Inima Legii este mila

„Este greu sa-i deosebesti pe cei cu adevarat saraci de cei prefacuti? Ganditi-va ca este mai bine sa dam ajutor celor ce nu-l merita, decat sa nu-l dam celor ce-l merita si care au nevoie de el.” – Sfantul Grigorie de Nazianz

Nimic nu m-a amãrât mai mult decât când am vãzut pe unul care fusese cândva un bãiat sãrac ţi apoi crescut la mesele frãţeşti, îmbrãcat cu hainele dãruite de surorile evlavioase, adãpostit, miluit, crescut şi învãţat carte înaltã de cãtre dragostea fraţilor şi în Numele lui Hristos, – iar dupã ce a ajuns sã aibã avuţie, grãsime şi situaţie înaltã din coşurile lui pline nu s-a îndurat sã dea nici douã pere la un copil cãtre care nu-i era ruşine sã se laude arãtându-i perele lui, deşi vedea cum copilul se uita la grãmada lui de pere cu ochii umeziţi de dorinţe şi de ruşine…
Ce sã mai zici despre o fiinţã nerecunoscãtoare? Cã e om? – îţi vine aşa de greu sã zici cã e om! Cãci pânã şi un câine ţine minte un bine care i s-a fãcut. Şi cautã sã-şi întoarcã recunoştinţa într-un fel, fie şi numai printr-o prietenoasã clãtinare din coadã, cãtre cel care i-a dat o bucatã de pâine! Recunoscãtorul – om , este mai rãu decât recunoscãtorul animal. Sufletele scumpe fac daruri scumpe. Sufletele mari nu fac daruri mici.
Când un împãrat a fãcut dar unui prieten al sãu, o comoarã de mare preţ, acela i-a zis uimit:
– “Maiestate, – dar este prea mult!”
– “Pentru tine poate pãrea prea mult – i-a zis împãratul, dar pentru mine, nu. Eu pot oricât, eu sunt împãratul!”
Atunci, cât poate Dumnezeu!
Suflete al meu, dacã Îl iubeşti cu adevãrat pe Hristos, pãstreazã numai pentru El ceeace ai tu mai scump: El este Împãratul tãu! Fã-I bucuria numai lui Iisus cu ceea ce ai tu mai de preţ , cãci este dovada supremei iubiri , jertfa supremã! El aşa a fãcut pentru noi! Ceea ce datorezi numai lui Dumnezeu, nu da nimãnui altuia niciodatã, decât Lui. Atunci şi numele tãu va strãluci veşnic alãturi de al Lui. Ca numele Mariei lângã mirul ei cel scump, jertfit lui Iisus. Cât de mult preţuim noi pe oamenii noştri mari şi ocaziile mari, pe care le avem unice în viaţã pe pãmântul acesta! Cât de puţini dintre noi au ştiut sã se foloseascã bine de prilejurile mari pe care le-au avut! – Traian Dorz, din “Crucea mântuitoare”

„A posti este cel mai ieftin si mai sanatos, pentru ca mancarea de post este, in primul rand, rugaciunea, vorbirea zilnica cu Hristos”. – protosinghel Valerian Radu

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Inima Legii este mila

  1. ane zice:

    „Sufletele scumpe fac daruri scumpe. Sufletele mari nu fac daruri mici.” O saptamana cu liniste in suflet si bucurii!

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s