Am acelasi sentiment… ca exist

42

„Bunastarea iti aduce multi prieteni, nenorocirea insa ii incearca.” – Sfantul Ambrozie al Milanului

Umbla o poveste, ca intr-o bun zi un anume Alecu Ambrozie se plimba prin parc, impovarat de ganduri si dureri. Era un conas bogat, bine vazut in lumea burgheza, dar era tare bolnav. Il dureau mainile de la reumatism, de un picior era schiop. Spatele il durea cand mergea, maruntaiele ii faceau si ele probleme. Ce sa mai. Toate cazusera pe el. Si pe langa asta, ii era in primejdie si averea, pentru ca se judeca cu fratele lui pe mostenire.
Plimbandu-se prin parc, Alecu observa ceva interesant; mintea i se plimba ca o minge de ping pong, de la o durere la alta. Ba la procesul cu fratele lui, ba la durerea de la picior, ba la avere si tot asa. Cateodata putea sa simta si mai multe dureri deodata.
Cu toate astea, cand te uitai la el, nu vedeai decat un tanar elegant, ce se plimba prin parc. Mergand asa, se apropie de el un cersetor si ii spuse:
– Conasule, vad ca tare bine o duci. Ajuta-ma si pe mine cu niste parale, ca n-am ce manca si sunt tare bolnav. Tocmai ce am aflat ca trebuie sa-mi operez soldul.
Alecu se uita la el. Se gandea, “oare are sens sa-i explic prin ce trec eu? care ar trebui sa se vaite cui? ce-i vaicareala asta?”. Ii dadu niste bani si merse mai departe.
Cerul era de un albastru intens, acoperit de nori pufosi si albi, cu forma de aripi de inger, ce straluceau intens pe margini. Alecu se apropie de o salcie ce statea pe marginea lacului. Si se gandi “Doamne, ce n-as da pentru o zi sa fiu ca o salcie!”.
Si cum gandea asa, s-a trezit dintr-o data ca simte si cerul si pamantul. Ca mangaie apa si se hraneste cu lumina de la soare. Ca e tare si nemiscat. Ca in el curge prin miliarde si miliarde de vinisoare, seva vie si apa trasa din pamant. Ca are radacini de o putere inegalabila, care trag apa din pamant.
Se tranformase intr-o salcie. Mintea ii devenea mai greoaie si nu putea sa-si mai auda gandurile. Incepea sa existe. Interpretarea nu mai era. Vantul batea. El se indoia.
Soarele il mangaia, el se bucura. Ultimul gand care-i veni in minte era “ce bine e sa fii o salcie”. Si iata-l pe Alecu salcie. Treceau orele si simtea bucurie ca exista.
Dintr-o data, trecura niste copii si incepura sa rupa crengile. Salcia sangera, dar mintea nu era prezenta. Exista doar salcia, cu acelasi sentiment… exist. Vantul batea, salcia se indoia. Cracile ii erau amputate de copii zglobii cu ochi nevinovati, in care stralucea soarele.
Trecu timpul si pe urma, radacinile parca erau macinate de ceva. Erau cartite si sobolani care le rodeau. Dar Alecu accepta. Pur si simplu era copac. Fara voce sa planga, fara minte sa zugraveasca diabolic existenta.
Pe urma, trecu un stol mare de pasari si-l umplura de gainat. Vantul batea. Salcia se pleca si prin radacinile care-i mai ramasesera, se hranea. Prin crengile care-i mai ramasesera absorbea lumina. Soarele incepea sa apuna si atunci ingrijitorii parcului au inceput sa faca curat.
Se apropiara de salcie cu niste fierastraie mari si incepura s-o coafeze. Taiau fara mila din ea. Alecu exista. Sub el pestii sareau zglobii. Crengile care-i mai ramasesera, se zgudurau in aerul racoros. Existenta isi urma cursul. Curgea incet, in liniste si in tihna si durere si viata si bucurie si moarte, toate la un loc. Curgeau in Voie.
Sfarsitul zilei se apropia si Alecu incepea sa-si primeasca mintea. Mintea incepea sa-i spuna: “aoleu! nu m-am miscat de atata timp. Cat m-au taiat, cat m-au ciuntit, cat m-au batjocorit, cat m-au ros… nu se poate asa ceva!”.
Peste cateva clipe, Alecu era iar in forma de om cu toate functiile ei. Ceva ramasese in el.
Ramasese in el ideea sursurului linistit de existenta, care curge fara a se zbate, in liniste si pace. Curge si accepta. Aceasta fu bogatia salcii. Alecu pleca si ii multumi. Ii simti imbratisarea vibranta, racoroasa si tihnita.

Cand te hotarasti sa dresezi un maidanez, asuma-ti si esecul si faptul ca s-ar putea sa te muste…probabilitatea este foarte mare…ca doar e maidanez, nu? – Lelia Marcu

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Am acelasi sentiment… ca exist

  1. childagain zice:

    Minunată înțelepcune ! Și a salciei, și cea legată de maidanez. Așa este, în viață trebuie să primim totul cu liniște, și să ne asumăm riscurile.
    Ehei, ce ușor de spus ! 🙂

    Mulțumim pentru pilde, sunt de folos !

  2. childagain zice:

    Pentru mine nu e problema mușcăturilor :), ci mai curând cealaltă, de a primi totul cu liniște, precum salcia. Totul e foarte adevărat în pilda asta, doar că… salcia nu are alte sălciuțe de ocrotit, și de aceea are liniște mereu.

    Te îmbrățișez, mulțumesc !

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s