Ma rabzi de atatia ani

„Inima are ratiunile ei pe care ratiunea nu le cunoaste”. – Pascal

Sa spui Domnului cele de mai jos :
„O, Preaiubitul meu, Preaduice Iisuse Hristoase ! Cine Te-a rugat pentru mine si cine s-a rugat la Tine de m-ai adus pe lume si de m-am nascut din parinti buni si credinciosi, nu din turci, franci, masoni sau evrei sau pagani, care nu cred in Tine si sunt ca si cum nu s-ar fi nascut pe deplin si care vor fi dati iadului vesnic ? Cat de mult trebuie sa Te iubesc eu si sa-Ti multumesc pentru darul atat de mare si pentru binefacerea ce mi-ai facut ? Si sangele meu de mi-as varsa pentru Tine, nu este de ajuns pentru a-Ti multumi. Si, iarasi, Preadulcele meu Mantuitor, cine s-a rugat pentru mine de ma rabzi de atatia ani, inca din copilarie pacatuind ? Si nu Te-ai scarbit de mine vazandu-ma nedreptatind, furand, maniindu-ma, lacomindu-ma dupa mancaruri si dupa altele, pizmuind si toata
rautatea savarsind; si chiar pe Tine, Dumnezeul meu, Te-am hulit prin faptele mele.

Iar Tu, Doamne, n-ai trimis moartea ca sa ma ia in pacat fiind, ci m-ai rabdat cu multa dragoste. O, daca as fi murit, as fi ajuns in iadul cel vesnic ! Cat de mare este bunatatea Ta, Doamne ! Si iarasi, cine s-a rugat pentru mine de m-ai adus la pocainta si la spovedanie, apoi m- ai imbracat in Schima cea Mare si ingereasca ? O, slava maretiei Tale, Doamne ! Cat de mare si infricosata este iconomia Ta, Doamne ! O, cat de bogat este darul Tau,
Stapane ! O, vistieriile Tale, care nu se golesc niciodata si tainele Tale de negrait ! Cine nu se infricoseaza vazand bunatatea Ta ? Cine nu se minuneaza vazand mila Ta cea bogata ? Ma infricosez, Stapane, sa spun bogatia darurilor Tale.

Stapanul meu si Domnul Se rastigneste pentru a-l mantui pe cel care Il rastigneste. Eu, prin pacatele mele, pe Facatorul meu Il rastignesc si Cel care m-a creat ma elibereaza pe mine ! O, dulce iubire, Iisuse, cat Iti sunt de indatorat ! Nu, Creatorul meu, nu pentru viata vesnica pe care mi-ai fagaduit-o trebuie sa Te iubesc, nici pentru Rai; ci sunt indatorat sa Te iubesc pentru ca m-ai eliberat din robia pacatului si a patimilor.” – Gheron Iosif – MARTURII DIN VIATA MONAHALA

“Pe omul simplu il recunosti din aceea ca se mira de toate, dar simplitatea i-o recunosti si din aceea ca de unele lucruri nu se mira indeajuns.,,Înainte de a ma naste am fost o vesnicie intreaga nimic, de ce ma tem acum de aceeasi neexistenta cu care am avut o vesnicie intreaga prilejul de a ma obisnui si in care am fost deja, nu inteleg.” – Lucian Blaga

Batea la poarta cerului o raza,
Batea sfios si-ncet ca o streina…
Tarziu, un inger a deschis sa vaza
Si-a stat uimit de palida lumina.

Era o biata raza scaparata
Dintr-un adanc de minte omeneasca,
Ce strabatuse calea-nfricosata
De la pamant la granita cereasca.

Parea atat de trista si umila,
Dar totusi credincioasa si curata,
Ca ingerul a tresarit de mila
Si-a prins-o bland de mana tremurata.

Apoi, grabit a luat-o-n cer cu dansul
Si-a dus-o-n sfanta ingerilor hora;
I-a podidit pe toti, privind-o plansul
Si-au strans-o-n brate toti ca pe o sora!

Ea le-a zambit stergandu-le plansoarea
Si s-a rugat apoi de ei fierbinte
S-o-nfatoseze bunului Parinte
Ca sa primeasca binecuvantarea;

– „Stapane vesnic, datator de viata,
Din ce-ntuneric ma-naltai la Tine.
Din ce prapastii crancene de gheata,
Din ce vartej de patimi si ruine!

Cat am luptata cu oarba ratacire,
Cu nebunia surda si pacatul
Dar n-am putut sa saman o sclipire
In largul noptii stapanind de-a latul.

Si-n van am ars un creier, nendurata,
Ca pe-o festila, fara de crutare,
Invinsa, goala, stinsa, spulberata
Doar in surghiun gasesc acum scapare.

Sa pot s-ajung la cerurile albastre,
Ca dintr-o grea catusa ce ma strange
Am strabatut prin veacuri de dezastre
Si-abia trecui oceane-ntregi de sange!”

Cum sta, smerit in fata stralucirii,
Silita ochii sarbezi sa si-i plece
Sarmana raza – far al omenirii,
Parea o umbra lanceda si rece.

– „Tu vii aicea singura si-nvinsa?”
Grai cel vesnic, nevazutul Tata…
„Tu fugi de teama sa nu fii stinsa?
Dar cand s-a stins lumin-adevarata?
De te-am trimis in lumile-n vrajbite
Nu te-am chemat, cu pumnii strasi si goi:
Ca pe-un manunchi de raze impletite
Eu te-asteptam, s-aduci pe toti la noi!
Dintr-un biet sambur’nabusit in fasa,
Din scapararea unei minti senine
Sa fi crescut o mare uriasa,
Sa porti pamantul insusi pan’la Mine!
Plangand stinghera si tremuratoare,
C-ai fost infranta vii sa-mi dai de stire?
Nu te primesc saraca si datoare!
Cui ai lasat bogata mostenire?”

Mergand apoi spre raza-mbarbatata
I-a sarutat obrajii amandoi:

– „Copila mea, fii binecuvantata,
Ia-ti deci putere si-ntoarce-te-napoi!
Si chiar de-ar fi ca sterpul bulz de tina
Sa-l paraseasca ostile ceresti,
Tu sa ramai, caci tu esti doar lumina
Si nu traiesti decat cand stralucesti!”

de Vasile Voiculescu

Photo

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Ma rabzi de atatia ani

  1. Andrea zice:

    BEAUTIFIL FLOWERS….SINCERELY ANDREA:))

  2. Pingback: Ma rabzi de atatia ani | radupopescublog

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s