Original sau copie ?

„Fericirea adevarata nu sta intr-o senzatie trupeasca, ci intr-o nobila delectare spirituala”. – Parintele Constantin Galeriu

Cand toate mastile cad… Gene false. Pentru ochi ce nu mai stiu privi dincolo de aparente. Lentile de contact. Pentru a ne ascunde lacrimi de dor. Dor de copilul pierdut din noi ce nu-si mai gaseste locul intr-o lume ce l-a pus de prea multe ori la colt. Pe nedrept. Silicon. Pentru buze ce nu mai stiu sa se lase iubite pentru ce rostesc. Sau pentru ce tac. Sau, pur si simplu pentru ca sunt. Silicon. Pentru sani ce, din iubire, nu doresc decat sa satisfaca in sfarsit poftele celor ce au trecut de prea multe ori grabiti cu picioarele peste inima noastra, in goana lor nebuna dupa un geamat scurt, fugar de satisfactie. Prea scurt. Prea fugar. Silicon. Mult silicon. Poate ca in sfarsit oamenii astia grabiti si indiferenti ne vor vedea. Ne vor iubi. Vor asculta in sfarsit povestea sufletului nostru. Povestea aia pe care tot incercam sa o spunem de atata timp, dar cine are rabdare sa asculte povestea unui trup ce nu e desprins din revista? Silicon! Acum poate vor asculta… Unghii false. Lungi. Impecabile. Pictate. Ce vand iluzii de mangaieri nemaivazute. Machiaj. Mult machiaj. Sa ascunda bine, bine de tot, sub masca zilei sau a momentului, fragilitati pe care nu ne permitem sa le aratam lumi. Defecte pe care nu indraznim sa ni le asumam. Timiditati ce ne-ar strivi daca ne-ar fi descoperite. Bronz. Suvite lungi de par strecurate abil printre suvitele noastre, ca in povestile cu zane din copilarie.
Ce bine ca putem fi in sfarsit varianta noastra cea mai frumoasa… Ce bine ca putem crea din noi o alta fiinta… Ce bine ca putem vedea in sfarsit in oglinda pe altcineva, frumos, mult mai frumos, decat cine suntem… Dar oare cine suntem? Si ce mai inseamna oare frumos? Si oare ce era frumos ieri va fi frumos si maine? Si oare ce e frumos intr-un club, noaptea, va fi frumos si peste ani de zile, cand mainile noastre vor legana prunci si le vor tese viitorul din cuvinte, rugi si exemplu?
Si oare de ce plangem atunci cand, dupa ce ne-au cazut toate mastile, auzim pasi indepartandu-se grabiti de noi… Dezamagiti. De iluzia pe care am vandut-o. Sau pe care am oferit-o gratuit. Sperand la iubirea si pretuirea si fericirea ce dureaza o vesnicie. Fara sa ne gandim ca nici o iluzie nu dureaza o vesnicie…si ca nici data vesnicia nu a fost cladita pe vreo iluzie. Fara sa ne gandim ca avem o sansa la vesnicie de-abia atunci cand, desi ne-am dat toate mastile jos, auzim inca pasi ce se apropie de noi… cu si mai multa iubire parca… Fara sa ne gandim ca de-abia de atunci, de-abia de acolo poti incepe sa construiesti cu adevarat…

Intr-o lume in care uneori pare ca Audrey Hepburn ar trece neobservata intr-un club de noapte, in timp ce Barbara Streisand nu ar avea nici o sansa fara o operatie estetica, pare a fi din ce in ce mai mult un act de curaj sa nu te lasi dusa de valul infrumusetarilor artificiale, ci sa ramai tu. Aceeasi cand luminile se sting. Aceeasi cand toate mastile din jur cad. Sau poate mai frumoasa. Caci sufletul tau a invatat intre timp sa umple cu lumina si cu iubire tot ce parea imperfect. Poate ca tocmai de-asta a lasat Dumnezeu acea imperfectiune acolo unde a lasat-o… Dandu-ne in schimb mai mult din ceea ce era menit sa o acopere, sa ne infrumuseteze… Dar ce pacat ca intr-o lume asa grabita nu ne oprim sa ne uitam cu atentie in noi, dupa darurile ce sunt intotdeauna ascunse in spatele micilor noastre imperfectiuni… Ce pacat ca atat de multi dintre noi aleg in graba o masca oarecare, cand fiecare si-ar putea picta originalul in culori de zambet, farmec, cantec, vers, daruri si suflet cum nu mai exista un altul pe pamant… Nici in cer…Nu, nici in cer… Acolo unde chiar ca toate mastile cad…–  Alexandra Svet

Marele nostru Dumnezeu, Care a făcut toate cele văzute şi nevăzute, n-a făcut nimic la întâmplare, ci pe toate cu înţelepciune le-a făcut. El le-a rânduit tuturor nu numai viaţa şi mişcarea, dar şi vremea lor. Nimic nu-i uitat înaintea Lui şi nici una din creaturile Lui nu-i fără un rost şi fără un timp al ei. Lucrarea pentru care Dumnezeu a creat orice fiinţă şi orice lucru trebuie să fie făcută de către fiecare într-un anumit timp, într-o anumită vreme pe care Dumnezeu i-a rânduit-o. Toate îşi au vremea lor. Şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui… Fiecare lucru, ceasul lui… Cu o precizie uimitoare şi sfântă, fiecare lucru al lui Dumnezeu îşi are ceasul lui. Şi fiecare lucrare a Lui îşi are vremea ei. Nimic nu vine înainte de a-i sosi vremea. Şi nimic nu rămâne după ce vremea i-a trecut. Nu vine primăvara, oricât ar dori-o lumea, decât atunci când i-a sosit vremea. Nu poate fi oprită moartea, oricât ar vrea cineva, când a sosit vremea ei. Ziua vine când i-a sosit ceasul. Şi noaptea se duce când i-a trecut ceasul. Chemarea soseşte când i-a sosit clipa. Şi uşa chemării se închide când i-a trecut clipa . Căci cu o precizie uimitoare şi sfântă fiecare lucru îşi are la Dumnezeu ceasul lui. Şi fiecare lucrare îşi are la Dumnezeu vremea ei.

El veghează cu o înţelepciune desăvârşită asupra respectării acestei rânduieli desăvârşite. Lucrează cu o putere desăvârşită la împlinirea lor. Şi aşteaptă cu o răbdare desăvârşită roadele aduse de ele. Aşa este la Dumnezeu. Dar nu tot aşa este la om. Deşi viaţa omului ar trebui să urmeze totdeauna după voia lui Dumnezeu, cum urmează ceasul mersul timpului, nu totdeauna este aşa. O, Domnul şi Dumnezeul nostru, Care ne-ai creat şi pe noi pentru un scop mare şi pentru un timp sfânt, ajută-ne să ne împlinim datoria pe care ne-ai rânduit-o şi să binecuvântăm timpul pe care ni l-ai hotărât.

Ce bine este atunci când omul îşi cunoaşte şi datoria sa şi vremea lui! Atunci el îndeplineşte cu credincioşie scopul pentru care l-a rânduit Dumnezeu. Umblând mereu în pas cu timpul său, el umblă bine; numai nerămânând înapoi şi neluând-o înainte este mereu credincios şi treaz. Dar omul nu-şi cunoaşte aproape niciodată vremea sa. Nu-şi cunoaşte vremea naşterii şi nu-şi cunoaşte vremea morţii. Nu-şi cunoaşte întâmplările şi nu cunoaşte rostul lor. Nu-şi cunoaşte binele şi nu-şi cunoaşte răul. Nu-şi cunoaşte puterea sa şi nu-şi recunoaşte slăbiciunile. Nu cunoaşte adevărul şi nu-şi recunoaşte rătăcirea. O, de când a sosit şi vremea chemării tale, şi tu n-ai recunoscut-o ca să te întorci la Dumnezeu! O, de când a sosit ceasul întoarcerii tale şi tu nu te-ai întors!

Câte prilejuri de pocăinţă ai avut, de lacrimi şi de îndreptare, şi tu nu le-ai înţeles, nu le-ai folosit, nu le-ai prins. Pe toate le-ai lăsat să treacă, iar tu tot nemântuit, tot neascultător, tot pierdut ai rămas. De câte ori te-a îndemnat soţul tău sau soţia ta, cât ai trăit, ca să te laşi de păcatele şi răutăţile tale! Dar n-ai ascultat. Acum sufletul acela s-a dus pe totdeauna, chinuit de durerea ta… Iar tu ai rămas cu amare, dar zadarnice păreri de rău să-ţi aduci aminte şi să plângi că n ai ascultat. De câte ori te-au sfătuit părinţii tăi, cât au trăit, să te întorci de la calea ta cea rea! Să-ţi îndrepţi umbletele rele! Să apuci pe calea lui Dumnezeu şi să te faci om! Dar n-ai ascultat. Acum ei s-au dus pe totdeauna, chinuiţi de durerea pierderii tale. Iar tu ai rămas în păcatele tale mereu mai ruinat. Ca să-ţi aduci aminte şi să regreţi veşnic că nu i-ai ascultat. O, Dumnezeule al Milei, Te rog, ai milă de mine şi nu mă lăsa să-mi pierd puţina vreme a mântuirii mele fără rod. Ci ajută-mi să răscumpăr bine vremea mea, spre a mă mântui şi pe mine şi pe alţii. Amin. http://www.oasteadomnului.ro/

„Cand avea puterile intregi n-asculta povaţa, iar acum, cand nu le mai are, le-ar intoarce lui Dumnezeu, dar nu le mai are de unde. Toată vigoarea tinereţii o dă cui nu trebuie, iar bătraneţea harbuită umblă să o dea lui Dumnezeu. Cateodată primeşte Dumnezeu şi cioburile insă numai dacă au mai rămas puteri şi pentru cea mai de pe urmă luptă, mai grea ca cea dintai, care e pe viaţă şi pe moarte. Vremea nevoinţei pentru unii e mai scurtă, pentru alţii mai lungă, pentru unii mai uşoara, pentru alţii mai grea, şi pentru foarte mulţi ţine toată viaţa. Dar pentru cei ce nu judecă pe nimeni, Mantuitorul zice că fară nevoinţa intră in impărăţie.” – Pr. Arsenie Boca

Vladimir Volegov - Fluturele

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s