Vine o vreme pentru fiecare lucru

„Cand te gasesti in fundul prapastiei sa nu disperi, iar, daca ai ajuns in varful muntelui, sa nu ametesti”. – Mitropolitul Bartolomeu Anania
Ecleziastul a spus că „vine o vreme pentru fiecare lucru”. Vine o clipă în care ceea ce se întâmplă devine ine­vi­tabil. În clipa înfloririi apare floarea. Înainte de floare este clipa bobocului şi după floare… vine clipa fructului. Şi pentru fiecare este o clipă a coa­cerii. O clipă a plinătăţii. O clipă în care bobocul se arată deplin şi una în care… floarea-i puternică, vie, completă. Natura explică în tăcere secretele existenţei. Şi unul dintre ma­rile, dar atât de simple dezvăluiri ale naturii ne îmbie să înţelegem că vine o vreme a fiecărui lucru. O vreme pentru coacere şi una pentru înflorire. O vreme a exprimării tale depline şi o vreme a oboselii. O vreme a frumuseţii şi una… a căderii. Dar toate se petrec în clipa aceea, în propria clipă ori în propriul timp.

Pentru mintea noastră, expresiile naturii – atât de evidente – par ri­di­cole ori tocmai bune de evitat. Min­tea nu vrea să ştie că ceea ce ne dorim şi nu s-a întâmplat este, pur şi simplu, doar un stadiu al evenimentului, la fel cum în copilăria sa bobocul există într-un stadiu de exprimare, într-un timp al experienţei sale. Dacă bobocul nu-i în clipa sa deplină de exprimare, n-a venit clipa aceea. Pur şi simplu n-a venit. Bobocul nu poate dori să vină clipa următoare mai repede, dar mintea umană tocmai asta face. Şi de aceea mintea se scufundă continuu în angoasă, nelinişte, suferinţă şi… debusolare. Pentru că mintea vrea să sară peste etape. Copilul vrea să fie adult. Adolescentul vrea să fie tânăr. Apoi, bătrânul enervat de asaltul ridurilor, visează o întoarcere la tinereţe. Femeia cu sâni mici vrea să aibă unii mari, iar cea brunetă vrea să fie blondă sau invers!

Mintea vrea să schimbe… natura şi, prin aceasta, contestă… ordinea divină. Mintea neliniştită, nerăb­dă­toa­re, îmbufnată priveşte necontenit că­tre pomul înflorit în clipa altui om şi se lasă pradă ne­mul­ţu­mirii. „Cu ce-i mai presus acela decât mine, de vreme ce face flori acum”, se întreabă ea şi apoi începe să muncească statornic şi continuu către distrugerea celuilalt. Dar natura ne arată că există până şi o ordine a înfloririi; cireşii în­floresc în timpul lor, caişii în al lor, prunii şi merii în timpul lor. Şi noi, chit că suntem oameni, dăm roade di­ferite, căci suntem şi soiuri diferite. Pentru fiecare fiinţă vine „o clipă a florilor”, dar nu toate fiinţele îşi pot percepe, accepta şi înţelege clipa aceas­ta. Tocmai pentru că ele sunt prea ocupate cu întrebările, prea neliniştite din pricina răspunsurilor, prea nemulţumite de ceea ce li se întâmplă, încât îşi pierd puterea de a se bu­cu­ra în propria lor stare de înflorire…

În ordinea divină a existenţei, nimeni nu-i un pom cu flori eterne. Nimeni nu-i continuu în vreme de rod şi nimeni nu-i într-un eşec infinit. Nimeni nu cunoaşte doar înălţimile, cum nimeni nu cunoaşte doar adâncu­rile. Până şi peştii se mai avântă la suprafaţa apei, până şi ei fac salturi fascinante, dar asta nu se poate întâmpla continuu. Toate lucrurile se întâmplă la vremea lor. Şi, dacă vom putea înţelege aceasta, mintea noastră va fi mai liniştită. Mai îngăduitoare. Mai caldă. Mai toleran­tă. Mai concentrată şi mai puternic focalizată în prezent. Mintea va deveni mai receptivă la iubire şi mai tolerantă.

Mintea ar vedea că invidia nu se manifestă în natură; n-ai să vezi niciodată un cireş invidios pe zarzăr, nici o mare nemulţumită pentru că ea nu-i munte. Dar oamenii mereu par nemulţumiţi, tocmai pentru că nu-şi amintesc că toate lucrurile sunt exact ceea ce sunt şi nu pot fi nimic mai mult fără ca aceasta să fie scris în natura lor. Dacă un lucru s-a reali­zat, a venit timpul şi dacă nu s-a întâmplat, n-a venit timpul. Şi dacă putem înţelege aceasta, ne vom putea bucura de propria noastră stare de înflorire şi vom putea accepta, când vine vremea, fiecare stare prin care trecem inevitabil. – Maria Timuc – http://jurnalul.ro/

„Satulul isi bate joc de fagurii de miere, iar flamandului chiar ceea ce este amar i se pare dulce”.      

 Nici nu știu oamenii
cât sunt de frumoși când sunt triști –
Eu îi văd frumoși, icoane vii…
V-ați întrebat vreodată
de ce nu râd icoanele?
Și lungi supine par să le străbată mîinile…
Un om
care știe să-și stoarcă tristețile,
mult adevăr culege.

Atâta profunzime
stă în frământarea unui suflet.
Atâta sens
se leagănă în zbaterea unui gând,
în lunecarea unei lacrimi.
Atâta lumină
așteaptă doar un semn de întrebare,
o mirare a inimii,
ca să se nască în noi.
Tristețea e o punte către Dumnezeu.
Cînd îngenunchem cu sufletul,
iute ne-nălțăm,
ne poartă îngerii pe aripi.
În tristețe se dospește îndumnezeirea,
În bucurie mâncăm pâinea cerească.
Aștept surâsul,
dar nu-mi gonesc suspinul,
ci doar mi-l îndrept către Dumnezeu. – Parintele Cleopa                                                                                                 

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

5 răspunsuri la Vine o vreme pentru fiecare lucru

  1. marianzidaru zice:

    Reblogged this on EARTH CHANGE MZ and commented:
    VINE O VREME PENTRU FIECARE LUCRU…

  2. C.J -Jaklyn zice:

    2 Si El a spus: „Cel care gaseste întelesul acestor cuvinte nu va avea moarte.”

    (2.) Cuvintele Lui sunt identice cu ale omului. Dar „întelesul” lor nu poate fi ca
    al omului. Dumnezeu a creat fiinta omului în asa fel încît omul, folosind cuvîntul, mintea, inima, si structura sa „dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu,” sa-L poata înte-lege si cunoaste prin Cuvîntul sau întrupat („nimeni n-a vazut vreodata pe Dumnezeu. Singurul lui Fiu, care este în sînul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut.”)
    Omul se schimba, în timp ce întelege gandurile lui Dumnezeu, se naste din nou „din apa si din Duh.” Devine „copil al lui Dumnezeu”, cunoaste si crede, recunoaste ADEVARUL. „Cel ce crede în Mine are viata vesnica –(asemeni Fiului lui Dumnezeu).
    „Cuvintele pe care vi le-am spus Eu sunt Duh si Viata.” (Ioan) „Sfinteste-i prin Adevarul Tau. Cuvîntul Tau este Adevarul.” (Ioan)

    3. „Cel care cauta sa nu înceteze cautarea pîna ce gaseste si cînd va gasi, el va fi uluit, el se va minuna si el va domni peste totul.”

    (3.) Un om, oricît de inteligent, nu poate deslusi, îndata si usor, întelesul Cuvinte-
    lor lui Dumnezeu. Un om gîndeste „ca de pe pamant, este pamîntesc si gîndeste ca de pe
    pamînt”cum spune Ioan Botezatorul (Ioan)
    La înaltimea gîndurilor lui Dumnezeu, un om ajunge cu straduinta, efort mult,con-
    centrare, continuitate,sete de adevar. Unde vede aceste lucruri, Duhul Sfînt, Duhul Ade-
    varului, Mîngîietorul vine îndata si lumineaza ca omul sa poata întelege. Si va fi uluit de
    „cît de sus sunt gîndurile lui Dumnezeu fata de gîndurile oamenilor,” si se va minuna, de cît de aproape de inima lui, sunt gîndurile Tatalui; si dintr-un „cersetor orb” va deveni un Fiu de Dumnezeu, „un fiu al luminii, un fiu al învierii.” (Ioan)

    3.„Daca cei care va îndruma va spun:„ Iata Împaratia este în cer,”atuci pasarile
    va vor întrece. Daca ei va spun ca este în van, atunci pestii va vor întrece. Dar împara –
    tia este în launtrul vostru si în afara voastra.
    Cînd va veti cunoaste atunci veti fi cunoscuti si veti sti ca voi sunteti fiii Tatalui
    cel Viu. Dar daca nu ajungeti sa va cunoasteti, atunci sunteti în nerodire si sunteti chiar nerodirea”……

    Cuvinte vii ,blogul d-voastra atat de viu ,ma face sa vibrez de bucurie 🙂 va imbratisez cu tot dragul !!!

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s