Copiii au luat naştere prin voi, dar nu vă aparţin

Părinţii au crezut întotdeauna despre copii că sunt proprietatea lor şi că aceştia trebuie să le fie întrutotul asemănători, să îi copieze întocmai. O copie este însă lipsită de orice frumuseţe, iar existenţa nu apreciază aşa ceva; ea se bucura numai de ceea ce este original. Trebuie să îţi ajuţi copii să crească, astfel încât să te depăşească. Trebuie să îi ajuţi să nu te imite. Adevărata îndatorire a părinţilor este aceea de a-şi ajuta copii să nu îi imite. Copiii sunt tentaţi, prin însăşi firea lor să imite şi pe cine ar putea imita? – părinţii sunt cei mai apropiaţi. Până acum părinţii au apreciat foarte mult faptul că proprii lor copii le seamănă. Iar viaţa copilului este pierdută, el nu este dorit aşa cum este el de fapt. Din cauza acestei concepţii greşite, de a fi mândru de copiii care te imita, am creat o societate în care toată lumea imită.

…deşi copiii vin pe lume prin intermediul vostru, ei nu vă aparţin. Voi le puteţi dărui iubirea voastră, dar nu ar trebui să le impuneţi cu forţa ideile voastre[…] Ei au luat naştere prin voi, dar nu vă aparţin. Voi aveţi un trecut; ei au doar viitor. Nu-şi vor trăi viaţa conform ideilor voastre. Ei trebuie să-şi ducă viaţa în acord cu ei înşişi, în libertate, pe deplin responsabili, înfruntând toate pericolele şi obstacolele ce le ies în cale. Odată ce ai înţeles că proprii tăi copii nu-ţi aparţin, că ei aparţin existenţei, iar tu ai fost numai un vehicul, trebuie să fii recunoscător existenţei că te-a ales ca intermediar pentru venirea pe lume a unor copii minunaţi. Nu trebuie să intervii în dezvoltarea lor, în potenţialul lor. Nu le impune propria ta gândire. Ei nu vor trăi aceleaşi vremuri, nu vor avea de înfruntat aceleaşi probleme. Vor face parte dintr-o altă lume. Nu-i pregăti pentru această lume, pentru această societate, pentru acest timp, deoarece le vei crea probleme. Nu-şi vor găsi locul, nu vor fi pregătiţi.

Le veţi permite deci să înflorească în felul care le este propriu? Le veţi permite libertatea de a fi ei înşişi? Dacă sunteţi pregătiţi pentru toate acestea, foarte bine. Dacă nu, mai aşteptaţi, iar între timp, pregătiţi-vă. Aşteptaţi acel moment în care vă simţiţi perfect purificaţi, şi abia apoi daţi naştere unui copil. În continuare, dăruiţi-i acestuia viaţa voastră, iubirea voastră. Numai în acest fel veţi putea contribui la crearea unei lumi mai bune.

Fiecare copil crede că modul în care privește el lumea e diferit de cel al părinţilor. El are cu totul alte valori. Poate că strânge scoici de pe plajă, iar părinţii îi spun: “Aruncă-le! De ce-ţi pierzi timpul degeaba?” Iar pentru el sunt atât de frumoase… Copilul observă diferenţele, vede că valorile lor sunt diferite. Părinţii sunt ahtiaţi după bani; el doreşte să colecţioneze fluturi, și nu poate înţelege motivul pentru care ei se arată atât de interesaţi de bani. Iar părinţii nu pot înţelege ce va face copilul cu acei fluturi sau flori. Fiecare copil ajunge să-şi dea seama că gândește diferit, dar îi e teamă să afirme că dreptatea e de partea lui.

Cea mai bună soluţie în privinţa copilului ar fi aceea de a-l lăsa în pace. Copilul trebuie să aibă curaj. Acesta nu-i lipseşte, numai că întreaga societate e astfel făcută, încât până şi frumoasa calitate a curajului copilului este condamnată. Dacă părinţii îşi iubesc cu adevărat copiii, îi vor ajuta să fie curajoşi, chiar dacă acest curaj e împotriva lor. Ei îi vor ajuta să se arate plini de curaj faţă de profesori, faţă de societate, faţă de oricine încearcă să le distrugă individualitatea. Nu uitaţi, până când omul nu va ajunge să se iubească pe sine, el nu va putea iubi pe altcineva; până când copilul nu va ajunge să se respecte pe sine, el nu va putea respecta pe altcineva […] Până când iubirea de sine nu va ajunge să strălucească în fiinţa voastră, ea nu se va putea revărsa asupra celorlalţi. Mai întâi trebuie să deveniţi o lumină pentru voi înşivă, şi abia apoi se va revărsa aceasta asupra celor din jurul vostru. – Osho

    De cauți un indicator care să arate cât de necreștin ești, uită-te la modul în care îți crești copiii. La mine, cel puțin, asta funcționează foarte bine. Ieri i-am vorbit aspru copilului. O oră mai târziu, a fost obraznic, iar soția l-a corectat: „În casa noastră îl cinstim pe celălalt prin cuvintele noastre”, i-a zis. A trebuit să o întrerup și să-mi cer iertare chiar atunci, ca să nu o fac să pară ipocrită. Mai înainte nu-i arătasem fiului meu cinste, nici prin cuvinte, nici prin ton.
Mda. Vinovăție…

Exasperându-i pe copii.

Atunci când tâlcuiesc sfaturile date de Apostolul Pavel cu privire la căsătorie, exegeții menționează faptul că Apostolul îi instruiește pe soți, deosebi, să iubească, iar pe soții, să arate respect, pentru că dacă e să o ia razna, o vor face tocmai în aceste două direcții: bărbații devin reci, iar femeile nu mai arată respect. Să aplicăm aceleași principii și taților. De două ori zice Apostolul, „Taților, nu-i zgândăriți pe copiii voștri”; el adaugă „ca să nu se descurajeze”, în vreme ce Efesenilor le spune să nu-i provoace „spre mânie”. Atunci când i-am greșit băiatului cel mare, exact asta am făcut: l-am împins înspre frustrare și exasperare.

Am căutat comentarii patristice ale acestor versete, sperând să dau peste ceva surprinzător, dar majoritatea sar peste comentarea lor, și cred că fac asta pentru că nu prea mai e nimic de adăugat. Apostolul Pavel și Părinții n-au nevoie să dea multe sfaturi și multă învățătură aici pentru că lucrurile sunt clare: Ca părinți, sunteți înclinați să vă exasperați copiii. Nu o faceți !

Povața călugărului. Citesc sfaturile Bătrânului Porfirie despre creșterea copiilor din cartea Rănit de dragoste. Mă rupe. „Părinții trebuie să se dăruiască pe ei înșiși dragostei lui Dumnezeu”, zice. „Ei trebuie să devină sfinți în relația cu copiii lor, prin blândețe, răbdare și dragoste. Ei trebuie să pună un nou început în fiecare zi, cu o atitudine proaspătă, entuziasm reînnoit și dragoste față de copii”. Fac eu asta, într-adevăr, sau le fac dosar copiilor, notându-le păcatele în loc să le iert ? „Comportamentul copiilor”, zice Bătrânul, „nu este îmbunătățit prin pedepse, disciplină ori strictețe. Dacă părinții nu merg pe calea unei vieți de sfințenie și dacă nu se angajează în lupta duhovnicească, vor face mari greșeli și vor transmite mai departe defectele pe care le au în ei înșiși”. Un părinte trebuie să impună „măsuri disciplinare”, admite el, dar adaugă: „mai presus de toate, trebuie să te rogi”. O, Doamne, miluiește!

Soluția este Harul. Citind astfel de povețe îmi dau seama de cât Har am, într-adevăr, nevoie. Pot să-mi corectez copilul toată ziua, dacă totul vine dintr-o inimă tare, nu voi face decât să i-o închid și pe a lui. Așa cum avertizează Apostolul Pavel, nu voi face decât să-l aduc la disperare sau mai rău. Există în Biserica ortodoxă o rugăciune a părinților pentru copii care spune astfel: „Judecătorule drepte, care-i pedepsești pe copii pentru păcatele părinților lor, nu-i pedepsi pe copiii mei pentru păcatele mele, ci stropește-i cu roua Harului Tău. Amin”

Doamne, ajută-mă să-mi binecuvântez copiii în toate lucrurile și să-mi văd păcatele mele!

PS: Păcatele părinților. Un cititor îmi atrage atenția asupra folosirii cuvântului „pedepsești” în rugăciunea de mai sus. De fapt, paragraful se regăsește și la Ieșire 20, unde citim că Dumnezeu „întoarce” păcatele de la o generație la alta. Nici Scriptura, nici teologia Bisericii nu sugerează pedeapsă per se, și probabil e mai limpede dacă spunem că pruncii poartă consecințele negative ale păcatelor părinților. Eu, de exemplu, sunt divorțat (și recăsătorit, între timp). Copiii părinților divorțați au un sentiment alterat al sinelui. Divorțul este o criză ontologică pentru copii. Copiii mei din prima căsătorie poartă consecințele păcatului meu în mod foarte real și probabil că vor culege furtună pentru tot restul vieții lor. Păcatele mele s-au întors la ei, ca să folosesc limbajul de la Ieșire. A te ruga folosind cuvintele rugăciunii de mai sus înseamnă să-I ceri lui Dumnezeu milă pentru viețile lor, să-i ceri să ușureze consecințele rele ale păcatelor mele, și „să-i stropească cu roua Harului Său”.http://www.pemptousia.ro/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Copiii au luat naştere prin voi, dar nu vă aparţin

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s