Insusi Mantuitorul este scara spre cer

 

„Daca cetatea sufletului nu are zidul tacerii, ea ramane descoperita sagetilor dusmanului.” – Sfantul Grigorie cel Mare

Raportul dintre virtutile prezentate in Fericiri este asemanator treptelor unei scari ce duce la ceruri, dupa cum am putut sesiza, chiar din ordinea prezentarii lor in Predica de pe Munte. De fapt, inca din Vechiul Testament, o astfel de scara a fost vazuta de patriarhul Iacov, care „a visat ca era o scara sprijinita pe pamant, iar cu varful atingea cerul; iar Ingerii lui Dumnezeu suiau si coborau pe ea. Apoi s-a aratat Domnul in capatul scarii si i-a zis: Eu sunt Domnul, Dumnezeul lui Avraam, tatal tau si Dumnezeul lui Isaac. Nu te teme.
(…) Cei chemati la viata virtuoasa trebuie sa fie indrumati catre treptele cele mai de jos ale scarii, pentru ca de acolo sa se ridice incontinuu, printr-o inaintare treptata, la cea mai mare inaltime cu putinta naturii omenesti.
Sfantul Vasile a urcat el insusi aceasta scara, dupa cum ne spune un alt teolog al acelei perioade, Sfantul Grigorie de Nazianz: „La Vasile laud si mai mult o scara pe care nu numai a vazut-o, ci pe care s-a si urcat pana sus, pe treptele progresului in virtute”. In tratatul „Despre viata lui Moise”, se vorbeste tot despre o astfel de scara: „Desavarsirea firii umane consta in a te purta asa incat sa vrei sa urci totdeauna spre lucruri mai inalte in virtute si in bine.”

Dupa cum am putut observa, toate aceste referiri mentioneaza un anumit progres in ascensiunea spre Dumnezeu; nimeni nu poate urca dintr-o data, ci treptat si cu gandul mereu la Dumnezeu, cum indeamna Sfantul loan Scararul: „Chiar daca ai urcat, totusi roaga-te.” Semnificatia scarii este foarte bogata in conceptia crestina. S-a afirmat astfel, ca Insusi Mantuitorul este scara spre cer, Calea spre mantuire, intrucat S-a coborat pe Sine, ca noi sa ne inaltam. „Precum in templu existau trepte care, daca erau urcate, duceau la Sfanta Sfintelor, tot astfel, explica Origen, treptele noastre sunt reprezentate de Fiul unic al lui Dumnezeu. Acest aspect nu a fost relevat numai in primele veacuri crestine, ci si in veacurile de astazi. In veacul nostru, Vladimir Lossky spune: „Calea lui Hristos este o coborare spre fiinta creata, o asumare a naturii noastre; calea persoanelor create trebuie sa fie in schimb, o inaltare, o ridicare catre natura divina, unirea cu harul necreat impartasit prin Duhul Sfant.” Activitatea rascumparatoare a Mantuitorului este deci, o scara, prin care noi urcam la Dumnezeu, fiindca Dumnezeu a coborat la noi.

(…) Sfantul Ioan al Sinaiului exprima astfel aceasta realitate: „Dragostea mi s-a infatisat ca o regina venind din cer si zicandu-mi: Pana ce nu te vei dezlipi de cele trecatoare, nu vei putea sa ma vezi in toata deplinatatea mea. Aceasta scara insa, iti arata felul in care virtutile urmeaza una alteia; eu sunt cea care ma aflu in capatul ei.” Asadar, la capatul de sus al scarii se afla Dumnezeu Insusi, Care este iubire. Dragostea niciodata nu cade si nu se opreste in alergarea sa, iubirea singura ramane in veac. Cel care parcurgand scara nevointelor dobandeste treapta din inaltime, primeste pe Dumnezeu Insusi. – Ciortan Mariean

„Întâi trebuie să cunoști bine întunericul ca să poți aprecia lumina.” – Madeline L’Engle

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s