Cand ai credinta

 

Îl trăim pe Hristos ca propria noastră viaţă, nu ca cineva pe care l-am cunoaşte din exterior. – Arhimandritul Sofronie, Din Viaţă şi din Duh

Omul care se află în supărare arată că nu înţelege bine întâmplările pe care le trăieşte sau prin care trece şi nu ştie să vadă degetul şi iubirea şi înţelepciunea cea de multe feluri ale lui Dumnezeu în viaţa lui de zi cu zi. Supărarea înseamnă că sunt un om lumesc, că am voie proprie, că am poftă. Ceva a venit în contradicţie cu voia mea sau cu pofta mea sau cu aşteptarea mea şi, de aceea, m-am supărat. M-ai stârnit şi m-am supărat, pentru că eu vroiam, pur şi simplu, să mă cinsteşti. Am căzut în sărăcie şi m-am supărat, pentru că vroiam, pur şi simplu, să am bani. Şi, după cum am mai spus, când suntem supăraţi înseamnă că nu înţelegem bine întâmplările. Până şi tunetele şi fulgerele, şi furtuna, şi cutremurul, şi cea mai mare clătinare în sufletul nostru vin toate de la Dumnezeu. Până şi căderea care ni s-a întâmplat – nu cea pentru care suntem de vină – nici măcar ea nu trebuie să ne arunce în supărare odată ce s-a petrecut, ci să le vedem pe toate ca voie a lui Dumnezeu, Care va conlucra spre bine prin Sfântul Duh. – Arhimadrit Emilianos Simonopetritul, Tâlcuiri la sfintele slujbe

Era o fată, fiică de țărani, care în fiecare zi urca pe munte, să culeagă rădăcini și ierburi, pentru a potoli foamea familiei sale. Într-o zi, a văzut un dovleac mare, copt și gata să fie cules împreună cu frunzele lui late și verzi. Fericită, fata îl îmbrățișe, încercand să-l desprindă de stânca unde prinsese rădăcini. Nu i-a fost ușor să îl miște, dar insistă șI, în sfârșit, reuși să-l ridice. Cu mare uimire, văzu că tocmai din locul din care crescuse, țâșni apă proaspată din belșug. După ce-și potoli setea, puse dovleacul la loc pe despicătură și pârâiașul se opri. În clipa aceea, auzi o voce care îi spuse: “Eu sunt spiritul muntelui. Vai de tine dacă vei dezvălui cuiva existența acestui izvor de apa curată! Te voi pedepsi, înecându-te chiar în acest izvor”.

Fetei i s-a făcut frică și s-a întors acasă, tăcută. Văzând-o tulburată, mama ei o întrebă ce i se întâmplase, dar ea ramase mută și în zilele următoare. Era mereu tristă, nu vorbea cu nimeni, iar părintii erau îngrijorați. Secretul a rămas îngropat în inima ei, până când seceta a început să ardă recoltele. Îi văzu în arșița soarelui pe țăranii care se osteneau să aducă vase grele cu apă, pe terenurile pârjolite. Cei mai bătrâni nu reușeau și se ghemuiau, doborâți de efort, de-a lungul drumului. Fata a privit atunci muntele și a avut un acces de curaj și răzvărtire. Începu să le strige tuturor că acolo, sus, era un izvor care ar fi putut iriga câmpia și salva recoltele. Se oferi chiar să-i însoțească în acel loc, pe cei mai puternici țărani. Dovleacul fu scos din rădăcini și sfărmât în mii de bucăți. Imediat, apa țâșni din plin și se transformă într-un râu, apoi într-un fluviu care potoli setea pământului ars al câmpiei. Atunci când țăranii coborâră în vale, fata se duse să se ascundă printre trestii, în așteptarea răzbunării care-i fusese anunțată. În scurt timp se ridică vântul și auzi vocea tunătoare a spiritului muntelui: “Nu te pedepsesc, ba din contră te admir pentru curajul pe care l-ai avut. Ai înfruntat moartea, pentru a-i salva pe ai tăi și recoltele. Ai acționat cu puritate și te-ai salvat. Alții, de frică, ar fi lăsat să moară de sete bătrâni și copii. Vor crește alți dovleci pe munte. Vor fi de folos, pentru a pune la încercare curajul și altruismul oamenilor.”

Vocea tăcu, vântul nu mai suflă printre trestii. Fata care adusese apa rămase liberă, câmpurile se înviorară și ai ei au continuat, fericiți, să cultive pământul. Curajul constă în a conștientiza faptul că putem înfrunta orice adversitate, în timp ce prea des, pentru o viață liniștita, ne comportăm cu lașitate. Pentru a ne schimba viața în bine, trebuie să îmbrățișăm adevărul și să mergem înainte, cu iubire și curaj. http://filedelumina.ro/

Pentru ca să ne cunoaştem pe noi înşine, trebuie să ne chemăm în fiecare zi la judecată sufletul nostru şi să-i cerem socoteală de purtarea lui. De nu te vei face împărat asupra poftelor şi gândurilor tale, nu vei moşteni Împărăţia Cerurilor.– Pr. Arsenie Boca

Cine este omul cel mai bogat? întreabă un înţelept. Cel ce se mulţumeşte cu ceea ce are. Acela Îi mulţumeşte pentru toate numai lui Dumnezeu de la Care are aceste mijloace şi daruri mai mult decât mulţi alţii… El ştie Cine i le-a dat şi pentru ce scop. Şi ştie care este cea mai cuminte întrebuinţare a lor spre câştigul sufletului său. Dar cel ce şi le crede ale lui pe toate acestea Îl uită pe Făcătorul său şi nesocoteşte poruncile Domnului. Se apucă, întocmai ca bărbatul cel nebun din pilda Mântuitorului, să privească la averea lui cu o lacomă bucurie îngâmfată, zicând: Suflete al meu, acum ai multe avuţii, strânse pentru mulţi ani… prin priceperea ta, prin munca ta, prin puterea ta…

Acum ai slavă în faţa oamenilor… Eşti mai văzut ca toţi, mai tare ca toţi, mai lăudat ca toţi… Acum mănâncă, bea, veseleşte-te… Laudă-te, asupreşte, dispreţuieşte, porunceşte, alungă, bate, strânge de gât, închide, amendează, nedreptăţeşte, ucide… Acum nimeni nu-ţi mai poate face nimic. Toţi sunt mai slabi ca tine. Toţi sunt în mâna ta. Toţi sunt în voia ta. Toţi sunt sub picioarele tale. Nu-ţi pese de dreptate. Nu-ţi pese de milă. Nu-ţi pese de omenie. Nu-ţi pese de oameni. Nu-ţi pese de Dumnezeu. Bucură-te din plin de avantajul clipei acesteia, căci timpul lucrează pentru tine. Nimic nu te mai poate ameninţa. Dar ce-i spune Dumnezeu unui astfel de om? Nebunule, chiar în noaptea aceasta ţi se va lua sufletul. Doar o noapte mai este până atunci, pentru fiecare nebun. Tot aşa este şi cu cel care îşi adună comori pentru el şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu. Va veni un străin şi se va bucura de ele. Un străin care face voia lui Dumnezeu. Preabunule Doamne Dumnezeule, Te rugăm, nu ne lăsa să ne îngâmfăm nebuneşte cu avuţia noastră, căci nimic nu este al nostru decât păcatul îngâmfării. Ci, smerindu-ne, să punem totul în slujba Ta, fiindcă din toate avuţiile noastre nu ne rămâne decât ce dăm în Numele Tău. Amin.http://www.oasteadomnului.ro/

„De cele mai multe ori un om are mai multe caractere: unul pe care-l crede el, altul pe care i-l dă publicul şi un al treilea pe care nici unul, nici altul nu-l pot desluşi niciodată, şi care e cel adevărat.” – Nicolae Iorga

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Cand ai credinta

  1. Angela zice:

    Multumesc pentru postare.Chiar mi-am amintit de Whitney zilele trecute, ascultand una din melodiile ei, si m-am rugat, ca Dumnezeu sa se milosiveasca de ea, si sa o odihneasca…pentru ca a adus si inca aduce multa bucurie in sufletele oamenilor de pe tot globul, prin melodiile si vocea ei.

  2. ane zice:

    „Arată-mi credinţa ta fără fapte, şi eu îţi voi arăta credinţa mea din faptele mele.”

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s