Suiș către cer, prin rugăciune

„Cine este bun, mai bun sa se faca si cine a biruit ispita, sa se roage pentru cel care e inca in ispite” .– Parintele Paisie Olaru

Adevărata rugăciune este cea neîmprăștiată și neîncetată „care se face cu stăruință, cu suflet îndurerat și minte încordată”. Rugăciunea se face nu prin simple cuvinte, ci mai degrabă prin faptele bune. Căruța rugăciunii este smerenia, dar „dovada smereniei este rugăciunea. Căci recunoscându-ne propria neputință chemăm puterea lui Dumnezeu”. Fecioare, numai pe Hristos aveți înaintea ochilor și pe Tatăl Lui, luminate fiind în rugăciuni de Duhul Sfânt. Când te rogi, dacă nu vorbești cu Dumnezeu, cum vei fi auzit de El? Rugăciunea unește cu Dumnezeu și ne apropie de El, fiind o vorbire insuflată și o conversație înțelegătoare cu Cel ce este cel mai bun și mai de cinste decât toate. Rugăciunea este ajutorul vieții noastre, convorbire cu Dumnezeu, uitarea celor pământești, suiș către cer, prin rugăciune ne ducem la Dumnezeu. Rugându-ne, devenim neîmprăștiați, dacă suntem convinși că stăm înaintea lui Dumnezeu.

Rugăciunea este soarele ochilor înțelegători ai sufletului. Așa cum soarele este lumină pentru trup, așa este rugăciunea pentru suflet, rugăciunea spusă cu râvnă este lumină nestinsă și neîncetată a sufletului și a minții. Dumnezeiasca rugăciune este cu adevărat armă cerească și numai ea poate să păzească în siguranță pe cei ce s-au dăruit pe ei înșiși lui Dumnezeu. Rugăciunea este un antidot comun pentru toate patimile. „Rugăciunea este călăuză vieții, vistieria sănătății, floarea care înflorește nădejdea”. „Mare armă este rugăciunea, mare siguranță, mare comoară, mare liman, locaș neprădat”. Rugăciunea este leac mântuitor care pune piedică păcatelor și remediu pentru greșeli. Mare armă este rugăciunea, comoară neîmpuținată, bogăție necheltuită, liman neînspumat de valuri, temeiul liniștii, rădăcina și maica miilor de bunătăți, mai puternică decât însăși împărăția.

Rugăciunea este „limanul celor înviforați, ancora celor învăluiți, toiagul celor neputincioși, comoara săracilor, siguranța celor bogați, depărtarea bolilor, păzirea sănătății, scăpare din toată întristarea, temeiul dorinței, pricinuitoarea neîncetatei desfătări, maica înțelepciunii”. „Rugăciunea nu este doar păcătoșilor provizie, iar drepților mai degrabă nepotrivită, ci ambelor categorii le izvorăște daruri, drepților, siguranța dreptății, iar păcătoșilor, iertare păcatelor, iar pe drepți îi statornicește împotriva păcatului”. „Înțelegător este strigătul drepților către Dumnezeu, dând mare glas în ascunzișul inimii, care poate să ajungă la însăși urechile lui Dumnezeu. Căci cel care cere lucruri mari și se roagă pentru cele cerești, acesta strigă și trimite la Dumnezeu o rugăciune care se face auzită”. „Dumnezeu cunoaște gândurile tuturor și ceea ce glasul semnifică pentru noi, aceea vorbește cugetul nostru lui Dumnezeu, pe care mai înainte de creație îl știa că va veni în minte. Este așadar îngăduit să trimitem rugăciune la Dumnezeu nu prin glas, ci numai dinlăuntru, concentrând tot ceea ce este duhovnicesc în glasul cel înțelegător, prin întoarcere neîmprăștiată către Dumnezeu”.

„Aceasta mai cu seamă este rugăciunea, când se înalță strigăte înlăuntru, aceasta mai cu seamă arată rugăciunea, când sufletul se îndurerează, nu prin osteneala glasului, ci prin râvna minții. Așa s-a rugat și Moise. De aceea chiar când acela nu grăia nimic, a zis Dumnezeu: „Ce strigi către Mine?. Oamenii însă aud numai glasul cel din afară, dar Dumnezeu, mai înainte de glas, ascultă pe cei ce strigă înlăuntru. Dar îi poate auzi și pe cei ce nu strigă, pe cei care, deși umblă prin piețe, se roagă în minte cu multă atenție, și care se întâlnesc cu prietenii și orice ar face, cheamă pe Dumnezeu cu strigăt puternic, cel dinlăuntru zic, și nimănui dintre cei de față nu i se face vădit aceasta”.

„Nu prin înfățișarea trupului, nici prin strigarea glasului, ci prin râvna credinței să facem rugăciunile. Nici cu zgomot și cu strigăt și cu ostentație, ca și cum i-am lovi pe cei aproape de noi, ci cu toată smerenia și zdrobirea minții și cu lacrimile cele dinlăuntru”. – Sfântul Nectarie de la Eghina, Cunoaște-te pe tine însuți

Aşa cum soarele, deşi rămâne întotdeauna pe cer, atinge pământul pe toată suprafaţa sa cu razele sale, ca şi când l-ar mângâia cu mii de mâini, transmiţându-se tuturor organismelor vii, pătrunzându-le (soarele pătrunde în corpuri cu razele sale), încălzindu-le, însufleţindu-le, împrumutându-le căldura sa, trecând prin corpurile transparente, penetrabile sau reflectându-şi strălucirea în transparenţa lor, iar celor impenetrabile, solide, opace dându-le doar căldură, întocmai şi Soarele raţiunii – Dumnezeu, deşi rămâne mai cu seamă în cer, îşi transmite razele întregii făpturi raţionale, îngerilor şi oamenilor, pătrunzând în fiinţa lor spirituală, sfinţindu-i, întărindu-i, făcându-i să crească aşa cum pătrund razele soarelui organismele animale şi vegetale, dându-le viaţă, făcându-le să se dezvolte. După cum soarele, aflat într-un singur loc pe cer, luminează întreg pământul, făcându-i să primească lumină şi pe cei buni, şi pe cei răi, fiinţele şi lucrurile, tot aşa şi Domnul, luminează pe toţi oamenii cu lumina Sa ipostatică, El fiind Lumina cea adevărată „care luminează pe tot omul care vine în lume”. – Sfântul Ioan din Kronstadt, Viaţa mea în Hristos

Vezi că ziua toate se văd limpede şi fiecare osebeşte cele vătămătoare şi cele de folos, prăpastia de cale, albul de negru şi un lucru de celălalt. Înţelege dar că asemenea şi cel luminat de lumina harului lui Hristos, le vede limpede pe toate cu ochii cei sufleteşti, osebeşte binele de rău şi virtutea de patimă, vede paguba sufletului şi se depărtează de ea, cunoaşte lucrurile ce aduc vătămare sufletească şi se abate de la ele, recunoaşte întinăciunile sufletului şi, cu ajutorul lui Dumnezeu, le curăţeşte prin pocăinţă şi prin lacrimi. – Sfântul Tihon din Zadonsk, Dumnezeu în împrejurările vieţii de zi cu zi

Ceea ce urmăreşte Dumnezeu în tot chipul, e mântuirea sau întoarcerea noastră duhovnicească spre El şi Acasă, chiar dacă mai rămânem şi în viaţa aceasta.– Părintele Arsenie Boca – Despre durerile oamenilor

„Cine fuge de ispite sau de incercari, fuge de fapt de virtute.” – Sfantul Isaac Sirul

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s