Da-mi mie sa-mi vad gresalele mele

 

„Cum puteti pretinde ca Dumnezeu sã ia seama la rugãciunea voastrã, dacã voi însivã nu luati seama la rugãciune ? „– Sf. Ciprian

Adevăratul creştin este plin de dorinţa arzătoare de a slăvi pe Dumnezeul lui. Şi când este Dumnezeu slăvit? Când păcătoşii se întorc la El, se supun Lui şi primesc harul care este în Hristos. Acest lucru îl ştie bine cel credincios, şi de aceea zi şi noapte arde în el un foc care nu-l lasă să stea locului. Este focul iubirii şi al milei de păcătoşi. El vrea să-i vadă mântuiţi, pentru ca, prin ei, Dumnezeu să fie slăvit. Ca să-şi ajungă acest gând, lucrează cu stăruinţă pentru mântuirea păcătoşilor. Pentru aceasta, foloseşte orice prilej, ca să stea de vorbă cu ei, să-i înştiinţeze, să-i aducă la o judecată mai dreaptă, să-i încredinţeze şi să le arate pedeapsa care-i aşteaptă, dar şi mântuirea în Domnul Iisus Hristos. Pretutindeni, în casă, pe stradă, în tren, pe vapor, în atelier, în birou, oriunde ar fi, cine stă în credinţă caută să mântuiască suflete. – Ioan Marini, din vol. “Gânduri creştine”

Dumnezeu cere imposibilul dar nu pe nedrept pentru că ne dă, acum și aici toată puterea Lui ca să ieșim din posibilul care ne ucide și să pășim cu El în Imposibilul Cel Viu și dătător de viață Care este Duhul Său Cel Sfânt: Și Acesta vine indiferent de copilăria noastră, indiferent de capacitățile noastre intelectuale sau de altfel. Vine la oricine dar numai dacă Îl chemăm și Îl primim! Dacă vrem! Și, bineînțeles, dacă primim să trăim durerea de a ne lepăda de cele vechi. Suferința nu este necesară decât pentru cine s-a atașat de „moștenirile sale” și de plăcerile și beneficiile ascunse ale acestora. Și cine nu s-a atașat? Curaj! – Maica Siluana

„Nu exista decat o singura tristete: aceea ca nu suntem cu totii sfinti”. – Léon Bloy

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Da-mi mie sa-mi vad gresalele mele

  1. Pingback: Da-mi mie sa-mi vad gresalele mele | radupopescublog

  2. calinakimu zice:

    Cea mai mare slava ce-o poti arata lui D-zeu, care este Existenta in totalitatea ei…TOTUL IN TOATE…este prin respectul acordat intregii existente, semenului tau, tie insuti, prin compasiunea si iubirea revarsata in lume. Restul …poliloghie…
    Este un punct de vedere, cred eu, CORECT !

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s