Când te mânii devii primejdios

Doamne vindecă-mi mintea! Doamne vindecă-mi inima! Doamne vindecă-mă întreg!– Arhimandritul Sofronie Saharov

A fost odată un rabin considerat de întreaga comunitate un om al lui Dumnezeu. Nu trecea o zi fără ca o mare mulţime de oameni să se adune la uşa sa, aşteptând de la acesta fie un sfat, fie o binecuvântare sau o vindecare. De fiecare dată când rabinul vorbea, oamenii îi sorbeau literalmente cuvintele. Din păcate, în auditoriu se găsea întotdeauna un om dezagreabil care nu pierdea nicio ocazie să îl contrazică pe maestru. El îi observa slăbiciunile şi nu ezita să îşi bată joc de ele, spre imensa iritare a discipolilor acestuia, care au început să creadă că este diavolul în carne şi oase. Într-o zi, “diavolul” s-a îmbolnăvit şi a murit. Întreaga comunitate a respirat uşurată. Oamenii şi-au pus o mască solemnă, potrivită cu ocazia, dar în sinea lor toţi erau fericiţi că discursurile inspirate ale maestrului nu vor mai fi întrerupte, iar comportamentul acestuia nu va mai fi criticat de acest eretic lipsit de orice respect. De aceea, toată lumea a rămas surprinsă să îl vadă pe maestru luând parte la înmormântare răvăşit de durere. Mai târziu, un discipol l-a întrebat dacă a deplâns soarta eternă a celui decedat.
– Nici vorbă, i-a răspuns maestrul. De ce l-aş fi deplâns pe acel suflet, aflat acum în ceruri? Mi-am deplâns propria soartă, căci acel om a fost singurul meu prieten. Toţi ceilalţi nu fac decât să mă adore. El era singurul care mă provoca, scoţându-mi în evidenţă defectele şi ajutându-mă astfel să mă transform. Acum nu se mai află printre noi, iar eu mă tem că îmi voi înceta creşterea spirituală. După care a izbucnit din nou în lacrimi. – Anthony de Mello

„Cel încet la mânie prețuiește mai mult decât un viteaz, și cine este stăpân pe sine prețuiește mai mult decât cine cucerește cetăți.”
„Oricine se mânie pe fratele său (fără pricină) vrednic va fi de osândă, a spus Domnul” .
„Eu – vei zice – am motivele mele ca să mă mânii. Alții mă provoacă, deci nu sunt vinovat!”
Dar cine se mânie fără motiv? Nimeni! Toți avem un motiv pentru care ne mâniem împotriva fratelui nostru, în special când ne incită persoanele cu care aveam ceva și mai înainte, și ne folosim de orice pretext, și izbucnim, și să dăm la iveală sentimentele noastre ascunse. Domnul, conform celor mai vechi manuscrise, n-a spus: „cine se mânie fără pricină” (așa cum apare în unele traduceri mai noi)(pentru că nimeni nu se mânie fără motiv), ci „cel care se mânie este vinovat” (adică interzice cu desăvârșire mânia!).Oricât ne-ar incita celălalt, oricât am avea dreptatea de partea noastră, nu vrea să- I jignim „chipul” sfânt, pe semenul nostru. Expresia „cel care judecă fără pricină” a fost adăugată de către acei copiști care n-au înțeles duhul Scripturii, pentru că Domnul dorește să tăiem cu desăvârșire din sufletul nostru focarul mâniei. Astfel, este de preferat să ținem textul așa cum îl găsim în vechile manuscrise, fără adăugiri și răstălmăciri, spunea Ava Casian. Domnul, însă ca să nu ne mâniem împotriva aproapelui nostru, nu ne-a spus la întâmplare să n-o facem, ci în legătura cu porunca: „să nu ucizi”, voind adică să taie cu desăvârșire rădăcina uciderii.Astfel, spune: „Ați auzit că s-a zis celor de demult: să nu ucizi!; iar cine va ucide, va fi vrednic de osândă. Eu însă vă spun vouă: oricine se mânie pe fratele său, vrednic va fi de osândă”.
Este ca și cum ne-ar spune: când te mânii împotriva aproapelui tău devii primejdios! Este posibil ca în acel moment să-ți ieși din fire și să faci și crimă. Deci, deși nu ajungi la ucidere, mâniindu-te, ai pus început uciderii. Mintea ta s-a întunecat, s-a umplut de gânduri împotriva aproapelui tău (tulbutatu-s-au de mânie ochiul meu, sufletul meu și inima mea, spunea Prorocul David). Gândurile acestea vor naște în inima ta ura împotriva aproapelui tău și, dacă te mânii din nou, ura ta va crește față de aproapele pe care îl urăști (din acest motiv Domnul ne interzice să-l numim pe fratele nostru nebun, netrebnic). Dacă gândurile rele împotriva aproapelui nostru provoacă ură în inima noastră, cu atât mai mult cuvintele rele pe care le rostim împotriva lui.
În concluzie: Alungați departe de la voi orice mânie și iuțime. Dar și dacă vă mâniați soarele să nu apună peste mânia voastră, să vă împăcați în timpul cel mai scurt, ca să nu înceapă să prindă rădăcini ura în sufletul vostru. – Nu te mai suport – Arhimandrit Vasilios Bacoianis – http://www.catehetica.ro/

Când tu ai răspuns cu batjocură la batjocură, ai fost biruit, nu de oameni, ci, ceea ce este mai ruşinos, ai fost biruit de patima mâniei, care stăpâneşte pe omul lipsit de libertate; iar dacă ai tăcut, atunci, pe lângă faptul că ai biruit, ai câştigat şi trofeul fără nici o osteneală, şi în acelaşi timp vei avea pe cei mulţi de partea ta, care te vor încununa şi vor cunoaşte clar neadevărul şi nedreptatea batjocorii suferite. Cel ce răspunde batjocorii, este de toţi considerat că răspunde ca unul ce este atins acolo unde-l doare, şi deci singur lasă a se înţelege bănuiala că are cunoştinţă de cele ce se vorbesc despre el, pe când dacă el râde de cele ce i se atribuie, prin râs a doborât părerea ce îi era contrară. Dar dacă voieşti să ai o dovadă evidentă a celor pe care le spun, întreabă chiar pe adversar: când este el mai mult supărat?

Când, fiind înfierbântat de mânie, tu îi răspunzi cu batjocuri, sau atunci când el batjocorindu-te, tu râzi de dânsul? Desigur că atunci când nu iei în considerare insultele lui. Nu atât este el mulţumit şi încântat că nu i s-a răspuns la aceste insulte, pe cât este de mâhnit că nu poate să se atingă de tine. Nu vedeţi voi pe cei înfuriaţi de mânie cum nu fac atâta caz de rănile lor şi cum se aruncă cu cea mai mare furie asupra adversarului, căutând în tot felul, mai rău ca porcii sălbatici, să-l rănească, şi cum mai mult aceasta urmăresc, decât să se apere pentru a nu pătimi ceva? Deci, când tu îl vei lipsi de aceea ce el doreşte în special, atunci l-ai lipsit de totul, l-ai dispreţuit cu desăvârşire, l-ai arătat că este vrednic de dispreţ, că este mai mult un copil decât un bărbat destoinic. Tu atunci vei căpăta aprobarea tuturor, precum un filosof, iar pe acela îl vei arăta lumii ca o fiară sălbatică. Aceasta să o facem şi când suntem loviţi, anume când vrem să lovim pe adversar şi să-i dăm lovitura cea mai grea; să-i întoarcem, zic, şi obrazul celălalt, şi atunci i-am provocat mii de răni. Căci cei ce pe tine te aplaudă atunci şi te admiră, pentru el sunt mai groaznici decât cei ce l-ar bate cu pietre. Înaintea acelora şi cugetul lui îl va mustra, şi-l va tortura grozav, şi, ca şi cum ar fi suferit cea mai mare ruşine, el va pleca abătut şi ruşinat. Dacă poate aştepţi şi slava celor mulţi, atunci şi de aceasta te vei bucura. De altfel, noi cu toţii avem simpatie faţă de cei ce pătimesc pe nedrept; dar dacă vedem că ei nici măcar nu se apără, ba chiar se şi expun loviturilor, atunci nu numai că simţim milă faţă de ei, ci încă îi şi admirăm. – Sf. Ioan Gură de Aur
„O suferinta nu si-a atins scopul „terapeutic” daca n-ai iesit cu un folos duhovnicesc din ea”. Parintele Arsenie Papacioc

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s