Slăbănogi cu sufletul

„Cand vezi vreun gand ca-ti fagaduieste slava omeneasca, sa stii sigur ca-ti pregateste rusine”. – Marcu Ascetul

Domnul Iisus a iertat mai întâi păcatele slăbănogului şi apoi l-a tămăduit. Asta înseamnă că boala lui cea adevărată era înăuntru, în sufletul lui. El trebuia mai întâi scăpat şi tămăduit de boala aceasta sufletească şi apoi de cea trupească. Tămăduirea omului trebuie să plece dinăuntru în afară. Sufletul trebuie mai întâi tămăduit, ca, prin tămăduirea lui, să se vindece şi trupul. Boala cea adevărată este cea dinăuntru, cea sufletească. Cealaltă, din afară, e numai trecătoare şi nu-l poate pierde pe om. Sănătatea şi boala îşi capătă înţelesul şi preţul lor cel adevărat numai în lumina Evangheliei. Sănătatea cea adevărată e sănătatea sufletului. Poţi fi tare şi mare cât un munte; această sănătate nu-ţi este de nici un folos, câtă vreme înăuntru, în suflet, eşti putred şi bolnav; câtă vreme patimile şi năravurile cele rele sunt cuibărite în tine.

Şi, iarăşi, boala cea adevărată este boala sufletului. De multe ori boala cea trupească ajută sănătatea şi tămăduirea sufletului. Boala cea adevărată e boala cea sufletească. Adevăraţii bolnavi sunt cei bolnavi cu sufletul, sunt cei care pătimesc în ologie şi orbie şi slăbănogie sufletească. O, e plină lumea de slăbănogi cu sufletul! Numai că lumea la astfel de bolnavi le zice „viteji”. După judecata lumii eşti sănătos şi viteaz când te îmbeţi, când sudui, când chefuieşti, când te ţii la rând cu toate modele şi păcatele lumii. Eşti un „slăbănog” când te laşi batjocorit, când te laşi smerit şi umilit. După judecata lumii, eşti un suflet „bolnav” când te cuprinde râvna pentru Evanghelie şi pentru mântuirea sufletului. Păcatul îmbolnăveşte sufletul. El face rană în suflet şi o tot măreşte.

Boala cea sufletească se dezvoltă întocmai ca aceea trupească. Începe cu o rană mică, cu o durere uşoară, şi, dacă nu umbli să o tămăduieşti, ea tot creşte mereu, până ce aruncă sufletul la pat; ne strică ochii cei sufleteşti şi urechile şi picioarele cele sufleteşti. Pătimaşii, beţivii, desfrânaţii, zgârciţii etc. sunt tot atâţia slăbănogi şi ologi care nu se pot ridica de jos, nu pot umbla pe picioarele lor cele sufleteşti. Eu am cunoscut un om care n-avea putere să treacă pe lângă vreun birt fără să nu intre înăuntru „la un pahar”. O, lumea aceasta este plină de astfel de slăbănogi care abia se mută de ici-colo! Ah, lumea aceasta este un spital uriaş, plin cu fel de fel de schilodenii, ologii, slăbănogii şi alte boli sufleteşti. Boala cea sufletească este o boală cumplită pe care numai Iisus Mântuitorul o poate tămădui. Şi Domnul îndată ne tămăduieşte, dacă ne apropiem de El cu credinţă, cu căinţă şi cu dor de mântuire sufletească.

Minunea din Capernaum se petrece şi azi în sufletul şi în viaţa celor care se apropie de Iisus Mântuitorul şi Tămăduitorul bolilor noastre sufleteşti şi trupeşti. Oameni pătimaşi şi ticăloşi în cele rele se ridică dintr-o dată sus şi încep „a umbla”. Când îl primesc cu credinţă adevărată pe Iisus Mântuitorul, se predau Lui şi încep o viaţă nouă cu El. – Preot Iosif Trifa

„Duşmanul adevărat nu te părăseşte niciodată.” – Stanislaw Jerzy Lec

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s