Mai am soare in mine- partea 2

Treptele iubirii de vrajmasi – partea 2

14. A paisprezecea treapta e de a nu avea in noi nici o urma de aversiune sau respingere fata de ei.

15. A cincisprezecea treapta e de a nu incerca nici cea mai mica amaraciune fata de ei la gandul a ceea ce ne-au facut, nici cea mai mica intristare.

16. A saisprezecea treapta e de a nu-i judeca defel, ci de a privi la propriile noastre nedreptati. Acest lucru corespunde poruncii lui Hristos: “Nu judecati, ca sa nu fiti judecati. De ce vezi paiul din ochiul fratelui tau si nu vezi barna din ochiul tau?”.

17. A saptesprezecea treapta e de a ierta sincer. Aceasta atitudine ne face vrednici sa-L chemam pe Dumnezeu pentru iertarea greselilor noastre in rugaciunea pe care ne-a invatat-o Domnul: “Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri”, si atesta ca luam in serios cuvintele lui Hristos: “Ca de veti ierta oamenilor greselile lor, ierta-va si voua Tatal vostru Cel ceresc greselile voastre”.

In forma ei cea mai inalta, aceasta iertare merge pana la a nu mai tine minte ceea ce am suferit. Pe aceasta treapta, observa Sfantul Simeon Noul Teolog, iubirea de vrajmasi sta in “a uita cu desavarsire cele ce le-am suferit si a nu ne aduce aminte de ceva din cele ce ni s-au intamplat, fie ca lipsesc, fie ca sunt de fata cei ce ne-au suparat, si de a-i primi pe acestia la fel ca pe prieteni, in convorbiri si la masa, fara nici un gand la cele intamplate.

Aceste prime saptesprezece trepte insa nu ne fac sa intram in ceea ce este propriu-zis iubirea, desi sunt conditii indispensabile si trepte pregatitoare pe care trebuie sa le strabatem. Iubirea nu este simpla absenta a animozitatii, ci este mai presus de ea.

Sfantul Maxim Marturisitorul scrie in aceasta privinta: “Cine nu pizmuieste si nu se manie pe cel ce l-a intristat si nu tine minte raul de la el, inca nu are dragoste fata de acela. Caci poate sa nu rasplateasca raul cu rau, chiar daca nu are multa dragoste, pentru ca asa e porunca”; “cine nu iubeste pe cineva, prin aceasta inca nu si-l uraste; iar cel ce nu-l uraste, inca nu-l si iubeste. Si poate sa stea la mijloc: adica nici sa-l iubeasca, nici sa-l urasca”. Treptele urmatoare ne vor introduce propriu-zis in iubire.

18. A optsprezecea treapta e de a ne sili sa ne impacam cu vrajmasii nostri, precum spune Hristos: “Du-te mai intai si te impaca cu fratele tau”, “impaca-te cu parasul tau degraba, pana esti cu el pe cale”. Prin aceasta atitudine se manifesta dorinta de unire care e la temelia iubirii (opusul caruia e tendinta spre diviziune si separatie).

19. A nouasprezecea treapta e de a avea inima si compatimire pentru ei. Aceasta atitudine corespunde sfatului lui Hristos dat in insusi contextul poruncilor Sale privitoare la iubirea de vrajmasi: “Fiti milostivi, precum Tatal vostru milostiv este”. Sfantul Isaac Sirul descrie astfel pe cel ce are o compasiune autentica pentru toate fapturile creatiei si, prin urmare, si fata de vrajmasii sai: “Cand se gandeste la ei si ii vede, ochii sai varsa lacrimi. Si atat de puternica si naprasnica e compatimirea sa, si atat de mare e staruinta sa, incat inima sa se strange si nu poate indura sa auda sau sa vada nici cel mai mic rau si nici cea mai mica intristare in faptura”.

20. A douazecea treapta implica nu numai renuntarea la fi razbunat de Dumnezeu, dar si la dorinta ca El sa pedepseasca vreodata pe vrajmasii nostri. Sfatul Apostolului: “Nu va razbunati singuri, iubitilor, ci lasati loc maniei lui Dumnezeu, caci scris este: “A Mea este razbunarea; Eu voi rasplati, zice Domnul”, pare aici sa fi fost dat pentru incepatorii care de-abia erau in stare sa renunte la propria lor razbunare. Aceasta a douazecea treapta consta in mod pozitiv din a voi ca Dumnezeu sa-i ierte pe vrajmasii nostri, sa-i pazeasca si sa-i mantuiasca.

21. A douazeci si una treapta e de a ne ruga lui Dumnezeu pentru ei. Aceasta atitudine corespunde poruncii lui Hristos: “Rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc”.

Rugaciunea pentru vrajmasi este evident implicata inca de la primele trepte, dar atunci ea era un mijloc de a evita atitudinile nedorite, cum sunt ura, ranchiuna, resentimentul si mandria legate de ele, si de a ne curati de ele. Pe treptele mai inalte, ea se face nu numai fata de noi insine, ci si fata de ceilalti; ea duce la compatimire si iubire pentru vrajmasi si ingaduie dezvoltarea, intarirea si manifestarea acestor atitudini pozitive.

Ea consta atunci in a-I cere lui Dumnezeu sa se milostiveasca de ei, sa le ierte pacatele, sa-i mantuiasca si sa le dea ce este mai bun. Semnul ca rugaciunea e adanca, sincera si motivata de o compatimire autentica e acela ca e insotita de intristarea inimii si de lacrimi.

Cel ce are compatimire, scrie Sfantul Isaac Sirul, “se roaga cu lacrimi in tot ceasul pentru dobitoacele necuvantatoare, vrajmasii adevarului, si pentru toti cei ce il vatama, sa fie paziti si iertati”. Cine-si iubeste vrajmasii, spune Sfantul Maxim Marturisitorul, merge “pana la a suferi pentru ei, daca i se da prilejul”.

22. A douazeci si doua treapta e de a avea afectiune pentru ei. Sfantul Simeon observa ca pe aceasta treapta iubirea consta in “a iubi din adancul sufletului si a-i imbratisa fara patima ca pe niste prieteni adevarati, cu lacrimi de iubire sincera, fara sa se afle in acea clipa nici urma vreunei suparari in noi”.

23. A douazeci si treia treapta e de le voi si a le face binele. Aceasta atitudine corespunde poruncii lui Hristos: “Binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc”; “iubiti pe vrajmasii vostri, faceti-le binele”; “tot ce voiti sa va faca voua oamenii, faceti-le si voi lor”, porunca reluata de Apostolul: “Binecuvantati pe cei ce va prigonesc, binecuvantati-i si nu-i blestemati”; “cautati ce este bine inaintea tuturor oamenilor”. “daca vrajmasul tau flamanzeste, da-i sa manance; daca inseteaza, da-i sa bea”.

Apostolii marturiseau prin comportarea lor o asemenea atitudine: “Ocarati fiind, binecuvantam”. Unui mirean maltratat de cineva si care il intreaba despre purtarea pe care trebuie sa o aiba fata de el, Sfantul Ioan din Gaza ii da un singur raspuns: “Fa-i binele”. Sfantul Isaac sfatuieste: “Arata-ti maretia compatimirii tale facandu-le bine celor ce te-au nedreptatit”, si observa ca “e mai mare lucru a face binele pacatosilor decat dreptilor”.

Sfantul Maxim invata ca iubim cu adevarat numai atunci cand suntem in stare “sa rasplatim raul cu binele”, caci “a face bine din indemn launtric celor ce ne urasc pe noi e propriu numai dragostei duhovnicesti adevarate”.

Iubirea nu consta de altfel numai in a face binele vrajmasilor nostri, dar si in a gandi bine despre ei (aceasta neimplicand apriori in chip necesar aceasta). Cine isi iubeste vrajmasii nu numai nu se bucura de esecurile lor si de raul ce vine asupra lor si nu se intristeaza vazandu-i cinstiti sau multumiti, dar se intristeaza vazandu-i la incercare sau in chinuri si se bucura de succesul lor, vrea in mod sincer fericirea lor si cauta in toate imprejurarile sa-i multumeasca.

24. A douazeci si patra treapta e de a-i privi pe cei ce ne fac raul deopotriva cu cei ce ne fac binele, si a-i iubi in mod egal. Trebuie sa ajungem, invata Sfantul Varsanufie, la “a-l privi pe cel ce ne loveste ca si pe cel ce ne mangaie, pe cel ce ne dispretuieste ca si cel care ne cinsteste, pe cel ce ne ocaraste ca si pe cel ce ne cinsteste, pe cel ce ne mahneste ca si pe cel ce ne usureaza”.

Mai mult decat toti Parintii, Sfantul Maxim ne sfatuieste sa-i tratam pe toti oamenii in mod egal si sa-i iubim fara nici o diferenta intre ei, prieteni sau vrajmasi, drepti sau pacatosi. “Fericit omul care poate sa iubeasca pe toti oamenii deopotriva”. “Cel bun si fara patima in aplicarea voii sale iubeste pe toti oamenii la fel: pe cel virtuos pentru fire si pentru buna aplecare a voii lui, iar pe cel pacatos il miluieste pentru fire si din compatimire, ca pe un lipsit de minte ce umbla in intuneric”.

“Iubirea desavarsita iubeste pe toti oamenii la fel: pe cei buni si sarguitori ca pe niste prieteni, iar pe cei lenesi ca pe niste dusmani, facandu-le bine, rabdand indelung si suferind cele ce-i vin de la ei”. “Daca pe unii ii urasti, pe altii nici nu-i iubesti, nici nu-i urasti, pe altii iarasi ii iubesti dar potrivit, si in sfarsit, pe altii ii iubesti foarte tare, din aceasta neegalitate cunoaste ca esti departe de dragostea desavarsita, care cere sa iubesti pe tot omul deopotriva”. Fiindca “prietenii lui Hristos iubesc cu adevarat toate fapturile”.

Gasim aceeasi invatatura la Sfantul Isaac Sirul: “Socoteste ca toti oamenii, fie ei necredinciosi sau ucigasi, sunt egali in bine si in cinste, si ca fiecare e prin fire fratele tau, chiar daca, fara sa o stie, s-a departat de adevar”. Compatimirea – observa acelasi sfant – e o intristare iscata de har, ea se pleaca spre toate fiintele cu aceeasi afectiune”. “Cine iubeste toate fapturile deopotriva, cu compatimire si discernamant, a ajuns la desavarsire”.

25. A douazeci si cincea treapta e de a-i trata pe vrajmasii nostri ca pe prietenii nostri. Cine-si iubeste cu adevarat vrajmasii, scrie Sfantul Simeon, e in stare “sa-i primeasca ca pe prieteni in adunari si in ospete, fara nici un gand la cele trecute”. Sfantul Ioan Hrisostom spune la fel: “Fata de cei ce ne-au nedreptatit trebuie sa ne purtam ca fata de niste adevarati prieteni, si sa-i iubim ca pe noi insine”.

26. A douazeci si sasea treapta e de a-i iubi pe vrajmasii nostri un numai ca pe noi insine, dar chiar mai mult decat pe noi insine. Iubirea, spune Sfantul Maxim, “duce in chip armonios la laudabila inegalitate prin care fiecare il prefera pe aproapele lui insusi, tot pe atat pe cat mai inainte se sarguia sa-l indeparteze si sa treaca inaintea lui”. O apoftegma relateaza ca monahii din Sketis realizasera acest ideal si “faceau mult mai mult decat cere Scriptura, iubindu-si vrajmasii mai mult decat pe ei insisi”.

Aceasta clasificare in trepte nu pretinde evident sa stabileasca o ierarhie riguroasa. Unele atitudini pot fi situate pe diferite planuri si fiecare le implica mai mult sau mai putin pe celelalte. Iubirea e in cele din urma o dispozitie unitara si indivizibila.

Clasificarea noastra are mai cu seama un scop pedagogic; ea urmareste sa faca inteles faptul ca iubirea de vrajmasi are multiple componente, dobandirea ei raspunde la numeroase exigente si nu este cu putinta decat in urma unui efort launtric treptat si divers; ea vrea sa sublinieze si ca aceasta poate primi diferite niveluri de calitate si intensitatea despre care cei ce nu s-au luptat indelungat pentru o dobandi n-au decat o constiinta restransa. – Jean-Claude Larchet

„Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor,
Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.
Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem:
Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine.
Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii.
Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis.
Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.” – Sfânta Evanghelie după Ioan

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Mai am soare in mine- partea 2

  1. amymohorea zice:

    Amin! ajuta Doamne…

  2. Pingback: Mai am soare in mine- partea 2 | radupopescublog

  3. calinakimu zice:

    În ceea ce mă priveşte…sunt din ce în ce mai uimit(?!) Cum vor putea enunţarea unor reguli, percepte, trepte, oricum le-am zice, să producă acea CONŞTIENTIZARE, acel „cutremur” interior ce va dizloca, va cutremura şi în final va dărâma platoşa, muntele inespugnabil al ego-ului ?! Până când nu vom înţelege mecanismul gândirii, modul cum ne funcţionează mintea egotică, aceasta, mintea…NU va lasa să pătrundă nimic din ce o va face să moară. Ce minte doreşte propria sinucidere? Minte vicleană ne va propune să urmăm aceste trepte pentru a câştigă ÎMPĂRĂŢIA, în vederea unei “deveniri”, al unei realizări. Aşa funcţionează ea, este lacomă după putere, după orgoliu, după câştig, fie spiritual sau material. Mintea nu cunoaşte şi nici nu este capabilă să iubească. Fără iubire, toate aceste frumoase reguli…NU VALOREAZĂ NIMIC. Şi cum iubirea se află în inima, când tace mintea… Problema nu este că ne lipsesc regulile, că ne lipsesc învăţătorii, că nu avem acces la cunoaştere…Problema reală este că mintea noastră funcţionează greşit, a devenit egotică şi nici nu se putea altfel. Ea este un produs al educaţiei familiale, şcolare, social-politico-economică. Gândirea este materială, nu are nimic spiritual. Pentrui a înţelege realitatea, pentru a o conştientiza, mintea va trebui să tacă. Este vorba de acea parte a minţii care a adunat în memorie trecut mort, cunoştinţe ale trecutului…Prezentul, este atemporal, pe când trecutul şi viitorul înseamnă timp, adică moarte. Prezentul este viu, este însăşi viaţa şi el trebuie întâmpinat cu o minte neviciată, adică tăcută. De aceea se tot vorbeşte despre COMOARA ininimii, acolo unde nu se adună decât iubire, frumuseţe, adevăr…Dar pentru a face posibilă relaţia cu interioritatea noastră este nvoie ca mintea sa tacă si să lase inima să vorbească…si astza nu se face urmand reguli adresate mintii…Ca sa te adresezi inimii, repet, trebuie constientizat modul cum aceastea functionează…

  4. Ralu Daniela zice:

    Oamenii potriviți vin atunci când sunt ,,potrivită,, eu însămi. Mintea este un instrument în slujba iubirii, dacă îi dai idei forță. Poate ajută aceasta: nu există decât 2 categorii de manifestare a oamenilor. 1. Expresia și împărtășirea iubirii cu bucurie și naturalețe; 2. Expresia de tipul strigătului după iubire. Cei etichetați ,,toxici.. sunt cei mai buni Profesori ai Rafinării noastre. Îi iubesc pe acești îndurerați după iubire pentru că prin strigătul contorsionării interioare m-au aruncat în Brațele lui Dumnezeu. Am trăit asta și mulțumesc lui Dumnezeu pentru tot ce a lăsat să vină spre a-mi consolida și stabiliza centrarea în Iubire, în El!

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s