LA MULTI ANI COPILASILOR !

„Am născut copii în lumea asta întunecată pentru că aveam nevoie de lumina pe care numai un copil o poate aduce.” – Liz Armbruster

Dumnezeu ne-a lăsat tot ceea ce este necesar pentru ajutarea noastră în a creşte copii buni. Dumnezeu a dăruit fiecărui copil îngerul cel păzitor. Iar la Taina Sfântului Botez sufletul copilaşului este curăţat de păcatul strămoşesc, şi prin taina Mirungerii primeşte darurile Sfântului Duh, în aşa mod ca părinţii sădind roade bune în sufletul copilului să primească roade bogate. Totodată participarea regulată la Taina Sfintei Împărtăşanii, întăreşte copilul în viaţa duhovnicească, unindu-l cu Hristos şi ajutându-l pe calea vieţii celei veşnice. Sufletul copilului este foarte uşor de modelat. Şi de faptul cum o facem depinde întreaga viaţă a copilului, căci poate fi modelat, urmând modelul chipului lui Dumnezeu, fie al duşmanului său. Deaceea să avem grijă la educaţia pe care i-o vom da. Să ne grăbim să punem baza educaţiei potrivite ca copilul nostru să aducă rod frumos societății, aproapelui nostru și prin toate acestea lui Dumnezeu. Şi să ne păzească Dumnezeu ca după „educaţia” pe care i-o oferim copilului să nu ajungem la o recoltare rușinoasă a rodului muncii noastre… Dragi părinţi, aveţi obligaţia să vă conduceţi copii către Hristos, care îi cheamă la El şi spune: “Lăsaţi copiii să vină la Mine şi nu-i opriţi …”. Cea mai mare datorie a parintilor sa-si calauzeasca copiii catre Hristos. Bunul Dumnezeu să binecuvânteze toţi copiii – mlădiţele vieţii, să le dăruiască tot de ce au nevoie pentru devenirea bunor apărători ai credinţei noastre ortodoxe. http://ortodox.md/

LA MULTI ANI TUTUROR COPILASILOR DIN LUME !

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la LA MULTI ANI COPILASILOR !

  1. Ralu Daniela zice:

    La mulţi ani tuturor copiilor Lui! Cu bucurie am trăit şi trăiesc miracolul alergării spre şi apropierii copillor de Hristos chiar dacă mulţi părinţi nu conştientizează care este educaţia de folos. Nu există copil care să nu-L găsească atunci când simte Prezenţa Lui. Da, vine un copil pe lume care poate îşi va mântui părinţii cu lumina pe care o aduce. Bucurie, pace şi iubire tuturor copiilor!

  2. Ileana zice:

    La multi ani! ❤

  3. Pingback: LA MULTI ANI COPILASILOR ! | radupopescublog

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s