Nebuni dupa Hristos

„Nebun este acela care iubeste razele soarelui, dar dispretuieste soarele; care iubeste picatura de apa, dar dispretuieste izvorul.” – Sfantul Nicolae Velimirovici

Cel care se mulţumeşte cu ce este al său este omul mulţumit. Dar omul fericit este numai acela care poate să dea din al său şi altuia care are mai puţin ca el, aşa cum a făcut Domnul Iisus, Care, venind în lume, S-a dat pe Sine pentru noi toţi, spunând: Jertfa Mea a adus mântuirea voastră, iar jertfa voastră va aduce mântuirea lumii.
Nici un mântuitor al lumii n-a mai făcut aşa. Nici un învăţător, în afară de Hristos, n-a mai aplicat el însuşi mai întâi învăţătura sa asupra lui, dându-şi tronul său, dându-şi slava sa, dându-şi puterea sa, viaţa sa, jertfa sa pentru supuşii săi. Avându-le pe toate acestea şi jertfindu-le pentru ai Săi, Mântuitorul nostru S-a dovedit singurul Mântuitor Adevărat. Nici unul, în afară de Hristos, n-a mai făcut aşa. Şi numai El ne-a ajutat şi pe noi să facem astfel.

Cine mai are milă, îi mai mângâie şi-i mai eliberează cu adevărat pe cei asupriţi, afară de El? Cine îşi mai dă viaţa pentru fiii săi aşa cum a făcut El? Iubirea e martoră. Adevărul e martor. Conştiinţa noastră e martoră, la fel, că nimeni altul decât El n-a mai avut o milă desăvârşită de noi toţi. Şi El ne-a putut face şi pe noi să fim în stare să ne dăm viaţa pentru fiul nostru şi pentru fiii noştri. Doar El este cu adevărat, pentru oricine crede în El, şi ascultă de El, şi-L urmează cu adevărat pe El, Veşnicul Mântuitor şi Dumnezeu. L-ai primit tu? Îl urmezi tu? Îl slujeşti tu pe Iisus? Slavă veşnică Ţie, Tatăl şi Marele nostru Dumnezeu şi Eliberator de sub tirania diavolului, de sub puterea păcatului şi de sub urmările oricărui blestem! Dă-ne un Copil Sfânt, pe Fiul Tău, Care să fie o binecuvântare pentru noi toţi. Te rugăm, fă prin puterea Ta ca tot mai multe conştiinţe să fie luminate de cunoaşterea Ta prin El. Tot mai multe suflete să capete eliberarea de la Tine prin El. Tot mai multe popoare să primească împărăţia Ta fericită, în care nu mai există nici o asuprire, nici o nedreptate, nici o silnicie pentru nimeni. În care nu vor mai fi lacrimi îndurerate. Nici nevinovaţi asupriţi. Nici muncă silnică.

Şi în care şi noi împreună cu El să fim fericiţi şi nemaidespărţiţi, într-o libertate sfântă, desăvârşită şi veşnică în care vom fi toţi ca nişte copii sfinţi cu Tine, Mama noastră dulce, sub aripile Tale fericite şi dulci. Toţi şi pentru totdeauna. Amin. http://www.oasteadomnului.ro/

Rugăciune înseamnă să-L băgăm pe Hristos înlăuntru inimii noastre și să-L iubim cu toată ființa noastră. „Să iubești pe Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, cu toată puterea ta și cu tot cugetul tău” , spune Sfânta Scriptură. Când omul Îl va iubi pe Dumnezeu și va avea comuniune cu El, nu-l va impresiona nimic pământesc. Devine ca un nebun.

Pune-i unui nebun cea mai bună muzică și nu-l va mișca sufletește. Arată-i cele mai bune picturi și nu le va da nici o importanță. Dă-i cele mai bune mâncăruri, cele mai bune haine, cele mai bune parfumuri și nu va lua aminte la ele, căci trăiește în lumea lui. Tot astfel și cel care are comuniune cu lumea cerească, este lipit acolo și nu se dezlipește pentru nimic în lume. Așa cum nu poți dezlipi pe copil din brațele mamei sale, tot astfel nu poți dezlipi de rugăciune pe omul care a înțeles noima ei. Ce simte pruncul în brațele mamei sale? Numai cel care simte prezența lui Dumnezeu, iar pe sine copil mic, va putea înțelege asta. Am cunoscut oameni care, atunci când se rugau, erau ca niște copii mici. Și dacă i-ar auzi cineva în vremea când se roagă, ar zice că într-adevăr sunt copii mici. Dacă ar vedea ce mișcări fac, ar zice că au înnebunit. Așa cum aleargă copilul, îl apucă pe tatăl său de mânecă și-i zice: „Nu știu cum vei face, dar să-mi faci ceea ce-ți cer”, tot cu o astfel de simplitate și îndrăznire Îl roagă și acești oameni pe Dumnezeu.

Rugăciunea este convorbire cu Dumnezeu. Uneori îi fericesc pe cei care au trăit în vremea lui Hristos, pentru că Îl vedeau și Îl auzeau pe Hristos Însuși și puteau să-I vorbească. Dar mă gândesc că noi suntem într-o situație mai bună, pentru că aceia nu puteau să discute mult cu El, în timp ce noi putem vorbi neîncetat cu el prin rugăciune. Dacă ne aflăm în legătură continuă și „în neîntreruptă convorbire deschisă” cu Dumnezeu, vom preîntâmpina orice rău. Odată într-un autobuz era un monah care se ruga cu ochii închiși și toți ceilalți credeau că doarme. La un moment dat un camion, care venea din direcție opusă, s-a izbit de un stâlp de curent electric, iar mașinile care veneau din ambele direcții se ciocneau între ele, pricinuindu-se mare pagubă. Autobuzul însă s-a aflat la câțiva metri de drum, ca și cum ar fi fost luat de o mână nevăzută, și niciunul dintre pasageri nu a pățit nimic. Rugăciunea monahului i-a salvat.

Ca să comunici cu Dumnezeu și să afli odihnă, trebuie să te supraveghezi pe tine însuți și să ai trezvie, ca să-ți dai seama de greșalele tale, să te pocăiești și să ceri iertare. Altfel, chiar dacă vei simți o oarecare bucurie în rugăciune, aceasta nu va fi o bucurie duhovnicească. Nu vei avea înlăuntrul tău întrariparea duhovnicească care provine din comuniunea cu Dumnezeu. Rugăciunea trebuie să se facă cu mintea curată, fără gânduri și reprezentări, chiar dacă acestea sunt chipuri ale lui Hristos sau reprezentări din Sfânta Scriptură, pentru că aceasta este primejdios, mai ales pentru cei care au multă imaginație și mândrie. Numai când vin gânduri murdare și de hulă să folosim reprezentări din Sfânta Scriptură. Dar cea mai bună „reprezentare” este conștiința păcătoșeniei și a nerecunoștinței noastre. – Cuviosul Paisie Aghioritul – Despre rugăciune

Învaţă de la toate, să ai statornic drum
Învaţă de la flăcări, că toate-s numai scrum
Învaţă de la umbră, să taci şi să veghezi
Învaţă de la stâncă, cum neclintit să crezi
Învaţă de la soare, cum neclintit s-apui
Învaţă de la piatră, cum trebuie să spui,
Învaţă de la vântul ce-adie prin poteci
Cum trebuie prin lume de liniştit să treci.

Învaţă de la toate, că toate sunt surori
Cum treci frumos prin viaţă
Cum poţi frumos să mori,

Învaţă de la vierme, că nimeni nu-i uitat,
Învaţă de la nufăr, să fii mereu curat,
Învaţă de la flăcări, ce-avem de ars în noi,
Învaţă de la ape, să nu dai înapoi.
Învaţă de la umbră, să fii smerit ca ea.
Învaţă de la stâncă, să-nduri furtuna grea.
Învaţă de la soare, ca vremea să-ţi cunoşti,
Învaţă de la stele, că-n cer sunt multe oşti;

Învaţă de la greier, când singur eşti, să cânţi.
Învaţă de la lună, să nu te înspăimânţi;
Învaţă de la vulturi, când umerii-ţi sunt grei.
Şi du-te la furnică, să vezi povara ei…
Învaţă de la floare, să fii gingaş ca ea,
Învaţă de la soare, să ai blândeţea sa;
Învaţă de la păsări, să fii mai mult în zbor,
Învaţă de la toate, că totu-i trecător.

Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea-n care treci.
Să-nveţi din tot ce piere – cum să trăieşti pe veci. – autor necunoscut

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s