Cuvinte către singuratici

Îți este foarte de folos, fratele meu, să știi bine în ce ordine trebuie să te lupți cu patimile tale, ca să faci aceasta cum se cuvine și nu la întâmplare, după cum se nimerește, precum fac unii și puțin sporesc, iar adeseori suferă și vătămare. Ordinea în care trebuie să lupți împotriva vrăjmașilor tăi și să biruiești dorințele și poftele tale cele rele este aceasta: intră cu atenție în inima ta și cercetează cu de-amănuntul ce fel de gânduri, dispoziţii şi împătimiri o preocupă mai ales, şi care patimă o stăpâneşte mai mult şi o tiranizează, apoi împotriva acestei patimi mai înainte de toate să ridici armele şi să te străduieşti să o biruieşti. Asupra acesteia concentrează-ţi toată atenţia şi grija, cu o singură excepţie, când se întâmplă să se ridice între timp o altă patimă. Atunci trebuie să te ocupi de îndată de patima nou apărută şi să o izgoneşti, după care să-ţi întorci din nou armele împotriva patimii tale de căpetenie, care neîncetat îşi arată prezenţa şi puterea. Căci precum în orice război, aşa şi în acesta nevăzut al nostru, trebuie să te lupţi împotriva aceluia care te atacă efectiv în momentul de faţă.– Războiul nevăzut,Sfântul Teofan Zăvărâtul

Oricine te iubeşte, se roagă pentru tine şi suferă pentru tine, poate face mult pentru tine înaintea lui Dumnezeu, dar oricât te-ar iubi altcineva, oricât de mult ar vrea să facă şi ar face pentru tine, dacă tu însuți nu faci nimic şi nu vrei să faci nimic, totul este în zadar. Poţi să fii fiul unui părinte credincios sau soţul unei soţii credincioase sau părintele unor fii credincioşi, poţi să trăieşti toată viaţa ta lângă suflete credincioase, dar dacă tu însuți nu te-ai născut din nou, dacă tu însuți n-ai adus inima ta la Domnul ca să ţi-o spele, vei muri în păcatele tale, fără să vezi împărăția lui Dumnezeu, fără să fii mântuit şi vei fi despărţit pe veci de iubiţii tăi care au fost credincioşi. – Lacrimă și har, EdituraBonifaciu

Crede, frate, că smerenia e o putere pe care limba nu o poate zugrăvi şi pe care nici o putere omenească nu o poate dobândi, dar care e dată cui îi este dată în rugăciune şi e primită în privigheri cu cereri şi implorări fierbinţi.
Dacă doreşti acest dar, ascultă şi acest lucru care vine de la părinţii noştri: smerenia lăuntrică nu e dată decât atunci când omul meditează şi se gândeşte la ea în rugăciunea sa în singurătate. Cel care n-are smerenia, n-o are pentru că n-a cerut-o, nici nu şi-a silit sufletul spre ea. N-are nici odihnă, pentru că n-a vegheat la uşa Domnului, cerând şi implorând cu lacrimi de durere să-i fie dată. – Isaac Sirul, Cuvinte către singuratici – http://www.doxologia.ro/

Guru-ul medita în peştera sa din Himalaya. Când a deschis ochii, a văzut cu uimire că avea un vizitator: abatele unei mânăstiri cunoscute.
– Ce cauţi?, l-a întrebat guru-ul.
Abatele i-a relatat trista sa poveste. A fost o vreme când mânăstirea lui era faimoasă în tot Occidentul. Chiliile ei erau pIine de tineri aspiranţi şi biserica răsuna de imnurile călugărilor. Asupra mânăstirii s-au abătut însă vremuri grele. Oamenii nu mai simţeau nevoia să-şi hrănească spiritul, tinerii aspiranţi erau din ce în ce mai puţini, iar biserica devenise tăcută. Nu mai rămăseseră decât câţiva călugări, care îşi făceau datoria cu inimile grele.
Iată deci ce dorea să afle abatele:
– Crezi că toate acestea se datorează păcatelor noastre?
– Da, i-a răspuns guru-ul, şi îndeosebi păcatului ignoranţei.
– Ce fel de păcat este acesta?
– Unul dintre voi este Mesia deghizat, iar voi ignoraţi acest lucru.
După care guru-ul şi-a închis din nou ochii şi s-a întors la meditaţia lui.
Pe tot drumul de înapoiere, inima abatelui a bătut cu repeziciune, la gândul că Mesia însuşi se întorsese pe Pământ şi se afla chiar în mânăstirea lui. Oare cum de nu-l recunoscuse? Şi cine putea fi el? Să fi fost fratele bucătar? Fratele sacristan? Fratele trezorier? Fratele prior? Nu, cu siguranţă nu el; avea prea multe defecte. .. Da, dar guru-ul a spus că era deghizat. Oare reprezentau acele defecte, doar o deghizare? Dacă stăm să ne gândim, toţi cei din mânăstire aveau defecte. Iar unul dintre ei era Mesia!
Întors la mânăstire, el i-a adunat pe călugări şi le-a spus ce a descoperit. S-au uitat unii la alţii, neîncrezători. Mesia, aici? Incredibil! Da, dar era deghizat. Deci nu era exclus… Să fi fost cutare? Sau poate altcineva? Sau poate…
Un lucru era sigur: dacă Mesia era deghizat, era puţin probabil că îl vor putea recunoaşte. De aceea, şi-au propus să îi trateze pe toţi cu acelaşi respect şi cu aceeaşi consideraţie. “Nu ştii niciodată, se gândeau ei când vorbeau cu altcineva, poate el este alesul”.
Nu-i de mirare că atmosfera din mânăstire s-a schimbat rapid, devenind plină de bucurie. În curând, sute de aspiranţi au cerut să fie admişi în Ordin, iar biserica s-a umplut din nou de imnuri şi cântece de slavă. Călugării străluceau, căci spiritul Iubirii coborâse asupra lor. La ce îţi folosesc ochii dacă inima îţi este oarbă? – Anthony De Mello
http://filedelumina.ro/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s