Te sfătuiesc să cumperi de la Mine haine albe

– Cum poate Biserica să îi ajute pe tineri?
– Ea poate ajuta mai mult, dar cred că este bine să se situeze la nivelul ei propriu, să nu se secularizeze, să fie la nivelul chemării ei, să nu facă demagogie. Nu poţi atrage tinerii prin demagogie, aşa cum procedează catolicii, cu Liturghii pe muzică „modernă”, nu sunt dornici de aşa ceva. Ceea ce îi interesează este să găsească un ideal, să găsească oameni de la care să se inspire, să le ofere exemple de viaţă. Nu coborându-se preotul la nivelul lor, discutând despre fotbal şi internet sau te miri ce altceva. Dimpotrivă, să le vorbească despre ceea ce depăşeşte această realitate cotidiană. La cei mai în vârstă, tinerii caută un ideal, un model de urmat, nu cum fac cei ce pălăvrăgesc despre muzică rock, ceea ce este demagogie. – Ieromonahul Makarios Simonopetritul

(…)Domnul Iisus a venit să stârpească din rădăcină boala păcatului. Ar urma deci să avem o lume tămăduită de bolile cele sufleteşti ale păcatului. Dar, vai, n-avem această lume? Lumea de azi – mai mult, poate, ca oricând – e iarăşi un spital uriaş plin de boli sufleteşti şi de cei bolnavi cu sufletul. De ce? Pentru că lumea şi oamenii n-au primit şi nu primesc pe Doctorul cel Mare, Care a venit în lume să tămăduiască bolile cele sufleteşti…; n-au primit şi nu primesc „medicamentele” ce ni le-a lăsat Acest Doctor (Jertfa lui cea Sfântă). Şi, oare, de ce nu primeşte lumea pe acest Doctor minunat?

1. Întâi, pentru că cei mai mulţi oameni nu simt bolile sufleteşti, iar cine nu simte boala n-are lipsă de doctor. Darul tămăduirii nu ni se dă cu forţa. „Voieşti să fii sănătos?” – l-a întrebat Iisus pe bolnavul de la Vitezda. Boala cea sufletească trebuie, mai întâi, să fie simţită. „Bolnavilor le trebuie doctor” – zicea Mântuitorul. Însă, vedeţi, ispita vine aici. Cei mai mulţi oameni se simt „sănătoşi”. Apucă-te şi zi cuiva: „Păcătosule, vino la Domnul!” Cu siguranţă el se va supăra şi se va considera ofensat. Ce-mi zici păcătos? Că doar n-am omorât pe nimeni şi n-am aprins casa nimănui… Vai, ce stare primejdioasă este aceasta! Omule, nu răspunde aşa! Oricât te-ai crede tu de bun, să ştii că eşti păcătos şi căzut. Ascultă ce-ţi spune Domnul: „Tu zici: Sunt bogat şi nu duc lipsă de nimic, şi nu ştii că eşti ticălos, nenorocit, sărac, orb şi gol. Te sfătuiesc să cumperi de la Mine haine albe… şi doctorie pentru ochi, ca să-ţi ungi ochii şi să vezi…”.

2.Apoi, oamenii nu simt bolile cele sufleteşti,pentru că sunt ameţiţi de diavolul cu plăcerile cele lumeşti. La durerile mari şi bolile grele, doctorii dau bolnavilor injecţii de cloroform, care le alină şi le amorţeşte durerile pe un anumit timp. Dar acest cloroform scurtează viaţa şi îl bagă pe om cu zile în pământ. Aşa face şi diavolul. Alină şi astupă durerile bolilor sufleteşti cu cloroformul patimilor şi plăcerilor lumeşti (alcool, desfătări etc). Pe urmă însă – pe patul morţii – omul se trezeşte în cumplitele dureri sufleteşti, dar atunci e prea târziu, e prea târziu…

3.În al treilea rând, oamenii nu-L primesc pe Doctorul cel Mare, pentru că nu ştiu să preţuiască sănătatea cea sufletească. Diavolul a lucrat aici atât de mult, încât oamenii numesc sănătatea cea sufletească „boală”, iar boala cea sufletească, „sănătate”.

(…) Pe la anul 1754, se făcu în Franţa o mare procesiune cu moaştele făcătoare de minuni ale unui sfânt. Mulţime mare de popor se strânsese cu acest prilej. Veniseră şi o mulţime de bolnavi şi cerşetori. Doi ologi cerşeau la un capăt de drum.
-Să aveţi credinţă tare, le ziseră nişte trecători,în curând vor trece pe aici moaştele sfântului şi, de veţi avea credinţă, vă veţi tămădui!
-Frate, se înţeleseră atunci ologii, de noi nu va fi bine cu moaştele alea; s-ar putea întâmpla să ne tămăduim…; şi atunci cine ne va mai da nouă bani?… Va trebui să ne apucăm iarăşi de lucru…; hai, mai bine s-o ştergem de-aici!…
Şi cei doi ologi o şterseră repede din calea moaştelor, nu cumva să-i ajungă tămăduirea.
Exact aşa se întâmplă şi cu oamenii de azi. Nu le trebuie oamenilor o „sănătate” care să-i despartă de patimile şi de năravurile lor rele.

(…) Hai să zicem că eşti bolnav şi chemi medicul. Oare ce-ar zice medicul dacă l-ai întâmpina cu vorbele „Scuzaţi, domnule medic, că v-am chemat… nu trebuia să vă chem”…
„O, dragul meu, ar răspunde medicul, pentru asta nu-ţi trebuie nici o scuză. Eu doar pentru asta-s medic, să merg la cei bolnavi şi să-i tămăduiesc… Ca să le fiu doctor şi să-mi pot arăta ştiinţa, eu am nevoie de bolnavi…” Aşa e şi cu Doctorul cel Mare al sufletelor noastre. Trebuie să-L chemăm şi să ne apropiem de El cu toată încrederea, pentru că El se ocupă anume cu tămăduirea sufletelor. El nu poate fi Doctor, dacă n-are bolnavi; El nu poate fi Mântuitor, dacă n-are pe cine mântui. Fratele meu! Eu îţi spun un lucru nou: Iisus Mântuitorul nu ne poate prinde pe noi decât în păcatele noastre. Boala este punctul de întâlnire între doctor şi bolnav. Păcatul este punctul de întâlnire între noi şi Mântuitorul. Boala ne duce la medic; păcatul ne duce la Doctorul cel sufletesc. Păcatul ne îngenunchează la Crucea Mântuitorului,ne face să plângem şi să cerem iertare şi vindecare. Nu pentru păcat îşi pierd oamenii sufletul şi viaţa de veci, ci pentru că nu simt păcatul; nu simt boala şi nu cheamă Doctorul. Ferice de cei care simt bolile păcatului şi aleargă cu ele la Doctorul şi Tămăduitorul sufletelor noastre!

(…) Da, boala serveşte spre slava lui Dumnezeu. De multe ori Dumnezeu primeşte o cântare de laudă deosebită de la pasărea prinsă în colivie – cântare pe care pasărea, pe când zbura liberă în văzduh, nu o cânta. Înainte de toate însă Domnul e lăudat prin rodul unei suferinţe sfinţitoare, prin liniştea, blândeţea şi desăvârşita răbdare a creştinului încercat. Cu mântuirea nu este ca şi cu plantele, cărora le trebuie vreme bună şi caldă. Această virtute se dezvoltă mai bine în vreme aspră şi furtunoasă. În călătoria noastră spre Cer, înaintăm mai bine când e frig şi vântul ne stă împotrivă. Timpul liniştit şi cald desigur este plăcut; însă nu pentru înaintare. Domnul este preamărit când lumea vede cum un creştin suportă încercarea grea cu demnitate şi cu credinţă. Podoaba cea mai aleasă a credinţei celei adevărate este răbdarea bolnavului. Dacă putem nădăjdui să preamărim pe Domnul prin durerile noastre, o, atunci să cădem în genunchi şi să-I mulţumim cu lacrimi pentru aceste dureri. Şi de ce oare n-ar fi aşa? Duhul Lui Dumnezeu poate lucra aceasta în noi. Să ne rugăm pururea ca puterea Domnului să lucreze în noi şi prin noi; El să Se preamărească, fie când suntem sănătoşi, fie când ne aflăm pe patul suferinţelor. – Părintele Iosif Trifa

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Te sfătuiesc să cumperi de la Mine haine albe

  1. Pingback: Te sfătuiesc să cumperi de la Mine haine albe | radupopescublog

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s