Cum să fii tu însuţi / inocenta de copil

“Călugării și-au făcut meserie din rugat, pentru că ei au văzut că nu poate să existe meserie mai frumoasă decât să vorbești tot timpul cu Dumnezeu.” – un copil de 9 ani

Peste un râu foarte mare
Şi repede curgător
Vrând să treacă oarecare
Scump, de argint iubitor,
Mergând pe pod, cum să pare,
Unde-a călcat, n-a văzut,
C-atât s-a-mpiedicat tare,
Cât drept în râu a căzut.
Ş-începu să strige-n apă:
“Aoleu! mă înec! mor!
Vino, lume, de mă scapă,
Da-mi mână de ajutor!”
Un pescar, din întâmplare,
Care aci s-a aflat
Spre acestui scăpare
Degrab’ în râu s-aruncat,
Şi cu multă osteneală
Spre el tare înotând,
L-a ajuns ca-ntr-o clipeală,
Coraj dându-şi, strigând:
“Dă-mi mâna încoaci mai tare,
Întinde-o mai în grab’,
Să te scap de înecare.
Fii cu curaj, nu fii slab”
Pe “dă-mi” auzind prin unde,
Scumpul mult s-a supărat.
“Nu-ţi dau nimic”, îi răspunde.
Ş-în adânc s-a cufundat. – Anton Pann

Așa și cel care nu vrea să-și abandoneze mândria, fricile, supărările, invidia ori teama. El se ține strâns de ego, chiar dacă ego-ul poartă aceste pietre de moară legate la cingătoare. Cum mai poate fi salvat? – http://filedelumina.ro/

“Dumnezeu se înțelege mai ușor cu copiii mici, că cei mici au suflet mai încăpător. La oamenii mari e o înghesuială de rele, că nici n-ai unde să stai.”– un copil de 10 ani

Un criteriu foarte bun pentru a te cunoaste si pentru a sti unde te afli, este acela de a-ti analiza propiile cuvinte. Vorbiti fara rost? Faceti aprecieri ipocrite, lingusiti persoanele cu care va intalniti? Ceea ce povestiti este dezlânat, excesiv sau interesant? Obisnuiti sa-i bârfiti pe ceilalti?… Dupa ce v-ati analizat, urmariti-va. Înainte de a vorbi, întrebati-va de ce vreti defapt sa deschideti gura: pentru a face un bine, pentru a lumina pe cineva, a-l elibera, a-l vindeca, sau pentru a-l saraci, a va socoti cu el, a-l umili, pentru a va satisface astfel tendintele naturii voastre inferioare? În acest caz este mai bine sa taceti. Si, în general, cu cât vorbiti mai putin, cu atât este mai bine. Cuvintele sunt acelea care, de cele mai multe ori, mentin fiinta în sferele inferioare ale evolutiei.

Deci, în viitor fiti mai atenti. Indiferent pe cine întâlniti, încercati sa vorbiti numai despre lucruri utile, constructive, astfel încât plecând acasa, fiecare sa gândeasca despre celalalt: ”Ah! Fie binecuvântati acesti oameni pentru toate vorbele lor pline de încurajare, care m-au facut sa vad mai clar lucrurile si sa doresc sa ramân întotdeauna pe drumul Luminii!”
Limba nu le-a fost data oamenilor pentru a-i slabi sau a-i anihila pe ceilalti. Rolul ei este de al ridica pe cel cazut, de a-l lumina pe cel aflat în întuneric. De a le arata drumul celor rataciti. Limba le-a fost data oamenilor numai pentru a binecuvânta, a multumi, a se uni în întelepciune, dreptate si iubire.
Învatati si obisnuiti-va sa vorbiti cu iubire si cu blândete, nu numai oamenilor, cisi animalelor, plantelor, florilor, pasarilor, copacilor, întregii Naturi, caci acesta este un obicei divin.
Cel ce stie sa pronunte cuvinte care inspira, care dau viata, poseda, prin gura lui, o bagheta magica; el nu rosteste niciodata degeaba acele cuvinte. Caci, întotdeauna în Natura, unul dintre cele patru elemente, pamânt, apa, aer si foc este prezent, atent, asteptând sa îmbrace tot ceea ce omul a exprimat. Se poate ca realizarea sa se produca foarte departe de cel care a dat germenii, dar fiti convinsi ca ea se produce întotdeauna.La fel cum vântul poarta semintele si le seamana în departare, tot asa cuvintele voastre frumoase îsi vor lua zborul si vor produce, departe de ochii vostrii, rezultate frumoase. Daca ati învatat sa va stapâniti gândurile si sentimentele, sa va puneti într-o stare de Armonie, de Puritate, de Lumina, vorbele voastre vor produce vibratii care vor actiona benefic asupra întregii Naturi. – O.M. Aivanhov

“Unii oameni nu putrezesc după ce mor, pentru că trupurile lor au fost băgate în pămant cu cerul în ei.” (13 ani)

“Sfinții au aureola rotundă și nu pătrată, ca să nu facă vreun rău nici măcar din greșeală – ca poate, cine știe, când se ridică la cer, să nu înțepe cu vreun colț, o pasare în zbor.” (13 ani)

Ascultă-ţi întotdeauna sentimentele, nu e nevoie să te uiţi în jur. Uitându-te la oamenii din jur nu poţi să îţi dai seama exact ce se întâmplă cu ei, pentru că feţele lor nu reflectă realitatea, la fel cum nici faţa ta nu reflectă ceea ce simţi în realitate. Înfăţişarea lor exterioară nu e interiorul lor, tot aşa cum înfăţişarea ta exterioară nu e interiorul tău. În asta constă ipocrizia societăţii – să nu îţi arăţi interiorul, să nu îţi arăţi adevărata faţă. Să ţi-o ascunzi. Să o arăţi cuiva intim, şi care te va înţelege. Dar cine este intim? Nici chiar îndrăgostiţii nu îşi arată unul altuia adevărata faţă. Căci, cine ştie, acum se iubesc, dar s-ar putea ca în clipa următoare să nu se mai iubească. Aşa că fiecare se închide în el, devine o insulă. Nu te uita la alţii, uită-te la tine. Şi, cu orice risc, lasă să iasă la suprafaţă ce e în tine. Nu există risc mai mare ca reprimarea. Dacă îţi reprimi sentimentele, îţi vei pierde toată pofta de viaţă, tot entuziasmul. Îţi vei pierde toată viaţa, dacă vei continua să-ţi reprimi emoţiile. Reprimarea e toxică, îţi otrăveşte fiinţa.

Ascultă-ţi inima şi indiferent ce e acolo, scoate la suprafaţă. În scurtă vreme îţi va fi foarte uşor să o faci, vei deveni priceput şi îţi va plăcea. Şi o dată ce ştii cum e să fii autentic, n-ai să mai vrei niciodată să fii fals, pentru că autenticitatea e foarte frumoasă. Continui să decizi să fii fals pentru că n-ai simţit niciodată gustul realului. Realul a fost reprimat încă din copilărie, ai fost învăţat să-l reprimi chiar înainte de a şti ce e, şi ai continuat să-l reprimi inconştient, mecanic. Fii conform cu tine însuţi – altă posibilitate nu există. Trebuie să fii responsabil faţă de fiinţa ta. Eşti răspunzător de fiinţa ta şi Dumnezeu nu o să te întrebe de ce nu eşti altcineva.
Problema e cum să fii tu însuţi. Şi dacă poţi s-o rezolvi, toate celelalte probleme nu mai contează. Atunci viaţa e un mister frumos care trebuie trăit, nu o problemă de rezolvat! – Osho

“Călugării nu sunt așa de vorbăreți, pentru că dacă Il lasă pe Dumnezeu să le vorbească toată ziua, ei s-au obișnuit să tacă mult, ca să-L asculte – că nu pot să-L întrerupă tocmai pe Dumnezeu.” – un copil de 8 ani

Tablourile apartin lui Donald Zolan – pictorul copiilor

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Cum să fii tu însuţi / inocenta de copil

  1. ane zice:

    E atâta frumuseţe şi înţelepciune în ce ai creat,… citatele iradiază parfum divin,.. O seara cu bucurii sublime 🙂

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s