Dacă voieşti, poţi

 Domnul să vă binecuvânteze strădania. Există o lege duhovnicească care nu se încalcă niciodată, şi anume aceea că Dumnezeu ne dăruieşte orice lucru folositor pe care I-l cerem. Ajutorul sfânt este întotdeauna gata să ni se ofere şi se află mereu lângă noi. Dar trebuie să îl cerem. Cel mai puternic ajutor îl primim atunci când nu suntem ajutaţi de nicăieri şi ne adresăm din toată inima numai lui Dumnezeu. Dar dacă ne bazăm mai mult pe puterile noastre omeneşti, Dumnezeu nu intervine. E ca şi cum ar spune: „Speri să reuşeşti de unul singur. Crezi în idolul propriei tale persoane. Atunci aşteaptă de la el…”. Fie ca Domnul să ne dăruiască duhul umilit, inima înfrântă şi smerită, ca să alergăm mereu la El. – Ne vorbește Sfântul Teofan Zăvorâtul – Scrisori

Numai Dumnezeu poa­te dărui omului vederea păcatelor sale şi vederea păca­tului său – a căderii sale, în care se află rădăcina, sămân­ţa, vlăstarul, împreunarea tuturor păcatelor omeneşti. – Sfântul Ignatie Briancianinov, Despre înşelare

Un frate oarecare a întrebat pe un părinte iscusit, zicând: „Spune-mi părinte, care faptă este folositoare și mai odihnitoare?” Și bătrânul i-a răspuns lui, zicând: „Fiule, fapta cea mai folositoare și mai odihnitoare omului este aceasta: Unirea voii omului cu voia lui Dumnezeu”. Zis-a fratele: „Spune-mi părinte, în ce chip și cum este aceasta, unirea voii omului cu voia lui Dumnezeu?” Atunci a zis bătrânul: „Fiule, unirea voii omului cu voia lui Dumnezeu este în acest chip: Să-și facă omul această hotărâre, zicând: Doamne, iată eu de acum înainte îmi unesc toată voia mea cu voia Ta, așa fel încât voia mea să nu se mai împotrivească, nici să mai bănuiască, ori să mai cârtească împotriva voinței Tale. Orice vei dori și va fi plăcut voii Tale, aceea să dorească și să fie plăcut și voii mele.” – Sfântul Ioan Iacob-Hozevitul, Hrană duhovnicească

„Nimeni nu poate să spună: Domn este Iisus – decât în Duhul Sfânt”. Tot ceea ce Dumnezeul-om Hristos oferă neamului omenesc devine bun al omului prin Duhul Sfânt, Care, întocmai ca un suflet al Bisericii, lucrează prin harul Lui mântuirea fiecărui mădular al Bisericii. În afara Duhului Sfânt și fără Duhul Sfânt, nimic din cele ale lui Hristos nu poate deveni al nostru, nu poate deveni al omului. Așa cum Hristos S-a întrupat din Sfânta Fecioară din Duhul Sfânt, tot așa și în noi El Se întrupează duhovnicește prin Duhul Sfânt, prin harismele dumnezeiești, îndumnezeitoare și divino-umanizatoare ale Duhului. Cu alte cuvinte: numai prin Duhul Sfânt se realizează înhristizarea și hristificarea, înduhovnizarea și spiritualizarea, întreimizarea și treimificarea existenței… După Înălțarea Sa la cer, Hristos a trimis în lume pe Duhul Sfânt și L-a lăsat în trupul Bisericii ca pe sufletul, mintea, conștiința și viața ei. Mângâietorul este martorul cel mai de seamă al lui Iisus, al Dumnezeului și Domnului întrupat. Este Cel care iconomisește, săvârșește și realizează în oameni opera divino-umană a Mântuitorului, adică mântuirea. Într-adevăr, Biserica este Biserică prin Duhul Sfânt: ea trăiește, lucrează, subzistă și există prin El. Prin Duhul Sfânt „tot sufletul viază”, și prin El „cu curăție se înalță”; prin El „strălucește întru Unimea Treimii cu sfințenie de taină”. Duhul lucrează întreimizarea și treimificarea fiecărui mădular al Bisericii, pe care-l mântuiește, îl sfințește, îl „logosifică”, îl îndumnezeiește, îl divino-umanizează. Fiecare mădular își realizează destinul divin în trupul divino-uman al Bisericii și numai prin el. Procurând măsura necesară a harului, Duhul Sfânt conduce și îndrumă fiecare mădular al Bisericii pe scara mântuirii, de la început până la sfârșit. De aceea, toți creștinii sunt purtători de Duh și purtați de Duh. Este exclus să fie cineva creștin fără Duhul lui Hristos, fără Duhul Sfânt. În esența lui, creștinismul este de la Duhul Sfânt și în Duhul Sfânt. – Sfântul Iustin Popovici, Omul și Dumnezeul-om

Odată am pornit în pădure la cules de ciuperci. Şi era un an în care nu prea s-au făcut. Burniţa. Timp de trei ore abia am cules o jumătate de coş de diferite ciuperci, obosisem şi am hotărât să plec. Şi, deodată, ce bucurie: chiar în iarbă am văzut o ciupercă enorm de mare. Stătea acolo, de parcă se cerea în coş. Atunci am luat-o şi am tăiat-o în două, iar înăuntru s-a dovedit a fi plină de viermi. Nu mai era bună. Mi s-a făcut milă şi am spus: „Ei, ce-i dragă, vrei în coş… Dacă te voi lua, viermii vor mânca şi ciupercile pe care le mai am. Iartă-mă, dar nu te voi lua”. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu oamenii plini de orice fel de necurăţie: răutate, furie, vorbe urâte, beţie; ei nu sunt buni pentru locaşurile raiului şi, chiar dacă Dumnezeu şi-ar face milă de ei şi i-ar lăsa în rai, ei nu ar da pace nici unui înger şi sfânt. În Împărăţia cerurilor nu ajung decât cei sfinţi şi sănătoşi sufleteşte. – Îndrumar creştin pentru vremurile de azi: convorbiri cu Părintele Ambrozie (Iurasov)

Este dovedit faptul că cel care amână mereu căsătoria sa, după trecerea anilor caută şi nu mai găseşte. Atunci când este tânăr, alege el; apoi, însă, îl aleg alţii pe el. De aceea spun că în problema aceasta este trebuinţă uneori şi de puțină nebunie. Este bine să treacă cu vederea unele cusururi care nu sunt esenţiale, pentru că altfel niciodată nu-i vor veni toate aşa cum le aşteaptă el. Odată a început să plouă, iar printr-o albie a început să curgă apă. Un nebun şi un raţionalist voiau să treacă de cealaltă parte. Atunci raţionalistul a spus: „Se va opri ploaia, se va împuţina apa şi după aceea voi trece”, nebunul, însă, nu a aşteptat, ci rupând-o la fugă prin apă, a trecut dincolo. I s-au udat puţin hainele, dar a mers acolo unde voia. Între timp ploaia în loc să se oprească, s-a înteţit şi mai mult. Apa a crescut şi, în cele din urmă, raţionalistul nu a mai putut trece de cealaltă parte, pentru că de acum era deja primejdios. – Cuviosul Paisie Aghioritul, Viața de familie

Un om de teorie se stie cã e un om slab, mãcinat de contradictii interne, mereu sporite prin reflexiunea care nu trece la fapte….Oamenii fug, cât pot mai mult, de fiorul cunoasterii, a unei cunoasteri de ei însisi în relatie cu Dumnezeu, în relatie cu nemurirea sufletului, în relatie cu binele si rãul. Cu un cuvânt, fug pânã la moarte de orice cunoastere existentialã. Astfel, ceea ce nu cunosc ei, fiind stãpâniti de o lene biologicã, li se pare cã nu existã de fapt si dorm vremea vietii pãmântesti, pe urechea aceea. Situatia se schimba brusc în momentul mortii. Toate lucrurile pe care trebuiau sã le cunoascã în vremea vietii, dar au fugit de ele sau le-au tãgãduit, nãpãdesc peste ei cu o evidentã de neînlãturat. în vremea vietii pãmântesti cunoasterea rãmâne la libertatea omului: dacã voia sã cunoascã, putea cunoaste, nu voia sã cunoascã, rãmânea în necunostintã. îndatã dupã moarte însã, libertatea aceasta se suspendã, si sufletul cunoaste fãrã sã vrea, ceea ce s-a ferit sã facã pe când era în trup. – Parintele Arsenie Boca – http://www.nistea.com/boca-cararea_en.htm

Când omul face ceea ce este plăcut lui Dumnezeu, atunci Mâna cea buna a lui Dumnezeu păzeşte şi păstrează în ocrotirea sa tot ce este al acelui om. Atunci omul nu se mai zbuciumă şi nu se mai frământă, lăsându-se cu deplină încredere în Mâna lui Dumnezeu Care poate să le ia de la sine chiar şi pâna diseară, dacă voieşte. Ori poate să le ţină pe totdeauna. Omule, în Mâna lui Dumnezeu este sănătatea ta sau boala ta. Nu în mâinile oamenilor sau în ale întâmplărilor. În Mâna lui Dumnezeu este libertatea ta sau închisoarea ta. În Mâna lui Dumnezeu este înălţarea ta sau prăbuşirea ta. În Mâna lui Dumnezeu este mântuirea ta sau osânda ta. În Mâna lui Dumnezeu sunt prietenii tăi şi vrăjmaşii tăi. În Mâna lui Dumnezeu este prezentul tău şi viitorul tău. În Mâna lui Dumnezeu este viaţa ta şi a iubiţilor tăi. Totul este în Mâna lui Dumnezeu. În mâna ta este numai voinţa ta. Voinţa de a crede. Voinţa de a alege. Voinţa de a primi. Voinţa de a păstra ceea ce ţi se îmbie din Mâna lui Dumnezeu. Dacă voieşti, poţi să crezi aceste lucruri. Dacă voieşti să nu crezi, poţi şi aceasta. Dacă voieşti, poţi să primeşti aceste daruri sau aceste pedepse, poţi să le primeşti sau poţi să nu. Dacă voieşti, poţi păstra ceea ce ai primit ca urmare a alegerii tale. Dacă nu voieşti, poţi să le lepezi. De aceea, toată răspunderea pentru una sau alta din aceste două alegeri ale voinţei tale va rămâne numai asupra ta veşnic şi veşnic. Dumnezeu ţi-a pus înainte calea vieţii şi calea morţii. Amândouă sunt în Mâna Lui. Dar tu trebuie neapărat să alegi una din ele. Şi să o iei în mâinile tale. Cât eşti încă în viaţă, adică în faţa lui Dumnezeu, mai poţi încă să te răzgândeşti şi să schimbi. Alege binele, alege viaţa, alege-L pe Iisus! Dulce Iisus, drag Iisus, bun Iisus, scump Iisus, Domnul şi Dumnezeul meu, eu Te aleg pe Tine şi Mâna Ta. Ia-mă pe totdeauna la sânul Tău şi în Mâna Ta dulce! Amin. http://www.oasteadomnului.ro/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Dacă voieşti, poţi

  1. cristytepes zice:

    Reblogged this on Cronica NaturaluLui.

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s