Locuinţa noastră autentică se află în interior

„Nici o alta virtute nu il aseamana atat de mult pe om cu Dumnezeu, ca milostenia”. – Sfantul Ioan Gur de Aur

Oamenii au capacitatea interioară de a se ruga în două ipostaze complet diferite; fie în clipele cele mai negre, mai disperate ale vieţii lor, fie în momentele în care sunt conectaţi..la frecvenţele înalte ale iubirii şi ale rugăciunii. Neputiinţa de a ne ruga este obişnuită, adesea inconştientă, iar atunci cînd apare în conştiinţă este trăită ca o disperare, ca o stare alarmantă a fiinţei, ca un sentiment de pierdere şi îndepărtare de lumină. Sunt perioade în viaţa noastră în care ne rugăm cu uşurinţă, starea de rugăciune se află în minte continuu şi atunci avem puterea de a ne ruga deopotrivă în tramvai, pe stradă, la iarbă verbe, într-un magazin aglomerat, într-o biserică sau în toiul unei petreceri. Sunt şi perioade în care rugăciunea dispare din interioul nostru; mintea rătăceşte, sentimentele rătăcesc şi noi ..mergem prin viaţă ca şi cum am merge prin întuneric, aproape bîjbîind. De ce, oare, nu mai putem să ne răgăm atunci cînd simţim persistent că nu putem? Cum se face că ne încurcăm în cuvintele rugăciunii “Tatăl Nostru” şi ne trezim că mintea se gîndeşte la cu totul altceva chiar atunci cînd noi spunem rugăciunea? Este absolut evident că uitarea aceasta nu este o întîmplare. Rugăciunea nu poate fi făcută oricînd şi nici de către oricine pentru că puterea de a ne ruga se află într-un “cîmp” anume..Într-un cîmp în care predomină credinţa, iubirea, speranţa, curajul, lumina şi recunoaşterea puterii lui Dumnezeu drept călăuză a vieţii. “În Casa Tatălui meu multe lăcaşuri sunt”, spunea Iisus. “Lăcaşul rugăciunii” cere să locuieşti cu mintea şi cu inima în el pentru a te putea ruga. Dacă tu locuieşti, însă, în “casa urii, or a fricii”, dacă locuieşti în casa suferinţei mentale este ca şi cum ai locui într-o groapă de gunoi, dar ai vrea să vezi din ea marea şi florile minunate ale cîmpului. Conştiinţa noastră nu poate accesa bucuria, or puterea de a se ruga dintr-o stare..în care lipseşte bucuria şi credinţa în intervenţia divină. În casa fără ferestre nu intră soarele; astfel, nici în mintea întunecată nu poate intra starea de rugăciune. De aceea nu mai putem spune nici “Tatăl Nostru”, o rugăciune pe care ştim din copilărie. Uităm pentru nu suntem conectaţi la..lăcaşul rugăciunii. Şi tocmai uitarea aceasta trebuie să ne ajute; să insistăm, să repetăm din nou şi din nou rugăciunea, să persistăm în gînduri plăcute, frumoase şi-n dorinţe de bine pentru toată lumea, pînă ce mintea se va restabili în “lăcaşul rugăciunii”. Neputiinţa de a ne ruga este un semnal de alarmă, care ne vorbeşte despre căderea minţii noastre din lumină. Mintea nu poate primi gînduri plăcute dintr-o minte întunecată. Noi nu locuim numai în case, în apartamente, în colibe, or pe străzi; locuinţa noastră autentică se află în interior. Şi, după cum ne sunt gîndurile, aşa ne este..lăcaşul lăuntric. Rugăciunea se află într-un lăcaş luminos al conştiinţei umane; cine-l accesează cu adevărat îI va cunoaşte şi efectele benefice..Tot în lăcaşul de lumină al conştiinţei se află dragostea, credinţa în Hristos, frumuseţea, înţelepciunea, iertarea sau bucuria.

Un pom nu-şi doreşte să înfrunzească, să înflorească, să facă fructe, cum nici o floare nu se gîndeşte cum să se facă mai frumoasă, or mai colorată. Natura conţine un program puternic, ascuns în sămînţa însăşi, care îngrijeşte viaţa şi frumuseţea pomului sau a florii. Este evident că şi omul se naşte dintr-o sămînţă, şi el conţine, deja, un program de creştere, de dezvoltare, de înflorire şi de frumuseţe. Dar, dacă întreaga natură “înţelege” să urmeze programul înscris în propria-i sămînţă, omul – tulburat prin credinţe şi prin tipare mentale – încearcă să schimbe natura, prin dorinţe care sunt împortiva vieţii. Prin dorinţe care nu sprijină binele propriu şi al celorlalţi. Avem nevoie să ne fixăm în minte noţiunea de a cere ceea ce este spre binele tuturor.

Altfel, se întîmplă să cerem insistent bogăţie şi cineva ..să moară, pentru ca dorinţa să ni se împlinească. Este posibil să cerem insistent un anume partener şi el să ne fie adus în preajmă prin evenimente nefericite pentru mulţi alţi oameni. Dorinţele ni se împlinesc cu preţul suferinţei proprii şi a suferinţei altor oameni de cîte ori ele nu sunt naturale, aşa cum este floarea pomului sau fructul său. Dacă programul nostru de viaţă nu conţine figura unui om bogat, vom atrage bogăţie prin dureri incalculabile. Aceasta este o mare taină a existenţei noastre. Taina dorinţei ne dezvăluie că suntem programaţi numai pentru binele tuturor. Un pom este programat să dăruiească frumuseţe şi să hrănească fiinţele cu roadele sale. Ca şi el suntem noi, oamenii, programaţi pentru a dărui frumuseţe şi hrană sănătoasă celor din jurul nostru. Prin dorinţe hazardate, prin percepţii şi gînduri care nu sprijină viaţa, afectăm viaţa şi ne dezicem de natura noastră adevărată. .

Dacă dorinţele nu sunt naturale şi nu sprijină binele, energia se blochează, iar blocajul aduce durere, ură şi distrugere. Curgerea firească a energiei crează întîmplări de viaţă în care toţi sunt ajutaţi. Suntem resposnabili de noi înşine şi de cei din jur de îndată ce ne dorim un lucru oarecare. Universul ne spune întotdeauna “da”, numai că – pentru a ne împlini dorinţele – mulţi se pierd în durere, noi de asemenea şi nu au ochii destul de mult deschişi pentru a vedea. Să însoţim, aşadar, fiecare dorinţă cu gîndul “îmi doresc să mă iubească acest om, să am bani mai mulţi, să fiu fericit, or sănătos, dacă este spre binele cel mai înalt al meu şi al tuturor. Dacă nu este aşa, sunt capabil să renunţ la dorinţa mea”! Capacitatea de a renunţa la împlinirea unei dorinţe ne va face mai buni, mai înţelepţi şi întotdeauna ne va pune în armonie cu universul. El ne cunoaşte nevoile cu adevărat şi le răspunde prin crearea unor evenimente care sprijină pe fiecare. Chiar şi oamenii necunoscuţi răspund inconştient pentru împlinirea dorinţelor noastre. Să deschidem larg ochii şi să vedem că aceasta nu este doar o taină, ci descrie natura a ceea ce considerăm a fi miraculos.

Dacă eşti o fiinţă minunată, înţeleaptă, dacă ai reuşit să ajungi într-un loc important, să cîştigi bani, să ai succes, să fii fericit, să creşti pe zi ce trece şi să fii apreciat, atunci ..mulţumeşte-le celor din jurul tău! Căci fără ca “un altul”, care crede în puterea ta de a reuşi, fără acela ce se gîndeşte la tine cu dragoste, fără acela ce te însoţeşte cu gîndurile sale de încredere, nu ai fi cel ce eşti. Nu ai fi reuşit ceea ce ai reuşit.

Fără dragostea şi încrederea ..celorlalţi, n-ai avea energia necesară pentru a ţine piept negativităţii inerente şi agresivităţii mentale a lumii înconjurătoare. Fiecare este bun atîta timp cît cineva crede cu toată fiinţa în bunătatea sa. Iubirea şi gîndurile frumoase ale celor din jur îţi construiesc fiecare clipă de existenţă, aşa cum gîndirea lor negativă, dispreţuitoare şi agresivă te ..duc către eşecul ce poate apărea sub povara acestor mentalizări. Oricine poate privi clar în experienţa sa de viaţă pentru a observa momentele în care a venit ..izbînda, or bucuria, clipa în care s-a ridicat pe sine şi a reuşit lucruri incredibile. Momentul acela este întotdeauna însoţit de o fiinţă…care a apărut în viaţa ta şi a crezut că “poţi”. Că poţi reuşi. Că eşti minunat şi capabil de tot ce-i mai bun. Un gînd de dragoste pe care cineva îl trimite către tine poate spulbera toată ura lumii înconjurătoare! Un gînd de încredere pe care cineva ţi-l trimite, crează în interiorul tău curajul, bucuria şi puterea de a lupta cu toate forţele ce ţi se opun.

Un gînd de dragoste este de milioane de ori mai puternic decît miliarde de gînduri de ură. Mulţumeşte-le celor ce s-au gîndit cu dragoste la tine de-a lungul vieţii şi mulţumeşte-le pentru că, graţie acestor gînduri, ai reuşit. Eşti cel ce eşti şi ai trecut cu bine peste încercările care au venit să te prăbuşească. Mulţumeşte-i celui ce te-a iubit atît de mult încît a crezut cu toată fiinţa că “poţi”, căci fără acest gînd de putere ce vine de la altul, care te iubeşte, tu nu poţi să te ridici. Puterea ta depinde de dragostea celor din jurul tău, cum puterea lor depinde de dragostea ta! Pentru că cineva te-a iubit, ai reuşit. ŞI, pentru că tu iubeşti pe cineva, şi el va reuşi. Mulţumeşte-le celor ce cred în tine, celor ce te încurajează şi celor ce se gîndesc la tine cu dragoste şi pune toată dragostea şi toată bucuria în gîndurile tale, pentru ca viaţa ta să înflorească şi lumina ta interioară să prospere. Tu construieşti lumea cu gîndurile tale, iar lumea te construieşte cu gîndurile ei. ŞI, pe măsură ce vei înţelege taina acestei “construcţii” interioare, vei înţelege că eşti bun pentru că cineva a crezut în bunătatea ta. Eşti blînd pentru că cineva te-a văzut într-o zi blînd. Eşti puternic pentru că cineva a observat în taină, poate, puterea ta. Eşti iubitor pentru că cineva a crezut în puterea ta de a iubi. ŞI, asemenea celui ce a crezut a tine, crezi, gîndeşte şi dăruieşte şi tu altuia..forţa de a-l face frumos şi mai bun, puternic, or înţelept. Trimite un gînd de iubire ..celuilalt şi vei vedea, apoi, cum gîndul tău îl face iubitor. ŞI, cînd vei şti cît de mult contează gîndul, nu vei avea destule cuvinte pentru a-i mulţumi celui ce te-a iubit şi ţi-a dat puterea de a fi cel ce ai reuşit să fii.- http://mariatimuc.blogspot.ro/

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

3 răspunsuri la Locuinţa noastră autentică se află în interior

  1. dordefemeie zice:

    Minunat articol. Multumesc.

  2. cristytepes zice:

    Reblogged this on Cronica NaturaluLui.

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s