Omul este o taină pentru sine însuşi

„O, omule, unde fugi sa-l cauti pe Dumnezeu? El e in tine.” – Angelus Silezius

Harul lui Dumnezeu va veni, dacă n-am făcut înlăuntrul nostru propriul sistem/ idolul nostru – spune părintele Simeon Kraiopoulos în Taina Mantuirii. Harul lui Dumnezeu coboară înlăuntrul omului. Lucrează înlăuntrul acelui om care are o atitudine pe măsură. Dacă nu ești smerit, nu poate face nimic harul lui Dumnezeu înlăuntrul tău. Oricât de bine ai cunoaște cu mintea ta și oricât te-ai arăta a avea dispoziție, râvnă, nu se va întâmpla nimic dacă nu pătrunde adevărul lui Dumnezeu în sufletul tău, ca un dar al Lui. Și va veni, dacă ești smerit, dacă ai conștiința situației tale, dacă nu ai făcut înlăuntrul tău un status quo, un sistem propriu.
Omul poate fi religios, toți evreii erau religioși, știau Legea, se raportau la Dumnezeu.
Totuși, au înțeles toate acestea într-un mod prin care ei și-au creat propriul sistem, un idol, și în acelși timp s-a așezat în sufletul lor îndreptățirea de sine. Un om care se îndreptățește pe sine înlăuntrul lui – și are, prin urmare, îngâmfare, egoism – nu poate înțelege ce înseamnă harul, nu poate primi harul oricât ar încerca să acționeze asupra lui harul.
Peste un lucru înfășurat în nailon, chiar dacă ar cădea râuri de apă și mări peste el, dacă este închis ermetic, nu va pătrunde nici-o picătură înăuntru și nu se va uda de loc, va rămâne perfect uscat. Astfel, când omul își înfumurează sufletul cu îndreptățirea de sine – o spune în continuare Apostolul Pavel – , nu știe ce înseamnă smerenia, nu iubește smerenia, nu-și deschide sufletul spre smerenie și rămâne egoist și mândru. Este înfumurat, este înfășurat în nailon, și nu înțelege nimic, nu-l atinge harul lui Dumnezeu, lumina Lui. Nu-l atinge ceea ce i-ar putea topi sufletul, ceva care l-ar înmuia și l-ar face cu adevărat creștin.- http://www.catehetica.ro/

„Nu este nimic mai primejdios și mai ascuns ca mândria. Mândria se tăinuiește adânc în inima noastră, și n-o putem vedea fără ajutorul lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, și o recunoaștem mai bine la aproapele nostru decât la noi înșine. Alte patimi, cum ar fi beția, curvia, hoția, și așa mai departe, le vedem, fiindcă ne rușinăm adeseori de ele, însă mândria nu ne-o vedem; încă nu mi s-a întâmplat să văd pe cineva ca să recunoască din inimă că e mândru.
Mulți se numesc păcătoși pe ei înșiși, însă nu rabdă să fie numiți în felul acesta de către alții, și așa arată că se numesc păcătoși doar cu limba, nu și cu inima; pe buze vădesc smerenie, iar în inimă nu o au; cel cu adevărat smerit nu se poate amărî și mânia de la o mustrare, pentru că se socoate pe sine vrednic de orice înjosire”. – Sfântul Tihon
Voi fi şters, oare, de pe faţa lui, când vieţuirea pe acesta se va încheia, dispărând în neant ca toţi ceilalţi? Printre lucrurile necuprinsei creaţii mă văd şi pe mine – omul. Cine sunt eu? De unde sunt eu? Care-i cauza aflării mele pe pământ? Care-i scopul vieţii mele pământeşti, a acestei călătorii scurte, istovitoare şi extenuantă în raport cu tine însuţi, în comparaţie cu veşnicia … Apar în această lume inconştient, fără a avea vreo contribuţie la aceasta, ca mai apoi să plec din ea împotriva voinţei mele, într-un mod nesigur şi neprevăzut.

Nu ştiu ce se va întâmpla cu mine, peste o zi sau peste un minut. Totdeauna întâlnesc ceva neaşteptat. Mereu mă aflu sub influienţa unor circumstanţe şi situaţii de care sunt condiţionat. O viaţă petrecută în zadar te face pradă unor asemenea cugetări. Însă ele nu pot fi ascunse de Creator. Modalitatea trecerii mele prin viaţa pământească e înspăimântătoare şi ea se numeşte moarte. Noţiunea de moarte este legată de cea a întreruperii existenţei; însă, în interiorul meu există în mod involuntar convingerea că eu sunt nemuritor.

Mă simt nemuritor: şi toate acţiunile mele vin în concordanţă cu acest simţământ. Cei care mor acţionează în acel moment ca nişte trecători , ca unii care se strămută şi nu ca unii care sunt sortiţi unei totale dispariţii. Omul este o taină pentru sine însuşi. Oare această taină va fi pecetluită şi nu există nici un mijloc pentru a fi descoperită? Da! A pecetluit-o pentru om păcatul şi căderea. Omul e lipsit de adevărată discernere şi cunoaştere. Atâta timp cât mă aflu în propria-mi cădere, tot atât şi taina – omul – va rămâne pentru mine neexplicată, căci raţiunea mea stricată, bolnavă şi orbită de minciună nu are capacitatea de a o descoperi. Taina – omul – se deschide în măsura accesibilă şi benefică pentru noi de Dumnezeu care a luat chipul omului, de Domnul nostru Iisus Hristos, „Întru care sunt toate visteriile înţelepciunii şi ale cunoştinţei ascunse”. – Sfântul Ignatie Briancianinov

Fă această experienţă cu tine însuţi: într-o zi cere de la Dumnezeu iubirea de frate iar într-alta trăieşte fără iubire, şi atunci vei vedea deosebirea. Roadele duhov­niceşti ale iubirii sunt vădite: pace şi bucurie în suflet, şi toţi oamenii vor fi pentru tine neamuri şi rude dragi şi vei vărsa lacrimi din belşug pentru aproapele şi pentru toată suflarea şi făptura.- Cuviosul Siluan Athonitul

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s