Prietenul tinereţii mele

Doresc cu atâta nerăbdare orice întâlnire cu Tine, încât, cu mult înainte de sosirea ceasului fericit, inima îmi tremură, înfiorată la vântişorul oricărui gând care vin dinspre Tine. Şi în vederea întâlnirii, îmi caut veşmintele cele mai sărbătoreşti şi îmi împodobesc toate intrările cu roade. Îmi umplu toate cămările cu miresme alese, îmi aşez cele mai frumoase feţe pe toate mesele mele, cele mai frumoase aşternuturi pe toate paturile, cele mai preţioase podoabe pe toţi pereţii casei. Îţi presar în toate curţile mele, de la toate intrările, pe toate căile şi pentru toţi paşii Tăi, cele mai frumoase flori ale aşteptării, cu toată fiinţa mea frământată de bucurie, cu toată inima înfiorată de dragoste şi cu toată lumina ochilor umezită de fericirea revederii Tale. Dar din atâtea câte aveam să-Ţi spun, atunci nu mai pot şti nimic. Aplec ochii în jos, căci, parcă de prea mult soare pe lume, se face dintr-o dată întuneric în jurul meu, de prea multă dragoste, parcă, mi s-a vărsat tot mirul meu pe aer, de prea multă cântare năvălită în ea, mi s-au rupt dintr-o dată toate corzile harfei mele şi de prea multă sărbătoare şi primăvară şi înviere nu mai ştiu ce-i cu mine.

Iartă-mi cuvintele pe care, atunci, în nebunie, le spun şi greşelile mele pe care, în pierderea măsurii, le săvârşesc. Iartă-mi tăcerea care Îţi spune atât de mult din inma mea. Şi iartă-mi cuvintele care Îţi spun atât de puţin. Ştiu că Tu, singurul Care ştii ce rară şi ce dumnezeiască este nebunia dragostei, mi-o înţelegi şi mi-o cauţi. Când ai întâlnit întâia dată lumea, ai spus doar trei cuvinte: Să fie lumină! Şi lumină a fost. Şi ea, apoi, n-a mai apus niciodată. Şi în ea ai făcut lumii totul. Când m-ai întâlnit întâia dată pe mine, mi-ai spus doar trei cuvinte: Să fie iubirea! Şi a fost… Şi ea n-a mai murit apoi niciodată. Prin ea mi-ai devenit mie totul. Cea dintâi zi a luminii în inima mea şi cea dintâi zi a iubirii în inima mea au fost de aceeşi mărime şi frumuseţe şi minune.

Pe amândouă le-ai făcut într-o clipă, Tu, Cuvânt cald şi luminos al Lui Dumnezeu. Până atunci existasem. De atunci trăiesc. Până atunci timpul meu era veşnicia Ta. De atunci veşnicia mea este Timpul Tău. Raza mea şi-a găsit soarele ei, dorinţa , împlinire, şi tinereţea mea, Prietenul dulce cu care am umblat în atâtea infernuri şi „purgatorii”, simţindu-mă neîncetat în acelaşi Paradis. O, Dragostea mea eternă şi întreagă, IISUSE!!!! – Traian Dorz din volumul “Prietenul tinereţii mele”

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Prietenul tinereţii mele

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s