Prietenul pacatosilor

Pacatosii au un prieten, pe Iisus.

Din momentul in care cunosti ca esti pacatos, te-ai schimbat din vrajmasul lui Dumnezeu in prietenul Lui. Dumnezeu nu este vrajmasul omului niciodata, ca nu poate fi si nici nu Se schimba, El acelasi fiind. Schimbarea e a omului. Nici ingerii rai nu se pot schimba, numai omul se poate schimba. Schimbarea care bucura Cerul este din rau in bine. Este si din bine in rau. Prima este converire, a doua este cadere. Definitive, nu-s nici una. Pana la moarte exista posibilitatea caderii si a convertirii, dar moartea fixeaza ori una, ori alta din posibilitati. Toata suferinta este a divinului Prieten, Care te asteapta la toate raspantiile lumii sa-L recunosti prieten. In divina-I prezenta tu te cunosti pacatos. “Dreptii” (fatarnicii – asa zisi drepti) nu se cunosc pacatosi, ei sunt drepti in ochii lor sau inaintea oamenilor. Pe cand in ochii Domnului, “nici Cerul nu este destul de curat”.

Cand crezi despre tine ca esti drept ai inchis toate posibilitatile tale de desavarsire. Cand stii ca esti pacatos, cand esti convins de nedesavarsirea ta, este semn ca Cel desavarsit este langa tine si constiinta ta striga diferenta dintre El si tine. Prietenul pacatosilor asteapta pe toti ce vor sa se mantuiasca, ii cauta, alearga dupa ei si face aceasta pana la ultimul om al imparatiei Sale. Iata o nevazuta dimensiune a Crucii.

Conditiile uceniciei.

Sunt multe chipuri de a intra intru Imparatia lui Dumnezeu, dar numai o singura Usa: Iisus. A fi ucenicul lui Iisus, ucenicul Adevarului, insemna sa-ti faci inventarul libertatii… “Adevarul va va slobozi pe voi”, adevarul va va face liberi. Libertatea e a fiilor lui Dumnezeu – cine nu se va lepada de sine, nu va fi liber si de sine, “nu va putea fi ucenicul Meu” (nu este vrednic de Mine).

Totusi initiativa porneste din amandoua partile: si de la Dumnezeu si de la om. Dar si initiativa omului spre Adevar, tot Dumnezeu o trezeste. De aici incepe faza constienta a deciziei. De acum ucenicul trebuie sa stie cat costa decizia sa: liber de mama, liber de tata, liber de nevasta, liber de copii. Iisus confisca totul, rupe legaturile firii, dezleaga omul. A fi ucenicul lui Iisus nu insemneaza a te opri la mijlocul uceniciei. A fi ucenicul lui Iisus insemneaza a prevedea un razboi si a-ti zidi o cetate. A nu-ti face socoteaza aceasta inseamna a te face de ras. Iar a nu te face de ras insemneaza a-L urma pe Iisus in toata calea vietii tale pamantesti, chiar daca ultimul pas al caii il vei avea de facut rastignit pe cruce!…

“Dumnezeu poarta pasii omului”, iar acestia sunt marile hotarari spre El. Acestia sunt “sarea” pamantului omenesc, care, numai asa fiind, nu lasa firea sa se strice. Daca nu sunt asa, “ii calca lumea in picioare”ca pe niste netrebnici.

Respinsi, chemati si trimisi.

In Iisus cunoasterea omului era dublata de cunoasterea lui Dumnezeu. In temeiul cunoasterii divine, Iisus vorbea de-a dreptul cu structura, cu destinul si cu tot sensul omului care-I punea vreo intrebare, Ii exprima o dorinta sau le avea, fara sa le exprime, in preajma lui Iisus.

Nimeni dintre oameni nu se cunoaste pe sine cum ne cunoaste Iisus. Pe Saul, fariseul din tars, l-a cunoscut si l-a destinat apostoliei inca inainte de a se naste. Pe Ieremia Proorocul, de asemenea. In Iisus vorbea Providenta cu oamenii. Cu acestea stiute, ne dam seama ce putin stim noi din caile noastre. Dar chiar mergand cu Iisus pe cale, capatam raspunsuri ce nu ne dumiresc. De pilda, unuia, care dorea sa mearga cu Iisus, ii pune dinainte greutatile acestei decizii: Vei fi expropriat din lume, iti convine? Si nu i-a convenit; a ramas de cale. Structura lui nu rezista la destin eroic, de risc. Al doilea era inzestrat de Dumnezeu sa-I fie martor intre oameni: dar el nu stia aceasta. Iisus l-a chemat: “Vino dupa Mine”. El, insa, Il intampina cu datoria categorica de a ingropa pe tatal sau. Acum, fie ca de fapt tatal sau murise se trebuia ingropat, fie ca fagaduia lui Iisus sa vina dupa moartea parintilor sai, cand va fi liber. Raspunsul lui Iisus se potriveste pentru amandoua cazurile si este revelatoriu. Toti care nu cred si nu urmeaza lui Dumnezeu sunt morti inaintea (in fata) lui Dumnezeu. La acestia se refera Iisus cand il descurca pe al doilea spre rostul sau: “Lasa mortii sa-si ingroape mortii lor”.

Ar fi surprinzator raspunsul vreunuia: Doamne, lasa-ma sa-mi ingrop necredinta mea.

Dumnezeu nu ingaduie nici o tranzactie cu moartea: “Tu, mergi de vesteste imparatia lui Dumnezeu!“. Imperativul imparatiei dezleaga, rupe chiar lanturile mortii. Nu asteapta pana ajungi tu cu mintea in evidenta luminii divine si abia atunci sa propovaduiesti imparatia lui Dumnezeu. A astepta pana atunci inseamna a sta cu mana pe plug si a te uita indarat, cum i-a spus unui al treilea. Cand te-a gasit Dumnezeu bun de vreo treaba pentru Imparatia Sa intre oameni, ai ispravit cu toate obligatiile lumii. Aceasta este chemarea si prin aceasta se cunoaste. Cand ti-a mai si pus in mana plugul si ti-a dat si tarina inimii omenesti sa o lucrezi si sa semeni Cuvantul Imparatiei, atunci esti trimisul lui Dumnezeu. Nu este de mirare, deci, daca cele mai inalte varfuri cunosc cele mai dese si mai mari furtuni (…)

Marginea rabdarii omenesti.

Pe vremea cand Mantuitorul si cu Sfantul ostol Petru mergeau dintr-o cetate intr-alta, invatandu-i pe oameni despre rabdarea Lui si cum se poate ajunge la Imparatia lui Dumnezeu, s-a intamplat odata, intr-o iarna, pe un ger grozav si viscol, ca Mantuitorul luandu-l pe Sfantul Petru, au pornit-o pe un drum ce urca in sus pe o coasta catre munte. In acest drum, Sfantul Petru abia se mai tinea pe picioare din cauza ostenelii si a foamei ce-l chinuia. Dar Mantuitorul mereu il incuraja zicand: “Hai, Petre, hai sa-ti arat zidul marginii rabdarii omenesti”. Si mergeau mereu inainte pe aceasta vreme grea. Si deodata mergand ei, se opresc in fata unui zid gros de piatra, si asa de inalt, de nu i se vedea nici varful. Aici, neputand ei merge mai departe, s-au oprit. Sfantul Petru asa de tare era chinuit de foame, incat vazand jos la picioarele lui o pasarica moarta si inghetata, in loc sa-i fie mila de ea, si-a pus in gand s-o manance pentru a-si potoli foamea. Atunci Mantuitorul, intelegand ceea ce Petru cugeta, a venit la dansul si luandu-i din mana pasarica moarta a lovit cu ea in zidul acela gros si… o minune! Deodata s-a facut o spartura in zid, iar acolo era soare stralucitor, primavara, ciripit de pasari si o mireasma minunata venea de acolo, dupa care Mantuitorul a zis: “Vezi, Petre? Acesta este zidul marginii rabdarii omenesti; pana aici poate sa rabde omul, iar de va trece prin acest zid, care este moartea, va intra dincolo, in Imparatia lui Dumnezeu”. Doamne, ajuta-ne si pe noi! – Din învățăturile Părintelui Arsenie Boca – Talanții Împărăției

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Prietenul pacatosilor

  1. ane zice:

    Din fiecare postare, asimilez ceva. Iti multumesc! O zi frumoasa,asa cum este sufletul tau.

  2. cristytepes zice:

    Reblogged this on Cronica NaturaluLui.

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s