Spre viaţă călcând

„Cine nu a gustat dintr-un lucru nu stie ce-i lipseste, dar cel ce a gustat mult il doreste”.

Sfinţii lui Dumnezeu au murit păcatului şi lumii, de aceea lacrimile pocăinţei lor le-au devenit lacrimile învierii lor. Şi-au răstignit firea la poala Crucii Domnului Iisus, cu toate ale ei, trecând prin moarte spre viaţă. Dar mă întreb acum: Oare au fost aceşti sfinţi mai păcătoşi decât noi? De ce au plâns atât de mult toată viaţa? Şi, dacă ei au plâns o viaţă întreagă, atunci noi de ce glumim şi râdem cu păcatul? Unde ne este sobrietatea credinţei? Unde ne sunt lacrimile pocăinţei? Noi trăim adesea bucuria Învierii Domnului numai cu stomacul. Mesele sunt încărcate cu fripturi, ouă roşii, băuturi şi bunătăţi de tot felul. Şi rostim mecanic şi râzând, ciocnind ouăle roşii: Hristos a Înviat! Şi prea puţin ne mai gândim că mai întâi Hristos a murit pentru noi. Iubite cititor, tu ai murit păcatului? Ai înviat cu Hristos? Hristos a Înviat! Deci şi noi să trecem prin moarte spre viaţă călcând! – Costel Rotaru

Încă de mic, mama mă învăţase rugăciuni şi, mai ales, Tatăl nostru. În casa noastră, drept în colţ, era aşezată icoana Maicii Domnului cu Domnul Iisus în braţe. Mama întodeauna îmi spunea să privesc, atunci când mă rog, la Maica Domnului. Îmi îndrepta ochii, când mă rugam, către Maica Domnului, şi eu, învăţând aşa, când mama nu era în casă şi nici ceilalţi,mă duceam la icoană să văd cine este în interior. Câteodată, sera, când nu se aprinsese lampa, dar ardea focul, razele lui pătrundeau în Icoană. Atunci vedeam o altă casă, un alt copil, cu alte aşezări, pe care numai acolo le puteam desluşi. Ele se prevedeau din casă, însă mie mi se păreau din altă lume… Aşa de mult iubeam eu locul şi Icoana cu Maica Domnului şi Pruncul în braţe, încât îmi erau nedespărţiţi!

Într-o noapte, pe când dormeam lângă tatăl meu, m-am trezit plângând… Ce se întâmplase? Cineva Îl luase pe Domnul Iisus din braţele Maicii Sale şi-L dusese în capătul grădinii, aruncându-L între spini, iar eu mă tânguiam după El. Acest vis l-am înţeles mai târziu, după ce m-am întors la Domnul. El tânjea după mine încă de când eram copil… Şi ce bine zice Cuvântul: „Tu mă cunoşteai de pe când nu eram decât un plod şi în Cartea Ta erau numărate toate zilele mele”. – Constantin Pânzariu, din „ Mărturia vieţii mele”

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Spre viaţă călcând

  1. Pingback: Spre viaţă călcând | radupopescublog

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s