Scara spre cer


„Să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie”. Există o istorioară în care o femeie istovită din cauza greutății crucii pe care o avea de purtat se roagă să i se dea o altă cruce, convinsă fiind că, oricare i s-ar da, ar mai fi ușoară. Femeia a adormit, visându-se în mijlocul unei mulțimi de cruci, de diferite aspecte și mărimi, culcate la pământ. I-a atras atenția una dintre ele: era o cruce nu prea mare, cu margini aurite, împodobită cu pietre prețioase. „Iată, își va fi spus în sine, o cruce pe care îmi va fi ușoară să o port!”. Dar, îndată după ce a ridicat-o crucea, a prins a o apăsa cu o greutate neobișnuită; aurul și pietrele prețioase sclipeau de-ți luau ochii, dar greutatea era de neînchipuit, cu neputință de purtat. Alături se afla o altă cruce, împodobită cu flori. „De bună seamă că asta a fost făcută taman pentru mine!” a exclamat femeia, grăbindu-se să ia crucea de jos. Dar, ridicând-o, toate florile s-au prefăcut în spini, care i s-au înfipt, dureros, în carne. În sfârșit, a găsit o cruce simplă, fără nicio podoabă, care nu se remarca nici prin forma deosebită, nici prin aplicații bogate, dar pe care era scris cuvântul iubire. Ridicând-o a putut să o poarte și să se convingă că era cea mai ușoară din toate câte încercase până atunci. S-a mai întâmplat și altceva: și-a dat seama că crucea era cea pe care o purtase pănă atunci și care i se păruse grea. Dumnezeu știe de ce cruce avem nevoie și pe care putem să o purtăm mai ușor. Ne-o dă pe măsura puterii noastre. Noi nu putem judeca cât de grele sunt încercările trimise asupra apropiaților noștri, suferind de lipsuri materiale, de sărăcie, ne uităm cu invidie la cei bogați fără să ne gândim că aurul și pietrele scumpe pot spori greutatea crucii care li s-a dat de purtat bogaților. Alte vieți ni se par înflorind sub semnul unei fericiri perpetue, dar nu vedem spinii ascunși sub frunzele celor mai arătoși trandafiri.
Dacă am fi în stare să probăm toate crucile pe care le trimite Dumnezeu omenirii aflate în suferință, ne-am convinge, cu siguranță, că n-am avea forță de a purta niciuna dintre ele cu excepția celei pe care Domnul, în marea Sa iubire, a ales-o pentru noi. – http://www.catehetica.ro/

Stiu ca de multe ori te-ai intrebat: „De ce exist eu pe acest Pamant?”, insa raspunsurile au intarziat sa apara, iar suferinta a tot continuat sa-ti ajunga in viata. Ceea ce vreau sa simti cu toata inima ta este urmatorul fapt: EXISTI, deci viata ta nu este intamplatoare. Existi exact acolo unde esti si exact asa cum esti, pentru ca Dumnezeu are nevoie de tine exact in acel loc si in acel fel.
Nu esti niciodata pe un drum gresit. Tot ceea ce traiesti exista in viata ta pentru inaltarea ta spirituala. Ce se poate intampla insa, de multe ori, este sa manageriezi intr-un mod nu tocmai potrivit si nu tocmai autentic tot ceea
ce se intampla in viata ta. De aceea suferinta inca apare: Pentru ca nu traiesti in prezent.Pentru ca nu traiesti conectat/a cu Sinele tau Suprem. Pentru ca nu accepti realitatea exact asa cum este. Tine intotdeauna minte: Nu poti vindeca niciodata ceva nu accepti despre tine sau despre viata ta.
Asadar, respira si revino in acest moment de acum. Fa pace cu toate experientele vietii tale. Nu lasa ca o experienta din trecut asupra caruia ai adus judecati de valoare, cum ca aceasta experienta n-ar fi trebuit sa existe, sa te indeparteze de splendoarea a ceea ce esti menit/a sa traiesti pe acest Pamant. Viata ta se implineste prin fiecare clipa, exact asa cum este. Rolul tau pe acest Pamant este sa devii din ce in ce mai constient/a de Tine (de adevarata ta natura) si sa lasi Lumina sa te poarte prin Viata in cel mai inalt mod posibil. Ai incredere ca totul in viata se petrece dupa o Ordine Divina, care lucreaza intotdeauna in favoarea ta. Apreciaza-ti Existenta si onoreaza-ti Prezenta in aceasta lume. Facand acest lucru, ii aduci glorie lui Dumnezeu si iti deschizi canalele ca cele mai frumoase binecuvantari sa-ti inalte viata si fiinta. – Tania Tita

Un fir de paianjen
Atârna de tavan.
Exact deasupra patului meu.

În fiecare zi observ
Cum se lasa tot mai jos.
Mi se trimite si
Scara la cer – zic,

Mi se arunca de sus.

Desi am slabit îngrozitor de mult
Sunt doar fantoma celui ce am fost
Ma gândesc ca trupul meu
Este totusi prea greu
Pentru scara asta delicata.

– Suflete, ia-o tu înainte.
Pâs! Pâs! Marin Sorescu

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s