Doamne e Bun şi mă iubeşte

 

Am învăţat că nu trebuie să înţeleg tot ceea ce face El, ci trebuie doar să-I cred promisiunile. Atunci când îmi cere să fac ceva, trebuie să o fac fără să mă îndoiesc de ceea ce s-ar putea întâmpla. Bine sau rău, vine din partea lui Dumnezeu. Atunci când El va dori să ia pe cineva de lângă mine, aş vrea să-I pot spune “Mulţumesc”, chiar dacă voi avea lacrimi în ochi. Dacă El vrea să mă ia pe mine, ar trebui să fiu oricând pregătită să merg Acasă cu inimă dornică de a-L vedea. Ştiu că nu-mi va fi mereu uşor, că vor fi uneori clipe în care voi fi ispitită să dau înapoi şi să mă ascund din calea planului Său, însă într-un final voi ceda sub apăsarea dragostei Sale adevărate. Durerea e inevitabilă, aşa că ar trebui să o primesc cu bucurie, ştiind că ea vine la mine doar ca să mă înveţe ceva. De câte ori voi cădea, mă voi ridica iarăşi fiindcă şi căderea vrea să mă înveţe că nu voi fi întotdeauna pe culmile gloriei. Poate că voi gusta dezamăgirea din partea oamenilor şi dezaprobare, insă nu voi lăsa ca ei să mă schimbe şi să mă facă să uit cine sunt. Oamenii vin şi pleacă, Dumnezeu rămâne. Aşa că nu contează ce spun ei. Contează doar Cuvântul.
Dumnezeu e bun şi mă iubeşte. Chiar şi atunci când nu simt asta şi când mă simt atât de departe de El, încât mi se pare că-L pierd. Totuşi, în toate acestea, sunt mai mult decât biruitoare prin El. Dacă ceva nu va fi bun pentru mine.. nu voi sta pe gânduri. Voi îndepărta orice mă va îndepărta de El. La urma urmei, nu rămâne decât ceea ce am făcut pentru Dumnezeu şi din această cauză trebuie să am mare grijă la ce strâng în inima mea. Comori nepreţuiţe ce nu pier nu le voi găsi decât privind în Sus. Restul lucrurilor vor veni pe deasupra. Poate că nu voi primi tot ceea ce îmi doresc, însă voi primi doar ceea ce El ştie că trebuie să primesc. S-ar putea să fac unele alegeri greşite în viaţă, însă dacă mă încred în El, acele alegeri greşite vor fi îndreptate de către mâna Lui. Nu-L pot înţelege pe Dumnezeu. Însă trebuie să o fac? Nu. Trebuie doar să-L las să mă ia de mână şi să mă conducă spre Casă.. Uneori Dumnezeu e o dilemă, dar o dilemă dulce care nu te desparte, ci care te apropie mai mult de El. – Milena Cismașiu

Nimic nu-i mai uşor decât a înşela pe un om onest… Lasă-l pe cel care nu are virtutea răbdării să se retragă în el însuşi, deşi atunci va trebui să se suporte pe el însuşi…Unii ar fi înţelepţi dacă n-ar crede că sunt…Exagerarea este o mlădiţă a minciunii….Înţeleptul face o dată ceea ce neghiobul face la final….Mai de folos îi sunt înţeleptului duşmanii decât prostului prietenii. – Baltasar Gracian

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Doamne e Bun şi mă iubeşte

  1. Ralu Daniela zice:

    Dragă şi sfântă Trezire Divină…, un coleg-prieten-frăţior m-a întrebat într-o zi dacă am simţit că mă părăseşte duhul… credinţa mea actuală este că El nu ne părăseşte niciodată, ci noi alegem să-l uităm şi să-l excludem din orice clipă a vieţii noastre, mai ales în cele în care credem noi că ni se întâmplă lucruri mai puţin bune. Când ne umplem de noi, El are mai puţin loc 🙂

  2. Ralu Daniela zice:

    Fiecare va ieşi din frica de orice fel, la timpul lui… iubirea adevărată nu cunoaşte frica. Înlocuiesc frica cu Veneraţia faţă de Dumnezeu Adevărat, fără de care eu n-aş fi nimic.
    Te iubesc iremediabil! 🙂

  3. Aliosa zice:

    Din pacate,
    noi nu IL iubim
    asa cum ne iubeste EL
    pe noi !!! 🙂 🙂 🙂
    Aliosa.

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s