un proces lent care nu poate fi realizat în întreaga sa plinătate chiar de la început, deşi Dumnezeu este întotdeauna şi în oricare din manifestările Sale în mod invariabil unul şi neîmpărţit. Hristos a folosit un limbaj simplu, înţeles până şi de cei mai neştiutori, dar ceea ce El spunea întrecea cu mult înţelegerea, chiar şi a celor mai înţelepţi dinte auditorii Lui. „Mai înainte de a fi fost Avraam, Eu sunt!”. „Eu şi Tatăl Meu una suntem”. „Tatăl Meu îl va iubi şi Noi vom veni la el şi Ne vom face locaş la el”. „Şi Eu îl voi ruga pe Tatăl, şi alt Mângâietor vă va da vouă, pentru ca-n veac să rămână cu voi”. (Acum e introdusă o a Treia Persoană). „Duhul Adevărului, Celui ce din tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine”. Observăm că doar treptat a început Hristos să vorbească despre Tatăl, şi numai spre sfârşitul vieţii Sale pământeşti a vorbit despre Duhul Sfânt. – Arhimandritul Sofronie, Rugăciunea-experienţa vieţii veşnice

Cand bagi de seama ca inima ta e rece si n-ai chef sa te rogi, opreste-te, incalzeste-ti inima cu oarecare imagine vie – de pilda, cea a ticalosiei tale, a saraciei si orbirii tale duhovnicesti – sau prin gandul la marile binefaceri din fiecare clipa ale lui Dumnezeu fata de tine si de tot neamul omenesc, mai ales fata de crestini, iar apoi roaga-te fara graba, cu simtire calda. – Sfantul Ioan de Kronstadt

 

 

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Stres sau mai bine spus griji

  1. Pingback: Stres sau mai bine spus griji | radupopescublog

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s