Calator in viata

„Folosirea gresita a gandurilor duce la intrebuintarea gresita a lucrurilor.” – Sfantul Maxim Marturisitorul

Noi nu suntem singuri niciodată. Când nu suntem înaintea părinţilor sau a învăţătorilor sau a conducătorilor, suntem înaintea altora, înaintea semenilor printre care umblăm sau trăim. Nişte ochi atenţi se uită totdeauna după noi. Niciodată nu suntem absolut singuri nici trupeşte, nici sufleteşte. Când suntem pe stradă, se uită ochii străzii. Nici nu ne dăm seama de unde şi cum se uită după noi nişte ochi cercetători. Când suntem acasă – la fel. Chiar când nu suntem între oameni, suntem totdeauna printre lucruri. Dar şi lucrurile au ochi, au mii şi mii de ochi care se uită după noi. Pomii, gardurile, ferestrele, pământul – toate au ochi şi toate văd viaţa şi faptele noastre. Pe toate se imprimă imaginea umblărilor noastre şi undele cuvintelor noastre din trecerea noastră printre ele. Noi nu ne dăm totdeauna seama de acest adevăr, dar acesta se petrece totdeauna.

O gazetă prezenta ştirea despre o nouă şi uimitoare descoperire: un învăţat din străinătate a inventat o mică maşinărie numită capul simţitor. Acest cap,când este plimbat pe deasupra unui tablou pictat cine ştie când, poate să redea zgomotele făcute în faţa lui când s-au întins culorile peste pânza sa. Dacă pictorul a cântat în timpul când lucra la tablou, atunci cântarea lui se culege de pe suprafaţa tabloului şi se redă auzirii întocmai cum ar fi fost înregistrate pe o bandă de magnetofon. Descoperirea este abia la început, aşa că încă şi mai mari lucruri se pot afla în viitor asupra tainelor vieţii noastre.

O, Marele nostru Dumnezeu, slavă veşnică Ţie! Cu frică şi cu cutremur trebuie să stăm şi să umblăm fiecare dintre noi, în toate zilele şi în toate nopţile noastre, căci ochii Tăi neadormiţi ne văd şi ne cercetează neîncetat pe fiecare. Ajută-ne să nu uităm niciodată acest lucru, pentru ca nu cumva să ne prăbuşim în braţele ispitelor şi păcatului, ca nu cumva în marea Zi a Judecăţii celor ascunse să fim osândiţi. Ci, umblând ca nişte fii ai luminii, să fim mântuiţi. Amin.
Traian Dorz – Hristos Pâinea noastră zilnică – http://www.oasteadomnului.ro/

“Rari sunt ateii care rămân necredincioşi pe patul de moarte…Biruinta desavarsita este sa te biruiesti pe tine insuti…Cuvintele bine gandite au radacina in tacere adanca.” – Richard Wurmbrand

Spre alte tarmuri

De câte ori priveam în zare
Simţeam de mic aşa un dor
Ca să colind pământ şi mare,
Să fiu departe călător

Vedeam în zarea depărtată
Un cer de-a pururea senin,
O lume nouă mai curată,
O viaţă fără de suspin

S-a dus degrab copilăria,
Ca visul cel înşelător
Şi după dânsa, bucuria,
S-a dus ca pasărea în zbor

În lumea asta zbuciumată
Am căutat limanul sfânt,
Pe care l-am visat odată,
Dar nu se află pe pământ

Aceleaşi valuri sunt pe mare,
Aceeaşi viaţă cu dureri,
Aceleaşi băuturi amare
Aflăm şi astăzi, ca şi ieri

Un singur ţărm acum rămâne
Străin de valul cel lumesc:
Ierusalimul cel din ceruri,
În calea lui să mă grăbesc!

La el nu este nici durere,
Nici întristare, nici suspin ,
Acolo nu-i apus de soare
Şi cerul veşnic e senin.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s