Ori de o parte, ori de cealaltă

Nu va inceta mintea sa se invarteasca in jurul placerilor, pana ce nu se va indeletnici cu contemplatia. Sufletul primeste cunostinta celor dumnezeiesti pe masura curatiei mintii – Sf. Talasie Libianul

În general, văd omul ca întreg, Pămînt şi Cer deopotrivă, gînduri şi emoţii la un loc, fără a fi posibilă vreodată trasarea unei linii de demarcaţie, care să împartă omul în ceva şi altceva. Cu toate acestea, uneori, este mai bine să ne cunoaştem din perspectiva părţilor care ne compun, imaginîndu-ne că ar fi posibilă delimitarea unui ceva de altceva. Cei mai mulţi împart omul în trup şi suflet. Eu însă am ajuns să simt că această împărţire nu ne ajută prea mult. Trebuie adăugată şi mintea. Astfel, sîntem trup, minte şi suflet. Trupul (carnea, oasele şi sîngele nostru) slujeşte în primul rînd Vieţii (noi spunem că sîntem în viaţă pentru că avem un trup viu), iar sufletul slujeşte Spiritului (esenţei luminoase transcendente din fiecare om), însă mintea, năstruşnica, este mai şmecheră. Ea nu s-a decis de partea cui să fie. Slujeşte şi Vieţii şi Spiritului, este şi de partea trupului şi a sufletului, după cum îi vine mai bine, după cum o poartă interesele, nevoile sau jocurile. De fapt, Mintea îşi slujeşte doar ei înşişi.

Mintea are puterea de a face pace între Viaţă şi Spirit, conducînd la stabilitatea şi unitatea fiinţei, dacă alege cu o hotărîre de nezdruncinat să treacă de partea sufletului. Numai că de partea sufletului este munca cea mai grea pentru minte; trebuie să se strunească, să vibreze pe frecvenţe înalte, să emită gînduri profunde, să opereze cu idei şi concepte abstracte, pe cînd de partea trupului ea este lăsată să facă ce vrea, este recompensată din cînd în cînd cu plăceri şi nu i se cere mai nimic, doar să nu se preocupe de filosofie, să nu-şi propună cumva să se înţelepţească. În rest poate să se preocupe de orice: de afaceri, de politică, de fotbal, de modă sau ce i-o mai plăcea ei din lumea aceasta largă.

La urma urmei, o minte suficient de deşteaptă îşi dă seama repede că în mod normal nu are o existenţă prea solidă, nu are o fundaţie a ei însăşi şi atunci învaţă să existe bazîndu-se atît pe trup cît şi pe suflet. Mintea oricărui om ajunge să înţeleagă destul de repede că dacă vrea să deţină controlul fiinţei şi să fie considerată cea mai importantă componentă a omului, trebuie să întreţină un conflict temperat între trup şi suflet, conflict adeseori creat artificial chiar de ea însăşi prin tot felul de tertipuri. Cît timp sîntem în viaţă, mintea (în care îşi are sălaşul egoul – simţul eului – şi cu care ajunge să se confunde în ultimă instanţă în starea de veghe) va face mereu în aşa fel încît trupul şi sufletul să fie în conflict, dar va avea grijă să nu se lupte prea tare, pentru că această luptă este păguboasă şi pentru ea, chiar dacă într-o anumită măsură îi este necesară.

Mintea a mai învăţat că dacă este mai mult de partea trupului, adeseori poate să obţină chiar şi oarecare măreţie, putere, însă dacă se aliază cu sufletul, nu are altă cale decît să apună, pentru că nici o altă stea nu mai rămîne pe Cer după ce răsare soarele. Sufletul trebuie să convingă mintea să treacă de partea lui şi pentru aceasta îi promite un loc în Cer, însă trupul îi spune: „lasă locul din Cer, ţi-l vei lua după ce voi muri. Pînă atunci fii de partea mea, pentru că doar eu pot să te fac să devii Cineva, doar eu te slăvesc şi te preţuiesc cu adevărat!”. Săraca mintea noastră, uite aşa ajunge să fie mereu şi mereu indecisă, oscilînd între trup şi suflet. Poate că a venit timpul să se decidă. Adevărata transformare începe cu o astfel de decizie, care ulterior trebuie reînnoită mereu şi mereu, pentru că tare schimbătoare mai este mintea şi tare uşor ajunge să se răzgîndească. Fiţi fermi pentru că dacă vreţi să pătrundeţi ceva mai adînc în Realitate nu o puteţi face, fiind cu fundul în două luntri. Fiţi ori de o parte, ori de cealaltă, dacă vreţi să aveţi oarece putere şi să nu rămîneţi toată viaţa căldicei. De preferat să fiţi de la început de partea sufletului, dar chiar şi dacă treceţi de partea trupului (a instinctelor) tot e bine, măcar experimentaţi cu intensitate anumite lucruri şi după un timp, dezamăgiţi de ceea ce vă poate oferi trupul şi lumea, vă veţi întoarce către suflet, dar atunci o veţi face cu foarte multă putere. Ştiu că majoritatea care aţi ajuns să citiţi aici aţi cam decis să fiţi de partea sufletului, dar adesori vă lăsaţi înduioşaţi de tînguirile egoului. Rămîneţi fermi în susţinerea sufletului şi de la un punct încolo sufletul vă va susţine pe voi! – Cristian Ţurcanu – http://www.artadeatrai.ro/

Cand ne rugam sa unim sufletul cu mintea si cu trupul, sa le asternem jos la picioarele Lui Dumnezeu, daruindu-le Lui de buna-voie (oricum Lui ii apartin, dar datorita egoului nostru avem senzatia ca sunt ale noastre) si rugandu-L ca El sa faca marea lucrare de transformare a intregii noastre fiinte si sa ne puna pe calea aleasa de El pentru noi.

In lucrurile in care zaboveste mintea, in acelea se si largeste – Sf. Maxim Marturisitorul 

 

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s