Familia crestină

pacea inimii

„O singura rugaciune am: Doamne, sa nu ma lasi niciodata sa fiu multumit cu mine insumi!” – Lucian Blaga

„În adevăr, cum era în zilele dinainte de potop, când mâncau şi beau, se însurau şi se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, şi n-au ştiut nimic, până când a venit potopul şi i-a luat pe toţi, tot aşa va fi şi la venirea Fiului omului”. – Matei

PATERICUL MIRENILOR PILDE PENTRU SECOLUL XXI – Danion VasileFamilia crestină

30. – Părinte, dar femeia este slugă, să îl asculte pe bărbat? l-a întrebat odată o femeie pe părintele Ioan.
– Nu e slugă. Îl ascultă în cele bune, tocmai pentru că Dumnezeu a lăsat ca bărbatul să fie cap femeii. Dar bărbatul credincios, nu necredincios. Că cel necredincios nu este în stare să se conducă nici pe sine pe drumul cel bun. Si ascultarea merge până la păcat: dacă bărbatul îi spune femeii să avorteze un copil, bineînteles că femeia trebuie să pună ascultarea de Dumnezeu mai presus decât ascultarea de bărbat. Într-o familie crestină, însă, nu ascultă numai femeia de bărbat, ci si bărbatul de femeie. Bărbatul nu e un general care dă ordine soldatului. Asupra problemelor care apar, cei doi se sfătuiesc si, nu de putine ori, femeia, fiind mai practică, găseste solutia mai bună.
– E mai simplu totusi pentru bărbat, îi spune: fă curat, sterge geamurile, fă mâncare, spală copiii…
– Treaba asta cu femeia care se ocupă de gospodărie e valabilă numai atunci când bărbatul aduce atâtia bani în casă încât femeia nu mai are nevoie de un serviciu. Dar, când femeia lucrează cot la cot cu bărbatul ei si vine acasă frântă de oboseală, ar fi anormal ca ea să trudească, iar bărbatul să o privească, relaxându-se. Si nici când femeia stă acasă bărbatul nu trebuie să lase toată povara pe umerii ei. Iată un caz: un bărbat a venit acasă de la serviciu frânt de oboseală si a vrut să se culce. Sotia lui era studentă. Stiind că dacă îi va spune că a doua zi trebuie să predea lucrarea, sotul va rămâne să o ajute, s-au dus să se culce. După ce sotul a adormit, ea a început să bată la masină ultimul capitol din lucrare. Pentru că uitase să închidă usa la dormitor, sotul a auzit zgomotul si a venit lângă ea, să o ajute. A uitat de oboseală si a venit trecând cu vederea faptul că a doua zi si el avea mult de lucru. A stat cu ea toată noaptea. Fără ajutorul lui, risca să nu termine la timp. Dar, pentru că el stia să folosească toate degetele la scris, datorită lui a doua zi a predat lucrarea. Această întâmplare pare banală, dar nu e deloc asa. La dragostea sotiei care a vrut să îsi crute sotul, acesta a răspuns cu si mai multă dragoste. Putea să rămână în pat, să se odihnească. Dar nu a făcut-o. S-a ostenit, si Dumnezeu i-a socotit dragostea ca o nevointă.

Se zicea despre avva Siluan că avea un ucenic în Schit, Marcu cu numele, si acesta avea ascultare mare si era scriitor bun; si bătrânul îl iubea pentru ascultarea lui, dar avea încă alti unsprezece ucenici, care se supărau căci îl iubea pe acela mai mult decât pe dânsii. Si auzind bătrânul, s-a mâhnit. Au venit într-una din zile bătrânii si tânjeau asupra lui. Iar el, luându-i, a iesit si a bătut la fiecare chilie zicând: „Frate cutare, vino că îmi trebuiesti!”. Si nici unul dintr-însii nu i-a urmat lui îndată.
Dar, venind la chilia lui Marcu, a bătut în usa lui, zicând: „Marcule!”. Iar el, auzind glasul bătrânului, îndată a sărit afară. Si l-a trimis la o ascultare si a zis bătrânilor: „Unde sunt ceilalti frati, părintilor?”. Si intrând în chilia lui a găsit că pusese mâna să facă slova O si, auzind pe bătrânul, nu a întors condeiul să termine litera de scris. Deci au zis bătrânii: „Cu adevărat, pe care tu-l iubesti, avvo, si noi îl iubim, pentru că si Dumnezeu pe acesta îl iubeste”.

31. Părintele Ioan i-a spus unui bărbat foarte mândru, care trăia în înfrânare cu sotia sa, ca fratele cu sora:
– Mândria ta murdăreste înfrânarea voastră. Este mai bine să fii împreună cu sotia ta în zilele îngăduite de Biserică decât să te mândresti că esti mai ascet decât altii. Ea va lua plată, pentru că se nevoieste smerindu-se, dar tu pierzi plata, înăltându-te.
– Si ce să fac, părinte? Să îi cer duhovnicului meu binecuvântare să renuntăm la această nevointă?
– Nu stiu cum e mai bine, că nu v-am spovedit ca să vă cunosc sufletul. Dar mi se pare că, dacă ati fi fost ucenicii mei, nu vă dădeam binecuvântare să duceti o nevointă peste puterile voastre.
– Părinte, dar rezistăm, nu ne e greu.
– Fiule, cu trupul rezistati amândoi, dar cu sufletul, câtă vreme ti s-a umplut de mândrie, dai înapoi. Pentru că sunteti căsătoriti, nu e bine să rămâneti pe un drum care pe ea o ridică, dar pe tine te coboară. Familia e comuniune, nu însingurare în doi.

Zis-a avva Yperehie: „Mai bine este să mănânci carne si să bei vin, decât să mănânci cu clevetirile cărnuri de frati”.

32. Un iconar pe nume Andrei, căruia sotia îi născuse cel de-al patrulea copil, a fost ispitit de deznădejde deoarece în casă se auzeau tot timpul plânsete de copil. Si l-a întrebat pe duhovnicul său:
– Oare nu cumva trebuie să renunt la icoane si să îmi găsesc o altă ocupatie?
Părintele însă i-a zis:
– Chiar dacă înainte de a avea copii lucrai mai mult, si te nevoiai mai mult, totusi Dumnezeu vede cât de greu îti este si îti va socoti răbdarea ca pe o nevointă.
Ascultând acest sfat, iconarul a sporit în răbdare. Iar Dumnezeu i-a dat mai multă liniste si mai mult spor decât avea mai înainte.

Povestitu-s-a pentru episcopul Oxirinhului, anume avva Apfi, că în vremea când era călugăr multe petreceri aspre făcea. Iar după ce s-a făcut episcop voia să încerce aceeasi petrecere aspră si în lume, dar n-a putut. Si s-a aruncat pe sine înaintea lui Dumnezeu, zicând: „Nu cumva pentru episcopie s-a dus de la mine darul?”. Si i s-a descoperit lui că nu. „Atunci erai singur în pustie si, nefiind [lângă tine alt] om, Dumnezeu îti ajuta; iar acum esti în lume si oamenii îti ajută tie”.

33. O femeie pe care bărbatul o bătea aproape în fiecare zi s-a dus la părintele Ioan pentru sfat:
– Ce să fac, părinte?
– Înainte femeile îsi răbdau bărbatii si, pentru jertfa lor, Dumnezeu îi îndrepta si pe acestia. Aveau plată îndoită. Astăzi, în loc să îsi ajute bărbatii să se îndrepte, femeile îi înfundă si mai rău în mocirlă. Gândeste-te singură ce vrei să primesti si fă cele ce trebuie pentru aceasta.

Un frate s-a dus la avva Ilie sihastrul, în mănăstirea pesterii lui avva Sava, si i-a zis lui: „Avvo, spune-mi un cuvânt!”. Iar bătrânul a zis fratelui: „În zilele părintilor nostri erau iubite aceste trei fapte bune: neaverea, blândetea si înfrânarea. Iar acum stăpâneste între monahi: lăcomia de avere, îmbuibarea pântecelui si obrăznicia. Oricare voiesti din acestea, tine!”

34. Într-o seară, venind obosit de la serviciu, bărbatul a mâncat si s-a dus să se culce. Din neatentie, a lăsat apa deschisă la robinetul de la baie, si apa a început să curgă pe jos. Auzind cum picură, sotia a intrat si a oprit apa. A vrut să îl trezească pe sot, ca să se învete minte si altădată să fie mai atent. Dar i s-a făcut milă de el, si a strâns apa singură.
S-a suit în pat, dar nu putea să doarmă de supărare. Era a treia oară când găsea robinetul deschis. Se tot gândea dacă nu era mai bine să îl mustre totusi. Dar, când la lumina palidă a lunii îi vedea chipul obosit, supărarea îi trecea. De sapte ori a vrut să îl trezească, si de sapte ori si-a înfrânat mânia. Si pentru aceasta a primit plată de la Dumnezeu.

Un bătrân oarecare sedea la Tebaida într-o pesteră si avea un ucenic iscusit. Si avea obicei bătrânul, seara, să-l sfătuiască cele de folos si după sfătuire făcea rugăciune si-l slobozea să doarmă. Odată, însă, niste mireni cucernici, care stiau nevointa cea multă a bătrânului, s-au întâmplat de au venit la el si i-au făcut mângâieri. Si după ce s-au dus, a sezut iarăsi bătrânul seara, după obicei, sfătuindu-l pe frate si, în timp ce vorbea cu el, a adormit. Iar fratele a asteptat să se trezească bătrânul si să-i facă rugăciune. Dar, mult sezând si nedesteptându-se bătrânul, s-a supărat si nu s-a dus. Si a suferit asa de sapte ori la rând, supărându-se si împotrivindu-se, si nu s-a dus. Apoi, trecând o vreme din noapte, s-a desteptat bătrânul si, văzându-l pe ucenic sezând, i-a zis: „Nu te-ai dus până acum?”. Iar el a zis: „Nu, că nu m-ai slobozit, părinte”. Si a zis bătrânul: „Pentru ce nu m-ai desteptat?”. I-a răspuns fratele: „Nu am îndrăznit să te misc, ca să nu îti stric somnul”.
Asa, au citit pravila cea de dimineată si, după sfârsitul ei, l-a slobozit bătrânul pe frate si sedea singur. Atunci a fost răpit si iată cineva îi arată lui un loc slăvit, cu un scaun strălucit în el si, deasupra scaunului sapte cununi strălucitoare. Iar el l-a întrebat pe cel ce i le arăta: „Ale cui sunt acestea?”. Si i-a răspuns acela: „Ale ucenicului tău. Si locul si scaunul i le-a dăruit Dumnezeu pentru ascultarea lui, iar cele sapte cununi în noaptea aceasta le-a luat”. Deci, venindu-si în sine bătrânul, l-a chemat pe frate si i-a zis: „Spune-mi, ce-ai făcut în noaptea aceasta?”. Iar el a răspuns: „Iartă-mă, părinte, dar nimic n-am făcut!”. Bătrânul, socotind că smerindu-se nu mărturiseste, i-a zis: „Nu te slobozesc de nu-mi vei spune ce-ai făcut sau ce-ai gândit în noaptea aceasta!”. Fratele, nimic stiind să fi făcut, nu avea ce să-i zică. Si i-a zis părintelui: „Părinte, nimic nu am făcut decât aceasta: că, supărat fiind de gânduri, de sapte ori am vrut să mă duc, însă fără de slobozenia ta nu m-am dus”. Iar bătrânul, auzind, a înteles că de câte ori s-a luptat împotriva gândului a primit cunună de la Dumnezeu. Si fratelui nimic din cele ce a văzut nu i-a spus.
Dar pentru folos le-a povestit acestea la bărbati duhovnicesti, ca să cunoastem că si pentru mici osteneli ne dăruieste nouă Dumnezeu cununi strălucite. Să ne mai învătăm si a cere cu osârdie rugăciunile părintilor si să nu îndrăznim să facem ceva, sau câtusi de putin să ne despărtim de ei, fără blagoslovenie.

35. A spus odată un crestin:
– Nu se poate ca sotul să aibă grijă numai de sporirea sa duhovnicească si să nu se preocupe si de sporirea sotiei sale si a copiilor săi. Cine se ocupă numai de sine, în loc să urce, coboară. Iar cine se ocupă de familie, în loc să coboare, urcă.

Zicea avva Ioan Colov: „Nu este cu putintă să zidească cineva casa de sus în jos, ci de la temelie în sus”. I-au zis lui: „Ce este cuvântul acesta?”. Le-a zis lor: „Temelia, aproapele este, ca să-l câstig si să-l folosesc întâi. Că de el sunt atârnate toate poruncile lui Hristos”.

36. Doi soti s-au spovedit duhovnicului lor.
– Nu este bine, îi spuse părintele sotului. Înainte era trupul sub suflet, iar acum este sufletul sub trup.
– Cum adică, părinte?
– Adică înainte dragostea voastră tinea în frâu trupul, tineati posturile, chiar dacă uneori mai făceati si exceptii. Dar reuseati să fiti stăpâni ai trupurilor voastre. Pe când acum, după ce ati slăbit atentia în războiul duhovnicesc si v-ati uitat si la filme care v-au stârnit pofta trupească, nu vă mai înfrânati deloc. A ajuns trupul să fie stăpânul dragostei voastre. Nu mai sunteti în stare să vă înfrânati. Si nu e normal să fie asa. Dragostea trupească trebuie să se lase condusă de suflet. Nu trebuie ca sufletul să fie înrobit de poftele trupesti. Sunteti crestini, nu păgâni, nu?

Avva Theodor al Fermei s-a dus odată la avva Ioan, care era famen din nastere, si după ce au vorbit ei împreună a zis avva Theodor: „Când eram în Schit, lucrul sufletului era lucrul nostru de căpetenie, iar lucrul mâinilor îl aveam sub lucrul sufletului. Iar acum s-a făcut lucrul sufletului sub lucrul mâinilor si cel de sub lucru a devenit lucru”.
Si l-a întrebat fratele (avva Ioan), zicând: „Care este lucrul sufletului pe care acum îl avem sub lucru? Si care este cel de sub lucru pe care acum îl avem lucru?”. Si a răspuns bătrânul: „Toate cele ce se fac pentru porunca lui Dumnezeu este lucru al sufletului; iar a lucra pentru sine si a aduna, acestea trebuie să le avem sub lucru”. Si a zis fratele: „Luminează-mi mie pricina aceasta”.
Si a zis bătrânul: „Iată, auzi de mine că sunt bolnav si esti dator să mă cercetezi; dar zici în sine-ti: „Să-mi las lucrul meu acum si să mă duc? Mai bine să-l sfârsesc întâi si apoi să mă duc?”. Ti se întâmplă încă si altă pricină si poate nicidecum nu te duci. Iarăsi alt frate îti zice tie: „Dă-mi ajutor, frate!”. Si zici: „Să-mi las lucrul meu si să merg să lucrez cu acesta?”. Deci, de nu te vei duce, lasi porunca lui Dumnezeu care este lucrul sufletului si faci pe cel de sub lucru, care este lucrul mâinilor”.

37. O femeie a venit la duhovnicul ei:
– Părinte, sotul meu mi-a spus aseară că m-a înselat cu o colegă de serviciu. I-am spus că nu vreau să mai locuiesc cu el, că vreau să plec la mama mea.
– Îi pare rău pentru ce a făcut?
– Da, îi pare. Doar el mi-a spus, că mie nu mi-ar fi trecut prin cap asa ceva. Dar nu vreau să îl iert. Nu meritam asa ceva. O să divortez.
Duhovnicul încercă să o convingă să renunte la hotărârea ei, dar nu reusi. Îi spuse:
– Stai în genunchi să îti citesc rugăciunea pentru divort.
Femeie îngenunche si, spre mirarea ei, îl auzi pe duhovnic spunând o rugăciune ciudată: „Doamne, ne-am săturat să facem voia Ta, să tinem poruncile Tale. Nu ne ierta nouă greselile noastre, că nici noi nu iertăm gresitilor nostri”.
– Părinte, dar ce rugăciune este asta? Eu vreau să mă ierte Dumnezeu.
– Nu se poate.
– De ce nu se poate?
– Dacă tu nu îl ierti pe cel care ti-a gresit, dacă tu nu îti ierti sotul, cum vrei să te ierte pe tine Dumnezeu?
Întelegându-si greseala, sotia îsi sună sotul de la telefonul din fata bisericii.
– M-am răzgândit, nu mai divortez. Îmi e foarte greu să te iert, dar… te iert.
Sotul s-a bucurat foarte mult auzind aceasta. O iubea pe sotie si nu îsi putea da seama cum acceptase să o însele. Ridicându-se din păcat, i-a fost credincios sotiei sale până la sfârsitul vietii.

Un frate din Libia a venit la avva Siluan, în muntele Panefo, si i-a zis: „Părinte, am un vrăjmas care mi-a făcut multe rele, că si tarina mea, când eram în lume, mi-a răpit-o si de multe ori m-a vrăjmăsit. Iar acum a pornit si oameni otrăvitori să mă omoare, si as vrea să-l dau în judecată”. Zis-a lui bătrânul: „Precum te împaci, fiule, fă!”. Zis-a fratele: „Cu adevărat, părinte, de va fi pedepsit, îi va fi de folos sufletului”. Răspuns-a bătrânul: „Cum socotesti, fiule, fă!”. Si a zis fratele: „Scoală-te, părinte, să facem rugăciune si voi merge la dregător!”. Deci, sculându-se si rugându-se amândoi, când a venit să zică: „Si ne iartă nouă gresalele noastre, precum si noi iertăm gresitilor nostri”, a zis bătrânul: „Si nu ne ierta nouă gresalele noastre, căci nici noi nu iertăm gresitilor nostri!”. Apoi fratele i-a zis bătrânului: „Nu asa, părinte!”. Iar bătrânul a zis: „Ba asa, fiule! Căci, cu adevărat, de vei voi să mergi la dregător să-ti facă tie dreptate, Siluan altă rugăciune nu-ti va face tie”. Si punând fratele metanie, l-a iertat pe vrăjmasul său.

38. Două studente, care erau prietene bune, duceau o viată de desfrâu. Fiecare dintre ele avea câte doi sau trei iubiti. La un moment dat, din rânduiala lui Dumnezeu, fetele s-au apropiat de Biserică. S-au spovedit si au început să ducă o viată curată. Nu după multă vreme s-au măritat.
La câtiva ani după aceea, în timp ce vorbeau la telefon, una a întrebat-o pe cealaltă:
– Tu ce faci ca Dumnezeu să aibă grijă de familia ta?
– Eu, de când m-am măritat, nu mi-am înselat niciodată sotul. Desi am avut de două ori ispite mari, am rezistat. Asta mi s-a părut cel mai important lucru: să nu îl însel. Tu ce ai făcut?
– Nici eu nu l-am înselat pe al meu, desi am avut si eu ispite. Chiar seful meu mă tot ispitea la un moment dat. Dar i-am rezistat. Mai mult decât atât, însă, am încercat să nu îl supăr pe sotul meu cu nimic. Încerc ca în fiecare zi să îl bucur cu prezenta mea.
– Cred că esti mai câstigată decât mine.
– Important este telul pe care îl fixezi. Dacă îti canalizezi toată energia numai ca să nu îl înseli, vei rămâne numai cu atât. Si doar nu e acesta singurul scop al familiei, ca sotii să nu se însele unul pe celălalt.

A mers avva Ioan, bărbat egumen al unei chinovii mari, la avva Paisie, care trăia de patruzeci de ani într-o pustie foarte adâncă, si ca cel ce avea către dânsul multă dragoste si îndrăzneala cea din dragoste. A zis către el: „Fug nu de frati, ci de reaua mestesugire a dracilor”. „Si de nici un om fiind degrabă supărat, ce ai isprăvit?”. Iar el a zis: „De când m-am călugărit, niciodată nu m-a văzut soarele mâncând”. A zis si avva Ioan: „Nici pe mine mâniindu-mă”.

39. Nasa îi spuse tinerei mirese:
– De când m-am măritat, nu m-am culcat niciodată fiind mânioasă pe sotul meu, dacă se întâmpla să mă supere, ci întotdeauna încercam să îl iert mai întâi, ca să nu apuce supărarea să prindă rădăcini în inima mea. Si, dacă îl supăram eu cu ceva, niciodată nu îl lăsam să se culce fără să îl rog să mă ierte. Chiar dacă mă ierta pe loc, sau chiar dacă mă ierta a doua zi, nici o supărare nu a tinut mai multe zile. Nu a fost întotdeauna usor să îl iertăm pe celălalt, căci amândoi suntem încăpătânati, dar am reusit.

Zis-a avva Agathon: „Niciodată nu m-am culcat să dorm având ceva asupra cuiva, nici am lăsat pe cineva să se culce, să doarmă, având ceva asupra mea. Aceasta, pe cât am putut”.

40. Un bărbat veni la duhovnicul său să se plângă:
– Părinte, nu o mai suport. Îi merge gura toată ziua. Că aia nu-i bine, că aia nu-i bine. Că de ce nu câstig mai multi bani. Că nu de ce nu fac asa, că de ce nu fac pe dincolo. Reprosuri peste reprosuri. Vreau să divortăm si să îmi iau o altă femeie.
– De ce te-ai căsătorit cu ea?
– Pentru că o iubeam. O mai iubesc si acum, dar îmi e foarte greu.
– Cu ea te-ai unit în fata lui Dumnezeu, ea este crucea ta. Dacă divortezi, să stii că următoarea sotie o să te mâhnească si mai mult. Nu poti fugi de crucea ta decât dacă iei o cruce mai grea. Vrei să te mântuiesti? Rabdă-ti femeia. Bucură-te că nu te înseală. Cât despre gură, aproape toate femeile vorbesc prea mult. Femeia care stie cât să vorbească, cum să vorbească si când să vorbească e greu de găsit. Asta e valabil si pentru noi, bărbatii. Iart-o. Arată-i dragoste, chiar dacă se poartă urât cu tine. Dacă tu faci tot ce stă în putintă să fie bine, si dacă ea nu vrea să se schimbe, o să cedeze ea si o să divorteze fără să îti ceară părerea. Dacă se va ajunge la divort, nu cumva să se ajungă din cauza ta. Îti repet: dacă fugi de o femeie gândindu-te că vei da de una mai potrivită pentru tine, o să cazi din lac în put. Esti unit cu sotia ta în fata lui Dumnezeu. Nu uita asta.

Ziceau părintii: „De ti se va întâmpla ispită în locul în care locuiesti, să nu lasi locul în vremea ispitei! Iar de nu, oriunde vei merge vei afla înaintea ta lucrul de care fugi. Ci rabdă până va trece ispita, ca fără sminteală să se facă ducerea ta si în vremea păcii să nu pricinuiască despărtirea ta vreo mâhnire la cei ce locuiesc în locul acela”.

41. După slujba de cununie, preotul le spuse mirilor:
– Acum sunteti covârsiti de bucurie. Să dea Dumnezeu ca această bucurie să rămână cât mai adânc întipărită în inimile voastre. Dar trebuie să stiti că în viata de familie există si unele tensiuni, că apar si unele neîntelegeri. În viata de familie apar momente în care îti este foarte greu să faci ce trebuie. Celălalt face o greseală, să zicem că pierde portmoneul cu banii primiti la salariu sau citeste ziarul în parc în loc să aibă grijă de copil. Si copilul nesupravegheat îsi sparge capul. Mânia clocoteste în inimă, îti vine să îi spui celuilalt cuvinte urâte. Dar dacă în astfel de momente reusesti să îti înfrânezi mânia sau dacă în altă situatie în care cazi de pe picioare de oboseală faci tot ce-ti stă în putintă pentru a avea grijă de copilul bolnav, atunci primesti cunună de la Dumnezeu. Jertfa ta e primită de El ca o mucenicie nesângeroasă.

[Un bătrân] a zis: „Omul care se nevoieste pentru Dumnezeu este asemenea mucenicului”.

42. Doi tineri căsătoriti munceau din greu ca să îsi acopere datoriile pe care le făcuseră pentru a-si cumpăra o garsonieră. El pleca de dimineata la serviciu si venea seara. Ea avea si serviciu si facultate, programul ei fiind foarte încărcat. Stiind că se apropia iarna si că sotul ei nu avea nici o pereche de încăltări pentru vremea rece, sotia s-a hotărât să economisească niste bani. Fiind studentă în ultimul an, s-a apucat să bată la masină lucrarea de licentă a unui coleg si, pentru munca ei, urma să primească exact suma de care avea nevoie pentru a-i cumpăra sotului ei o pereche de bocanci.
Seara, când sotul ei mergea la culcare, ea îi spunea că rămânea să mai scrie la propria lucrare de licentă. Stia că, dacă i-ar fi spus că vrea să facă rost de bani, el nu ar fi lăsat-o, ci ar fi trimis-o să se odihnească.
După o lună de trudă, când sotia a terminat munca pentru colegul ei, i-a spus sotului ei că avea bani ca să îi cumpere bocanci.
– Bani, de unde bani? Cred că glumesti?
– Nu glumesc deloc, spuse sotia, arătându-i banii.
Când a aflat cât de greu muncise sotia pentru ei, sotul s-a supărat:
– Nu îmi trebuie nici un bocanc. Tu pici de pe picioare ca să îmi iei mie bocanci? Nu. Nu vreau bocanci. Nu trebuia să te obosesti atât pentru mine. Nu as putea să port bocancii, gândindu-mă că tu ai făcut un efort atât de mare pentru ei. O să cumpărăm ceva pentru tine sau, dacă nu vrei, îi tinem pentru cine stie ce nevoi o să apară. Nu, nu vreau bocanci.
Sotia era tristă:
– Iubitul meu, dar am muncit numai din dragoste pentru tine. Nu îti bate joc de dragostea mea, te rog. Nici nu stii cât m-as bucura să ai cu ce să te încalti iarna asta.
Sotul, văzând-o că insistă, îsi dădu seama că ar fi rănit-o mult dacă nu îi primea darul.
– Bine, sâmbătă mergem la magazin. M-ai convins…

Un bătrân s-a bolnăvit la Schit si poftea să mănânce pâine proaspătă. Auzindu-l, unul din fratii cei nevoitori a luat cojocul si în el pâini uscate si s-a dus în Egipt. Si, schimbând pâinile, a dus bătrânului. Văzându-le ei calde, s-au minunat. Bătrânul însă nu voia să guste, zicând că sângele fratelui lui este. Si l-au rugat bătrânii zicând: „Pentru Domnul mănâncă, să nu se facă jertfa Domnului desartă!”. Si, fiind rugat, a mâncat.

43. O femeie avea un sot care căzuse în patima betiei. Îi era din ce în ce mai greu să îl rabde, dar îl răbda. Chiar dacă uneori simtea că nu mai are nici un pic de dragoste pentru el, ea avea grijă de el pe cât putea. Odată, într-o toamnă, când începuseră ploile, ea i-a cumpărat o pelerină nouă. Dar, după câteva seri, el a venit acasă fără pelerină. O dăduse pe două sticle de votcă. Cum a intrat în casă, a început să înjure.
Pe femeie au năpădit-o lacrimile. Se ruga plângând:
– Doamne, ajută-mă, că nu mai pot! Până când o să îl mai rabd? Până când o să mai suport înjurăturile lui? Oare mai are rost să stau lângă el? Ajută-mă, Doamne, că nu mai pot!
Noaptea, femeia L-a visat pe Hristos, Care se înfăsurase în pelerina pe care betivul o vânduse. Hristos i-a spus:
– Nu plânge, femeie, că orice faci spre binele sotului tău, pentru Mine faci. Nu voi trece cu vederea nici cea mai mică jertfă a ta!
Trezindu-se din somn, femeia s-a dus la părintele ei duhovnic, să îl întrebe dacă visul ei fusese de la Dumnezeu, de la fire sau de la diavol.
– De la Dumnezeu a fost, soro. Hristos vrea să îti dea putere să duci această cruce grea. Să nu micsorezi eforturile pe care le faci pentru a-l ajuta pe sotul tău să revină pe drumul cel bun. Si, chiar dacă el se poartă urât cu tine, tu poartă-te frumos cu el. Oricum ar fi, e bărbatul tău. Si să nu te mândresti că ai avut acest semn dumnezeiesc. Că prin mândrie Îl pierzi pe Hristos, si pierzi mântuirea. Si ce folos că L-ai văzut în vis, dacă nu Îl vei vedea pe lumea cealaltă, unde Îl văd toti credinciosii care se desfătează de bucuriile ceresti?

Un iubitor de Hristos, mergând pentru o trebuintă, a întâlnit pe cale un sărac gol si, făcându-i-se milă de dânsul, i-a dăruit lui haina sa. Iar săracul, ducându-se, a vândut-o. Iar acela, înstiintându-se de ceea ce făcuse săracul, s-a întristat. În noaptea următoare, Hristos a stat înaintea lui, în vis, purtând acea haină si arătând-o a zis: „Nu te scârbi, că iată, port ceea ce Mi-ai dat!”.

44. Două neveste ai căror soti erau plecati la muncă de dimineată până seara stăteau de vorbă. Una spuse:
– Eu, când văd că sotul meu întârzie, încep să mă enervez. Am gânduri de gelozie, mă agit, nu mai am răbdare.
– Ai vreun motiv să fii geloasă?
– Nu, motive nu am. Dar ce, tu nu esti geloasă când sotul tău întârzie acasă?
– Nu, nu sunt. Când întârzie mă gândesc: „Oare la cât este de obosit, voi sti să am răbdare cu el, să nu îl supăr si eu cu ceva când ajunge la mine?”. Si încep să mă rog pentru el.

Un bătrân s-a dus la unul din părintii ce sedeau în Rait si i-a zis: „Avvo, când îl slobozesc pe fratele cel ce sade împreună cu mine la vreo slujbă, mă necăjesc mai tare dacă va zăbovi”. Răspuns-a acela: „Eu, când îl trimit pe slujitorul meu pentru vreo treabă, sed aproape de usă si privesc. Si când îmi zice mie gândul: „Oare când va veni fratele?”, zic si eu către gând: „Apoi de va apuca mai înainte alt frate, adică îngerul de va veni să mă ia la Domnul, ce va fi?”. Si asa, în toate zilele sed privind la usă, purtând grija, plângându-mi păcatele si zicând: „Oare ce frate va apuca mai înainte si va veni: cel de sus, sau cel de jos?””. Si umilindu-se bătrânul, s-a dus si tinea asa lucrarea aceluia.

45. Un crestin a mers la duhovnicul său:
– Părinte, nu mai pot. Când aveam un copil sau doi copii, în fiecare săptămână citeam câte o carte duhovnicească si în fiecare zi aveam o oră de rugăciune. Când a venit al treilea, mi-a fost greu să rămân cu această rânduială. Si mi-ati usurat canonul. Dar acum, de când sotia l-a născut si pe al patrulea, cedez. Nu mai rezist. Abia prididesc să fac treaba în casă. M-a biruit deznădejdea. Unde mai e viata mea de crestin?
Părintele i-a spus:
– Să stii că viata de crestin nu se numără numai în cărti citite si în ore de rugăciune. Chiar dacă ti-am scurtat canonul, poate că vei avea mai multă plată acum pentru o catismă la Psaltire în fiecare seară decât aveai înainte pentru un canon mai greu. Dumnezeu judecă lucrurile după alte măsuri. Dacă vei sti să fii un tată si un sot bun, nu te vei îndepărta de mântuire. Ispitele pe care le înfrunti acum îti vor aduce binecuvântarea lui Dumnezeu.
– Dar mi se pare că tot ce e mai frumos în mine se ofileste.
– Înseamnă că pe undeva gresesti. Viata de familie nu trebuie să te rupă de Dumnezeu. Încearcă si tu să îti faci timp pentru suflet. După ce faci ceva treabă prin casă, fugi si mai citeste câteva pagini din Biblie sau din altă carte duhovnicească. Când ai putin timp liber, fă câteva metanii. Si mai si relaxează-te, ca să nu cedezi de prea multă încordare. Pentru că nici lupta disperată pentru un minut de rugăciune în plus nu e neapărat bună. Dacă stai în tensiune, de rugăciune nu te vei putea bucura si nici mintea nu va lua aminte atunci când citesti. Cu măsură: iar lucru pentru familie, iar rugăciune. Iar lucru pentru serviciu, iar citire… Si lucrează tot asa, cu răbdare, si mântuieste-te.

Sfântul avva Antonie, sezând odată în pustie, a venit în lenevie si în multă întunecare de gânduri si zicea către Dumnezeu: „Doamne, voi să mă mântuiesc si nu mă lasă gândurile. Ce voi face în scârba mea? Cum mă voi mântui?”. Si, sculându-se putin, a iesit afară si a văzut odată pe cineva ca pe sine sezând si împletind o funie, apoi sculându­se de la lucru si rugându­se, si iarăsi sezând si împletind funia, apoi iarăsi sculându-se la rugăciune. Acesta era îngerul Domnului trimis spre îndreptarea si întărirea lui Antonie. Si a auzit pe înger zicând: „Asa fă si te mântuieste”. Iar el, auzind aceasta, a luat multă bucurie si îndrăzneală; si făcând asa se mântuia.

46. Într-o predică, un preot a povestit o întâmplare:
„Venind obosit de la serviciu, sotul s-a culcat în pat fără să mănânce. Desi era târziu, sotia s-a dus să arunce la ghenă gunoiul si punga cu scutecele pampers murdare ale bebelusului si, când s-a întors, a uitat să încuie usa de la intrare. Dimineata, când să plece la serviciu, sotia a văzut că peste noapte usa rămăsese descuiată. S-a dus si l-a sculat pe sot, nervoasă.
– Uite, puteau intra hotii. De ce nu esti atent? Vrei să intre cineva să ne dea în cap si să ne fure tot?
– Am încuiat-o, eu stiu că am încuiat-o. Dar, dacă tu zici că am uitat să o încui, înseamnă că asa o fi. Iartă-mă.
– Ai uitat. Iar ai lăsat-o deschisă. Tot timpul vrei să ai dreptate. Mai lasă-mă în pace.
Sotia a plecat trântind usa. Era nervoasă din cauza unui conflict pe care îl avea cu o vecină si îsi descărca nervii pe sot. De când sotul ei lucra numai după-amiaza, si stăteau putin timp împreună, relatia dintre ei devenise putin tensionată.
Ajunsă în fata blocului, sotia văzu cum gunoierii încărcau gunoiul. Îsi aduse aminte că în seara precedentă iesise la ghenă după ce sotul ei venise de la serviciu si îsi dădu seama că l-a certat degeaba. Avea de ales între a se întoarce acasă să îsi ceară iertare sau a prinde tramvaiul care tocmai se vedea în depărtare. De pe telefonul mobil sună la serviciu si îi ceru voie sefului ei să lucreze în tura de după-amiază. Fără să îi ceară vreo explicatie, seful o învoi.
S-a întors acasă si a deschis usa încet, ca să nu îl trezească iar pe sot. Dar l-a găsit stând în fotoliu, trist. Comportamentul ei îl rănise.
– Ce e, iubito, ai uitat ceva? întrebă el, grijuliu.
– Nu, am venit să te rog să mă ierti, îi spuse ea, îmbrătisându-l. Dimineata asta rămân cu tine, m-am învoit de la serviciu. Iesim în parc? l-a întrebat ea, bucurându-se că sotul i-a trecut cu vederea iesirea nepotrivită pe care o avusese.”
Fratilor si surorilor în Hristos, continuă preotul predica, si voi trebuie să fiti cât se poate de iertători cu micile greseli pe care le fac sotiile voastre sau sotii vostri. Că numai asa rămâne familia unită, spre slava lui Dumnezeu. A Căruia este slava în veci. Amin.

Erau doi frati călugări care de multă vreme trăiau în dragoste împreună la un loc. Iar vrăjmasul diavol, zavistuindu-le traiul lor cel bun, a vrut să-i despartă pe unul de celălalt.
Deci a făcut între dânsii pricină ca aceasta: fratele cel mai mic a aprins lumânarea si a pus-o la locul ei. Iar diavolul, făcând pacoste, a doborât lumânarea si a stins-o. Fratele cel mare, scârbindu-se de aceasta, l-a lovit cu mânie pe fratele său peste obraz, iar el cu smerenie i s-a închinat lui până la pământ, zicând: „Iartă-mă, frate, că te-am scârbit, ci asteaptă putin până o voi aprinde iar”. Dar puterea lui Dumnezeu l-a muncit pe acel diavol până ce s-a făcut ziuă. Dacă s-a făcut ziuă, diavolul a mers în capistea idolească si se jeluia mai marelui său, spunându-i toată întâmplarea si ce a făcut acelor călugări si cum s-a smerit călugărul cel mic celui mai mare. Pentru această smerenie l-a muncit pe el puterea lui Dumnezeu până la ziuă.
Acestea diavolul spunându-le si jeluindu-se stăpânului său în capistea idolească, iar templierul întâmplându-se în acel ceas acolo si auzind cum se jeluia acel drac, se mira de neputinta lor si, umilindu-se în inimă, a mers la o mănăstire si s-a făcut călugăr iscusit si smerit. El spunea fratilor: „Smerenia risipeste puterea vrăjmasului, căci eu am auzit dracii grăind si vorbind între dânsii cum că „de vom face oarecare tulburare si gâlceavă între călugări si se va întoarce unul dintr-însii si smerindu-se se va închina fratelui său, atunci acela toată puterea noastră o risipeste””.
Aceasta auzind noi, fratilor, să ne silim să câstigăm smerenia, care risipeste puterea diavolului. Si asa Dumnezeul păcii va fi cu noi si ne va feri de toate laturile vrăjmasului. A Căruia este slava în vecii vecilor. Amin.

47. Nasa le spuse finilor:
– De când m-am măritat, niciodată nu am căutat numai sporirea mea duhovnicească, fără să tin cont de sotul meu. Ci întotdeauna am căutat să fie el folosit, si apoi am tinut cont de mine.
– Cum adică? întrebă finul.
– Când cumpăram vreo carte duhovnicească, nu o citeam eu prima, ci îl lăsam pe el să o citească mai întâi. Pentru că dacă doi oameni se iubesc, bucuria lor este să vadă că celuilalt îi este bine. Si sotul meu s-a purtat la fel cu mine. Dacă în vreo sâmbătă seara mai era treabă de făcut în casă, nu pleca singur la vecernie, lăsându-mă pe mine să muncesc. Ci mă ajuta la treabă, si plecam împreună. Sau, dacă din când în când îsi dorea ca într-o sâmbătă seara să mergem la o piesă de teatru, în loc să mergem la vecernie, îi făceam pe plac, desi as fi preferat să merg la slujbă. Dar la fel se întâmpla când îl rugam să mergem la vreun concert, si, desi el ar fi preferat vecernia, venea cu mine. Duhovnicul nostru ne-a spus că, nefiind vorba de liturghie, la care mergem în fiecare duminică, la vecernie putem lipsi din când în când.
– Dar e mai important teatrul decât vecernia?
– Nu, în nici un caz. Când putem vedea piesa duminică seara, sâmbăta venim la vecernie. Dar concertele nu se prea repetă.
– Si de ce vă lasă părintele?
– Pentru că vrea să ne ferească de ispita formalismului în care cad unii care vin la slujbă ca la armată si o ascultă ca niste soldati. Slujba e un moment de comuniune cu Dumnezeu. Or, comuniunea are nevoie si de libertate, altfel se ajunge la rutină. Si după osteneala unei săptămâni, ne prinde bine un moment de respiro. Părintele ne-a spus că în timp s-ar putea să iubim atât de mult vecernia, încât să nu ne mai trebuiască nici teatru, nici concerte. Dar nu ne-a impus nimic. Nu despre asta vroiam să vorbesc, că oricum nu de multe ori lipsim de la vecerniile de sâmbătă. Ci despre faptul că în viata de familie, în care cel mai important lucru este sporirea duhovnicească a sotilor, fiecare trebuie să tină seama si de starea celuilalt. Nu îti poti duce sotul sau sotia în cârcă, cum ai duce un cadavru. Ci trebuie ca amândoi să privească urcusul duhovnicesc ca pe comoara cea mai de pret.

Zis-a un bătrân oarecare: „Fiilor, din tineretile mele, eu niciodată n-am vrut să mă folosesc numai pe mine, iar pe fratele meu să-l las nefolosit. Totdeauna m-am silit, după putinta mea, ca să-l folosesc pe fratele meu întâi si apoi pe mine, stiind că folosul fratelui meu este roada mea”.

48. O tânără sotie a rămas însărcinată la scurtă vreme după ce s-a măritat. Deoarece sotul ei citise că nu e recomandat să facă dragoste cu ea în perioada de până la nastere, pentru a nu i se transmite copilului anumite stări pătimase, s-au dus să ceară binecuvântare de la duhovnic să trăiască în înfrânare până când femeia sa va reface după nastere.
Părintele le-a spus:
– E bine că vă gânditi întâi de toate la binele copilului. O să mă rog pentru voi ca Dumnezeu să vă dea putere să treceti cu bine prin această perioadă. Ar fi bine ca toti sotii să aibă râvna voastră când asteaptă un copil. Numai în situatiile limită, în care lipsa dragostea trupesti duce la desfacerea cuplului, numai atunci poate exista o oarecare îngăduintă. Oricum, nu o să vă fie usor. Să vă rugati mai mult lui Dumnezeu ca să nu vă biruie ispita.
Cele nouă luni au trecut destul de usor pentru amândoi sotii. Dar, după ce femeia a născut, sotul a fost ispitit de singurătate. I se părea că sotia are grijă numai de copil, că pe el nu îl mai iubeste. „La ce bun că ne-am înfrânat, dacă dragostea dintre noi a murit?”
Tocmai în momentul în care trecea prin această ispită, o colegă de serviciu a început să îi facă avansuri. La început părea că vrea doar să îi ofere sprijin sufletesc, dar în cele din urmă l-a invitat la ea acasă. În drum spre apartamentul ei, bărbatul s-a întâlnit cu duhovnicul său. L-a luat deoparte si l-a rugat să stea putin de vorbă:
– Părinte, nu mai pot, cedez. O să mă culc cu colega asta a mea, pentru că m-am săturat de atâta singurătate. Sotia mea nu mai are timp decât pentru copil. Eu parcă sunt un străin. M-am săturat, nu mai pot. Stiu că nu vă place ce vă spun, dar dacă tot ne-am întâlnit acum, ce rost mai avea să aflati în post, când veneam să ne spovedim.
– Nu stiu dacă mai veneai tu la spovedanie. Uite care e problema: ti-a impus sotia să vă înfrânati în perioada în care a fost însărcinată?
– Nu, amândoi am vrut asta, spre binele copilului.
– Acum, la o lună după ce a născut, nici măcar doctorul nu îi recomandă să se culce cu tine. Organismul ei nu s-a refăcut încă.
– Nici eu nu i-am cerut acum, am zis după patruzeci de zile de la nastere.
– Dar tu crezi că o femeie se reface fix în patruzeci de zile? Nu îti dai seama prin ce a trecut?
Colega de serviciu îi făcea semne bărbatului, că trece timpul. Bărbatul însă se prefăcea că nu întelege.
– Ba da, dar eu nu însemn nimic pentru ea. Are grijă numai de copil.
– Dar nu e copilul vostru? Nu e si copilul tău? De ce l-a făcut, nu pentru că te iubeste? Doar atâtea femei în ziua de astăzi se păzesc să facă copii. Or, dacă ea ti-a dăruit acest copil, tu asa o răsplătesti? Las-o să se refacă si o să vezi că îti va arăta din nou dragostea dinainte. Uite, eu o sfătuisem ca în perioada în care alăptează să încercati să vă înfrânati, spre binele pruncului, asta pentru că nu stiam prin ce ispite treci tu. Spune-i că, după ce îi voi citi rugăciunea de curătire de la patruzeci de zile după nastere, ar fi bine să fie aproape de tine. Dacă nu se simte prea slăbită trupeste. Si doar ca un pogorământ, pentru neputinta ta. Nu e bine ca înfrânarea să ducă la despărtire. Nu acesta îi e rostul.
Sotul, vorbind cu părintele, uitase de ce se afla acolo. Când termină discutia, o văzu pe colega sa deschizând poarta casei la care locuia. Dar nu se mai simti în stare să îi dea explicatii. O luă la fugă spre biserică. Simtea cum i s-a luat o ceată de pe minte. Înainte de a se duce acasă, intră putin să se roage. În timp ce se ruga, părintele intră si el în biserică.
– Părinte, se poate să mă spovediti? Eram gata să cad în păcat. Se poate să mă spovediti acum, chiar dacă nu e post?
– Sigur că da, spovedania trebuie făcută în orice moment în care omul a primit gândurile de păcat în inima sa. Pentru că, dacă nu se spovedeste, gândurile devin fapte. Sau, dacă a apucat să păcătuiască si nu se spovedeste, căderea îi va deveni obisnuintă si lanturile ei îl vor lega strâns.
După spovedanie, bărbatul plecă acasă schimbat. Îsi dădu seama că s-a purtat gresit cu sotia sa.

Un sihastru oarecare trăia în adâncul pustiului de treizeci de ani. Mâncarea lui era o buruiană oarecare ce crestea în acea pustie. Mai târziu a început a gândi si a grăi în sine, zicând: „În zadar mă necăjesc de atâtia ani aici în această pustie si nu mănânc decât această buruiană si nici o descoperire sau vedenie în vis sau aievea nu văd, sau nici o minune n-am făcut, precum făceau alti părinti înainte de mine. Ci mai bine să las această pustie fără de nici un folos si să ies în lume, că si acolo cel ce vrea să se mântuiască, se mântuieste”.
Aceasta gândind el si vroind să plece din pustie în lume, i s-a arătat îngerul Domnului si, stându-i înainte, i-a zis: „Ce vrei să faci, bătrânule? Pentru ce primesti în inima ta acele gânduri si sfaturi vrăjmăsesti? Adică pentru că nu faci minuni, să iesi în lume? Dar ce minune mai mare decât aceasta doresti, că de atâtia ani trăiesti aici în această pustie si Dumnezeu te hrăneste, te întăreste, te păzeste si nimic nu-ti lipseste ca si unuia din lavră? Deci, pentru ce te supui sfatului vrăjmasului? De acum să nu te mai supui gândurilor si sfatului vrăjmăsesc si sezi aici, în acest loc până la sfârsitul tău, si te roagă lui Dumnezeu ca să-ti dea smerenie si răbdare!”. Iar el, fiind întărit de sfatul îngerului, a petrecut acolo toată vremea vietii sale si s-a mântuit.
” Atunci cand Dumnezeu salveaza pe cineva din casa, El are in vedere toata casa”.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s