Cunoaste ce e bine si ce-i rau in tine insati

„Cunoaste ce e bine si ce-i rau in tine insuti ! Fericit e omul care cunoaste aceasta.” Sfantul Serafim de Sarov
La un moment dat în viaţă, pentru a merge mai departe, trebuie să închei anumite etape. Ca să mergi la liceu, trebuie să închei gimnaziul, iar pentru a ajunge la facultate, trebuie să termini liceul. Cu cât stai mai mult într-un loc, cu atât mai târziu vei ajunge la celălalt. Poate că ţi-a plăcut mult la liceul, iar ideea de a părăsi băncile şcolii cu care te-ai familiarizat, te sperie. Dar dacă vrei să avansezi, ştii că trebuie să faci acest pas. Că trebuie să părăseşti zona de confort şi să mergi mai departe, într-un oraş necunoscut şi o facultate în care poate că nu cunoşti pe nimeni. Aceasta este legea avansării. Din păcate, soseşte momentul când trebuie să închei şi o relaţie de prietenie sau de iubire, nu neapărat pentru că trebuie să începi alta, ci poate pentru că nu mai eşti în locul potrivit. E posibil să nu mai fie ceea ce trebuie, dar tu să ţii cu dinţii de ea pentru că altceva nu-ţi poţi imagina.
Greşit. Când insişti să păstrezi un lucru stricat, e posibil să te strice şi pe tine sau să putrezească zona care ar trebui să fie proaspătă. Da ştiu, eşti tentat să zici că poate funcţionează, că poate poţi să repari sau că… Prea mulţi de poate. De prea multe ori insistăm să rămânem la un loc de muncă care nu ne mai mulţumeşte, să absolvim o facultate care nu ni se potriveşte sau să avem prieteni care de mult timp au încetat să ne mai fie aproape. Ba chiar alegem să rămânem într-o relaţie de iubire în care ironic, nu mai există iubirea, dar nu prea ai pleca pentru că aveţi o istorie şi deja te-ai obişnuit cu persoana de lângă tine. De ce? De ce să alegi să rămâi blocat într-un oraş în care te simţi prizonier? De ce să mai numeşti “prieteni” persoanele care de mult timp nu ţi-au mai vizitat inima? De ce să mergi la un loc de muncă în care în fiecare zi simţi că mergi spre spânzurătoare? Ştii… de multe ori, când ţinem cu tot dinadinsul să nu părăsim aceste lucruri, ajung ca ele să ne părăsească şi într-un mod de zece ori mai dureros. Ştiu ce spun pentru că am crezut că dacă mă străduiesc într-o prietenie în care nu mai exista nici un motiv de a rămâne aproape, voi reuşi să salvez ceva. Am crezut că dacă permit unei anumite persoane să mă jignească şi să se folosească de mine, reuşesc totuşi să salvez ceva. Ghici ce? Nu am salvat nimic, nici măcar pe mine. Suferinţa şi dezamăgirea cea mai mare apar atunci când ţinem cu dinţii de lucrurile moarte. Apar atunci când ne încăpăţânăm să rămânem într-un joc în care deja scrie GAME OVER. Acceptă. Acceptă că acea etapă din viaţa ta s-a terminat, deşi a fost frumoasă, dar la timpul ei. Nu insista să mai trăieşti ca un copil, deşi copilăria ta de mult a trecut. Nu insista să mai fii un liceean, deşi ai absolvit de mult facultatea. Gata. S-a încheiat. Mergi mai departe. Avansează. Lasă deoparte relaţiile cu cei care strică bunul din tine, detaşează-te de ceva ce cândva te-a făcut fericit, dar acum zilnic te face să plângi. Priveşte înainte, deschide braţele şi dă drumul trecutului. Doar oamenii puternici reuşesc să meargă mai departe. Doar ei acceptă că un lucru a luat sfârşit că sunt pregătiţi să înceapă altul nou. Da, şi pe noi ne sperie necunoscutul. E înfricoşător să nu ştii ce te aşteaptă dincolo de tine. Dar dacă nu îndrăzneşti să dai drumul şi să păşeşti înainte, nu vei afla niciodată, nu? – http://alinailioi.ro
Bunătatea și spiritul de compasiune sunt calități de maximă importanță în viață. Răul produs de un cuvânt aspru, de o atitudine rece față de aproapele, de incapacitatea de a vibra la sentimentele altuia, starea de permanentă suspiciune, toate acestea pot fi atenuate și făcute să dispară numai prin fapte de bunătate și manifestări de iubire.
Iubiea caută în oameni binele, nu răul, iar acolo unde nu găsește binele, deplânge răul și caută să-l îndrepte, nu să-l condamne.
Prisosul celor mai alese simțăminte ale noastre să se reverse, ca apa vie, asupra lor, asupra apropiaților noștri. Iubindu-i, ne punem în locul lor, ne purtăm cu ei așa cum am vrea să se poarte ei cu noi.
Suferim necazurile și nevoile lor, ca și cum ar fi ale noastre.
Credem că știm ce e suferința, că nu mai putem avea surprize, că am mers până la capăt. Da de unde ! Suferința e veșnic nouă, mereu variabilă, orișicând proaspătă.
Însă cred că totul nu e să învingi, totul e să lupți până la capăt; aici e mângâierea, aici e cununa, aici e jertfa.
Să fii iubit de Dumnezeu și să iubești pe Dumnezeu înseamnă a suferi…
„Fericiți cei ce plâng, că aceia se vor mângâia.”. Hristos e cel mai intim cu noi, mai intim decât noi înșine. Eu nu mă cunosc la fel de bine cum mă cunoaște El și nu țin la mine așa cum ține El.
Hristos Dumnezeu vrea ce e mai bine pentru noi. Nici noi nu vrem atât bine, cât bine ne vrea El.
Dacă noi vedem doar aici și acum, Domnul vede în perspectivă, știe ce voi face în viitor, vede și cunoaște ceea ce eu nu pot pătrunde.
Și ce este interesant că nu ne dă mai mult decât putem duce.
Hristos e cel mai bun prieten al nostru și ar trebui să vorbim cu El ori de câte ori simțim, liber, deschis și sincer.
Nimeni nu poate cât poate Hristos și nimeni nu mă poate duce de mână așa cum o face El.
Să fim întru Hristos înseamnă să devenim una cu El într-o comuniune unde trăirea depășește cuvintele și totul se petrece într-un grai al inimii.
Hristos este atât de prezent în viața noastră încât sunt convins că fiecare dintre noi de multe ori i-am simțit răsuflarea în ceafă…
Dumnezeu, Tatăl nostru Cel din ceruri, ne iubește mult iar noi trebuie să învățăm ce înseamnă cuvintele „Facă-se Voia Ta“ cea sfântă și nu pofta mea cea egoistă.
Dumnezeu are pedagogia Lui pe care nu o putem înțelege.
El le așază pe toate atât de minunat și armonios încât chiar trăiești din plin sentimentul minunii, numai că noi nu avem răbdare.
De ce nu înțelegi oare suflete că dacă Dumnezeu te pierde pe tine, nici îngerii nu-i sunt consolare ?!(…)
Să ne doară durerea celui de lângă noi și să ne bucure bucuria lui și așa vom împlini porunca lui Hristos căci „dacă l-am câștigat pe fratele meu, l-am câștigat pe Dumnezeu.
Vreți să aflați trei condiții obligatorii pentru reușita lucrării voastre printre cei amenințați de pieire sufletească și trupească?
Prima condiție: fiți buni;
a doua condiție: fiți buni;
a treia condiție: fiți buni. – http://www.catehetica.ro

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Trezire divina. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Enter your email address:Delivered by FeedBurner

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s