Mântuirea, darul cel mai preţios

Oricine se apropie de Dumnezeu cu toată inima, oricine îşi predă inima şi sufletul în mâinile Domnului, acela şi astăzi vede şi trăieşte sub ochii lui aceleaşi minuni pe care le găsim istorisite în Biblie. Şi astăzi se deschid ochii multor orbi, şi astăzi ologii umblă, şi astăzi surzii aud, şi astăzi morţii învie. Ce sunt miile de suflete convertite de astăzi, dacă nu atâtea şi atâtea minuni? Dar iată una şi mai mare, ce le întrece pe toate. Fraţii şi iubiţii noştri cititori îşi reamintesc în ce situaţie se afla Părintele Iosif la 12 aug. [NE. – 1934], când am mers să-l împărtăşesc. Era jumătate mort. Când am intrat în camera sf. sale, un fior de groază m-a cuprins. Părintele Iosif era în agonie. Bolnav, slăbit şi istovit ca niciodată. Desfigurat la faţă, cu ochii şi privirea schimbată, încât mi-am zis: Vai, ce durere!… Părintele Iosif va trece Acasă, la Domnul! Durere mare, zic, pentru că noi avem nevoie de el. Oastea are încă multă trebuinţă de el. Condeiul său, cu scrisul atâta de ales, inima şi sufletul său, râvna şi dragostea sa pentru Domnul nu pot fi prin nimeni altul înlocuite.

Darul ce Domnul i-a încredinţat este un dar deosebit. Şi Oastea va trece printr-o mare încercare. Am îngenuncheat la căpătâiul său, cu epitrafirul de gât şi-o ispită mi-a şoptit: Pentru ce te mai rogi, nu vezi că-i aproape mort? Şi atunci mi-am zis: În ordinea firească şi omenească nimic nu se mai poate îndrepta. Dar Cel ce a ridicat pe Lazăr din mormânt poate ridica şi pe Părintele Iosif şi de aceea eu trebuie să mă rog cu o deplină şi sigură încredinţare că la Dumnezeu totul este cu putinţă. Şi m-am rugat, apoi l-am spovedit şi împărtăşit. Chiar în aceeaşi clipă am văzut sub ochii mei începutul minunii. Părintele Iosif s-a înviorat şi înseninat. La 27 oct. a. c. ne-am văzut iarăşi. Ah! câtă schimbare şi câtă deosebire! Sufletul meu s-a umplut de o nespusă bucurie. În comparaţie cu ce era în august, acum este foarte bine. Ceva de nerecunoscut. L-am găsit şezând pe un scaun şi lucrând de zor la unul din cele mai minunate calendare din câte a scos până acum.

Nu este aceasta oare o minune, şi încă una din cele mai mari? Dumnezeu ni l-a dat iarăşi şi cred că ni-l va da pentru multă vreme, aşa suferind cum este. De aceea l-am şi numit, cu drept cuvânt, «Omul minune». La prima vedere m-am simţit nespus de fericit şi m-am socotit ca în al nouălea cer că Domnul n-a făcut pe voia vrăjmaşilor, care necontenit i-au săpat groapa. Va fi şi aceasta o grea lovitură pentru ei. Aşa o păţesc cei ce luptă cu Dumnezeu. De cum ne-am văzut faţă către faţă, Părintele Iosif m-a întrebat:
– Părinte Vasile, spune drept, credeai că mă mai vezi? Credeai să mă mai vezi şi să mai putem vorbi amândoi acuma? Credeai să ne mai întâlnim?
Şi i-am răspuns:
– Numai întemeiat pe minunea învierii, dar altfel nu.
– Părinte Vasile – a adăugat Părintele Iosif – de patru ori am fost înviat ca din morţi. De patru ori am trecut prin moarte şi Domnul m-a ridicat. De aceea nu mă mai tem de moarte şi nici nu vreau să mă mai gândesc la ea. Văd că Dumnezeu mă are în grija Sa necontenit. Şi atunci, ce grijă mai pot eu avea? De acum, fie voia Domnului.
«Eu nici nu mă mai gândesc la moarte…» Iată, prin urmare, o minune a vremurilor noastre. Şi astăzi se fac minuni, dar ele nu sunt văzute decât de cei ce au ochii sufletului deschişi… – Pr. Vasile Ouatu, articol publicat în «Ostaşul Domnului» nr. 14, din 1 noiembrie 1934.

Iar acest „adevărat frate“ şi tovarăş de lucru şi de primejdie, i-a răspuns cu tot sufletul său, punându-şi în cumpănă totul, spre a împlini deplin voia lui Dumnezeu şi spre a fi în totul alături de „martirul Evangheliei“, despre care a scris atât de mişcat şi de frumos. A fost voia Domnului însă ca, deşi mai tânăr decât Părintele Iosif, după ce o vreme a suferit de aceeaşi boală şi au zăcut împreună în acelaşi loc, el să plece la Domnul mai devreme cu un an decât marele său frate. A trecut la Domnul în 19 febr. 1937, la numai 33 de ani. Dar ce ani minunaţi! Mai avem încă de vorbit despre el.

(…) Nu-ţi pese de viaţă, ostaş al lui Hristos,
o clipă nu sta-n cumpăt a ţi-o jertfi iubirii,
nu-i mausoleu pe lume slăvit şi glorios
cât cel în care-Şi nalţă Iisus Hristos martirii.

Nu-ţi pară rău de moarte, viteaz al lui Iisus,
căci moartea-i o clipită, dar slava-i nemurire,
nu înaintea morţii, ci după ea, ţi-a spus
Hristos că te aşteaptă a slavei răsplătire.

Cei care mor în Domnul – şi pentru El – sunt vii,
mai vii ca toţi eroii oricăror alte sfere,
ei strălucesc pe-ntinsul întregii veşnicii
cu slava-n care-i nalţă Întâia Înviere… – Traian Dorz, din “Istoria unei jertfe”

„Dacă este cineva în Hristos este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus. Iată că toate lucrurile s-au făcut noi“.

Prea iubiţii mei fraţi şi surori în Domnul Iisus! Mântuirea, darul cel mai preţios, ne este mult primejduită de vrăjmaşul diavol, care se războieşte cu noi la fiecare pas. Noi însă trebuie să fim înţelepţi şi să luptăm cu eroism, până la zdrobirea totală a lui Satan. Viaţa toată este o luptă şi încă o luptă grea, dar trebuie să luptaţi, alipiţi tot mai mult de Domnul Iisus. A lupta singuri, cu puterile voastre, este în zadar. A lupta împreună cu Iisus, alipiţi puternic de El, înseamnă putere şi biruinţă(…)
O, iubiţii şi scumpii mei frăţiori! Cât aleargă lumea după fericire – şi fericire nu găseşte. Şi nu va găsi niciodată, cât o va căuta unde nu este. Iisus este fericirea – şi cine o caută la El, acela o găseşte. Lumea este nefericită pentru că tocmai unde este fericirea, acolo n‑o caută. Ea vrea fericire, dar fără Iisus şi în afară de Iisus. Ce înşelăciune şi ce orbire! Veniţi, dragii mei, veniţi la Iisus, că numai acolo este fericirea. N-o mai căutaţi aiurea, că n-o găsiţi. Vă osteniţi în zadar. Ascultaţi chemarea Oastei Domnului şi veniţi la Iisus.

Dar va întreba cineva: Ce înseamnă să vii la Iisus, că doar suntem creştini! Da, iubiţilor, după certificatul de botez şi eu ştiu că toţi suntem creştini. Dar după cele ce vedem în viaţa de toate zilele, după traiul vostru de fiecare clipă, mărturisiţi că sunteţi păgâni; pentru aceea este nevoie ca acum, chiar când auziţi chemarea lui Dumnezeu, să vă lăsaţi de toate relele şi să începeţi o viaţă nouă, curată şi sfântă, după voia lui Dumnezeu. Căci aţi auzit ce zice Scriptura: „Dacă este cineva în Hristos“, adică dacă este creştin, atunci „este o făptură nouă“. „Cele vechi“, adică zavistiile, certurile, dezbinările, lăcomia de avere, cuvintele porcoase, vorbele nechibzuite, glumele proaste, curvia, necurăţia, patima, pofta rea, lăcomia, mânia, vrăjmăşia, răutatea, clevetirea, vorbele ruşinoase, minciuna, beţia, malahia, sodomia, duhurile înşelătoare şi învăţăturile drăceşti, descântecele, vrăjitoria, făţărnicia, fariseismul, defăimarea, uciderea, închinarea la idoli, moda, obiceiurile şi deprinderile rele, înjurăturile, blestemele, drăcuielile şi orice alte răutăţi „s-au dus“, nu mai sunt:„iată că toate lucrurile s‑au făcut noi“.

Şi, în locul tuturor acestor lucruri rele, răsare o floare nouă, ca o renaştere spirituală, asemănătoare altoiului. Este omul cel nou, născut din duh şi adevăr, este copilul lui Dumnezeu, adevăratul creştin, ostaş al Domnului Iisus. Dragii mei, nu mai întârziaţi! Iisus vă cheamă la viaţa cea nouă, de ostaş al Împărăţiei cereşti. Aruncaţi de pe umerii voştri haina murdară a păcatului şi predaţi-vă inimile Domnului Iisus. O clipă să nu mai întârziaţi. Chiar acum hotărâţi-vă pentru Domnul. Astăzi este ziua mântuirii, astăzi să vă încredinţaţi Domnului, cu tot ce aveţi. Aşa cum sunteţi, aşa cum vă aflaţi, veniţi la Domnul Iisus. Nu mai este vreme de amânare. Iisus a dat totul pentru voi, chiar însăşi viaţa Sa.

Iubiţii mei fraţi, fiţi înţelepţi! Luaţi încă de pe acum drept călăuzitor al vieţii voastre pe Domnul şi Mântuitorul nostru, pe Iisus. Puneţi-L pe El la cârma vieţii voastre şi El vă va duce la biruinţă.Cei ce nu cunosc pe Domnul cu adevărat zac în grea întunecime spirituală. Misiunea şi rolul nostru sunt ca şi pe ei să-i lu-minăm. Să luptăm, fiecare după puterile noastre, ca pe toţi să-i strângem în jurul Cuvântului lui Dumnezeu. Salvându-i pe ei, ne salvăm pe noi. Alipindu-i pe ei de Iisus, ne alipim pe noi. Încălzindu-i pe ei pentru Domnul şi Evanghelie, să ne încălzim pe noi. Pentru aceea, la lucru, fraţilor! Câmpul este mare. Trebuie lucrători. Via este înţelenită şi acoperită de spini şi bălării. Puneţi‑vă cu toţii la lucru, să curăţim şi să înnoim ogorul lui Dumnezeu, care sunt sufletele fraţilor. Fiecare să cucerească noi suflete pentru Domnul şi Evanghelia Sa. Dragostea să ne ţină una în Iisus, încât nici o piedică şi nici o ameninţare, oricât de grea, să nu ne oprească din drumul nostru.

Iisus este ţinta şi Oastea ne este drumul ce duce la Iisus. Să luptăm înainte. Trecând peste orice greutăţi, să strigăm din tot sufletul: Înainte, fraţilor, înainte, la luptă, înainte, la biruinţă, înainte cu Iisus Biruitorul, căci în El avem răscumpărare, prin Sângele Lui, iertarea păcatelor! Amin. † Preot Vasile Ouatu

Duhovnicului meu…

De multe ori ochii tăi tomnatici au scânteiat credinţă vie
Iar mâna-ţi tremurândă agale fruntea-mi rece mângâia
Flăcări inocente de speranţă ardeau mocnita-mi agonie
Şi doar un sfat oricât de mic al tău ,îndată mă-învia .
Surâsu-ţi lin şi vorba caldă pătrunzătoare adânc a fi
S-au dovedit îndată ce am cunoscut măreaţa-ţi rugăciune
Căci tu m-ai ocrotit în viaţă ,predându-mi verbul a iubi
Întâi cu fapta-ţi cea vitează,fără strop de amărăciune
Apoi cu vorba-ţi cea domoală aşezată lin în adevăruri .
Felul tău duios de-a fi ,pentru mine-i lecţie de viaţă
Alfabet de caracter uman, ce dăinui-va-n mine pururi,
Este rugăciunea ta umilă ,ca divin suspin de dimineaţă.
Tu m-ai învăţat să recunosc frumosul din ciobul cel de om
Să admir cu măiestrie cinstitul rost al. falnicei înţelepciuni
Să trăiesc cu simplitate ,să învăţ cum trebuie să dorm
Când alţii fără rost, sufletu-mi veghează ca nişte nebuni .
Eşti dar Dumnezeiese şi al vieţii mele stea prealuminoasă !
Eşti oglindirea cea de soare a conştiinţei mele nepătate ,
Chezaşul meu la Dreapta Judecată te pui, o preafrumoasă
Lumină a pustiei ,tu care-mi eşti duhovnic ,mamă şi de toate !
Rămăi în viaţa mea ,povătuindu-mă neîncetat spre bine
Ca-n Raiul cel de veci,Hristos să mă aşeze lângă tine…!

Ochii Caprui

 

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Mântuirea, darul cel mai preţios

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s