Sprijinul nostru

„Daca nu te vei face imparat peste pofte si ganduri, nu vei mosteni Imparatia Cerurilor.” – Sfantul Dimitrie al Rostovului

Fiecare dintre noi poate dobândi rugăciunea lăuntrică – adică s-o facă un mijloc de comunicare cu Domnul. Nu ne costă nimic, în afara efortului de a ne cufunda în tăcere și în adâncurile inimii noastre, precum și grija de a chema numele prea dulcelui nostru Iisus Hristos cât mai des cu putință, lucru care te umple de bucurie. Cufundarea în noi înșine și examinarea sufletului nostru ne oferă ocazia de a afla ce taină mare este omul, de a simți bucuria cunoșterii de sine și de a vărsa lacrimi amare de căință pentru căderile noastre și pentru slăbiciunea voinței noastre.

Fie ca tot sufletul tău să tresalte de dragoste la semnificația rugăciunii, așa încât mintea, vocea ta lăuntrică și voința – aceste trei componente ale sufletului tău – să se facă una și una să devină trei; căci în acest fel, omul, care este chipul Sfintei Treimi, vine în contact și se unește cu prototipul. Așa precum spunea marele lucrător și dascăl al rugăciunii minții, dumnezeiescul Grigore Palama al Tesalonicului: „Când unirea minții devine întreită și totuși rămâne unică, atunci ea se unește cu dumnezeiasca Unitate Triadică și închide ușa oricărei forme de înșelare și se înalță deasupra trupului, lumii și prințului acestei lumi”.

Oriunde rugăciunea este activă, este Hristos cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, Sfânta Treime, una în esență și nedespărțită. Oriunde există Hristos, Lumina lumii, există și lumina veșnică a celeilalte lumi, e pace și bucurie, sunt îngeri și sfinți, este splendoarea Împărăției. Fericiți sunt cei care în acestă viață s-au îmbrăcat cu Lumina lumii – Hristos – căci ei deja s-au îmbrăcat cu veșmintele nestricăciunii.

Comori duhovnicești din Sfântul Munte Athos, Culese din scrisorile și omiliile Avvei Efrem – http://www.doxologia.ro/

„Doamne, scăpare Te-ai făcut nouă în neam și în neam… Fă-mi mie cunoscută dreptatea Ta, și celor ce-n inima lor și-au cerut înțelepciunea.”
Din neam în neam Dumnezeu rămâne pentru noi sprijin și liman de scăpare. El este singurul mereu neschimbat, ancora de salvare, „stânca veacurilor” despre care vorbea profetul Isaia, acea stâncă pe care ne putem bizui, pe care putem și trebuie să ne sprijinim, căci nu ne va trăda niciodată și va rămâne neclintită. Nu ni se întâmplă întotdeauna să avem „inima înțeleaptă”, dar dacă ne vom ruga în fiecare zi să o avem, ne va fi dată, în mod sigur.
Repetăm mereu că la Domnul toate sunt cu putință, dar oare ne dăm seama că de fapt Singurul la care putem găsi sprijin la toată nevoia, la toată grija și la toată ispita este atotputernicul, atotmilostivul nostru Părinte ceresc?
Singuri nu avem nicio putere, suntem slabi, nepricepuți, dar, cu cât ne recunoaștem mai mult slăbiciunea, cu atât devenim mai puternici, pentru că „puterea Mea în neputință se desăvârșește” spune Domnul și, numai bazându-se pe el, putem căpăta forță și vigoare. „Învață-ne să socotim bine zilele noastre”, ca în fiecare zi să ne biruim pe noi înșine și să putem înainta, cât de puțin, spre Tine…http://www.catehetica.ro/

Un om se hotărî să facă o vizită unui pustnic care, după cum i se spusese, trăia nu departe de mănăstirea Sceta. După ce merse cale lungă prin deşert, găsi în sfârşit călugărul.
– Am nevoie să ştiu care e primul pas care trebuie făcut pe drumul spiritual, spuse.
Pustnicul duse omul la o fântână mică şi-i spuse să se privească în apă. Omul încercă să o facă, dar de abia ce încercă, pustnicul aruncă pietricele în apă, agitându-i suprafaţa.
– Nu o să-mi pot vedea chipul dacă o să continui să arunci pietrele alea, spuse omul.
– Aşa cum e imposibil pentru un om să-şi vadă chipul în ape mişcate, la fel e imposibil să-l cauţi pe Dumnezeu dacă mintea ţi-e neliniştită de căutare, spuse călugărul. Acesta e primul pas!

Pentru a-L putea vedea pe Dumnezeu “ai nevoie de tăcere, nu de argumente; ai nevoie de iubire, nu de logică. Ai nevoie de o stare a minţii în care gândurile să nu mai existe şi în care oglinda minţii să nu mai reflecte nimic, să rămână absolut pură. În acea tăcere, în acea puritate în care nu se mai reflectă nimic, îl vei putea vedea pe Dumnezeu. Şi îl vei vedea oriunde te-ai afla, deoarece Dumnezeu nu este o persoană, ci o Prezenţă.”

(adaptare după un text al autorului Paulo Coelho) – http://drumuricatretine.wordpress.com/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s