Oamenii care simt în inima lor durerea păcatului

578113_623027707739329_65769731_n

„Îţi scriu acum, tătuţă, scrisoarea cea mai adevărată pe care am crezut vreodată că am s-o pot scrie. Te rog să mă ierţi de tot, dacă poţi, de tot ce ţi-am putut pricinui. Caută-mă, caută mângâierile mele. Ele n-au murit şi niciodată să nu le socoteşti moarte. Caută-mi ochii. Ei nu te-au minţit niciodată. Caută-mi sufletul. Căci, dezlipit de carne, nu te va uita niciodată. Prinde-mi din aer vorbele, căci nimeni nu le va recunoaşte. Culege-mi visele, pe care le-am croit lângă tine, şi împarte-le oamenilor, căci au fost curate şi rare. Te voi aştepta, tătuţă, oricât ţi-o place ţie să trăieşti. Voi găsi atâtea flori pe-acolo că nu ştiu dacă-mi va ajunge timpul, până vei veni, să ţi le cos, să fie cum am visat să-ţi fie viaţa. Eu am să plec, şi-ţi mulţumesc pentru viaţa noastră (…) Iar vouă, cele 49 de frunze verzi din primavară și galbene în toamnă pe care mi-am plimbat anii, vă las câte o lacrimă de emoție : Adio, frunză verde, frunză galbenă, tu mă saltă, tu mă leagană…”. – Scrisoarea Mariei Tănase către Clery Sachelarie, soţul ei

„Aventura nu-i să te urci pe un yacht supra elegant şi să faci înconjurul lumii, aventură este să-ţi rodeşti viaţa care ţi-a picat acolo unde te-ai născut din întâmplare şi-n condiţiile date. Asta e tot ce poate fi mai legat de primejdii, de neprevăzut, de mister.” – G.K. Chesterton

„Doi tineri căsătoriți s-au mutat într-un cartier nou. În prima dimineaţă petrecută in noua lor casă, în timp ce îşi savurau cafeaua, femeia observă, privind pe fereastră, o vecină care îşi întindea cearceafurile spălate.
– Ce cearceafuri murdare întinde vecina noastră! Cred că nu foloseşte un detergent prea bun. Poate ar trebui s-o învăţ să-şi spele rufele…
Soţul ei privi şi rămase tăcut. Şi astfel, la fiecare două sau trei zile femeia repeta observaţiile, din ce in ce mai indignată, în timp ce vecina îşi întindea rufele la soare. După o lună femeia rămase surprinsă văzând că vecina sa întindea cearceafuri perfect curate şi îi spuse soţului ei:
– Priveşte, a învăţat să spele rufele! Vezi? Sunt curate lună! O fi invăţat-o altă vecină?
Atunci, soţul ei hotărî să rupa tăcerea şi îi răspunse:
– Nu, draga mea. Azi m-am trezit mai devreme şi am spălat geamurile casei noastre.”

La fel se întâmplă și cu felul în care vedem oamenii. Cei care văd totul murdar, în ale căror suflete nu răzbat lumina și frumosul ar trebui să își facă neapărat o curățenie în sufletele lor. Altfel, vor judeca, vor critica și își vor da cu părerea, devenind ridicoli… – Irina Binder

Intamplator am deschis azi televizorul si mi-a atras atentia, pe un program oarecare de stiri, o discutie despre post. Pe scurt, jurnalistii cu pricina faceau mare caz de cata banetul scoate postul din buzunarul romanului, ca e scump, maica, sa mananci de post. Basca, multi romani mananca in post doar varza si cartofi, se ingrasa si isi distrug sanatatea. Clar, e scump si periculos sa tii post!
Intr-adevar, exista un oarecare sambure de adevar in toata povestea asta, in sensul ca romanii nu sunt obisnuiti sa gateasca mancare vegetariana variata, gustoasa si sanatoasa si nici sa manance in cantitati moderate..Nici eu, cand am inceput sa postesc,acum cativa ani, nu prea stiam ce sa gatesc, de fapt si in prezent ma lasa inspiratia de multe ori, si ma gandesc ca mi-ar fi mult mai usor sa arunc o friptura in tigaie.
Dar faptul ca m-am luptat sa respect aceasta disciplina a postului mi-a adus multe beneficii. Postul m-a invatat sa fiu foarte atenta la ce mananc, si acest lucru a devenit o obisnuinta in general. Daca la inceput eram atenta sa vad daca ceea ce pun pe masa e de post, treptat am inceput sa ma gandesc si la calitatea mancarii- e intr-adevar hranitoare pentru corp sau doar imi umple stomacul si astampara senzatia de foame?Asa am inceput sa invat sa gatesc mai simplu si mai sanatos, cautand sa folosesc ingrediente cat mai putin rafinate, multe cruditati, cereale, nuci, si fructe in loc de dulciuri. Acest lucru s-a extins si in afara perioadelor de post.
Postul m-a invatat sa mananc ca sa ma hranesc, nu ca sa ma simt bine. Oricat ne-am obisnui cu ea, mancarea de post nu e asa de placuta pentru simturi precum cea de dulce.Adeseori, in post, am observat ca, desi nu imi este foame, mi-as dori sa mananc ceva ,,bun,, ca sa imi mai ridic moralul in vremuri de suparare sau depresie :). O cafeluta sau o ciocolata calda cu frisca, avand alaturi un croissant fierbinte cu unt imi creeaza practic o atmosfera speciala, mai confortabila, in plus gustul e mult mai placut, decat atunci cand beau doar o cafea simpla cu un biscuite de post. Postul m-a ajutat sa constientizez care este de fapt relatia mea cu mancarea, ca o folosesc ca solutie la problemele mele emotionale, si nu ca si ,,combustibil”, cum ar fi normal.

Postul m-a invatat autocontrolul. Inainte, cand nu eram deprinsa cu posturile, eram obisnuita sa-mi satisfac toate poftele alimentare. Daca doream sa mananc ceva nu eram obisnuita sa astept, ci cautam imediat sa cumpar sau sa pregatesc ceea ce-mi doream.Ideea de autocontrol in domeniul alimentar imi era total straina, mai ales ca nu am avut niciodata probleme cu greutatea si puteam manca orice, oricat, fara probleme. Sa postesc mi s-a parut ceva foarte greu (nici acum nu mi se pare usor) si fiecare zi de post reprezenta o lupta obositoare cu poftele mele.
Postul m-a facut mai constienta de mine insumi, de ceea ce-mi doresc, de felul in care gandesc. Postind mi-am dat seama cum lucreaza ispita, la inceput la nivel de gand (as manca ….), apoi la nivel de imaginatie (ma vedeam in minte mancand bunatatea respectiva, ah, ce gust bun, ah ce aroma) si deja treceam la fapte, fiindca nu mai rezistam poftei. Postul m-a invatat ca ispita trebuie blocata in primul stadiu- si asta cred ca e lupta de o viata, fiindca ceea ce e valabil pentru ispita alimentara e valabil si pentru alte tipuri de ispite, si aiciintervine lucrarea harului si nu doar stradania noastra. De cate ori am ,,cazut,, a fost fiindca m-am bazat pe slabele mele puteri, si nu pe harul lui Dumnezeu. Lupta duhovniceasca nu poate fi dusa prin forte omenesti, si orice cadere ar trebui luata spre smerire, fiindca atunci se vede cine suntem cu adevarat.
Postul m-a invatat sa mananc ca sa traiesc, nu sa traiesc ca sa mananc. Nu am fost nici inainte o mare mancacioasa, dar aveam ideea asta ca nu poti trai fara sa mananci o zi, sau mancand mai putin. Am fost invatata sa mananc de cinci ori pe zi – trei mese principale si doua gustari- iar la pranz cel putin trei-patru feluri erau musai. Postul m-a invatat sa gatesc mai frugal si sa mananc mai cumpatat.Am vazut ca nu se moare daca tii si post negru din cand in cand, daca mananci cate un fel la fiecare masa si, in loc de gustari gen paine cu unt sau prajituri rontai niste seminte, un fruct, o leguma, sau bei o cana de apa.
Postul m-a invatat sa apreciez mancarea. Obisnuinta de a manca zilnic de toate ma facea la un moment dat parca sa nu-mi mai placa nimic si sa nu mai apreciez cu adevarat gustul mancarii.Dupa primul meu post al Pastelui tinut integral mi-au dat lacrimile mancand o banala branza cu smantana :)) – mi se parea ceva divin, parca niciodata nu mai mancasem ceva asa de bun. http://dulcecasa.blogspot.ro/

Am observat un fenomen: „un monah care este în întregime în Dumnezeu; el este în Lumină, şi Lumina e într-însul, dar în el nu există reacţii raţionale referitoare la acest eveniment; lui i se înfăţişează ca fiind o stare firească a omului.” În această întâlnire a omului cu Persoana lui Dumnezeu se actualizează în noi ceea ce la început nu era decât virtual: persoana. Stimulaţi de duhul rugăciunii pentru lumea întreagă, de a participa la rugăciunea Domnului din Ghetsimani, noi vedem (…) ridicându-se în interiorul nostru soarele spiritual al cărui nume este persoana. Este începutul în noi a unei noi forme de viaţă a fiinţei, cea nemuritoare. (…) Noi înţelegem nu superficial sau raţional, ci din străfundul fiinţei noastre. Până la apariţia Luminii Divine noi trăim ca nişte orbi. În afară de această Lumină noi nu cunoaştem păcatul; fără ea, nu se descoperă înaintea noastră căderea omului în dimensiunile ei reale. Numai Duhul Sfânt prin insuflarea Sa ne face capabili să vedem tragedia propriei noastre stări şi prin noi, mai târziu, să retrăim marea dramă a întregii istorii mondiale a omenirii. Pe acest temei, ceea ce mai înainte era insesizabil pentru noi, acum nu se mai poate ascunde: orice mişcare a inimii sau a minţii repede se sesizează şi noi ne vedem aşa cum suntem. Mă învinuiesc pe mine însumi de orice rău, pentru că nu găsesc în toată lumea un păcat pe care să nu-l fi făcut măcar printr-o atingere de o clipă a minţii mele. Când mi s-a descoperit că natura duhovnicească a mişcării mele lăuntrice era de fapt o repetare a căderii lui Adam, atunci m-am îngrozit şi de atunci rugăciunea mea se caracteriza printr-o vrăjmăşie faţă de mine însumi. Eu nu văd Lumina ca atare, ea doar îmi deschide ochii să înţeleg în ce întuneric trăiesc. Eu nu aş putea înţelege întunericul, dacă n-ar exista lumina opusă…Cu întristare m-am convins că rari sunt oamenii care simt în inima lor durerea păcatului.  – Arhimandritul Sofronie, Mistica vederii lui Dumnezeu

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s