Pretindem intotdeauna prea mult… din partea celorlalti…

Când te găseşti în fundul prăpastiei să nu disperi, iar, dacă ai ajuns în vârful muntelui, să nu ameţeşti. Să ştiţi că această a doua primejdie este mai mare decât prima: să ameţeşti când ajungi sus. Pentru că în fundul prăpastiei apelezi la rugăciune, ca izvor de putere, însă când ai ajuns în vârful muntelui uiţi de ea. – Mitropolitul Bartolomeu Anania, Rugăciunea, izvor de putere în încercările vieţii

Asculta, fiul meu… Iti spun toate acestea in vreme ce dormi, tinandu-ti manuta sub obraz si avand carliontii blonzi ravasiti pe frunte. Am venit singur in camera ta: acum cateva clipe, pe cand ma asezam in biblioteca sa citesc, m-a coplesit parerea de rau si cu inima plina de vinovatie, m-am apropiat de patul tau. M-am gandit la o multime de lucruri: te-am chinuit atata… Te-am certat atunci cand te imbracai sa mergi la scoala pentru ca in loc sa te fi spalat pe fata te-ai sters doar cu prosopul si pentru ca nu ti-ai curatat pantofii. Te-am dojenit cu asprime cand ai scapat ceva pe jos. Si la micul dejun am gasit ceva sa-ti reprosez: ca ai murdarit fata de masa; ca ai mancat de parca ai fi fost flamand de o saptamana; ca ai stat cu coatele pe masa; ca ti-ai pus prea mult unt pe paine… Apoi, cand ai inceput sa te joci si eu am iesit din casa indreptandu-ma spre statie, te-ai intors spre mine si mi-ai facut cu mana strigand: ”Tai, tai, taticule!”, iar eu am ridicat din sprancene si ti-am raspuns doar: “Stai cu spatele drept!”

Apoi, am luat-o de la inceput dupa-amiaza, tarziu, pentru ca atunci cand m-am intors acasa, te-am gasit jucandu-te pe jos si am vazut ca-ti stricasesi pantofii. Te-am umilit de fata cu prietenii tai, trimitandu-te inauntru. Incaltamintea costa mult si daca ar trebui sa o cumperi tu, ai avea mai mare grija de ea. Iti amintesti cum mai tarziu ai intrat in camera de zi unde citeam, incetisor si avand in privire ceva care vorbea despre ofensa suferita? Atunci cand mi-am ridicat ochii de pe ziar, agasat de faptul ca m-ai intrerupt din lectura, ai ramas nehotarat in prag. M-am rastit atunci la tine: “Ce vrei?”. Tu nu mi-ai zis nimic, dar ai venit fuguta la mine si te-ai aninat cu bratele de gatul meu, sarutandu-ma, iar bratele tale de copil m-au strans cu iubirea pe care Dumnezeu a sadit-o in inima ta si care, desi nu primeste raspuns, nu seaca nicicand. Apoi ai plecat topaind pe scari.

Ei bine, fiul meu, imediat dupa aceasta, ziarul mi-a alunecat din mana si m-a cuprins o cumplita disperare. Ce se intampla oare cu mine? Mi-am facut un obicei din a-ti cauta vina cu lumanarea si a te mustra; aceasta iti este rasplata pentru ca esti copil si nu om mare? Ti-am spus destul pentru noaptea aceasta, fiule. Am venit langa patutul tau si am ingenuncheat, foarte rusinat. Nu e mare lucru ca am venit astfel sa-ti cer iertare, dar stiu ca nu ai intelege aceste lucruri daca ti le-as spune cand esti treaz. Maine, insa, iti voi fi cu adevarat tata. Iti voi tine tovarasie plangand cand plangi tu, razand cand razi tu si muscandu-mi limba atunci cand as fi tentat sa-ti spun cuvinte necugetate. Imi voi repeta fara incetare, ca un cuvant magic: “Este inca un copil, este doar un baietandru!”

Ma tem ca mereu te-am tratat ca pe un barbat. Dar, vazandu-te asa, cum stai ghemuit in patutul tau, inteleg ca esti inca un prunc. Mai ieri stateai in bratele mamei cu capsorul sprijinit pe umarul sau. Ti-am cerut intotdeauna prea mult, mult prea mult. Pretindem intotdeauna prea mult… din partea celorlalti…

Regretele tatalui – fragmente din ” 365 POVESTIRI PENTRU SUFLET ” – Bruno Ferrero

Atunci când te desparţi de cineva, fie că este persoana iubită, fie că este un prieten, fă-o într-un mod frumos şi civilizat. Fără drame inutile, fără reproşuri, fără victimizări, fără a te umili şi a implora, fără a arunca toată durerea și toată vina asupra celui de care te desparţi, fără a murdări povestea care a existat între voi. Nici o despărţire nu este uşoară… şi, după fiecare rămâi cu dureri, cu regrete, cu lucruri nespuse, cu visuri neîmplinite, cu teama de precedent, cu mai puţină încredere în tine, în oameni, în iubire, în prietenie… Dar, despărţirile fac parte din viaţă. Nimic nu ne garantează că un om ne va însoţi pe drumul nostru până la sfârşit şi nu putem împiedica oamenii să plece…

Separarea de un om pe care l-ai iubit trebuie acceptată, oricât de tare ți-ar zdruncina sufletul şi existenţa şi, în niciun caz nu trebuie să laşi durerea să te transforme într-un om rău, urâcios şi slab. Desparte-te cu demnitate şi respect. Ia-ţi rămas bun cu un zâmbet şi pleacă, privind înainte. După ce te-ai întors cu spatele poţi plânge și poţi urla… Desparte-te cu cuvinte frumoase şi nu jigni… nu te grăbi să afirmi lucruri denaturate de durerea pe care o simţi, fiindcă mai târziu vei regreta şi te vei ruşina de tine. Nimic din ceea ce ai putea spune nu va schimba inevitabilul şi nici nu îţi va alina durerea… Să nu pleci ca şi cum ai pleca de lângă cineva care te-a dezamăgit şi pe care deteşti, ci ca de lângă un om pe care îl respecţi şi pe care l-ai iubit cândva. Nu transforma despărţirea în ceva și mai urât și mai dureros decât este deja, nu fă din plecarea ta o amintire detestabilă. Lasă-i acelui om o amintire plăcută despre tine, un exemplu frumos care să îl facă să te respecte mereu. Lasă-l să plece şi respectă-i alegerea, chiar dacă îţi face o mare nedreptate. Nu-ţi pierde demnitatea şi nu face nimic care să îţi degradeze calitatea de om… Te asigur că după ce îţi va trece durerea, că atunci când vei găsi iubire şi alinare în alte braţe, vei putea privi în urmă fără să te ruşinezi de faptele trecutului de care te-ai desprins atât de greu cândva…– Irina Binder

Poate ai fi vrut să nu descoperi adevărul
Intuind că el te va despărți
De cineva
O poveste întreagă asemenea
Unui câmp plin de maci
Care nu ajung la maturitate
Unduiți de vânt…
Ce-ai fă făcut cu atâtea petale
Dacă toate ar fi fost ale tale…?
O marfă de schimb?
La schimb cu ce?
Cu minciuna ascunsă în cuvinte
Promisiuni gratuite…
Oglinzi strâmbe
În care chipurile dor…?
Când ai plâns ultima oară,
Erai tu?
Sau altcineva care
De cealaltă parte a oglinzii
Cerea petale la schimb
Cu o lacrimă…

Ileana Vest – Petale de maci

fata sau profil             Faţă sau profil? – “Adevarul se afla in ochii privitorului.”

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Pretindem intotdeauna prea mult… din partea celorlalti…

  1. Dan zice:

    Jumătate de faţă, clar ! 😛

  2. …. totul din intreg ….

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s